ACTUAL
Moartea lui Dolly Parton: Donald Trump a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă pe clădirile publice din SUA
Publicat
acum 22 de minutela
Autor
admin

Donald Trump a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă pe clădirile publice din Statele Unite timp de o săptămână, în semn de omagiu după moartea legendei muzicii country Dolly Parton, pe care şeful Casei Albe o consideră „o adevărată pierdere pentru milioane de oameni”.
„Cu mare tristeţe vă anunţ că Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântăreţe de muzică country din toate timpurile – şi nu numai –, tocmai s-a stins din viaţă. Este o adevărată pierdere pentru milioane de oameni. N-a existat niciodată cineva ca ea şi nici nu va mai exista vreodată”, a scris pe Truth Social preşedintele Donald Trump care este de aceeaşi vârstă cu renumita artistă, care s-a stins la 80 de ani, informează news.ro.
Decizia Casei Albe: drapelele SUA, coborâte în bernă timp de o săptămână
„În onoarea ei, voi dispune coborârea drapelului american în toată ţara pentru o perioadă de o săptămână, începând din această seară, la ora 18:00”, a anunţat şeful Casei Albe.
„Odihneşte-te în pace, Dolly! Lumea te iubeşte” – a transmis în finalul mesajului Donald Trump.
Val de reacții la nivel mondial după dispariția emblematicei cântărețe
După moartea acestei figuri emblematice a muzicii country, numeroase personalităţi i-au adus un omagiu cântăreţei, fie din lumea politică, fie din cea artistică sau caritabilă, într-o rară manifestare de unitate într-o societate divizată.
Bill Clinton, Mick Jagger, Julia Roberts, Jeff Bezos şi Tim Cook se numărul printre cei care şi-au transmis tristeţea faţă dispariţia unei legende.
![]()
Poate îți place și...

‘Niciun medicament din lume nu vindeca vreo boala’: declarație controversată a medicului român care tratează vedete de la Hollywood

Mit răsturnat: Ecranele NU sunt dușmanul creierului. Timpul petrecut online ne face mai deștepți, arată un nou studiu

Rareș Cojoc, răsfăț total în public! Cum a fost surprins dansatorul milionar alături de iubita top-model, la aeroport
ACTUAL
‘Niciun medicament din lume nu vindeca vreo boala’: declarație controversată a medicului român care tratează vedete de la Hollywood
Publicat
acum 42 de minutela
26 august 2026Autor
admin

Cristian Răchitan este un medic naturopat de origine română care trăiește la New York de mai bine de 30 de ani. În cadrul unei vizite recente în România, el a făcut declarații de impact despre starea de sănătate și medicină. Răchitan, recunoscut în Statele Unite ca fiind unul dintre cei mai iscusiți diagnosticieni din lume, afirmă că tratamentele medicamentoase clasice nu vindecă afecțiunile, ci doar sprijină organismul să le suporte. În plus, el identifică stresul drept o componentă majoră în apariția și dezvoltarea bolilor.
Reputația medicului a fost consolidată și de lista impresionantă de pacienți care i-au trecut pragul: de la miliardari și politicieni de rang înalt, până la personalități celebre precum Barbra Streisand sau Mel Gibson.
Cu toate acestea, abordarea sa privind cauzele bolilor și limitele tratamentelor sintetice continuă să stârne dezbateri aprinse în lumea medicală.
„Niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală”: Explicațiile medicului român
Într-un interviu acordat publicației Adevărul, medicul român și-a explicat perspectiva asupra tratamentelor medicamentoase, pornind de la exemplul hipertensiunii arteriale.
„Niciun medicament din lume nu vindeca vreo boala, este o notiune total gresita. Un medicament compenseaza, ajuta corpul sa duca boala, dar nicidecum nu vindeca. De exemplu, o persoana care are hipertensiune arteriala ia medicamente toata viata si cu timpul trebuie sa creasca medicamentele pentru ca cele pe care le-a luat anul trecut acum nu mai lucreaza, trebuie sa ia unele mai puternice. De ce? Pentru ca intre timp boala e evoluat, a avansat. Bietul doctor nu a invatat sa vindece o boala pentru ca stiinta medicala nu stie sa vindece boala. Ma refer la partea bio-chimica. Stie doar sa te ajute sa duci boala, sa ajute corpul sa faca fata bolii respective, dar nicidecum sa vindece boala.
Medicamentele au devenit atat de agresive si efectele negative sunt atat de mari, incat te tratezi de una si creezi alte doua boli. Si ca sa neutralizezi simptomatologia celor doua boli noi pe care le creezi trebuie sa iei alte doctorii, care creaza alte boli. Si intri intr-un lant, care este ingrozitor de complicat”, a declarat medicul român stabilit la New York de peste 30 de ani pentru Adevarul.
Rolul devastator al stresului și al conflictelor interioare în apariția bolilor
Cristian Răchitan a vorbit și despre rolul pe care îl atribuie stresului în apariția diferitelor afecțiuni. Potrivit acestuia, o boală nu ar avea niciodată o singură cauză.
„Orice afectiune are intotdeauna doua cauze, niciodata una singura. Intotdeauna, cea de-a doua cauza este stresul, iar cauza primara sunt anormalitati in general la nivelul structurii.
Stresul este jumatate din absolut orice boala, poate uneori chiar mai mult. Simplu, am spus mai inainte, incearca sa faci ceea ce trebuie sa faci, nu ceea ce vrei sa faci. Vezi ceea ce simti ca te implineste, ce simti ca-ti place, ceea ce simti ca este bine pentru tine. Atunci nu te stresezi.
In clipa in care intri in conflict cu probleme de personalitate, mandria, gelozia, lacomia, meschinaria, necinstea, atunci aceste conflicte denatureaza calitatea gandirii si deciziile luate nu sunt cele mai bune. Ele inrautatesc calitatea vietii”, a explicat Cristian Rachitan.
Cabinetul din New York căutat de miliardari, politicieni și staruri de la Hollywood
Cristian Răchitan este un medic de origine română stabilit la New York de aproximativ trei decenii. Este naturopat-osteopat și a devenit cunoscut în Statele Unite prin activitatea sa medicală și prin abordarea pe care o promovează în privința diagnosticării și tratării pacienților.
Potrivit informațiilor prezentate în materialul citat, printre persoanele care i-au solicitat serviciile s-au numărat miliardari, vedete internaționale și politicieni.
Răchitan a fost prezentat și drept unul dintre „cei mai buni diagnosticieni din lume”, fiind asociat cu un top 5 al celor mai buni diagnosticieni.
![]()
ACTUAL
Mit răsturnat: Ecranele NU sunt dușmanul creierului. Timpul petrecut online ne face mai deștepți, arată un nou studiu
Publicat
acum o orăla
26 august 2026Autor
admin

Un studiu finlandez desfășurat pe parcursul a opt ani răstoarnă o idee devenită aproape reflexă: timpul petrecut în fața ecranelor nu este asociat automat cu efecte negative asupra creierului. Cercetătorii au descoperit că adolescenții care au acumulat mai mult timp în fața ecranelor încă din copilărie au avut tendința de a prezenta o procesare cognitivă mai bună.
Rezultatele nu înseamnă însă că orice oră petrecută pe telefon, tabletă sau computer este benefică. Cercetătorii subliniază că diferența o poate face conținutul activității, iar utilizarea dispozitivelor pentru rezolvarea problemelor, creativitate, învățare și alte forme de gândire activă ar putea avea un rol important, notează SciTechDaily.
Mai mult timp în fața ecranelor, procesare cognitivă mai bună
Cercetătorii au urmărit modul în care activitatea fizică, sedentarismul și timpul petrecut în fața ecranelor, de la copilărie până la adolescență, se leagă de dezvoltarea cognitivă. Au fost analizate inclusiv posibilele diferențe dintre fete și băieți și influența intensității activității fizice.
Una dintre cele mai surprinzătoare concluzii a fost asocierea dintre un timp mai mare petrecut în fața ecranelor încă din copilărie și o procesare cognitivă mai bună în adolescență.
Petri Jalanko, cercetător doctorand la Universitatea din Jyväskylä, a explicat că rezultatele sugerează că utilizarea dispozitivelor digitale poate susține procesarea cognitivă, în funcție de activitățile desfășurate pe acestea. În acest context, părinții și profesorii ar putea încuraja activitățile digitale care presupun gândire activă, rezolvarea problemelor, creativitate și învățare.
Activitatea fizică, rezultate diferite la fete și băieți
Legătura dintre mișcare și cogniție s-a dovedit mai complicată. În cazul fetelor, un nivel mai ridicat de activitate fizică de intensitate ușoară încă din copilărie a fost asociat cu o memorie de lucru mai bună în adolescență.
La băieți, o participare mai mare la activități fizice ghidate, de-a lungul perioadei analizate, a fost asociată cu o memorie de lucru mai bună.
Un rezultat a contrazis însă așteptările cercetătorilor. Nivelurile mai reduse de activitate fizică nesupravegheată, raportate chiar de participanți, au fost asociate cu o procesare cognitivă mai bună în adolescență.
În schimb, măsurătorile realizate cu ajutorul unui dispozitiv care combina ritmul cardiac și mișcarea nu au indicat o asociere între activitatea fizică sau timpul sedentar și procesarea cognitivă.
O posibilă explicație este că senzorii pot măsura mișcarea și ritmul cardiac, dar nu pot spune ce face concret o persoană în perioada respectivă. Altfel spus, aceeași perioadă petrecută în fața unui ecran poate însemna lucruri foarte diferite, de la scroll pasiv până la învățare sau rezolvarea unor probleme.
Studiul nu demonstrează că ecranele „fac” creierul mai bun
Cercetătorii atrag atenția că rezultatele arată asocieri, nu o relație de cauzalitate. Nu se poate spune, prin urmare, că timpul petrecut în fața ecranelor determină în mod direct îmbunătățirea procesării cognitive.
Sunt necesare studii de intervenție pentru a stabili dacă relațiile observate sunt cauzale și pentru a explica mai clar diferențele dintre fete și băieți.
Cercetarea face parte din studiul PANIC privind activitatea fizică și nutriția copiilor, participanții fiind urmăriți timp de opt ani. Analiza a inclus 124 de fete și 136 de băieți, cu o vârstă medie de 15,8 ani.
Activitatea fizică și comportamentul sedentar au fost evaluate prin chestionare și printr-un dispozitiv care măsoară simultan ritmul cardiac și mișcarea. Învățarea, atenția și memoria de lucru au fost analizate cu ajutorul bateriei de teste CogState.
Concluzia cercetătorilor schimbă, cel puțin parțial, perspectiva asupra ecranelor: problema nu pare să fie doar cât timp petrec copiii în fața dispozitivelor, ci și ce fac în acest timp.
![]()
ACTUAL
Ilie Bolojan anunță că bursele sociale ale elevilor nu vor fi tăiate: „Vom regla lucrurile, foarte probabil vom rămâne pe actualul sistem”
Publicat
acum 4 orela
25 august 2026Autor
admin

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți seară, într-un interviu acordat Digi24, că bursele sociale ale elevilor nu vor mai fi eliminate pe perioada vacanțelor, după controversa apărută în jurul unui proiect al Ministerului Educației care prevedea ca acestea să nu mai fie acordate cât elevii nu sunt la școală.
Ilie Bolojan a explicat că proiectul de hotărâre aflat în transparență decizională pornește de la un ordin și de la prevederile legale existente, însă a admis că situația va fi reglată.
„Există un ordin care vine al efect al legii adoptate din 2023, de asemenea un proiect de hotărâre legat de burse. E un proiect aflat în transparență decizională, voi discuta cu domnul ministru, și dacă va ajunge să fie adoptat în Guvern, aceste discuții vor fi eliminate.”, a transmis premierul.
Șeful executivului explicat și diferența pe care Ministerul Educației a avut-o în vedere între bursele sociale și celelalte tipuri de burse.
„Alocațiile de tip social au o logică să fie date lune de lună. Bursa este un element de sprijin pentru a te duce la școală, asta a fost logica ministerului când a luat o astfel de propunere. În momentul în care vine să fie propusă vom regla lucrurile, în sensul în care discutând cât se poate de clar această situație foarte probabil vom rămâne pe actualul sistem.”, a mai punctat Ilie Bolojan.
Declarația lui Ilie Bolojan vine după ce Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, pe 17 august, un proiect de hotărâre care modifica metodologia de acordare a burselor școlare.
Citește și : Când încep elevii școala, când sunt programate vacanţele. Structura anului școlar 2026-2027
În forma aflată în prezent în vigoare, bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare, cu anumite excepții. Proiectul ministerului introducea însă o regulă potrivit căreia bursele de merit, sociale și tehnologice urmau să fie acordate „în perioada cursurilor școlare”, inclusiv în perioada pregătirii practice. Practic, această modificare ar fi eliminat plata bursei sociale în vacanțe.
![]()
ACTUAL
Comisia Europeană avertizează: România intră pe harta zonelor agricole grav afectate. Seceta reduce producțiile, iar unele culturi pot fi compromise
Publicat
acum 5 orela
25 august 2026Autor
admin

Căldura persistentă și lipsa precipitațiilor din ultimele două luni au afectat puternic culturile de vară din vestul României, avertizează Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene. Pierderile s-au accentuat față de luna iulie, iar în cele mai afectate regiuni producțiile vor fi semnificativ mai mici și există riscul ca unele culturi să fie compromise complet. La nivel european, seceta reduce inclusiv pășunile și rezervele de furaje, ceea ce poate majora costurile fermelor zootehnice.
Vestul României, între regiunile grav afectate
Vestul României a fost inclus de specialiștii europeni în categoria zonelor în care căldura și deficitul de apă au produs efecte severe asupra culturilor.
Pe aceeași listă se află Franța, sudul Germaniei, nordul și centrul Italiei, Austria, Cehia, Slovacia și Ungaria.
Problemele din vestul României fuseseră semnalate încă din buletinul MARS publicat în iulie, însă între timp situația s-a înrăutățit.
„Producțiile vor fi reduse semnificativ, iar compromiterea culturilor este probabilă la nivel local”, avertizează Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene.
Avertizarea privește în mod explicit vestul țării, nu întreaga producție agricolă a României. Situația poate diferi considerabil de la o regiune la alta, în funcție de precipitații, rezervele de apă din sol și accesul la irigații.
Ce s-a întâmplat cu plantele
Temperaturile ridicate au coincis cu unele dintre cele mai importante etape de dezvoltare a culturilor de vară: înflorirea și formarea producției.
Lipsa apei a redus fertilitatea plantelor și acumularea de biomasă, a afectat umplerea boabelor și a grăbit uscarea culturilor. În regiunile în care apa pentru irigații a fost insuficientă sau utilizarea sa a fost restricționată, efectele au fost și mai severe.
În țările Benelux, Slovenia și Croația, impactul este considerat moderat, însă estimările de producție au fost reduse, în special pentru porumb.
Estimările pentru culturile de vară, tăiate drastic
Centrul Comun de Cercetare arată că perspectivele pentru culturile de vară s-au deteriorat puternic în vestul și centrul Europei.
Prognozele europene de randament au fost reduse pentru toate culturile de vară, unele ajungând cu până la 14% sub media ultimilor cinci ani.
În schimb, recoltele cerealelor de iarnă, deja în mare parte strânse, sunt estimate în jurul mediei ultimilor cinci ani la nivelul Uniunii Europene.
Meteorologii prognozează o perioadă mai răcoroasă și mai ploioasă în mai multe regiuni din vestul și centrul continentului. Ploile ar putea aduce o anumită ameliorare, dar specialiștii europeni avertizează că vin prea târziu pentru a recupera pierderile deja produse.
Furajele se împuținează, iar fermele de animale pot suporta costuri mai mari
Seceta nu afectează numai culturile destinate consumului uman. Productivitatea pășunilor și cantitatea de vegetație disponibilă pentru animale au scăzut considerabil în numeroase regiuni.
Deficitul de furaje poate obliga crescătorii de animale să cumpere hrană suplimentară sau să o aducă din alte regiuni. Acest lucru ar putea crește costurile fermelor și, în timp, poate pune presiune asupra prețurilor produselor de origine animală.
Buletinul european nu estimează însă o scumpire imediată a alimentelor. Prețurile finale vor depinde și de recoltele din celelalte regiuni, de stocuri, importuri și evoluția costurilor cu energia, transportul și îngrășămintele.
Comisia Europeană pregătește agricultura pentru veri tot mai dificile
Comisia Europeană susține că Politica Agricolă Comună trebuie folosită pentru adaptarea fermelor la fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente.
Fondurile europene pot finanța sisteme eficiente de irigații, tehnologii pentru economisirea apei, infrastructuri rezistente la schimbările climatice și trecerea către culturi care suportă mai bine seceta și temperaturile ridicate.
„Vara aceasta a fost deosebit de dificilă pentru fermierii din întreaga UE. Seceta și căldura extremă exercită o presiune din ce în ce mai mare asupra culturilor, furajelor, animalelor și veniturilor fermierilor”, a declarat comisarul european pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen.
![]()
ACTUAL
S-a pornit tăvălugul la Mița Biciclista! Poliția a ajuns de urgență la cel mai instagramabil loc din București, după ce un celebru influencer a făcut sesizare
Publicat
acum 6 orela
25 august 2026Autor
admin

Pe fațada clădirii La Mița Biciclista s-a aflat, până pe 25 august, o reclamă la evenimentul „Săptămâna franceză”. Doar că evenimentul s-a desfășurat în perioada 11-18 iulie. Reclama, însă, a continuat să le atragă atenția trecătorilor mai bine de o lună după terminarea evenimentului. Lucru care a deranjat mai multe persoane, printre care și pe influencerul GoRider, care au făcut sesizări la poliție.
Astfel, pe 25 august, cuvintele „La vie en bleu” au fost îndepărtate de pe clădire.
„În urma apelului meu din data de 22 august către Poliția Locală a Municipiului București, respectiv a sesizării telefonice adresate Direcției de Control, precum și a altor sesizări scrise transmise de membrii acestei comunități, Casa Mita Biciclista a luat măsura de a elibera fațada clădirii de patrimoniu.
Felicitări tuturor celor implicați!”, a anunțat influencerul GoRider.
@gorider__ro În urma apelului meu din data de 22 august către Poliția Locală a Municipiului București, respectiv a sesizării telefonice adresate Direcției de Control, precum și a altor sesizări scrise transmise de membrii acestei comunități, Casa Mita Biciclista a luat măsura de a elibera fațada clădirii de patrimoniu. Felicitări tuturor celor implicați! #bucuresti #merdenea #trafic #politie #bicicleta ♬ sunet original – gorider__ro
Influencerul a filmat momentul în care Poliția Locală a ajuns la Casa Mița Biciclista și i-a somat pe patroni să îndepărteze reclama de pe clădire.
Evenimentul „Săptămâna franceză”, care a avut loc în perioada 11-18 iulie, a fost dedicat Franței, a cărei zi națională a fost pe 14 iulie. Așa cum spunea Edmond Niculușcă în clipul de prezentare, evenimentul a fost dedicat spiritului francez, iar clienții au avut posibilitatea să se delecteze cu preparate franțuzești și să participe la tot felul de experiențe inspirate din Hexagon.
![]()
ACTUAL
Timișoara a interzis oficial sălile de jocuri de noroc. Dominic Fritz: „Consiliul Local a luat hotărârea cu unanimitate de voturi”
Publicat
acum 6 orela
25 august 2026Autor
admin

Sălile de jocuri de noroc nu mai pot fi autorizate în Timișoara, după ce Consiliul Local a adoptat marți o hotărâre prin care activitatea acestora este interzisă în municipiu. Măsura nu se aplică imediat sălilor care funcționează deja, ci acestea își vor continua activitatea până la expirarea licențelor.
Primarul Dominic Fritz a anunțat decizia și a precizat că în Timișoara vor putea funcționa în continuare doar activitățile de tip loto ale Loteriei Române.
„Începând de astăzi, în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile de noroc. În Timişoara vor funcţiona doar activităţile de tip loto ale Loteriei Naţionale. Actualele săli de jocuri care mai sunt deschise în oraş vor funcţiona până la expirarea licenţelor primite de la Bucureşti, cel târziu anul viitor. Până atunci, rând pe rând se vor închide.
Faptul că astăzi am putut decide ce se întâmplă cu sălile de păcănele în Timişoara este meritul colegilor mei parlamentari USR. Ani de zile s-au luptat pentru ca această decizie să fie la autorităţile locale. Consiliul Local a luat hotărârea cu unanimitate de voturi”, a transmis Dominic Fritz într-o postare pe Facebook.
Decizia vine după modificările legislative care au permis autorităților locale să stabilească dacă astfel de activități pot fi desfășurate pe raza localităților.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunțase încă din luna aprilie că primăriile care decid eliminarea sălilor de jocuri de noroc vor putea beneficia de finanțări pentru proiecte din educație.
„Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc, păcănelele, cum le cunoaştem, vor primi bani pentru şcoli. După legea prin care am scos jocurile de noroc din localităţile sub 15.000 de locuitori, a venit momentul ca şi celelalte comune şi oraşe să le elimine. (…). Banii pe care îi vor primi de la Consiliul Judeţean Timiş vor fi alocaţi pentru construirea de şcoli sau grădiniţe noi ori pentru modernizarea celor existente”, explica Alfred Simonis.
![]()

Moartea lui Dolly Parton: Donald Trump a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă pe clădirile publice din SUA

‘Niciun medicament din lume nu vindeca vreo boala’: declarație controversată a medicului român care tratează vedete de la Hollywood

Mit răsturnat: Ecranele NU sunt dușmanul creierului. Timpul petrecut online ne face mai deștepți, arată un nou studiu

Rareș Cojoc, răsfăț total în public! Cum a fost surprins dansatorul milionar alături de iubita top-model, la aeroport

Un român în vârstă de 52 de ani, arestat după ce a încercat să fure un iaht în valoare de peste un milion de euro în Spania VIDEO

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Atac dur la vârful administrației argeșene: Subprefectul Dragoș Predescu îi cere în direct demisia lui Ion Mînzînă
Subprefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, acuzând o lipsă...

O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena
O piteșteancă get-beget demonstrează că profesionalismul și dedicarea nu au granițe. Ramona Miletic ocupă din anul 2020 funcția de viceprimar...

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici
Sloganul Poliției Române, „Siguranță și încredere”, ar trebui să definească misiunea zilnică a instituției în protejarea cetățenilor și menținerea ordinii....

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...
Curtea de Argeș

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...
Mioveni

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
ACTUALacum 2 săptămâniDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
NATIONALacum o săptămânăBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum 2 săptămâniIon Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
ACTUALacum 6 zileBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum 6 zileSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum 6 zileDE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
ACTUALacum 6 zileEȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA









Ultimele Comentarii