Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Video| Patru studenţi şi-au pierdut viaţa şi alţi 70 au fost răniţi într-o universitate din Bolivia

Publicat

in

Patru studenţi şi-au pierdut viaţa şi alţi 70 au fost răniţi luni într-o universitate din oraşul Potosi, sud-estul Boliviei, în cursul unei busculade provocate de explozia unei bombe lacrimogene în timpul unei adunări la care urma să fie ales consiliul studenţilor, relatează AFP.

Între 400 şi 500 studenţi se adunaseră într-o sală de sport a unei universităţi din Potosi pentru a-şi alege consiliul studenţilor, a indicat presei rectorul universităţii, Pedro Lopez.

Potrivit poliţiei, în timp ce dezbaterile între două grupuri de studenţi erau animate, o grenadă lacrimogenă a fost lansată, provocând panică, potrivit Agerpres.ro.

“Avem confirmate decesele a patru persoane, 70 sunt rănite, iar cinci sunt la terapie intensivă”, a indicat procurorul regiuni, Roxana Choque. Persoanele decedate au murit “prin asfixiere”, iar răniţii au numeroase contuzii sau fracturi, a precizat ea.

Ministrul de interne, Eduardo del Castillo, a spus că o anchetă a fost deschisă şi că unul dintre studenţii implicaţi în lansarea grenadei a fost identificat.

Spitalul public al acestui oraş minier, cu 270.000 de locuitori, a fost depăşit de sosirea unui număr mare de răniţi şi de părinţi în căutarea copiilor lor.

Confruntările între studenţi nu sunt rare în Bolivia şi grenade lacrimogene au fost deja utilizate în precedentele incidente, care nu s-au soldat cu decese.

În martie 2021, 12 studenţi şi-au pierdut viaţa la Universitatea publică El Alto, un oraş vecin cu La Paz, în urma prăbuşirii unei tribune în cursul unei adunări studenţeşti.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Moscova revendică lovitura asupra unui important centru de comandă al armatei ucrainene

Publicat

in

De

Rusia a anunțat miercuri că a lovit centrul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a anunțat anterior că un atac rusesc cu rachete balistice a ucis trei persoane, informează Reuters.

Război în UcrainaFoto: Alexei Alexandrov / AP / Profimedia

„Sediul comandamentului operațional al grupării sudice a Forțelor Armate ale Ucrainei a fost lovit de aviația operațională și tactică, forțele de rachete și artilerie”, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Acesta nu a oferit alte detalii despre atac, dar a precizat că forțele rusești își îmbunătățesc pozițiile de-a lungul întregii linii de front.

Procurorii ucraineni au declarat că clădiri rezidențiale și infrastructură civilă au fost avariate în Odesa în urma unui atac de peste noapte, în timp ce comandamentul militar din sud a declarat că au fost lovite clădiri administrative și rezidențiale, instituții medicale și educaționale.

Reuters a precizat că nu a putut confirma în mod independent relatările celor dău părți.

Odesa a fost o țintă frecventă a forțelor ruse în războiul de peste doi ani, multe atacuri vizând instalațiile portuare ale orașului.

Urmărește LIVE ultimele evoluții ale războiului din Ucraina

Citeste mai mult

NATIONAL

Alertă în București – O fetiță ucraineancă de 13 ani a căzut de la etaj

Publicat

in

De

Miercuri, 1 mai 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și un echipaj de prim ajutor.

Victima, o tânără, în vârstă de 13 ani, de cetățenie străină, a fost transportată la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse judiciară, fetița de 13 ani este ucraineancă. Aceasta ar fi fost supărată în urma unui conflict cu mama sa. Incidentul a avut loc pe sttrada Olteniței. Fetița a căzut de la etajul 7 și a fost ulterior transportată la Spitalul Marie Curie.

Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend