Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Tragedie în sportul românesc. Un fotbalist de doar 21 de ani, ucis de un șofer băut/ FOTO

Publicat

in

Un tânăr de 21 de ani a murit pe loc, iar alți trei oameni au fost grav răniți, după un accident între o motocicletă și o mașină. Tragedia a fost provocată de un șofer de 23 de ani care era băut și a pierdut controlul volanului într-o curbă în apropiere de Deva.

Denis Drîndă a fost omorât de un șofer băut, după ce l-a lovit cu mașina. Tânărul de 21 de ani era fotbalist legitimat la Clubul Sportiv Orășenesc Retezatul Hațeg, dar și jucător la echipa Inter Deva, în Campionatul Municipal de minifotbal, potrivit realitatea plus.

Potrivit polițiștilor, totul s-a întâmplat după ce un șofer, care s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un parapet de protecție. În urmă impactului, mașină s-a răsturnat.

Șoferul, băut fiind, a pierdut controlul mașinii într-o curbă

Polițiștii au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0.54 miligrame per litru de alcool pur în aerul respirat. Șoferul care s-a urcat la volan după ce băuse s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă și riscă să stea în spatele gratiilor mulți ani.

„Polițiștii ajunși la față locului au constatat că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 700A, respectiv pe rază localității Băița, în condiții care vor fi stabilite ulterior, a pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă la stânga intrând într-un parapete de protecție.

În urmă evenimentului rutier, a rezultat decesul unui tânăr de 21 de ani și rănirea altor 3 persoane. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Cei trei răniți au fost duși de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale

Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele șoferului, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Prietenii și apropiații tânărului ucis în accidentul rutier de la Băița sunt în stare de șoc. Aceștia au scris mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, în care își exprimă durerea față de prietenul lor plecat prea devreme în altă lume.

Sute de mesaje de condoleanțe

Asociația județeană de fotbal Hunedoara a transmis un mesaj de condoleanțe după ce tânărul fotbalist și-a pierdut viața.

Oficialii fotbalului anunță că jocurile din Liga 4 din această etapă vor începe cu un moment de reculegere în memoria talentatului fotbalist.

content-image

content-image

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Ne spune ceea ce vrem să auzim: o nouă cercetare pare să demonstreze că inteligența artificială nu este imparțială

Publicat

in

O nouă cercetare condusă de Universitatea Johns Hopkins sugerează că chatboții, deseori percepuți ca fiind imparțiali, pot de fapt să întărească ideologiile existente și să contribuie la creșterea polarizării pe teme controversate, scrie earth.com.

Acest studiu contestă credința comună că chatbots oferă informații imparțiale și dezvăluie modul în care sistemele de căutare conversațională ar putea adânci diviziunile sociale și face indivizii mai susceptibili la manipulare.

Răspunsuri tendențioase din partea chatboților

“Pentru că oamenii citesc un paragraf de rezumat generat de Inteligența Artificială (IA), ei cred că primesc răspunsuri imparțiale, bazate pe fapte”, a declarat autorul principal Ziang Xiao, profesor asistent de informatică la Johns Hopkins, specializat în interacțiunile om-IA.

“Chiar dacă un chatbot nu este conceput să fie părtinitor, răspunsurile sale reflectă prejudecățile sau înclinațiile persoanei care pune întrebările. Deci, într-adevăr, oamenii primesc răspunsurile pe care vor să le audă”.

Cum afectează chatboții comportamentele de căutare online

Cercetătorii au explorat modul în care chatboții afectează comportamentele de căutare online prin compararea interacțiunilor cu diferite sisteme de căutare.

Participanții, în număr de 272, au fost rugați să își exprime gândurile inițiale cu privire la diverse subiecte controversate, cum ar fi asistența medicală, împrumuturile pentru studenți sau orașele sanctuar. Apoi au fost îndrumați să adune mai multe informații folosind fie un chatbot, fie un motor de căutare tradițional dezvoltat pentru studiu.

După ce au analizat rezultatele căutării, participanții au scris un al doilea eseu și au răspuns la întrebări despre subiect. De asemenea, au fost expuși la două articole cu puncte de vedere opuse și li s-a cerut să evalueze credibilitatea informațiilor și extremismul opiniilor.

Studiul a arătat că, deoarece chatboturile oferă un domeniu mai restrâns de informații și se fac ecoul convingerilor preexistente ale utilizatorilor, participanții care le-au folosit au fost mai înrădăcinați în pozițiile lor inițiale și au reacționat mai puternic împotriva punctelor de vedere opuse.

Oamenii au tendința de a căuta informații care se aliniază cu punctele lor de vedere

“Oamenii au tendința de a căuta informații care se aliniază cu punctele lor de vedere, un comportament care îi prinde adesea într-o cameră de ecou a opiniilor asemănătoare”, a explicat Xiao. “Am constatat că acest efect de cameră de ecou este mai puternic în cazul chatboților decât în cazul căutărilor tradiționale pe internet.”

Acest efect apare parțial din cauza modului în care utilizatorii interacționează cu chatbots – punând întrebări complete în loc de cuvinte cheie, ceea ce duce la răspunsuri care se concentrează în mod îngust fie pe beneficiile, fie pe dezavantajele unei probleme, în funcție de formularea întrebării.

“Cu chatbots, oamenii tind să fie mai expresivi și să formuleze întrebările într-un mod mai conversațional. Este o funcție a modului în care vorbim”, a spus Xiao. “Dar limbajul nostru poate fi folosit împotriva noastră”.

Potențial pentru o societate mai polarizată

Dezvoltatorii de inteligență artificială pot proiecta roboți de chat pentru a detecta indicii în întrebări care indică preferințele și prejudecățile unui utilizator, permițând inteligenței artificiale să își adapteze răspunsurile în consecință. De exemplu, cercetătorii au testat un chatbot programat cu o agendă ascunsă pentru a fi de acord cu utilizatorii, ceea ce a intensificat efectul de cameră de ecou.

Încercările de a atenua acest efect prin antrenarea unui chatbot pentru a oferi opinii contrare s-au dovedit a fi ineficiente, la fel ca și eforturile de a încuraja verificarea faptelor prin crearea de link-uri către sursele de informații – puțini participanți au urmat aceste link-uri.

“Având în vedere că sistemele bazate pe IA devin din ce în ce mai ușor de construit, vor exista oportunități pentru actorii rău intenționați de a se folosi de IA pentru a face o societate mai polarizată. Crearea de agenți care prezintă întotdeauna opinii din partea cealaltă este cea mai evidentă intervenție, dar am constatat că nu funcționează”, a declarat Xiao.

Citeste mai mult

NATIONAL

I-au dat arme, dar are o nemulțumire uriașă: ce reproșuri aduce Zelenski, Occidentului

Publicat

in

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reproşat vineri Occidentului că interzice Ucrainei să folosească armele furnizate de Europa şi Statele Unite pentru a lovi teritoriul rus, într-un interviu exclusiv acordat AFP, scrie AGERPRES.

“Ei ne pot lovi de pe teritoriul lor, acesta este cel mai mare avantaj pe care îl are Rusia, iar noi nu putem face nimic sistemelor lor (de armament) situate pe teritoriul rus cu armele occidentale. Nu avem dreptul să facem acest lucru”, a spus el, subliniind că i s-a plâns din nou săptămâna aceasta secretarului de stat american, Antony Blinken.

Lipsă de oameni și moral prost

content-image

Zelenski, a recunoscut vineri, într-un interviu acordat AFP, că ţara sa duce lipsă de oameni şi că acest lucru afectează moralul trupelor, în timp ce sâmbătă intră în vigoare o nouă lege privind mobilizarea pentru a reface rândurile armatei.

“Trebuie să umplem rezervele (…) Există un număr semnificativ de brigăzi care sunt goale. Trebuie să o facem pentru ca băieţii (care sunt pe front) să poată avea rotaţii normale. Aşa se va îmbunătăţi moralul”, a spus el.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend