Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Copiii de la centrul din Nucşoara au primit vizita poliţiştilor argeşeni – CE SFATURI LE-AU DAT OAMENII LEGII

Publicat

in

Peste 30 de elevi, din Centrul de Agrement Nucșoara au primit săptămâna trecută vizita polițiștilor de prevenire și a reprezentanților CRPECA. Aceștia au învățat cum să fie în siguranță în vacanță.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Argeș, împreună cu reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare Și Consiliere Antidrog din cadrul Agenției Naționale Anticorupție au desfășurat, la Centrul de Agrement Nucșoara, o acțiune de prevenire a victimizării minorilor și a delicvenței juvenile.

Elevii au învățat cum să se angajeze în traversarea străzii, semnificația indicatoarelor rutiere destinate pietonilor, locurile unde se pot juca în siguranţă. Aceştia au fost interesaţi să afle de la ce vârstă pot circula pe stradă cu bicicleta, precum şi care este momentul în care pot fi pasageri pe locul din dreapta şoferului.

De asemenea, elevii au învățat cum să se protejeze de persoane necunoscute, atât pe stradă cât și în mijloacele de transport în comun.

Copiilor le-au fost prezentate materiale video cu recomandări şi teme de educaţie rutieră, discuţiile având caracter interactiv.

Recomandăm atât părinților, cât și copiilor, să țină cont de câteva sfaturi pentru a petrece o vacanță în siguranță acasă, pe stradă, la locul de joacă, la ștrand, în locuri aglomerate, la mare sau la munte.

Sfaturi pentru copii:

  • Să cunoască numele, adresa și numărul de telefon.

  • Să nu stea de vorbă sau să accepte cadouri de la persoane necunoscute.

    • Să nu deschidă ușa persoanelor necunoscute indiferent de pretextele pe care acestea le invocă și să nu dea date despre plecarea părinților de acasă pe perioade mai lungi de timp sau despre programul de lucru.

    • Să nu se joace în locuri izolate, necirculate, la ore târzii sau pe stradă;

    • Să nu poarte la vedere sau sa manevreze obiecte de valoare (bijuterii, iPhone, tablete, smartphone, sume de bani, etc.) și să nu le împrumute, fie și pentru perioade scurte de timp, unor necunoscuți.

    • Să nu se îndepărteze de părinți atunci când se află în zone foarte aglomerate.

    Siguranța rutieră:

    • Traversați strada numai la culoarea verde a semaforului, pe marcaje și indicatoare pietonale și după ce v-aţi asigurat că acest lucru se poate face în siguranţă.

    • Pentru mai multa siguranță treceţi prin pasajele pietonale, acolo unde acestea există.   

    • Ffiți vigilenţi în momentul în care traversaţi strada şi să renunţaţi la activităţi ce vă pot distrage atenţia, cum ar fi vorbitul la telefonul mobil, folosirea tabletei, ascultatul muzicii la volum mare, etc.

    • Nu efectuați traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate, ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

    • La lăsarea întunericului să purtați elemente reflectorizante, pentru a fi cât mai vizibili.

    • În calitate de pieton, să vă deplasați numai pe partea stângă a carosabilului.

Sfaturi pentru părinţi:

 

Nu lasaţi copilul să se joace nesupravegheat.

  • Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.

  • Atenţionaţi-l ca atunci când este singur acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute.

  • Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, mai ales în locuri pe care nu le cunoaşte.

  • Asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon al părinţilor.

  • Spuneţi-i că nu trebuie să accepte cadouri sau dulciuri de la necunoscuţi.

    • Învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie să încerce singur să-şi caute părinţii. Spuneţi-i să apeleze la un poliţist, o vânzătoare sau la un adult însoţit de un copil.

    • Învăţaţi-l să spună cuiva în care are încredere dacă se simte speriat sau ameninţat.

    • Asiguraţi-vă că va spune întotdeauna NU persoanelor care, sub diferite pretexte, îi cer să le însoţească.

    • În caz de dispariţie alertaţi imediat poliţia la numnărul 112.

    • Fiți un bun exemplu pentru copilul dvs. în formarea unei conduite rutiere corecte: traversați strada regulamentar, purtați centura de siguranță, respectați viteza legală, folosiți dispozitivul hands-free sau bluetooth pentru convorbiri telefonice atunci când vă aflați la volan, etc.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Gheorghe Lupescu, colonelul de jandarmi care a ordonat acțiunea de la Topoloveni, candidat la o primărie din Argeș din partea partidului lui Dragnea și Carmen Dan

Publicat

in

De

Liviu Dragnea și Carmen Dan nu își uită ciracii din instituțiile de forță care i-au protejat in perioada în care cei doi se aflau la cârma României. Astfel, Partidul Mișcarea România Suverană (MRS) – partidul fostului premier PSD Liviu Dragnea, condus oficial de fostul ministru de interne Carmen Dan, l-a recuperat de prin sălile de judecată pe Gheorghe Lupescu, fostul comandant al Jandarmeriei Argeș și l-a făcut membru de partid. Mai mult, pentru a-și plăti datorii mai vechi, Liviu Dragnea și Carmen Dan l-au trimis pe colonelul Lupescu să candideze la primăria comunei Dobrești din județul Argeș. Candidatura acestuia a fost acceptata de Biroul Electoral de Circumscripție zilele trecute și nu a fot contestată de nimeni.

Colonelul de jandarmi care a ordonat acțiunea de la Topoloveni și implicat și în protestul din 10 august, candidat la primărie din partea lui Dragnea și Carmen Dan


Fostul șef al Jandarmerie Argeș este același colonel care, în iulie 2019, a dispus ridicarea protestatarilor de la Topoloveni care manifestau împotriva lui Liviu Dragnea, același care a fost implicat și în acțiunea jandarmilor din 10 august din Piața Victoriei. Colonelul doctor Gheorghe Lupescu și-a obținut titlurile la controversata universitate Bioterra, care a fost în centrul unei anchete după ce mai multe VIP-uri au beneficiat de diplome universitare pe bandă rulantă.

Fostul inspector-șef al Jandarmeriei Argeș, col. dr. Alin-Gheorghe Lupescu s-a retras la pensie începând cu data de 1 august 2022. Acum, el va intra în campania electorală pentru alegerile locale din 9 Iunie, în postura de candidat al Partidului Mișcarea România Suverană (MRS) la primăria comunei Dobrești, Argeș.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | A început deszăpezirea Transfăgărășanului! CÂND SE DESCHIDE CELEBRA ȘOSEA MONTANĂ

Publicat

in

De

DRDP Brașov anunță că Transfăgărășanul se va deschide in acest an cu aproape două săptămâni mai devreme decât data oficială. Drumarii au început de ieri, 1 mai, deszăpezirea pe Transfăgărășan, acolo unde zăpada încă este stăpână pe celebrul drum transalpin.

„Am început deszăpezirea Transfăgărășanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanșă și doar atunci când condițiile meteo permit intervenția în siguranță. Având în vedere că în acest an avem mai puțină zăpadă față de alți ani, estimăm că vom putea deschide acest drum spectaculos cu mult înainte de data obișnuită de 1 iulie”, a anunțat DRDP Brașov.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend