Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Coronavirus – Spitalul Județean Tulcea anunță deschiderea unui centru de testare

Publicat

in

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea a anunţat, duminică, că săptămâna viitoare va începe testarea pentru coronavirus în laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) potrivit Agerpres.

În momentul de faţă, diagnosticarea persoanelor din judeţul Tulcea suspecte de infectarea cu noul coronavirus se face în centre din Constanţa şi Bucureşti, iar autorităţile au început încă de acum o săptămână demersurile pentru ca analiza testelor să se realizeze la DSVSA.

“Testarea trebuie să se facă cu RT-PCR, va începe la DSVSA săptămâna viitoare, avem kiturile de extracţie şi le aşteptăm pe cele de amplificare. Amenajăm vestiarele şi filtrele de la DSVSA”, se menţionează într-un comunicat transmis duminică de către reprezentanţii SJU.

Conducerea spitalului menţionează că în magaziile unităţii există stocuri de echipamente de protecţie pentru circa două săptămâni şi că zilnic aceste echipamente sunt distribuite pe secţii.

“Despre măştile de protecţie: cele simple le poartă tot personalul, cele cu filtre le poartă cei implicaţi în proceduri de tipul intubare, resuscitare, ventilaţie mecanică, bronhoscopie, traheotomie. (..) Despre combinezoane, acestea există în stocuri şi se folosesc doar când pacientul este suspect sau confirmat şi se efectuează manevre medicale”, se arată în comunicatul SJU.

Potrivit Prefecturii judeţului, în Tulcea sunt 2.525 de persoane izolate la domiciliu şi 179 în carantină.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Alertă în ziua de Paște la Salvamont Neamț

Publicat

in

De

Salvamontiştii din Neamţ au avut, duminică, două intervenţii pentru salvarea unor persoane rănite.

Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor victimei unui accident produs de un ATV.

De asemenea, echipele au intervenit în Cheile Bicăjelului pentru a acorda primul ajutor unei persoane care a suferit un accident şi s-a rănit la picior, suferint un traumatism grav.

Victima a fost evacuată din zonă, potrivit News.ro.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Mașini luate de viitură în Prahova. Apele pârâului Sărata au ieşit din matcă după o ploaie torențială

Publicat

in

De

O viitură puternică s-a format, duminică seară, în localitatea Vâlcăneşti, judeţul Prahova, unde, în urma unei ploi torenţiale, apele pârâului Sărata au ieşit din matcă. Trei autoturisme au fost luate de ape şi duse la o distanţă de un kilometru. În urma evenimentelor nu au fost raportate victime.

Pericol de inundatiiFoto: AGERPRES

Nivelul apei pârâului Sărata a crescut, duminică seară, în urma unei ploi torenţiale, o viitură puternică formându-se în localitatea Vâlcăneşti din judeţul Prahova, relatează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor ISU Prahova, viitura a luat trei autoturisme care au fost duse de ape la o distanţă de aproximativ un kilometru. Două dintre maşini erau abandonate, a treia fiind funcţională.

În urma producerii viiturii, în localitate nu au fost raportate victime.

La ora transmiterii acestei ştiri, nivelul apelor pârâului este în continuare crescut, iar zona este monitorizată.

Localitatea Vâlcăneşti s-a aflat duminică seară sub avertizare cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, autorităţile emiţând mesaje de avertizare RO-Alert pentru persoanele din această localitate şi din Urlaţi, Boldeşti-Scăeni, Valea Călugărească, Bucov, Vărbilău, Gura Vitioarei, Albeşti-Paleologu, Lipăneşti, Măgurele, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Bălţeşti şi Plopu.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend