Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Video | Parada colindătorilor mascați din Bacău a pus poliția pe jar: Arme, rachete, tancuri cu litera Z

Publicat

in

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău anunţă că a deschis o anchetă după ce pe internet au fost postate imagini de la o adunare publică la care participă zeci de persoane mascate, iar unele dintre acestea poartă uniforme asemănătoare celor ale militarilor şi au obiecte ce par a fi arme.

Imaginile postate pe Facebook, însoţite de explicaţia ”Mascaţii din Berzunti, Bacău, varianta de război!”, arată mai multe persoane care iau parte la o procesiune. Unii dintre participanţi poartă uniforme asemănătoare celor ale militarilor, au chipurile acoperite cu măşti negre şi au obiecte ce par a fi arme, transmite news.ro.

În imagini apar autovehicule de teren care transportă obiecte de forma unor rachete, dar şi alte tipuri de autovehicule, unele având inscripţionate litera Z, specifică, în ultimele luni, blindatelor armatei ruse care a invadat Ucraina. Printre vehicule se numără chiar şi utilaje agricole, acoperite cu pânză sau folie de culoare verde închis, pe care a fost scrisă aceeaşi literă, Z.

Coloana de maşini este urmată de un convoi format din zeci de oameni, cei mai mulţi dintre ei purtând măşti şi diverse costume.

”Poliţiştii băcăuani s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public şi au demarat verificări în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 31 din 2002, pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultat se vor lua măsurile legale ce se impun”, a transmis, luni seară, Poliţia judeţeană Bacău.

La Berzunţi, în judeţul Bacău, a devenit o tradiţie parada mascaţilor care pleacă la colindat. Anul acesta, faptul că unii dintre participanţi au ales să se ”costumeze” în ruşi a atras criticile unora dintre cei care au văzut parada.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Victor Ponta vrea să-l ‘jupoaie’ pe Uncheșelu, procurorul din dosarul Turceni-Rovinari pe care l-a dat în judecată-Rovinari: Cine greșește trebuie să plătească!

Publicat

in

De

Victor Ponta vrea să-l ‘jupoaie’ pe Uncheșelu, procurorul din dosarul Turceni-Rovinari pe care l-a dat în judecată-Rovinari: Cine greșește trebuie să plătească!

Victor Ponta a vorbit, marți seara, la România TV, despre acțiunea intentată în instanță împotriva lui Uncheșelu.

Victor Ponta, fostul premier al României, a decis să acționeze în instanță statul român prin intermediul Ministerului Finanțelor, Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și pe procurorul Jean Uncheșelu. Motivul acțiunii legale este legat de procesul în care Ponta a fost învinuit în dosarul Turceni – Rovinari, iar Uncheșelu a fost procurorul care l-a trimis în judecată. Importanța acestui demers legal vine în urma achitării definitive a lui Ponta în acest dosar la sfârșitul anului precedent.

„Da, am un obicei deja prost în ziua de azi și anume chiar să spun ceva public și să mă țin de ce am spus. Cred că fac de un gest normal, pentru că nu a fost vorba de mine, cu faimosul dosar făcut de Uncheșelu, în care, evident, am fost achitat de judecători. Practic s-a schimbat un Guvern, pe care mulți dintre oameni l-au votat.

Prin această acțiune pe care o fac, vreau să se înțeleagă foarte clar, că în cazul meu, ca și în alte cazuri, domnul Uncheșelu, sub coordonarea doamnei Koveși, nu au făcut dosare așa cum scrie în Constituție, să îi prindă pe hoți, ci au făcut dosare politice, într-un scop strict politic, ceea ce nu ar trebui să se mai întâmple vreodată”, a declarat Victor Ponta în exclusivitate pentru România TV.

Ponta: Nu vreau niciun leu de la statul român

„Nu vreau niciun leu de la statul român, pentru că statul român înseamnă noi. Tot noi. Știi că anul trecut, în 2023, statul român a plătit, Ministerul de Finanțe, pentru greșeli ale unora gen Uncheșelu, vreo 17-18 milioane de euro. Practic le-am plătit tot noi, din banii noștri. Eu nu vreau așa ceva. Eu vreau ca domnul Uncheșeu, care a primit ca premiu pentru toate aceste dosare politice, faptul că a fost luat procuror european, acolo la doamna Koveși, și câștigă zeci sute de mii de euro pe an, vreau ca el să plătească.

Nu să plătești tu sau cine se uită acum la noi. Nu asta îmi doresc. Ministerul de Finanțe, scrie în lege, că trebuie să se îndrepte asupra celui care a greșit. Nu e vorba de mine, de fapt. E vorba de faptul că trebuie să repunem lucrurile într-o normalitate. Cine greșește trebuie să plătească. A greșit doamna Koveși, Uncheșelu, Portocală, ei trebuie să plătească. Foarte mulți oameni au avut de suferit. Eu cumva trebuie să folosesc faptul că sunt mai cunoscut, că sunt o voce mai cunoscută, că oamenii știu cazul meu, să facem un precedent”, a adăugat Victor Ponta.

Citeste mai mult

NATIONAL

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

Publicat

in

De

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Accidentul a avut loc în localitatea Ciochiuţa din judeţul Mehedinţi.

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier care, din verificările efectuate, au stabilit că o tânără de 19 ani, din comuna Voloiac, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Ciochiuţa, ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat. Din accident a rezultat decesul conducătoarei auto”, a transmis IPJ Mehedinţi.

Şoferul TIR-ului a fost testat cu aparatele din dotarea poliţiştilor, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost deschis dosar penal, conform procedurilor, pentru ucidere din culpă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend