Stai conectat...

ACTUAL

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut

Publicat

la

Departamentul juridic al Primăriei Curtea de Argeș pare să traverseze o perioadă neagră, înregistrând eșec după eșec în sălile de judecată. Ultima palmă primită de administrația locală vine de la Curtea de Apel Pitești, care a dat câștig de cauză unei foste angajate, concediate abuziv în vara anului 2024.

Lupta în instanță: De la eșec, la victorie definitivă

Lavinia Sima, fostă angajată în cadrul Serviciului Public Piețe, Târguri și Oboare, a avut curajul să lupte pentru drepturile ei și să deconteze în instanță decizia prin care a fost trimisă în șomaj în iunie 2024. Deși a pierdut procesul în primă instanță la Tribunalul Argeș, aceasta nu s-a lăsat intimidată și a declarat apel.

Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Pitești i-au dat dreptate în totalitate, hotărând că concedierea a fost efectuată în mod ilegal.

Nota de plată pentru bugetul local: Peste 25.000 de euro

Decizia instanței este una extrem de dură pentru buzunarele contribuabililor din Curtea de Argeș. Pe lângă reangajarea imediată a Laviniei Sima pe postul deținut anterior, Primăria este obligată să achite sume considerabile:

  • Cheltuieli de judecată: 5.500 de lei.
  • Despăgubiri salariale: Plata tuturor salariilor indexate, majorate și actualizate, de care a fost privată de la momentul concedierii și până la reintegrarea efectivă.

Impact financiar: Un calcul estimativ arată că suma totală pe care Primăria Curtea de Argeș va trebui să o achite se ridică la aproximativ 120.000 RON (circa 25.000 de euro).

Această nouă înfrângere ridică mari semne de întrebare cu privire la competența și deciziile luate de Departamentul Juridic al instituției, în condițiile în care numărul proceselor pierdute de municipalitate a crescut alarmant în ultima perioadă.

Mai jos prezentăm decizia definitivă a magistraților de la Curtea de Apel Pitești:

Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă sentinţa în sensul că admite acţiunea. Anulează decizia nr. 32/28.06.2024 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la momentul concedierii până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată, fond şi apel, în sumă de 5.500 lei, către apelantă. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 04.06.2026.
Document: Hotarâre  1831/2026  04.06.2026

Loading

ACTUAL

Cele mai celebre animale oracol au o favorită certă în finala dintre Spania și Argentina

Publicat

la

Autor

Spania și Argentina se înfruntă, duminică seară, în finala Cupei Mondiale, pe MetLife Stadium, din New Jersey. Meciul este încărcat de tensiuni, statistici neobișnuite și…predicții ale unor animale celebre.

Hipopotamul Moo Deng și jaguarul Poty o văd câștigătoare pe Argentina

Celebrul hipopotam pitic din Thailanda, Moo Deng, face o nouă predicție fotbalistică, de data aceasta mizând pe victoria Argentinei în finala Cupei Mondiale din 2026 împotriva Spaniei. Hipopotamul Moo Deng a ales bolul Argentinei.

Grădina zoologică Khao Kheow Open Zoo din districtul Si Racha, provincia Chon Buri, a organizat evenimentul pe 18 iulie pentru a adăuga un plus de entuziasm în perioada premergătoare finalei Cupei Mondiale și pentru a distra vizitatorii grădinii zoologice.

Directorul grădinii zoologice, Narongwit Chodchoi, a coordonat echipa de nutriție în pregătirea a două seturi de fructe ca activitate de stimulare a animalelor, pe care au fost inscripționate numele Spaniei (ESP) și Argentinei (ARG) și decorate cu steagurile naționale.

De asemenea, celebrul jaguar Poty a fost pus să aleagă între cutiile de mâncare cu Argentina și Spania. Poty a mers pe mâna Argentinei.

Giraga Fali o vede câștigătoare pe Spania

Girafa Fali, unul dintre cele mai emblematice animale de la grădina zoologică Terra Natura din Murcia (sud-estul Spaniei), şi-a exprimat din nou opinia cu privire la Cupa Mondială de fotbal 2026, pronosticând victoria echipei „La Roja” în finala de duminică, de la New York.

Fali a devenit o vedetă neaşteptată a Cupei Mondiale găzduite de Statele Unite, Mexic şi Canada, datorită unui bilanţ impecabil în prezicerea rezultatelor echipei naţionale a Spaniei. Girafa a anticipat corect fiecare victorie a echipei lui Luis de la Fuente din cadrul turneului, alegând, înainte de fiecare meci, una dintre cele două găleţi marcate cu steagurile echipelor adversare.

După ce a prezis corect victoriile împotriva Portugaliei în optimile de finală, Belgiei în sferturi şi Franţei în semifinale, animalul mizează din nou pe Spania pentru finala de duminică împotriva Argentinei, menţinând astfel entuziasmul ridicat atât în rândul vizitatorilor parcului, cât şi al fanilor fotbalului.

Ce arată statisticile înaintea finalei?

Spania este avantajată de o statistică impresionantă: în 13 din ultimele 14 finale a câștigat echipa care a avut o zi în plus de odihnă înaintea ultimului act.

Acea echipă beneficiază, de fiecare dată, de o zi de odihnă în plus. Spania ajunge la finală mai odihnită decât Argentina.

Echipa lui De la Fuente a jucat 717 de minute în acest turneu. Argentina a acumulat 794 de minute, având nevoie de prelungiri de două ori.

Superstiția președintelui argentinian

Președintele Argentinei, Javier Milei, va urmări finala de la reședința oficială din Buenos Aires. Tradiția argentiniană spune că prezența șefului statului la meci aduce ghinion.

Tabuul datează din 1990, când o vizită similară a precedat o înfrângere. În Spania, situația este diferită.

Regele Felipe al VI-lea și premierul Pedro Sánchez vor fi prezenți în tribune, la MetLife Stadium. Din punct de vedere tactic, meciul reunește cel mai bun atac al turneului, cu 19 goluri marcate de Argentina.

Spania se bazează, în schimb, pe cea mai solidă apărare, cu un singur gol primit în tot campionatul. Miza istorică este uriașă pentru ambele echipe.

Argentina ar putea deveni a treia națională care câștigă titlul mondial de două ori consecutiv. Spania, la rândul ei, ar egala performanța de a deține simultan trofeul european și cel mondial.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Val de confiscări: Polițiștii de la Economic au pus sechestru pe peste 42 de milioane de lei în două săptămâni

Publicat

la

Autor

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, pe parcursul a două săptămâni, 15 acţiuni de amploare şi au instituit măsuri asigurătorii de peste 42.100.000 de lei în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracţiuni economice.

„În perioada 3-16 iulie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au pus în aplicare 142 de mandate de percheziţie domiciliară, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 23 de persoane”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 42.119.407 lei, transmite News.

Totodată, au fost indisponibilizate 86 de telefoane mobile, 32.680 de bucăţi de ţigarete, 110 litri de alcool, 35.000 de materiale feroase, 465 de kilograme de articole pirotehnice, 122.174 de lei, 11.105 euro, precum şi alte bunuri, în valoare totală de 3.199.141 de lei.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Tragedie pe mare: Un feribot cu peste 100 de oameni la bord s-a răsturnat în apropiere de Port Kaituma

Publicat

la

Autor

Un feribot care transporta 116 pasageri s-a scufundat în largul coastelor Guyanei, iar autorităţile au anunţat că opt persoane au fost salvate până în prezent, transmite BBC.

Autoritățile au anunţat că opt persoane au fost salvate până în prezent

Nava MV Barima s-a răsturnat în apropierea zonei Iron Punt, în timpul cursei dintre Georgetown şi Port Kaituma.

Autorităţile au primit un apel de urgenţă la ora 23:01, ora locală, declanşând imediat o amplă operaţiune de căutare şi salvare la care participă ambarcaţiuni ale statului şi nave private, a anunţat ministrul Lucrărilor Publice, Juan Edghill, într-un mesaj publicat pe reţelele sociale.

Situaţia operaţiunii este în continuare neclară, iar autorităţile nu au precizat câte persoane au fost localizate şi nici dacă există speranţe de a-i salva pe toţi cei aflaţi la bord.

Potrivit datelor publice despre navă, MV Barima a fost construit în 1939, are o lungime de aproximativ 40 de metri şi era echipat cu 250 de veste de salvare, două ambarcaţiuni rigide de salvare şi şase plute gonflabile.

Răspunsul guvernului la această situaţie este coordonat de premierul Mark Phillips, în timp ce operaţiunile de căutare şi salvare continuă.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Litoralul românesc a rămas pe întuneric. Aproape 100 de hoteluri și restaurante au rămas fără curent în plin sezon estival

Publicat

la

Autor

O avarie majoră în rețeaua de distribuție a energiei electrice a lăsat fără curent mai multe stațiuni din sudul litoralului, în plin sezon estival. Întreruperile au afectat aproape 100 de agenți economici din industria HoReCa.

Consumul record de energie a îngenuncheat rețeaua

Mai multe stațiuni din sudul litoralului au fost afectate de o pană majoră de curent, produsă pe fondul consumului ridicat de energie electrică, cauzat de folosirea intensă a aparatelor de aer condiționat și a sistemelor de răcire, potrivit publicației Ziua de Constanța.

Potrivit autorităților locale, aproape 100 de hoteluri, restaurante, terase și beach baruri au fost afectate de întreruperile alimentării cu energie electrică.

Stațiunile afectate de pana de curent

Primarul interimar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu, a anunțat că primele probleme au fost înregistrate în cursul zilei de sâmbătă în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora și parțial în Neptun.

Primarul a precizat: „Suntem în vârf de sezon estival, când se înregistrează cel mai mare număr de turiști. În această perioadă, consumurile sunt mai mari decât de obicei, deoarece sunt folosite intens aparatele de aer condiționat, frigiderele și alte echipamente de răcire”.

Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a anunțat că monitorizează situația și se află în contact permanent cu operatorul rețelei energetice

Loading

Citește tot

ACTUAL

Liderul senatorilor PSD, după ce Diana Buzoianu a descins la terasele de la mare: Este ca un vampir! Pesta neomarxistă a ajuns pe litoral

Publicat

la

Autor

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, critică dur prezența ministrului Mediului, Diana Buzoianu, la terasele de pe litoral. Zamfir susține că Diana Buzoianu este ”ca un vampir” care trăiește ”din sânge pe pereți” și s-a pus pe demolat terasele de pe litoral fix în mijlocul sezonului estival.

Daniel Zamfir: Diana Buzoianu este ca un vampir!

PESTA NEOMARXISTA A AJUNS PE LITORAL

Intr-un populism gretos, domnisoara ministru care nu se da dusa, s-a pus pe demolat terase pe litoral, fix in mijocul sezonului.

Nu putea sa faca aceste controale inainte de inceperea activitatii acestora? Nu, pentru ca atunci nu era circul suficient.

Stie oare, d-ra Buzoianu ,ce inseamna asta pentru un antreprenor?

Dincolo de investitia pierduta, oameni concediati in plina vara, taxe mai mici la buget, scaderea vanzarilor furnizorilor acelor terase?

Stie Buzoianu ce inseamna sa ai afacerea in care investesti bani si multa munca?

Stie Buzoianu ce inseamna sa-i spui unui angajat ca de maine e concediat ca Statul ii omoara afacerea?

Nu, nu stie. Domnisoara Buzoianu a fost doar o angajata unui birou de avocatura.

N-a construit nimic in viata ei.

N-a platit in viata ei salariul unui angajat.

N-a avut in viata ei grija platii impozitelor si taxelor.

N-a tremurat luna de luna, cum patesc micii intreprinzatori ca poate incasarile dintr-o luna nu sunt suficiente sa acopere cheltuielile.

Sunt convins ca acum secta buzoienilor si mirutilor vor sari ca sunt ilegale si trebuiau demolate. Nu se putea face asta in septembrie? Nu, sigur ca nu. Domnisoara Buzoianu e ca un vampir. Traieste doar din „sange pe pereti” si scandaluri. In septembrie nu va mai fi si trebuia circul pentru sectantii lor.”, scrie Daniel Zamfir.

Diana Buzoianu, razie la terasele de pe litoral

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a descins pe litoral alături de inspectori și au verificat terasele, identificând 23 de terase care funcționau ilegal.

⛱️🌞Am fost azi în vizită, cu inspectorii, pe plajele din România.

Deja se vede rezultatul acțiunilor de control din ultimele luni: dacă anul trecut au fost peste 100 de terase ilegale descoperite, anul acesta, chiar cu un număr de controale mult mai crescut, au fost identificate doar 23 de terase ilegale. Pentru cazurile ilegale au fost deja notificați operatorii să desființeze construcțiile care nu respectă legea în vigoare.

Un lucru e clar: operatorii au ales mult mai mult anul acesta să respecte legea. Iar asta nu poate decât să ne bucure.

Așa că îmi rămâne să vă urez atât: să vă bucurați de plajele din România în această vară!”, scrie Diana Buzoianu.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Lumea filmului, în doliu: A murit Terence Donovan, cunoscut pentru rolul din serialul ‘Neighbours’. Anunțul a fost făcut de fiul său

Publicat

la

Autor

Actorul britanico-australian Terence Donovan, cunoscut pentru rolul lui Doug Willis din serialul „Neighbours”, a murit la 90 de ani. Vestea a fost anunțată de fiul său, actorul și cântărețul Jason Donovan.

Actorul Terence Donovan s-a stins din viață sâmbătă, 18 iulie, la Melbourne, în Australia. Vestea a fost confirmată de fiii săi, Jason și Paul Donovan, într-o postare comună, scrie The Indepentent.

Aceștia l-au descris pe tatăl lor va având o personalitate extraordinară, care le-a fost cel mai bun prieten. Frații au precizat că au fost alături de el în ultimele sale zile.

Fiii actorului au spus că se consolează cu gândul că tatăl lor a trăit viața la maxim. Ei au adăugat că se consideră norocoși că l-au avut ca părinte, potrivit Mediafax.

Cine a fost Terence Donovan?

Donovan și-a început cariera ca cântăreț în anii 1960. Ulterior s-a orientat spre actorie, jucând în serialele „Division 4” și „Cop Shop”.

Actorul a devenit cunoscut publicului pentru rolul lui Doug Willis din „Neighbours”. El a preluat acest rol la un an după ce fiul său, Jason, a părăsit serialul, în 1989.

În aceeași perioadă, Donovan a apărut și în „Home and Away”, unde l-a interpretat pe Al Simpson. Printre filmele sale se numără „Breaker Morant” și „The Man from Snowy River”.

Fiul actorului, Jason Donovan, a devenit celebru datorită rolului lui Scott Robinson din „Neighbours”. Ulterior, el s-a lansat și în muzică, obținând un succes internațional.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 2 zile

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă

Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de...

ACTUALacum 3 zile

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!

O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

ACTUALacum 4 zile

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

ACTUALacum 6 zile

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

ACTUALacum 6 zile

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...

Advertisement

Câmpulung

În Trend