Stai conectat...

EVENIMENTE / CINEMA

Va fi show ! Vezi cine canta la balul bobocilor de la Liceul Tehnologic Mioveni

Publicat

la

Va fi show  vineri, 7 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni. Cei mai frumoşi boboci, 9 la număr, îşi vor disputa mult râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc 2014 la concursul organizat de Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini MioveniEvenimentul va incepe la ora  18.00 si pe lângă tradiţionalele probe de prezentare, eleganţă, dans, inteligenţă şi nu în ultimul rând, proba de aptitudini, organizatorii au pregătit pentru invitaţi, dar şi bobocilor surprize, menite a le aduce zâmbetul pe buze.
Atmosfera va fi animată de SKIZZO SKILLZ, care îi va încânta pe liceeni cu cele mai recente piese ale sale, iar prețul unui bilet este de 20 de lei. Rămâne de văzut, așadar, cine va obţine titlurile de Miss şi Mister Boboc 2014 la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni.

Loading

ACTUAL

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

Publicat

la

Autor

Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide porțile între 21 și 23 august 2026, promițând trei zile pline de energie, folclor și voie bună. Evenimentul, prezentat de îndrăgita Mihaela Tatu, va transforma localitatea argeșeană într-un pol al culturii populare, atrăgând vizitatori din întreaga țară, dar și turiști străini sosiți din Japonia sau Statele Unite.

Atmosfera de petrecere va fi completată de gusturile autentice ale bucatelor la ceaun și ale proțapului, de hora satului și de concerte live susținute de artiști renumiți. Meșterii populari vor fi la datorie în cadrul atelierelor interactive de modelat lutul, confecționat opinci, împletit nuiele sau fierărie. Cei mici și cei mari se vor bucura de o apariție spectaculoasă a artiștilor pe picioroange, iar cei mai curajoși se vor putea întrece în concursuri inedite: „Cine ține cel mai mult halba de bere?”, tăiat lemne, bătut cuie și degustări de bunătăți legat la ochi.

Sărbătoarea se va încheia duminică, 23 august, când jocul și cântecul vor răsuna până târziu, urmate de un spectaculos foc de artificii.

Programul complet al festivalului

Vineri, 21 august

  • 16:00 – Deschiderea oficială a festivalului și primirea oaspeților;
  • 17:00 – Debutul atelierelor meșteșugărești (olărit, opinci, împletituri);
  • 18:30 – Spectacol de deschidere: Ansambluri folclorice locale și hora satului;
  • 20:30 – Concerte live muzică populară și petrecere la ceaun.

Sâmbătă, 22 august

  • 12:00 – Parada artiștilor pe picioroange și animație pentru copii;
  • 14:00 – Startul competițiilor tradiționale (tăiat lemne, bătut cuie, concursul de bere);
  • 17:00 – Concursul gastronomic: Degustare de bunătăți legat la ochi;
  • 19:00 – Recitaluri extraordinare susținute de artiști de muzică populară și ușoară;
  • 22:00 – Petrecere în aer liber și horă până târziu.

Duminică, 23 august

  • 13:00 – Târgul meșterilor populari și ateliere demonstrative;
  • 15:00 – Gala laureaților și premierea câștigătorilor de la concursuri;
  • 17:30 – Marele spectacol folcloric: Ansambluri naționale și hora satului;
  • 21:30 – Recitalul de închidere;
  • 22:30 – Spectacol festiv de foc de artificii.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Pitești Retail Park celebrează tradițiile românești de Sfânta Maria printr-un eveniment dedicat întregii familii

Publicat

la

Autor

Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori pe 15 august, între orele 12:00 și 15:00, la un eveniment dedicat tradițiilor românești, organizat cu sprijinul Argeș Ghid și Muzeul Golești. Programul reunește o expoziție tematică, ateliere creative, momente muzicale și degustări de produse tradiționale, oferind publicului ocazia de a descoperi semnificația uneia dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin.

Evenimentul debutează cu vernisajul expoziției „10 Marii care au făcut România”, care reunește portrete din arhivele Bibliotecii Județene Argeș și Muzeului Golești, alături de o expoziție de costume populare și o vitrină cu icoane dedicate Sfintei Maria. Expoziția va putea fi vizitată la Pitești Retail Park în perioada 14 august – 8 septembrie 2026.

Programul zilei include:

  • atelier creativ și prezentare de port popular viu, coordonate de meșterul popular Izabela Andreea Ion;
  • un moment muzical live la acordeon;
  • degustări de plăcinte și cozonaci, realizate în parteneriat cu Hanul Tanti Maria de la Golești;
  • prezentare dedicată semnificației sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), susținută de Camelia Călin, cercetător științific.

Accesul la eveniment este gratuit.

Mai multe informații despre evenimentele Pitești Retail Park pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial și pe paginile de Facebook și Instagram ale acestuia.

***

Despre Pitești Retail Park

Centrul comercial Pitești Retail Park are o suprafață de 40,000 mp, o parcare generoasă și peste 40 magazine având ca principale ancore: Auchan, Brico Dépôt, DM, KFC, Sinsay,, Mesopotamia, Hesburger, Tava cu de toate, Sapori Pizza, Bunătăți de Sibiu, JYSK, Altex, Flanco, Pepco, Zoocenter, Lems, Naturlich, Dormeo, Tedi, Money Gold, Dr max, Helpnet, Orange Store, Vodafone.

Pitești Retail Park. Inspirație pentru casa ta este locul unde clienții găsesc o diversitate de produse pentru amenajarea casei, alături de produsele necesare zi de zi la prețuri competitive.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

Publicat

la

Autor

Pe data de 18 iulie 2026, comunitatea din satul Poienărei (comuna Corbi, județul Argeș) devine un spațiu sacru de regăsire și onorare a demnității românești. Sub oblăduirea spirituală a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, evenimentul organizat de preotul profesor Nicolae Claudiu Samoilă își propune să șteargă praful uitării de pe una dintre cele mai dramatice și glorioase pagini ale istoriei noastre recente: rezistența armată anticomunistă din munți.

Gruparea „Haiducii Muscelului”, condusă de frații Toma și Petre Arnăuțoiu și de colonelul Gheorghe Arsenescu, a reprezentat nucleul dur al opoziției în fața totalitarismului sovietic instalat după cel de-al Doilea Război Mondial. Oameni simpli, intelectuali, preoți, învățători și femei de un curaj legendar (precum Marina Chirca sau Maria Plop) au refuzat să accepte îngenunchearea țării. S-au refugiat în „râpele cu brazi” ale Muscelului, trăind ani în șir în peșteri, hăituiți permanent de trupele de Securitate, îndurând foamea, frigul și durerea trădărilor, dar păstrând aprinsă flacăra libertății.

Comemorarea din 2026 îmbină solemnitatea rugăciunii cu rigoarea reflecției intelectuale. După Sfânta Liturghie și parastasul de pomenire, curtea bisericii din Poienărei devine o agora a memoriei. Într-un dialog intergenerațional profund, supraviețuitori ai închisorilor comuniste stau alături de tineri studenți basarabeni și cadre didactice, uniți de aceeași dorință de adevăr istoric.

Evenimentul capătă o dimensiune de înaltă ținută culturală și internațională prin invitații săi de marcă. Teologul și fostul ministru de externe Teodor Baconschi aduce o perspectivă profundă asupra legăturii dintre martiriu, credință și identitate națională. Alături de el, prezența renumitului jurnalist italian Dario Fertilio (de la Corriere della Sera) subliniază caracterul universal al acestei tragedii; Fertilio este cel care a făcut cunoscut publicului occidental sinistrul „Fenomen Pitești” și ororile reeducării prin tortură.

Prin acest eveniment, lumânările aprinse la Poienărei nu doar că luminează memoria celor care au pierit în munți sau în temnițe, ci devin un far pentru viitor, reamintindu-ne că libertatea și demnitatea umană se plătesc adesea cu prețul suprem.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Tradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai

Publicat

la

Autor

Comuna Corbi îmbracă din nou haine de sărbătoare! Primăria și Consiliul Local Corbi, alături de Asociația Ansamblul Ciobănașul – Corbii de Piatră, organizează duminică, 24 mai 2026, o nouă ediție a uneia dintre cele mai longevive și iubite manifestări folclorice din zona Argeșului: Festivalul Național „Rapsodia Păstorească”.

Aflat la a 54-a ediție, evenimentul promite să transforme din nou pitoreasca localitate argeșeană în capitala tradițiilor păstorești din România, aducând laolaltă jocul, cântecul și mândria portului popular din toate colțurile țării.

Programul evenimentului | Duminică, 24 mai 2026

Toate activitățile se vor desfășura în decorul natural de poveste din zona „la Chilii”, un spațiu încărcat de istorie și spiritualitate.

  • Ora 11:30 – Parada cântecului, dansului și portului popular O explozie de culoare și ritm oferită de ansambluri cu specific păstoresc din județe cu o zestre folclorică uriașă: Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Alba, Dolj și Argeș.
  • Prezentarea invitaților Momentul oficial în care vor fi salutate delegațiile și oficialitățile prezente la sărbătoarea comunei.
  • Premierea crescătorilor de animale Tradiția oieritului este la ea acasă la Corbi! Asociația de ovine „Corbii de Piatră” îi va premia pe gospodarii care dețin cele mai frumoase exemplare de animale din zonă.
  • Maraton folcloric și petrecere populară Spectacolul va continua cu evoluțiile formațiilor participante, urmate de alte activități tradiționale specifice vieții pastorale.

Invitați speciali de renume

Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de mari artiști ai muzicii populare românești, pregătiți să încingă horele și să aducă bucurie în inimile spectatorilor. Pe scena de la Corbi vor urca: Valentin Precup, Alexandra Bleaje, Marius Țugulescu, Ilona Anghel

Primăria și organizatorii îi invită pe toți fiii satului, pe argeșeni și pe turiștii de pretutindeni să petreacă o zi de neuitat în mijlocul naturii, celebrând autenticitatea, tradiția și spiritul curat al românilor de la munte.

Vă așteptăm cu drag la Corbi, unde tradiția nu doar că se păstrează, ci se trăiește cu mândrie!

Loading

Citește tot

ACTUAL

Simfonia Lalelelor 2026, Pitești – PROGRAMUL COMPLET șI DETALIAT AL PRIMEI ZILE

Publicat

la

Autor

Programul manifestărilor organizate în prima zi a festivalului Simfonia Lalelelor, ediția a 49-a

vineri, 17 aprilie:

Filarmonica Pitești / Piața Primăriei / Parcul Lunca Argeșului

• 09:30 – 10:00: Primirea invitaților și a delegațiilor – Filarmonica Pitești;

• 10:00 – 11:00: Deschidere oficială, prezentarea oaspeților, discursuri;

• 11:00 – 11:30: Ceremonia oficială de înfrățire dintre Pitești, România – Șanlıurfa, Turcia;

• 12:30 – 13:00: Parada Florilor – strada pietonală și Piața Primăriei;

• 13:30 – 16:00: Vizită oficială în Parcul Lunca Argeșului – expoziția „Simfonia lalelelor”;

• 18:00 – 23:00: Spectacol de lumină și culoare – proiecții de tip video mapping artistic, cu temă florală, pe clădirea Primăriei Pitești – Piața Primăriei.

Casa de Cultură a Sindicatelor

• 19:00 – 21:30: Concert dedicat festivalului, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești – invitați: Laura Bretan & Vlad Miriță, Gruia Soare, Mădălina Lupu, Georgiana Costache; dirijor: Tiberiu Dragoș Oprea.

Parcul Lunca Argeșului – spectacole:

• 14:00 – 15:00: Facultatea de Muzică – Universitatea Politehnica București;

• 15:00 – 16:00: „Bonjour, Pitești!” – spectacol de revistă, Teatrul „Alexandru Davila”;

• 18:00 – 20:00: Formații rock piteștene (Rebel X): Nidal & Helda;

• 20:00: Concert extraordinar – Cargo.

Prezentator: Cristina Luțu.

Eveniment organizat de: Primăria și Consiliul Local Pitești, prin Salpitflor, SPEP, Centrul Cultural Pitești, Filarmonica Pitești și FC Argeș

Loading

Citește tot

ACTUAL

Simfonia Lalelelor 2026: Primăria Pitești a dat startul înscrierilor pentru comercianți în Parcul „Lunca Argeșului”

Publicat

la

Autor

Piteștiul se pregătește pentru unul dintre cele mai emblematice evenimente ale sale: ediția a 49-a a festivalului „Simfonia Lalelelor”. Evenimentul se va desfășura în perioada 17–26 aprilie 2026, transformând Parcul „Lunca Argeșului” în centrul simbolic al culorii și creativității piteștene.

Agenții economici care doresc să facă parte din această sărbătoare a orașului pot depune solicitări pentru închirierea spațiilor comerciale până la data limită de 20 martie 2026.

Zone de comercializare și produse permise

Organizatorii (Primăria Pitești prin Salpitflor Green, S.P.E.P., A.D.P., Centrul Cultural și Filarmonica Pitești) vor selecta participanții în funcție de calitatea produselor, în limita locurilor disponibile, pentru următoarele sectoare:

  1. Târgul de Flori (Produse pentru casă și grădină):
    • Flori, plante ornamentale (balot/ghiveci), material dendro-floricol.
    • Arbuști și pomi fructiferi, răsaduri, semințe și bulbi.
    • Accesorii decorative (ghivece, jardiniere), mobilier de grădină și unelte de grădinărit.
  2. Zona Food Court (Experiențe culinare):
    • Destinată exclusiv amplasamentelor de tip food truck.
    • Notă obligatorie: Documentația trebuie să includă fotografii ale food truck-ului și o listă a evenimentelor la care solicitantul a mai participat.
  3. Produse tradiționale și Handmade:
    • Produse manufacturate și personalizate cu tematică florală.
    • Produse naturale: dulcețuri, miere, siropuri, ceaiuri, tincturi și produse naturiste.

Cum se fac înscrierile?

Solicitările pot fi transmise până pe 20 martie 2026 prin două modalități:

  • Fizic: La Centrul de Informații pentru Cetățeni (sediul actual al Primăriei, fostul Centru de Calcul).
  • Online: Pe e-mail la adresa primaria@primariapitesti.ro, cu mențiunea obligatorie la subiect: „Simfonia Lalelelor”.

Calendarul selecției

  • Până la 20 martie: Înregistrarea cererilor.
  • 21 – 25 martie: Perioada de analiză și selecție a dosarelor.
  • Până la 1 aprilie: Anunțarea comercianților care au obținut acordul de închiriere.

Important: Organizatorii pun accent pe calitatea serviciilor și a produselor oferite, rezervându-și dreptul de a selecta doar partenerii care se aliniază standardelor festivalului.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 4 zile

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară

Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...

ACTUALacum 5 zile

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii

Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

ACTUALacum 6 zile

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA

Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

ACTUALacum 6 zile

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...

ACTUALacum 6 zile

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

Advertisement

Câmpulung

În Trend