Stai conectat...

ACTUAL

„Academia Infractorilor” PSD Argeș are un nou membru: Mihai Georgescu, alias „Primarul Armani” – Pesediștii au destupat șampania iar Mînzîna a felicitat justiția

Publicat

la

O nouă undă de șoc și revoltă i-a cuprins pe argeșeni după ce justiția a dictat o nouă sentință cu greutate în rândul social-democraților locali. Mihai Georgescu, fostul primar al comunei Călinești – cunoscut în spațiul public sub porecla de „Primarul Armani” – a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

Supranumit acum, în mod ironic de către comunitate, noul membru al „Academiei Infractorilor PSD Argeș”, Georgescu este un recidivist cu state vechi și un personaj extrem de influent în filială. Acesta a fost considerat ani la rând omul de bază al lui Ion Mînzînă (șeful PSD Argeș) și al deputatei Simona Bucura-Oprescu, fiind totodată tatăl actualei tinere primărițe care i-a succedat la conducerea comunei Călinești.

Șantaj sexual în primărie: „Favoruri contra promovare”

Instanța a stabilit cu certitudine că Mihai Georgescu, în perioada în care exercita funcția de primar, s-a folosit de autoritatea sa pentru a hărțui o subordonată. În octombrie 2021, edilul a angajat o tânără de 20 de ani pe postul de agent de pază. Ulterior, timp de mai multe luni, Georgescu a presat-o în mod repetat să-i cedeze sexual.

În schimbul favorurilor intime, „Primarul Armani” îi promitea tinerei:

  • O funcție mult mai bună în cadrul instituției;
  • Un salariu substanțial mărit;
  • Sarcini de serviciu extrem de ușoare.

Refuzat categoric de angajată, primarul a continuat presiunile. Tânăra a dat însă dovadă de curaj: a înregistrat o serie de convorbiri compromițătoare cu edilul și s-a prezentat direct la poliție, demascând întregul mecanism de șantaj.

Sentința: Condamnat și interzis în funcții publice

În urma probatoriului incontestabil, instanța l-a condamnat pe Mihai Georgescu la 2 ani de închisoare cu suspendare. Pe lângă pedeapsa principală, judecătorii i-au aplicat și o interdicție severă: nu mai are dreptul de a ocupa o funcție publică timp de 4 ani.

Notă: Conștient de turnura pe care o va lua dosarul penal, fostul primar nu a mai candidat la ultimele alegeri locale, preferând să își lase fiica să controleze primăria.

Un trecut marcat de ilegalități

Aceasta nu este prima problemă cu legea pentru omul de încredere al conducerii PSD Argeș. Mihai Georgescu este un recidivist, având la activ o altă condamnare penală din trecut, când a fost trimis în spatele gratiilor pentru contrabandă cu alcool.

Argeșenii se declară profund debușolați și revoltați de comportamentul celor care ar trebui să le reprezinte interesele, taxând dur faptul că liderii județeni ai partidului au girat și protejat un astfel de personaj pe scena politică locală.

Loading

ACTUAL

Cum a ajuns drona ucraineană în Portul Constanța. Explicațiile liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor

Publicat

la

Autor

Cum a ajuns drona ucrianeană în Portul Constanța. Liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor spune că drona a ajuns din greșeală în Dana 78 din Portul Constanța.

Cum a ajuns drona în Portul Constanța. Ce spune liderul de Sindicat al Navigatorilor

Adrian Mihălcioiu a explicat că drona putea să avanseze „către danele militare, putea să avanseze un pic către danele comerciale ale portului, chiar și în danele de la Oil Terminal, care erau foarte, foarte aproape”.

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor spune că după patru ani de război la granița României, noi nu avem încă un sistem de supraveghere a coastelor românești.

Citește și Momentul în care drona a explodat în Portul Constanţa, surprins de camere VIDEO

”După 4 ani încheiați de război, noi încă nu avem un sistem de supraveghere a coastelor și de siguranță a coastelor românești. Nu avem îngrădit în zona Neptun Deep. Acolo știm că se vor extrage gaze naturale.

Nu trebuie foarte multe miliarde de dolari, cât are pe buget România an de an pentru apărare. Probabil că trebuie câteva sute de mii sau milioane pentru a avea un sistem de supraveghere și de distrugere a obiectelor care intră pe teritoriul și apele naționale românești”, a declarat Mihălcioiu, potrivit Digi 24. 

Liderul Sindicatului Navigatorilor a explicat că drona care a ajuns în portul Constanța nu putea fi văzută dacă aceasta avea un sisten antiradar.

”Prin garda de coastă, ei au o misiune de supraveghere a zonelor limitrofe portului și României. Avem Port Control, avem Autoritatea Navală Română, care supraveghează traficul de nave, intrare, ieșiri. Drona putea fi văzută.

Dacă cumva a avut un sistem antiradar, atunci se poate explica de ce nu a fost văzută, depistată la timp. Dar totuși, după patru ani de zile, de ce nu avem un sistem de supraveghere prin satelit. Să poți să vezi absolut toate obiectele din zona noastră și să intervim în momentul când ele intră și ne amenință”, a mai spus Adrian Mihălcioiu.

Citește și Nicușor Dan, prima reacție după explozia unei drone marine în Portul Constanța: Prioritatea rămâne protejarea vieților omenești și securitatea infrastructurii portuare

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vrea să planteze copaci pe plajele din România

Publicat

la

Autor

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vrea să planteze copaci pe plajele din România.

„Suntem pe ultimele etape de obținere a avizelor necesare pentru un program pilot de plantare a copacilor pe plajele din România, așa cum erau plantați acum mulți ani de zile. Ce ne dorim? Un turism de calitate. Știm că plajele noi, supralărgite, înseamnă și sute de metri de nisip fără nicio zonă de umbră. Mulți s-au făcut că nu văd această realitate ani de zile. Noi o vedem și avem și soluții”, a scris Diana Buzoianu pe Facebook.

Citește și: Alertă în Portul Constanța, a fost activat PLANUL ROŞU. O dronă marină găsită aproape de mal a explodat. Arafat: ”Există posibilitatea să existe și alte drone”. UPDATE

„V-am auzit vocea. V-am ascultat dorințele. Și, în următoarele luni, deja vom putea începe plantările pe plaje”, a mai scrissministrul interimar al Mediului.

Diana Buzoianu a motivat acest proiect prin faptul că „perdelele forestiere nu sunt o noutate, dar în ultimii zeci de ani de zile au fost distruse aproape toate perdelele forestiere de pe plajele noastre”.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil să existe si alte drone, de aceea s-a dat mesaj Ro Alert pentru Constanţa şi Tulcea

Loading

Citește tot

ACTUAL

Drona care a explodat în Portul Constanța era de origine ucraineană. Este considerată una dintre cele mai periculoase arme navale ale Ucrainei

Publicat

la

Autor

Potrivit noilor informații, drona care a explodat în Dana 78 din Portul Constanța era de origine ucraineană și ar putea fi o dronă din familia MAGURA, un sistem folosit de forțele ucrainene în războiul cu Rusia.

Ce s-a aflat despre drona ucraineană care a explodat în Portul Constanța

MAGURA V5, Maritime Autonomous Guard Unmanned Robotic Apparatus, este o dronă navală de suprafață dezvoltată pentru misiuni de atac și recunoaștere. Aceasta are 5,5 metri lungime și 1,5 metri lățime și este proiectată pentru a fi detectată greu de radar. Astfel, aceasta reușește mai ușor să se apropie de ținte.

Citește și Alertă în Portul Constanța, a fost activat PLANUL ROŞU. O dronă marină găsită aproape de mal a explodat. Arafat: ”Există posibilitatea să existe și alte drone”. UPDATE

MAGURA V5 poate atinge viteze de până la 78 km/h, are o autonomie de aproximativ 800 de kilometri și poate transporta până la 320 de kilograme de încărcătură explozivă. Sistemul este ghidat prin navigație prin satelit și folosește camere optice pentru identificarea și urmărirea țintelor, potrivit stiripesurse.

Un alt avantaj important este capacitatea de a opera în grupuri coordonate, tactică ce poate suprasolicita sistemele defensive ale adversarului și crește eficiența atacurilor.

Dronele MAGURA au fost folosite în numeroase operațiuni împotriva flotei ruse din Marea Neagră. Conform informațiilor prezentate de autoritățile ucrainene, aceste sisteme au contribuit la avarierea sau scufundarea a peste 17 nave militare rusești, inclusiv a corvetei Ivanovets și a navei Sergey Kotov.

Succesul acestor operațiuni a transformat dronele maritime într-un element esențial al strategiei navale ucrainene.

În ultimii ani, Ucraina a dezvoltat noi versiuni ale sistemului MAGURA. O variantă modificată a modelului V5, cunoscută sub numele Sea Dragon, a fost echipată cu rachete aer-aer R-73 cu ghidaj în infraroșu. Sistemul a fost conceput pentru a intercepta elicopterele care încercau să neutralizeze dronele aflate în misiune.

Cea mai nouă versiune, MAGURA V7, reprezintă un pas important înainte față de modelul inițial. Platforma are o lungime de 7,2 metri și o autonomie care poate ajunge la 1.500 de kilometri.

Reamintim că o dronă marină a explodat vineri dimineață, în Portul Constanța, fără a provoca victime. Aceasta a fost găsită lângă o ambarcațiune ARSVOM, aproape de mal și de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe mare.

Portul Constanța a fost închis, iar cei aflați în zonă au fost evacuați de urgență. Localnicii au primit mesaje de avertizare Ro-Alert în care li se cerea să evite zona costieră.

Citește și Nicușor Dan, prima reacție după explozia unei drone marine în Portul Constanța: Prioritatea rămâne protejarea vieților omenești și securitatea infrastructurii portuare

Loading

Citește tot

ACTUAL

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut

Publicat

la

Autor

Departamentul juridic al Primăriei Curtea de Argeș pare să traverseze o perioadă neagră, înregistrând eșec după eșec în sălile de judecată. Ultima palmă primită de administrația locală vine de la Curtea de Apel Pitești, care a dat câștig de cauză unei foste angajate, concediate abuziv în vara anului 2024.

Lupta în instanță: De la eșec, la victorie definitivă

Lavinia Sima, fostă angajată în cadrul Serviciului Public Piețe, Târguri și Oboare, a avut curajul să lupte pentru drepturile ei și să deconteze în instanță decizia prin care a fost trimisă în șomaj în iunie 2024. Deși a pierdut procesul în primă instanță la Tribunalul Argeș, aceasta nu s-a lăsat intimidată și a declarat apel.

Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Pitești i-au dat dreptate în totalitate, hotărând că concedierea a fost efectuată în mod ilegal.

Nota de plată pentru bugetul local: Peste 25.000 de euro

Decizia instanței este una extrem de dură pentru buzunarele contribuabililor din Curtea de Argeș. Pe lângă reangajarea imediată a Laviniei Sima pe postul deținut anterior, Primăria este obligată să achite sume considerabile:

  • Cheltuieli de judecată: 5.500 de lei.
  • Despăgubiri salariale: Plata tuturor salariilor indexate, majorate și actualizate, de care a fost privată de la momentul concedierii și până la reintegrarea efectivă.

Impact financiar: Un calcul estimativ arată că suma totală pe care Primăria Curtea de Argeș va trebui să o achite se ridică la aproximativ 120.000 RON (circa 25.000 de euro).

Această nouă înfrângere ridică mari semne de întrebare cu privire la competența și deciziile luate de Departamentul Juridic al instituției, în condițiile în care numărul proceselor pierdute de municipalitate a crescut alarmant în ultima perioadă.

Mai jos prezentăm decizia definitivă a magistraților de la Curtea de Apel Pitești:

Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă sentinţa în sensul că admite acţiunea. Anulează decizia nr. 32/28.06.2024 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la momentul concedierii până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată, fond şi apel, în sumă de 5.500 lei, către apelantă. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 04.06.2026.
Document: Hotarâre  1831/2026  04.06.2026

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO ŞOCANT: Jurnalistă surprinsă de explozia dronei marine în direct. A fugit în timpul transmisiei

Publicat

la

Autor

Deflagrația a avut loc în timp ce jurnalista TVR Info Ana Maria Stancu oferea informații despre drona descoperită în marele port de la Marea Neagră.

Raed Arafat: Este posibil să existe si alte drone, de aceea s-a dat mesaj Ro Alert pentru Constanţa şi Tulcea

În imaginile cu transmisiunea LIVE se aude o bubuitură extrem de puternică, provocând o reacție spontană a jurnalistei, care își acoperă urechile cu mâinile, la fel și o altă persoană care trecea pe lângă ea.

 

 

O dronă maritimă a explodat vineri dimineaţă în Portul Constanţa. Zona a fost izolată, iar persoanele din apropiere au fost evacuate. Nu s-au înregistrat victime. MApN precizează că drona s-a autodetonat şi că nu face parte din dotarea Armatei României, ci este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina. Incidentul are loc la o săptămână după ce o dronă de tip Geran 2, de provenienţă rusească, s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi, două persoane fiind rănite.

Alertă în Portul Constanța, a fost activat PLANUL ROŞU. O dronă marină găsită aproape de mal a explodat. Arafat: ”Există posibilitatea să existe și alte drone”. UPDATE

Pe sistemul de detectie al PESCOMAR autoritățile au identificat inca 3 drone maritime care se îndreaptă spre port.

Conform unor surse acestea nu ar putea fi dezamorsate.

Amintim că, drona maritimă care a fost descoperită în acestă dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime.

Zona era deja securizată și izolată de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și Ministerului Apărării Naționale, obiectul fiind, la acea oră, în curs de evaluare și de punere în siguranță.

Drona maritimă este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina.

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

Primele concluzii după moartea elevului de 15 de ani la şcoală: Medicul coordonator de la Ambulanță nu a trimis echipaj cu medic sau elicopter, deşi erau disponibile

Publicat

la

Autor

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dat publicității primele concluzii după moartea elevului de 15 de ani la şcoală.

„Referitor la cazul intervenţiei medicale din data de 20.05.2026, Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă îşi exprimă profundul regret pentru decesul copilului din judeţul Bacău şi transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate. Respectul faţă de suferinţa familiei şi obligaţia instituţională de a clarifica toate aspectele legate de intervenţia medicală au stat la baza demersurilor întreprinse de cele două instituţii în perioada imediat următoare producerii acestui eveniment”, a arătat, joi seară, într-o postare pe Facebook, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

DSU a amintit că, după ce un adolescent de 15 ani a murit la şcoală, după ce i s-a făcut rău, au fost declanşate verificări privind modul de gestionare a intervenţiei şi respectarea procedurilor operaţionale aplicabile. Astfel, în 22 mai, o echipă de inspecţie a DSU s-a deplasat la sediul structurilor care asigură asistenţa medicală de urgenţă în judeţul Bacău (SAJ Bacău, UPU-SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, ISUJ Bacău), precum şi la sediul Şcolii Gimnaziale din localitatea Vladnic, comuna Parincea, judeţul Bacău (locul intervenţiei), pentru a verifica modul de asigurare a asistenţei medicale de urgenţă la nivel prespitalicesc, activitatea fiind desfăşurată în coordonare instituţională cu Ministerul Sănătăţii.

Citește și: Alertă în Portul Constanța, a fost activat PLANUL ROŞU. O dronă marină găsită aproape de mal a explodat, a fost activat PLANUL ROȘU! UPDATE

Astfel, s-a stabilit că, în 20 mai, la ora 12.31, a fost recepţionat prin SNUAU 112 un apel care semnala un copil inconştient. Operatorii SAJ din dispeceratul integrat ISU-SAJ Bacău au adresat întrebările specifice protocolului şi au oferit instrucţiuni de prim ajutor până la sosirea echipajelor medicale. După apelul iniţial, au fost înregistrate mai multe apeluri de revenire prin care a fost comunicată evoluţia situaţiei şi au fost furnizate noi recomandări de prim ajutor.

„La momentul apelului existau disponibile la nivelul staţiei centrale a SAJ Bacău: un echipaj medical de urgenţă cu medic şi mai multe echipaje medicale de urgenţă cu asistent. Un alt echipaj cu medic era în misiune la Iaşi. La nivelul judeţului nu era operaţional un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, din cauza lipsei de personal medical de la nivelul UPU Bacău. Deşi simptomatologia raportată se încadra în categoria urgenţelor majore (Cod Roşu – copil care nu respiră), a fost alertat iniţial un echipaj medical de urgenţă cu asistent. Conform reglementărilor aplicabile, se impunea a fi luată în considerare trimiterea la caz, în fază iniţială, a altor categorii de resurse, precum echipaj medical cu medic (care era disponibil şi care a fost direcţionat la caz ulterior, fiind alertat la ora 13.51 şi ajungând la locul solicitării la ora 14.22) sau echipaj de salvare aeriană (care era disponibil)”, a arătat DSU, potrivit news.ro.

Potrivit sursei citate, nu au fost identificate dovezi privind alertarea unui elicopter SMURD, deşi erau disponibile două elicoptere SMURD, aflate unul în Braşov şi altul în Galaţi, iar condiţiile meteorologice permiteau executarea misiunii.

În urma verificărilor s-a stabilit că primul echipaj medical a ajuns la locul intervenţiei la aproximativ 26 de minute de la apelul iniţial, fiind constatată depăşirea timpului maxim de ajungere prevăzut pentru intervenţiile în mediul rural.

„Mai mult, la nivelul Punctului de Lucru Parincea, aparţinând Detaşamentului de Pompieri Bacău, era disponibilă o autospecială de stingere cu apă şi spumă care avea în dotare rucsacul de prim ajutor, fiind încadrată cu trei subofiţeri care deţin competenţe în acordarea primului ajutor calificat. Resursa putea fi alocată intervenţiei, având în vedere interesul pacientului şi faptul că aceasta era cea mai apropiată resursă de locul solicitării. În această situaţie, manevrele de resuscitare puteau fi iniţiate de personal cu pregătire paramedicală până la sosirea echipajului medical de urgenţă”, a subliniat DSU.

Citește și: Accident grav pe Centura Timișoarei. Un bărbat a murit pe loc, imagini șocante de la fața locului

La locul intervenţiei, s-a stabilit că, la sosirea primului echipaj medical, persoanele aflate acolo făceau deja manevre de resuscitare, acesta preluând şi continuând manevrele de resuscitare.

„Din verificări a rezultat că la faţa locului au fost prezente şi cadre medicale din comunitate înainte de sosirea echipajului de urgenţă, dar care nu efectuau manevre medicale la momentul ajungerii echipajului de urgenţă, aşa cum reiese din imaginile filmate de camera de bord a autospecialei. Echipajul medical ajuns la locul solicitării nu a transmis date medicale medicului coordonator, nici prin intermediul staţiei de emisie recepţie, nici prin sistemul de telemedicină, aşa cum prevăd protocoalele în vigoare”, a menţionat DSU.

Concluziile verificărilor au arătat că acest caz a fost încadrat ca urgenţă majoră, corespunzătoare categoriei „Cod Roşu”, pentru care procedurile permit alertarea unor resurse cu nivel superior de competenţă.

„Medicul coordonator nu a valorificat toate resursele disponibile la momentul solicitării, deşi acestea erau disponibile. Nu a fost solicitată o resursă aeriană, deşi cadrul procedural permitea acest lucru şi existau resurse disponibile. Nu a fost utilizată o resursă de prim ajutor calificat aflată în proximitatea locului intervenţiei. În cadrul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Bacău a fost identificat un paravan care separa dispecerii pompieri de dispecerii SAJ, aspect ce poate conduce la deficienţe privind comunicarea şi coordonarea situaţiilor de urgenţă”, a subliniat DSU.

Ca urmare, raportul a fost transmis către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Colegiul Medicilor şi Ministerul Sănătăţii.

Totodată, au fost date sancţiuni contravenţionale în cuantum de 5.000 de lei şi s-a declanşat o cercetare internă privind modul de dispecerizare a cazului şi nealertarea resursei aeriene disponibile.

De asemenea, s-a decis reinstruirea personalului medical, a dispecerilor ISU şi a coordonatorilor medicali în ceea ce priveşte criteriile de alertare a resurselor aeriene, aplicarea procedurilor operaţionale şi gestionarea urgenţelor majore, reinstruirea personalului privind obligaţia utilizării tuturor resurselor disponibile în interesul pacientului, eliminarea factorilor care afectează comunicarea în dispeceratul integrat (paravanul), reinstruirea întregului personal operativ privind contravenţiile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă, analizarea, în cadrul UPU Bacău, a posibilităţii operaţionalizării unui echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

„Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă reafirmă că fiecare situaţie care implică pierderea unei vieţi omeneşti este tratată cu maximă seriozitate şi responsabilitate. Verificările efectuate au avut ca obiectiv exclusiv stabilirea adevărului, identificarea eventualelor disfuncţionalităţi şi adoptarea măsurilor necesare pentru creşterea nivelului de siguranţă şi a calităţii asistenţei medicale de urgenţă acordate cetăţenilor. Cele două instituţii vor continua să colaboreze cu toate autorităţile competente pentru clarificarea completă a circumstanţelor acestui caz şi pentru implementarea tuturor măsurilor care se impun în urma concluziilor rezultate din verificări”, a mai arătat sursa citată.

Băiatul în vârstă de 15 ani care a murit la şcoală s-a înecat cu propria vomă, arătau primele concluzii ale medicilor legişti. El se afla în curtea unităţii şcolare din comuna Parincea, alături de doi colegi.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 4 ore

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut

Departamentul juridic al Primăriei Curtea de Argeș pare să traverseze o perioadă neagră, înregistrând eșec după eșec în sălile de...

ACTUALacum 2 zile

CRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei

Așa cum trustul nostru de presă anunța încă din iarnă, criza fără precedent a apei de la Curtea de Argeș...

ACTUALacum 3 zile

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut

Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

ACTUALacum 3 zile

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial

Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...

ACTUALacum 3 zile

ACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital

În cursul nopții de 01 spre 02 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați...

Advertisement

Câmpulung

În Trend