Stai conectat...

DIVERSE

Ucraina anunţă că drona explodată la Constanţa îi aparţine. Cum a ajuns la Constanţa

Publicat

la

Drona maritimă care a explodat în Portul Civil Constanţa este o dronă ucraineană. Aceasta a scăpat de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic ruseşti, au anunţat Forţele Navale Ucrainene.

„În timpul îndeplinirii unor misiuni în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile navale fără pilot ale Marinei Forțelor Armate Ucrainene a pierdut controlul și a ajuns în largul coastelor României. Forțele Navale ale Ucrainei au transmis informațiile necesare forțelor navale ale României pentru a preveni pierderile în rândul populației civile” au Transmis Forțele Armate Ucrainene.

Ucraina a contactat partea română pentru a o avertiza şi a preveni producerea de victime, mai afirmă Forţele Navale Ucrainene.

Citeşte şi: Prima reacție a lui Eugen Tomac în scandalul dronelor. „Românii să aibă încredere că instituțiile vor funcționa așa cum trebuie”

Ce s-a aflat despre drona ucraineană care a explodat în Portul Constanța

Potrivit noilor informații, drona care a explodat în Dana 78 din Portul Constanța era de origine ucraineană și ar putea fi o dronă din familia MAGURA, un sistem folosit de forțele ucrainene în războiul cu Rusia.

MAGURA V5, Maritime Autonomous Guard Unmanned Robotic Apparatus, este o dronă navală de suprafață dezvoltată pentru misiuni de atac și recunoaștere. Aceasta are 5,5 metri lungime și 1,5 metri lățime și este proiectată pentru a fi detectată greu de radar. Astfel, aceasta reușește mai ușor să se apropie de ținte.

MAGURA V5 poate atinge viteze de până la 78 km/h, are o autonomie de aproximativ 800 de kilometri și poate transporta până la 320 de kilograme de încărcătură explozivă. Sistemul este ghidat prn navigație prin satelit și folosește camere optice pentru identificarea și urmărirea țintelor, potrivit stiripesurse.

Un alt avantaj important este capacitatea de a opera în grupuri coordonate, tactică ce poate suprasolicita sistemele defensive ale adversarului și crește eficiența atacurilor.

Loading

ACTUAL

„Academia Infractorilor” PSD Argeș are un nou membru: Mihai Georgescu, alias „Primarul Armani” – Pesediștii au destupat șampania iar Mînzîna a felicitat justiția

Publicat

la

Autor

O nouă undă de șoc și revoltă i-a cuprins pe argeșeni după ce justiția a dictat o nouă sentință cu greutate în rândul social-democraților locali. Mihai Georgescu, fostul primar al comunei Călinești – cunoscut în spațiul public sub porecla de „Primarul Armani” – a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

Supranumit acum, în mod ironic de către comunitate, noul membru al „Academiei Infractorilor PSD Argeș”, Georgescu este un recidivist cu state vechi și un personaj extrem de influent în filială. Acesta a fost considerat ani la rând omul de bază al lui Ion Mînzînă (șeful PSD Argeș) și al deputatei Simona Bucura-Oprescu, fiind totodată tatăl actualei tinere primărițe care i-a succedat la conducerea comunei Călinești.

Șantaj sexual în primărie: „Favoruri contra promovare”

Instanța a stabilit cu certitudine că Mihai Georgescu, în perioada în care exercita funcția de primar, s-a folosit de autoritatea sa pentru a hărțui o subordonată. În octombrie 2021, edilul a angajat o tânără de 20 de ani pe postul de agent de pază. Ulterior, timp de mai multe luni, Georgescu a presat-o în mod repetat să-i cedeze sexual.

În schimbul favorurilor intime, „Primarul Armani” îi promitea tinerei:

  • O funcție mult mai bună în cadrul instituției;
  • Un salariu substanțial mărit;
  • Sarcini de serviciu extrem de ușoare.

Refuzat categoric de angajată, primarul a continuat presiunile. Tânăra a dat însă dovadă de curaj: a înregistrat o serie de convorbiri compromițătoare cu edilul și s-a prezentat direct la poliție, demascând întregul mecanism de șantaj.

Sentința: Condamnat și interzis în funcții publice

În urma probatoriului incontestabil, instanța l-a condamnat pe Mihai Georgescu la 2 ani de închisoare cu suspendare. Pe lângă pedeapsa principală, judecătorii i-au aplicat și o interdicție severă: nu mai are dreptul de a ocupa o funcție publică timp de 4 ani.

Notă: Conștient de turnura pe care o va lua dosarul penal, fostul primar nu a mai candidat la ultimele alegeri locale, preferând să își lase fiica să controleze primăria.

Un trecut marcat de ilegalități

Aceasta nu este prima problemă cu legea pentru omul de încredere al conducerii PSD Argeș. Mihai Georgescu este un recidivist, având la activ o altă condamnare penală din trecut, când a fost trimis în spatele gratiilor pentru contrabandă cu alcool.

Argeșenii se declară profund debușolați și revoltați de comportamentul celor care ar trebui să le reprezinte interesele, taxând dur faptul că liderii județeni ai partidului au girat și protejat un astfel de personaj pe scena politică locală.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Situație critică pe litoral! Stațiunile Mamaia și Vama Veche au fost complet evacuate, iar peste 1000 de persoane au părăsit Costinești, Eforie și Tuzla

Publicat

la

Stațiunile Mamaia și Vama Veche au fost complet evacuate, iar accesul spre plajele din Costinești și de pe întreg litoralul a fost blocat pe o rază de 1 kilometru din cauza unui Cod roșu de explozie. Peste 1.300 de persoane au fost deja îndepărtate de pe plajele din România, acțiunile de evacuare fiind în plină desfășurare atât pe litoral, cât și în Delta Dunării.

Citește și: Cum a ajuns drona ucraineană în Portul Constanța. Explicațiile liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor

Mamaia și Vama Veche, stațiunile evacuate complet

Rutele de acces către plaje au fost blocate de Poliția Locală„În comuna Costinești este în vigoare o avertizare de COD ROȘU privind pericolul de explozie în zona litorală. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să NU vă apropiați de malul  mării, de plajă sau de orice obiect suspect adus de apă ori aflat pe țărm.

DISTANȚA DE SIGURANȚĂ: 1 km față de țărm! Respectați indicațiile autorităților și părăsiți imediat zonele aflate în apropierea mării. Accesul în aceste zone ESTE STRICT INTERZIS până la eliminarea pericolului.

În caz de urgență, apelați numărul unic 112. Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare

Rămâneți în siguranță,

Serviciul Local pentru Situații de Urgență”, potrivit DSU.

Operațiunile de evacuare au fost declanșate după ce o dronă maritimă s-a autodetonat în această dimineață în Portul Constanța, iar autoritățile cercetează acum spațiul aerian pentru a depista alte posibile amenințări în apropierea țărmului.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Prima reacție a lui Eugen Tomac în scandalul dronelor. „Românii să aibă încredere că instituțiile vor funcționa așa cum trebuie”

Publicat

la

Eugen Tomac a transmis că incidentele de securitate care încep să se înmulțească alimentează un sentiment de incertitudine în spațiul public.

„Ne aflăm într-o perioadă în care incidentele de securitate încep să se înmulțească. În mod natural, ele alimentează un sentiment de incertitudine în spațiul public.

De aceea, este foarte important ca nivelul vigilenței instituțiilor statului să crească la pachet cu asumarea responsabilității din partea factorilor de decizie. Acest lucru trebuie făcut în paralel cu o comunicare mai eficientă și clară, care să nu lase loc apariției unor teorii conspiraționiste.

Românii să aibă încredere că instituțiile vor funcționa așa cum trebuie și că singura preocupare este siguranța cetățenilor noștri. Mă bucură faptul că autoritățile au intervenit pentru izolarea zonei din Portul Constanța și nu au existat victime.

Cu cât vom avea mai repede un Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona integrat astfel de situații, cu atât mai bine”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Cum a ajuns drona ucraineană în Portul Constanța. Explicațiile liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor

Citeşte şi: Momentul în care drona a explodat în Portul Constanţa, surprins de camere VIDEO

O dronă marină descoperită în Portul Constanța, aproape de mal, a explodat.  Autoritățile au făcut cercetări la fața locului. Portul Constanța a fost închis, iar cei aflați în zonă au fost evacuați de urgență. Potrivit ultimelor informații, drona ar fi explodat necontrolat. Până în acest moment nu au fost anunțate victime. Potrivit surselor România TV, ar mai fi fost găsite încă trei drone.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Bărbat din Bihor arestat după ce a încercat să răpească de la școală fiul unor polițiști

Publicat

la

Incident grav la o școală din Aleșd, județul Bihor. Un bărbat a ajuns în arest după ce a încercat să răpească de la școală un copil de 7 ani.

Potrivit Bihoreanul, Călin Valentin Varga s-a dus la unitatea de învățământ în jurul orei 16, susținând că a venit să îl ia pe copilul de 7 ani al unui cuplu de polițiști și a spus cadrelor didactice că a fost trimis chiar de tatăl băiatului.

Citește și: Detalii uluitoare din dosarul lui Cristian Pomohaci. Fostul preot ar fi oferit mașină și vacanțe cadou uneia dintre victimele sale, dar nu-și plătea facturile

După ce i s-a spus că băiatul nu mai este în şcoală, Varga a ieşit în curte, unde „a mimat că joacă tenis singur”, fiind ulterior condus afară de agentul de pază. Cadrele didactice au intrat la bănuieli și au anunțat Poliția.

Individul a fost dus la audieri în aceeași zi, apoi reținut pentru 24 de ore. În faţa anchetatorilor, iniţial, a refuzat să dea declaraţii, iar ulterior nu a recunoscut fapta, încercând „să denatureze adevărul”.  Miercuri, Judecătoria Aleșd a dispus arestarea lui preventivă, bărbatul fiind cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, în forma tentativei.

Citește și: Primarul care îi promitea unei angajate de 20 de ani „salariu bun, prime și relații” în schimbul favorurilor sexuale, condamnat definitiv

Călin Valentin Varga este cercetat în total în cinci dosare penale, inclusiv pentru agresiune sexuală, hărțuire și ameninţare, după ce i-ar fi pus cuţitul la gâtul unui vecin din cartier. Înainte de incident, tatăl copilului, polițist, făcuse parte dintr-un echipaj trimis la domiciliul lui Varga pentru un scandal anunțat la 112.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Detalii uluitoare din dosarul lui Cristian Pomohaci. Fostul preot ar fi oferit mașină și vacanțe cadou uneia dintre victimele sale, dar nu-și plătea facturile

Publicat

la

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate de Judecătoria Târgu Mureș. Procurorii îl cercetează pentru infracțiuni grave, viol asupra unui minor și agresiune sexuală, iar în cadrul anchetei au apărut informații potrivit cărora unele dintre persoanele vizate în dosar ar fi primit bani, bunuri și alte beneficii materiale.

Procurorii suspectează că fostul preot Cristian Pomohaci ar fi profitat de vulnerabilitatea unor băieți minori, cărora le-ar fi oferit diverse avantaje materiale. Surse apropiate investigației susțin că una dintre presupusele victime ar fi beneficiat inclusiv de o mașină și de vacanțe plătite, scrie Gandul.

Citește și: Andreea Marin, dezvăluiri despre fostele relații. Ce ar face diferit după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Unii chiar irosesc ceea ce primesc”

Anchetatorii verifică dacă astfel de beneficii au fost oferite în schimbul unor relații de natură sexuală, aspecte care urmează să fie stabilite pe parcursul cercetărilor.

Un bărbat de 36 de ani, care afirmă că a lucrat până anul trecut pentru Pomohaci în localitatea Moșuni, a declarat că Pomohaci ar fi avut gesturi și comportamente nepotrivite atât față de persoane majore, cât și față de minori care activau în cadrul asociației coordonate de el.

„Sunt mulți copii, este un băiat dar nu stiu dacă o să aibă curaj să iasă public, că părintele l-a ajutat mult, i-a dat mașină, l-a dus prin America, Dubai și băiatul a acceptat. El o să fie chemat la politie ca să recunoască”, a spus unul dintre martori, potrivit Știrile Pro TV.

În cadrul perchezițiilor efectuate de anchetatori în două apartamente care i-ar aparține lui Cristian Pomohaci, situate în centrul municipiului Târgu Mureș, au fost descoperite importante sume de bani în mai multe valute. Valoarea totală a acestora este estimată la aproximativ două milioane de euro.

 

Mănăstirea lui Cristian Pomohaci, luminată pe datorie. Nu-și plătea facturile

Cristian Pomohaci nu a achitat utilitățile la mănăstirea deschisă în Mureș, pe locul unui fost local, după ce a fost dat afară din Biserica Ortodoxă, deși procurorii au descoperit în locuințele sale importante sume de bani în mai multe valute.

În iulie 2022, el a achiziționat un local de la doi oameni de afaceri din Mureș, pe care l-a reconfigurat și l-a transformat în biserică și mănăstire, potrivit Fanatik.

Botezată pompos ”Mănăstirea Sfântul Nicolae”, fostul local din Mureș a atras ca un magnet zeci de mii de persoane convinse de harul lui Cristian Pomohaci. Vorba a mers mai departe că la Ernei ”imposibilul devine posibil, grijile se risipesc iar credința prinde rădăcini noi și puternice”, așa cum se scrie într-o recenzie din mediul online.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Guvernul obligă RA-APPS să publice lista şi adresa imobilelor aflate în proprietate. Care sunt excepţiile

Publicat

la

Potrivit unui comunicat al Guvernului, RA-APPS va publica pe site-ul propriu, la datele de 10 iunie și 10 decembrie ale fiecărui an, lista tuturor imobilelor aflate în proprietatea publică sau privată a statului și administrate de regie. Aceste informații vor rămâne disponibile pe site timp de șase luni.

Executivul arată că introducerea acestor obligații de transparență în cadrul HG nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea RA-APPS a fost determinată de interesul public privind activitatea de închiriere a imobilelor aflate în administrarea regiei.

Guvernul vrea să oblige RA-APPS să publice lista imobilelor pe care le administrează și a beneficiarilor. Românii vor putea vedea toți privilegiații care stau în proprietățile statului: „Statul nu este moșia nimănui”

Astfel, lista publicată pe site-ul RA-APPS va cuprinde următoarele informații în cazul persoanelor juridice beneficiare: denumirea persoanei juridice; adresa imobilului; suprafața imobilului – construcție și teren; tipul contractului încheiat: închiriere, folosință gratuită, prestări de servicii sau asociere; modalitatea de atribuire: licitație publică sau atribuire directă; data începerii și data încetării contractului; prețul contractului, dacă este cazul.

Totodată, în cazul imobilelor utilizate de persoane fizice se va preciza: adresa imobilului; suprafața imobilului – construcție și teren; modalitatea de atribuire: licitație publică sau atribuire directă; data începerii și data încetării contractului; prețul contractului.

De asemenea, în cazul imobilelor neocupate, se va preciza adresa imobilului, suprafața imobilului – construcție și teren.

„Sunt exceptate imobilele proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea Regiei și puse la dispoziție/închiriate instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și cele folosite de persoanele aflate, potrivit legii, sub protecția acestor instituții”, se arată în comunicat.

Conform Hotărârii de guvern, RA-APPS publică trimestrial, pe pagina proprie de internet, în datele de 10 martie, 10 iunie, 10 septembrie și 10 decembrie ale fiecărui an și menține publicată timp de 3 luni lista mijloacelor de transport pe care le deține, care cuprinde: marca, modelul și anul fabricației.

Vila RA-APPS din Aviatorilor 86, destinată inițial lui Klaus Iohannis, nu a primit nicio ofertă de închiriere după ce a fost scoasă la licitație. Instituția a cheltuit 3 milioane de euro pe renovarea clădirii

Totodată, RAAPPS va avea obligația de a publica lunar pe pagina proprie de internet, până la data de 15 ale lunii în curs, pentru luna precedentă, și de a menține publicate: situațiile de lucrări decontate pentru lucrările de reparație, utilare și mobilare; situațiile de lucrări decontate pentru lucrările de construire/renovare.

Ca informații suplimentare, Guvernul precizează că destinația banilor proveniți din chirii diferă în funcție de regimul juridic al imobilului (public sau privat).

„În cazul imobilelor aflate în proprietatea publică a statului, RA-APPS are dreptul să rețină o cotă-parte de 50% din chiria încasată pentru administrarea, întreținerea și repararea acestora. Diferența de 50% se virează la bugetul de stat. În cazul imobilelor aflate în proprietatea privată a statului, chiria încasată pentru aceste imobile rămâne integral la dispoziția RA-APPS pentru autofinanțare, acoperind cheltuielile de funcționare, reparații și investiții”, se mai arată în comunicat.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 4 ore

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut

Departamentul juridic al Primăriei Curtea de Argeș pare să traverseze o perioadă neagră, înregistrând eșec după eșec în sălile de...

ACTUALacum 2 zile

CRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei

Așa cum trustul nostru de presă anunța încă din iarnă, criza fără precedent a apei de la Curtea de Argeș...

ACTUALacum 3 zile

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut

Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

ACTUALacum 3 zile

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial

Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...

ACTUALacum 3 zile

ACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital

În cursul nopții de 01 spre 02 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați...

Advertisement

Câmpulung

În Trend