Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un grav accident rutier produs între două autoturisme a avut loc pe raza localității Berevoiesti. Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit o victimă încarcerată în autoturismul argintiu, a fost vorba de șoferul cu vârsta de 27, care era conștient și prezenta o fractură deschisă la unul dintre membrele inferioare.
A fost nevoie de intervenția pompierilor cu echipamentele speciale de descarcerare, pentru extragerea victimei și predarea acesteia unui echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pe parcursul intervenție s-au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 27 de ani, din Corbi, care conducea un autoturism pe DN 73C, pe raza localității Berevoești, din direcția Câmpulung spre Curtea de Argeș, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Câmpulung.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 27 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală cu diagnostic preliminar de fractură membru inferior.
Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Loading

ACTUAL

Bătaie în trafic. Doi șoferi din Botoșani și-au împărțit pumni și picioare-VIDEO

Publicat

in

Oamenii legii i-au identificat pe cei doi șoferi, un bărbat, de 57 de ani, și un tânăr, de 35 de ani, ambii din municipiul Dorohoi.

”Pe fondul unui conflict spontan, aceștia s-au agresat reciproc, tulburând ordinea si liniștea publică. Cei doi se află la sediul poliției, unde urmează să fie sancționați contravențional pentru faptul că au provocat scandal în spațiul public, conform Legii 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, transmite Poliția Botoșani.

Potrivit reprezentanților instituției, persoanele implicate nu au depus, până în acest moment, plângere penală, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

[embedded content] 

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Ilie Bolojan, huiduit pentru a doua zi consecutiv. Protest la Botoșani, după scandalul de la Iași -VIDEO

Publicat

in

Și de această dată Ilie Bolojan i-a tratat pe românii nemulțumiți, care îl huiduiau, cu indiferență și a intrat rapid în clădirea unde urma să se întâlnească cu autoritățile locale. 

[embedded content]

Este a doua zi consecutivă când Ilie Bolojan este primit în acest fel. Vă reamintim că vineri, premierul a fost huiduit de mai mulți ieșeni, chiar înainte de a participa la o întâlnire cu primarii din zonă. 

”Huo, trădătorule! Trădătorule, ai vândut țara. Ieși afară, javră ordinară! Jos, Bolojan! Demisia! Hoții! Călin Georgescu este preșeedinte”, au strigat ieșenii în momentul în care Ilie Bolojan a coborât din mașină. 

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

O maşină în care se aflau patru persoane a căzut în albia Pârâului Doamnei, din județul Neamț. Care este starea victimelor

Publicat

in

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat că pompierii au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 8.45, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident în Piatra Neamţ, pe strada Pârâul Doamnei. 

”Un autoturism, în care erau patru persoane, a părăsit partea carosabilă şi a căzut în albia Pârâului Doamnei.  La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ şi IPJ”, au afirmat reprezentanţii ISU Neamţ.

Potrivit lor, la sosirea pompierilor toate persoanele erau ieşite din maşină. Acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Podcasturile REALITATEA – Ceva-n PLUS Dr. Radu Țincu face dezvăluiri în premieră la Realitatea PLUS:”De foarte multe ori dependența este o problemă emoțională”

Publicat

in

,,De foarte multe ori dependența este o problemă emoțională, este o problemă sufletească. Oamenii respectivi au undeva în sufletul lor o problemă pe care, fie nu au putut s-o identifice, fie nu știu s-o gestioneze. Și atunci singura posibilitate să scape de acea traumă sufletească este să se refugieze în dependența respectivă.”

Episodul integral poate fi vizionat pe realitatea.net

 [embedded content]

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

România îngheață la propriu. Codul galben de ger a fost prelungit. Temperaturile din termometre vor ajunge chiar și la -20 de grade -HĂRȚILE zonelor vizate

Publicat

in

”Vremea va fi deosebit de rece astăzi (17 ianuarie) în jumătatea estică a ţării, iar de duminică (18 ianuarie) în toate regiunile. Noaptea şi dimineaţa va fi ger în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -10 grade, iar în nordul şi estul Moldovei şi izolat în Transilvania, gerul va persista şi pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -15 şi -9 grade. Până la începutul săptămânii viitoare temporar vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului şi pe arii restrânse în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40…60 km/h, amplificând senzaţia de frig”, precizează ANM.

De asemenea, o atenţionare meteorologică Cod galben de ger vizează intervalul 17 ianuarie, ora 10:00 – 17 ianuarie, ora 20:00.

”În nordul şi estul Moldovei, precum şi în estul Transilvaniei va fi ger, cu temperaturi maxime de -15…-10 grade, iar local în centrul şi sudul Moldovei, în estul Munteniei şi în Dobrogea vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -7 şi -5 grade”, transmit meteorologii.

Imagine

Potrivit lor, de sâmbătă seară, de la ora 20.00, până duminică la ora 10.00, va fi în vigoare o atenţionare meteorologică Cod galben.  În Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în nordul Crişanei vremea va fi geroasă. Temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -10 grade.

Imagine

Mai mult, de duminică dimineaţă şi până la ora 20.00 va fi în vigoare o altă atenţionare meteorologică Cod galben de ger.

”Gerul va persista în nordul şi estul Moldovei, precum şi în estul Transilvaniei unde maximele vor fi în general de -12…-10 grade, iar în restul Moldovei, în sudul şi centrul Transilvaniei, precum şi în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra între -9 şi -5 grade”, anunţă meteorologii.

Imagine

Totodată, pentru intervalul 18 ianuarie, ora 20:00 – 19 ianuarie, ora 10:00, a fost emisă o nouă avertizare cod galben de ger, ANM anunţând că vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 şi -10 grade.

Imagine

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Alertă în județul Suceava. Un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat pe șosea-FOTO

Publicat

in

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a anunțat că în urma accidentului, două persoane au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Suceava. 

Imagine

”Un microbuz a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe o parte. La fața locului, salvatorii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava”, informează ISU Suceava.

Imagine

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend