Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Certificatul verde COVID va fi obligatoriu peste tot, mai puțin la farmacie sau la magazin alimentar. Care sunt regulile pentru copii / Explicațiile lui Raed Arafat

Publicat

in

Începând de luni, certificatul verde COVID va fi obligatoriu peste tot, inclusiv la mall, la primărie sau la Administrația Financiară. Excepție fac farmaciile și magazinele alimentare. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că în aceste spații copiii sub 12 ani vor putea intra doar însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală.

Noile restricții decise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) prevăd instituirea carantinei de noapte, între orele 22.00 și 05.00, închiderea magazinelor la ora 21, și accesul în timpul zilei în centrele comerciale sau alte magazine doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală. În acest ultim caz fac excepție unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile și talciocurile.

De asemenea, va fi nevoie de certificat verde COVID pentru accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public.

Raed Arafat a explicat aceste măsuri:

  • Accesul în toate zonele care nu sunt esențiale – farmacii, magazine alimentare – se face doar cu certificatul verde COVID pentru vaccinați sau trecuți prin boală
  • Copiii sub 12 ani nu pot intra în spațiile respective decât însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală
  • În magazinele alimentare din mall accesul va fi posibil doar cu certificatul verde
  • La intrarea la clădirile publice, în clădirile oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde (vaccinat, trecut prin boală sau testat) pentru toţi care sunt din afara sistemului, care nu lucrează în clădirea respectivă, adică vizitatori
  • Pentru clădirile private, cu peste 50 de persoane, se va prezenta, de asemenea, certificatul verde
  • Pentru introducerea aceloraşi reguli pentru angajaţii din clădirile respective este nevoie de propunere legislativă, fiind din ce am înţeles trimisă deja la Parlament
  • Cum își poate plăti o persoană nevaccinată taxele la primărie sau la Fisc?
    Să organizeze Primăria primirea lor printr-un ghişeu. La acest moment, pentru următoarele zile aceasta este regula
  • Dacă este vorba despre taxe, mai poate să aştepte plata taxelor sau Primăria poate organiza un ghişeu sau o altă soluţie dacă este ceva urgent
  • Soluţia cea mai bună rămâne certificatul şi atunci nu vor mai avea probleme în această perioadă

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO | A doua noapte consecutivă în care întreaga lume a văzut cum se aprinde o magnifică aurora boreală, ca urmare a unei furtuni solare

Publicat

in

Pentru a doua noapte consecutivă, oameni din întreaga lume au încercat să vadă cum se aprinde, sâmbătă, o magnifică aurora boreală care luminează cerul, ca urmare a unei furtuni solare descrisă ca fiind “istorică” şi care se aşteaptă să continue şi duminică, relatează Le Figaro, citat de news.ro.

Acest fenomen este cauzat de ejecţiile de particule de la Soare, care declanşează furtuni geomagnetice atunci când ajung pe Pământ.

Condiţii asociate unei furtuni geomagnetice de nivel 5, nivelul maxim pe scara utilizată, au fost observate vineri seara şi din nou sâmbătă dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice din SUA (NOAA). O premieră în ultimii 20 de ani.

Acest eveniment rar a permis oamenilor din multe ţări să observe superbele aurore boreale în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar fotografiile cu luminile albastre, portocalii şi roz au inundat reţelele de socializare.

“Am sentimentul că am avut o noapte istorică în Franţa (…) A fost cu adevărat plină de particule solare şi de emoţii”, a scris Éric Lagadec, astrofizician la Observatorul de pe Coasta de Azur, pe reţeaua de socializare X. Şi “din moment ce sunt întrebat: da, există şanse de auroră din nou în această seară. Găsiţi locuri bune, departe de lumini, cu o vedere clară spre nord!”. Astronautul francez Thomas Pesquet a scris: “Nu este sigur că fenomenul se va repeta în această seară, este mult mai greu de prezis decât vremea. Dar “nu strică să stai cu ochii pe cer pentru orice eventualitate”.

Potrivit Centrului de prognoză meteo spaţială (SWPC) al NOAA, aurora boreală ar putea fi din nou vizibilă “pe o mare parte a Statelor Unite” în noaptea de sâmbătă spre duminică.

O avertizare de furtună de nivel 4 sau mai mare a fost emisă pentru duminică, iar condiţii de nivel 3 sunt posibile până luni, potrivit SWPC, care a descris episodul ca fiind “istoric”. În timp ce autorităţile erau îngrijorate de posibilul impact asupra reţelelor de electricitate şi de comunicaţii, nu pare să se fi observat deocamdată nicio perturbare majoră.

Potrivit SWPC, au fost raportate doar rapoarte “preliminare” privind “nereguli în reţeaua electrică” şi “degradarea comunicaţiilor de înaltă frecvenţă, a GPS-ului şi posibil a navigaţiei prin satelit”.

Miliardarul Elon Musk, a cărui reţea de internet Starlink are mii de sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat pe X că au fost “sub o mare presiune, dar până acum rezistă”. În ceea ce priveşte traficul aerian, Agenţia Aviaţiei Civile americane (FAA) a declarat vineri că “nu se aşteaptă la consecinţe semnificative”, dar a sfătuit companiile aeriene şi piloţii să “anticipeze” orice perturbare, întrucât furtunile geomagnetice pot perturba instrumentele de navigaţie.

În Statele Unite, aurora boreală a fost vizibilă în cea mai mare parte a ţării în noaptea de vineri spre sâmbătă. Acestea au putut fi văzute până în sud, în Bahamas, potrivit NASA. Furtunile solare puternice pot “împinge aurora la latitudini mai sudice”, a explicat agenţia spaţială. Soarele este în prezent aproape de vârful său de activitate, un ciclu care se repetă la fiecare 11 ani. Erupţiile solare numite ejecţii de masă coronală, care pot avea nevoie de câteva zile pentru a ajunge pe Pământ, sunt la originea evenimentului actual, creând aurore atunci când intră în contact cu câmpul magnetic al Pământului.

Ultima furtună geomagnetică de nivel 5 observată a avut loc în octombrie 2003, episod supranumit “furtunile de Halloween”. Cea mai mare furtună solară înregistrată vreodată a avut loc în 1859, potrivit NASA. Cunoscută şi sub numele de evenimentul Carrington, aceasta a perturbat grav comunicaţiile telegrafice.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ofensiva de la Harkov – Rusia aruncă în luptă Grupul de Forțe Nord

Publicat

in

Forţele ruse desfăşoară operaţiuni ofensive relativ limitate de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov şi au continuat să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate, anunţă Institutul pentru Studiul Războiului, potrivit www.monitorulapararii.ro.

Dimensiunile raportate ale elementelor ruseşti angajate în aceste operaţiuni limitate şi ale grupării de forţe ruse desfăşurate de-a lungul graniţei în nord-estul Ucrainei indică faptul că forţele ruse nu desfăşoară o operaţiune la scară largă pentru a învălui, încercui sau ocupa oraşul Harkov în acest moment.

Forţele ruse au lansat operaţiuni ofensive de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov înainte de a finaliza aducerea Grupării de Forţe Nordice la puterea finală planificată şi au angajat până acum doar o cantitate limitată de putere de luptă pentru operaţiunile ofensive din zonă.

Forţele ruse vor introduce probabil rezerve pentru a intensifica operaţiunile ofensive în curs de desfăşurare în zonă în zilele următoare, dar forţele ruse nu au forţa de muncă necesară pentru a încerca o operaţiune ofensivă la scară largă pentru a încercui, încercui sau ocupa oraşul Harkov, potrivit tuturor rapoartelor disponibile.

Ucraina avea deja o linie a frontului destul de mare, de aproape 1.000 de km în cele patru regiuni unde se duc lupte de peste doi ani: Doneţ, Luhansk, Zaporojia şi Herson. Dacă Rusia măreşte al doilea front şi-l uneşte cu primul, linia de contact, cu regiunea Harkov, este deja de 1.300 km şi poate ajunge la aproximativ 2.000 km dacă luptele se vor extinde şi în regiunile Sumi şi Cernihiv.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend