​Traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de frontieră aflaţi în misiune, în judeţul Timiş, a fost capturat după 12 ore în zona Iosefim din județul Timișoara. Sindicatul polițiștilor „Europol” a publicat o poză a acestuia și detalii despre evenimentul din cursul nopții.

Cetățeanul afgan acuzat că a înjunghiat doi polițiști de frontierăFoto: Sindicatul Politistilor Europol

Principalul suspect este un cetățean afgan, care avea drept de ședere în România. El a fost capturat de polițiști al 12 ani după momentul atacului.

Incidentul a avut loc în noaptea de marți srep miercuri când polițiștii de frontieră aflați în apropierea unei parcări de TIR-uri de pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara din judeţul Timiş, când au observat 8 migranţi şi 3 călăuze care încercau să urce într-un autocamion.

Cum s-a petrecut atacul

Sindicatul Europol spune că cei doi polițiști, Alex și Toni, au fost răniți în timp ce executau o misiune operativă într-o parcare pe autostrada Timișoara-Arad.

„Această zonă e cunoscută ca fiind des utilizată de traficanții de migranți pentru călăuzirea acestora către frontiera de vest, de cele mai multe ori acești intrând legal în România, ceea ce denotă că avem o legislație permisivă și neîndestulătoare în ceea ce privește condițiile de intrare în România a celor care vin sub pretextul angajării”, precizează Europol.

Când au fost observați cei 8 migranti și cele 3 călăuze care incercau sa se urce într-un automarfar aflat în parcarea de pe autostradă, polițiștii i-au somat să se oprească si au încercat să-i rețină.

Atunci, una dintre călăuze, bărbatul de origine afgană, înarmată cu un cuțit l-a înjunghiat pe unul dintre politisti în umăr, iar celuilalt i-a aplicat 4 lovituri, in gamba, in pulpa, in zona fesiera si la nivelul genunchiului. Polițiștii au folosit armamentul din dotare, trăgând 13 focuri de arma in plan vertical pentru a opri atacul, însă agresorul si o altă călăuză au reușit să fugă, cei 8 migranți fiind capturați împreună cu o călăuză.

Unul dintre polițiști încă este internat în spital fiind supus unor intervenții chirurgicale, celălalt a fost externat, ambii fiind în afara oricărui pericol.

După 12 ore, cetățeanul afgan, care este suspectat că este cel care a rănit polițiștii, și o femeie din Guineea au fost prinși, a anunțat Poliția de Frontieră. Anterior, în noaptea de marți spre miercuri, polițiștii au reținut 8 cetățeni străini, care sunt din Nepal, Siria şi Congo, și o călăuză din Nepal

Început cu circa 11.700 ani în urmă, Holocenul este ultima interglaciație pe care o experimentează planeta noastră înaintea următoarei glaciații. Pe fondul general al încălzirii globale a celor sub-sisteme climatice (atmosferă, hidrosferă, criosferă, biosferă și litosferă), această epocă a oferit condiții favorabile pentru apariția, dezvoltarea și prosperitatea civilizației umane actuale.

Constantin CrânganuFoto: Hotnews

O idee cu o persistență deosebită în mentalul colectiv contemporan este aceea conform căreia Holocenul a fost dominat de o climă relativ stabilă. În schimb, oamenii, prin triumful Revoluției Industriale din ultimii 200 ani, ar fi „stricat-o” atât de mult încât unii eco-activiști și eco-cercetători au încercat de peste două decenii ani, dar fără succes, să introducă un nou termen pe scara timpului geologic – Antropocenul. Cititorii acestei platforme au fost informați de-a lungul ultimilor ani despre demersurile și eșecul final al acestui termen cu puternice arome propagandistice. În principiu, se afirmă că Revoluția Industrială, prin dezvoltarea unor noi surse de energie, generatoare de gaze cu efect de seră, a de-stabilizat clima atât de mult încât guvernele lumii trebuie să declare un „cod roșu pentru umanitate”, o stare de urgență sau de apocalipsă climatică etc. și să ia măsuri urgent-obligatorii pentru decarbonizarea economiilor și electrificarea transporturilor, bucătăriilor, sistemelor de încălzire ș.a.m.d. Simptomele principale ale de-stabilizării antropogene a climei ar fi următoarele: creșterea concentrației de CO₂ după 1850 cu circa 0,014%, creșterea temperaturii medii globale cu circa 1,1°C și creșterea nivelului global al mării cu valori de 0,5 – 1,8 mm/an.

Ipoteza stabilității climatice a Holocenului a fost infirmată în 1997 de un grup de cercetători conduși de geologul Gerard C. Bond, de la Observatorul Lamont–Doherty al Universității Columbia din New York. Studiul lor, publicat în revista Science, a identificat nouă episoade de răcire bruscă a climei calde holocene, fenomene cunoscute de atunci sub numele de evenimentele Bond.[1]

Aceste evenimente se repetă în medie după 1.470 ± 500 ani, iar unele sunt mai dramatice decât altele. Evenimentele care au avut loc acum 8.2, 5.9, 4.2 și 2.8 kilo-ani au fost evenimente majore, cu o răcire dramatică și au perturbat civilizația în întreaga lume. Unele evenimente climatice majore, cum ar fi evenimentul Bond #4 din 3.177 BP (Before Present) care a pus capăt Epocii Bronzului în Marea Mediterană, sunt ușor îndepărtate de media evenimentului Bond, dar par să fie legate. Mica Glaciație (1300 – 1850) este considerată de unii cercetători ca fiind evenimentul Bond #0.

Interesul meu pentru prezentarea evenimentului Bond #5, care a avut loc acum 8.200 ani, mi-a fost stârnit de un raport întocmit în 2003 de Centrul de Informații Tehnice de Apărare din cadrul Departamentului Apărării din SUA. Titlul raportului era foarte explicit: Un scenariu cu schimbări climatice bruște și implicațiile sale pentru securitatea națională a Statelor Unite ale Americii. Pe pagina 2 se poate citi:

În acest raport, ca o alternativă la scenariile de încălzire climatică treptată care sunt atât de frecvente, schițăm un scenariu de schimbare climatică bruscă pe baza evenimentului care a durat 100 de ani și a avut loc cu aproximativ 8.200 de ani în urmă (Fig. 1). Acest scenariu de schimbare bruscă este caracterizat de următoarele situații:

– Temperaturile medii anuale scad cu până la -2,7°C în Asia și în America de Nord și cu -3,3°C în nordul Europei.

– Temperaturile medii anuale cresc cu până la +2,2°C în zone cheie din Australia, America de Sud și Africa de Sud.

– Seceta persistă în cea mai mare parte a deceniului în regiunile agricole critice și în regiunile cu resurse de apă pentru principalele centre de populație din Europa și din estul Americii de Nord.

– Furtunile de iarnă și vânturile se intensifică, amplificând impactul schimbării climei. Europa de Vest și Pacificul de Nord se confruntă cu intensificarea vânturilor.

Raportul analizează modul în care un astfel de scenariu de schimbare climatică abruptă ar putea potențial de-stabiliza mediul geopolitic, ducând la încăierări, bătălii și chiar la război din cauza constrângerilor de resurse, cum ar fi:

1) Penuria de alimente din cauza scăderii producției agricole globale nete

2) Scăderea disponibilității și a calității apei dulci în regiuni cheie din cauza deplasării precipitațiilor, care provoacă inundații și secete mai frecvente.

3) Accesul perturbat la aprovizionarea cu energie din cauza gheții marine extinse și a furtunilor.

Chiar dacă raportul nu a fost publicat ca o predicție științifică a guvernului SUA, el poate fi privit ca un efort de a atrage atenția opiniei publice asupra riscurilor majore pe care le implică o schimbare bruscă a climei: thinking about the unthinkable.

Mult mai recent, în 2021, NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) a postat o scurtă prezentare a evenimentului 8.2 ka, intitulată Răcirea post-glacială de acum 8.200 ani. NOAA menționează că evenimentul 8.2 ka a fost descoperit în carotele de gheață din Groenlanda, că de-a lungul a două decenii temperatura a scăzut cu 3,3°C și că întregul episod a durat circa 150 ani.

În literatura de specialitate[2], evenimentul 8.2 ka (8.200 ani) este descris ca o semnificativă perioadă de răcire globală bruscă după episoadele Younger Dryas. Acest eveniment se remarcă prin debutul său brusc și prin durata relativ scurtă, în timpul căreia s-au înregistrat scăderi semnificative ale temperaturii la nivel global.

În Fig. 2a, evenimentul 8.2 ka BP se vede clar ca fiind un eveniment extrem al Holocenului în toate cele patru carote. În general, forma generală și durata evenimentului este similară în toate cele patru carote, deși există diferențe substanțiale în detalii la scară decenală (Fig. 2b). Datele carotei GRIP sunt excepționale prin faptul că prezintă un vârf central ascuțit, de numai un deceniu sau așa ceva, care se distinge chiar și de restul evenimentului, sugerând o scădere extremă a temperaturii.

În timpul evenimentului 8.2 ka, scăderea medie a temperaturii a fost de circa 3.3°C în doar două decenii, adică s-a înregistrat o rată de răcire de 1.7°C/deceniu. La nivelul întregului eveniment (150 ani), rata de răcire a fost estimată la 0,25°C/deceniu. O comparație cu perioada modernă este semnificativă. În ultimii 50 de ani, temperatura globală a crescut cu o rată medie de aproximativ 0,13°C/deceniu, după ce în prima jumătate de secol creșterea temperaturii a fost de 0,07°C/deceniu. Diferențele dintre ratele răcirii și ratele încălzirii trebuie considerate cu seriozitate atunci când se discută probabilitatea apariției unei lebede negre în sistemul climatic terestru.

Amploarea evenimentului 8.2 ka a fost dezbătută de diverși climatologi. La început, unii au încercat să susțină că evenimentul de răcire bruscă a climei a fost doar regional (Groenlanda) și prin urmare nu poate fi comparat cu actuala încălzire globală. Dar cercetări ulterioare (o parte sunt citate în referințele articolului) au confirmat că evenimentul 8.2 ka este detectabil în numeroase tipuri de date paleoclimatice (raportul izotopilor de oxigen, palinologie, speleoteme, raportul deuteriu/hidrogen, microorganisme marine) din numeroase locații de pe glob (Fig. 3).

Studiul lui Parker și Harrison (2022), de exemplu, care a analizat un set mare de speleoteme aflate într-o bază de date comprehensivă (Speleothem Isotope Synthesis and Analysis), demonstrează că evenimentul 8.2 ka marchează cea mai coerentă schimbare climatică bruscă din ultimii 12.000 ani. Mai mult, studiul afirmă că:

Magnitudinea variațiilor izotopice din Europa și Asia nu se pot distinge din punct de vedere statistic. Nu există nicio diferență semnificativă între regiuni în ceea ce privește durata și momentul evenimentului 8.2 ka sau între înregistrările speleotemelor și datele obținute din carotele de gheață din Groenlanda. Studiul nostru demonstrează un răspuns climatic rapid și global …probabil sincronizat la nivel global prin conexiuni atmosferice.

Pe scurt, autorii studiului contestă localizarea evenimentului 8.2 ka în regiunea Atlanticului de Nord. În schimb, ei sugerează că influența sa a avut o extensie globală. Sincronizarea, durata, magnitudinea și semnătura izotopică consecventă a evenimentului dau greutate teoriei conform căreia clima a reacționat rapid și la scară mondială.

Cauzele posibile ale evenimentului 8.2 ka

La început, oamenii de știință nu au avut nicio idee despre cauzele care au produs evenimentul 8.2 ka. Apoi, cercetările ulterioare au susținut ipoteza unei descărcări masive de apă dulce, produse de prăbușirea calotei glaciare Laurentide în Hudson Bay din Atlanticul de Nord. Aportul masiv de apă dulce ar fi slăbit circulația fluxului oceanic AMOC (Atlantic Meridional Overturning Circulation), producând o răcire bruscă și masivă a climei (Clark et al., 2001; Ellison et al., 2006).

O altă ipoteză a fost sugerată de Gerard Bond și colaboratorii săi în 2001. Ei susțin că variațiile iradierii solare și activitatea vulcanică trebuie să fie considerați factori contributivi. Practic, cercetătorii au evidențiat faptul că evenimentul 8.2 ka corespunde cu o perioadă de activitate solară redusă, care ar fi jucat un rol important în declanșarea bruscă a evenimentului climatic.[3]

A fost evenimentul 8.2 ka o lebădă neagră?

Un eveniment de tip lebădă neagră, conform lui Nassim Nicholas Taleb, prezintă următoarele caracteristici:

Improbabilitate extremă: Este un eveniment care este foarte improbabil să se întâmple în mod obișnuit sau conform așteptărilor convenționale. Semnificația evenimentului 8.2 ka se extinde dincolo de impactul său asupra climei antice; în realitate, el contestă gândirea leneșă, convențională, conform căreia clima Pământului era relativ stabilă înainte de apariția oamenilor cu minunatelor lor mașini care ard combustibili fosili.

Impactul mare: Atunci când un eveniment de acest tip se întâmplă, are un impact semnificativ și poate provoca schimbări majore într-un sistem sau într-o societate. Oamenii care începuseră să domesticească vaci, capre și oi și care trăiau acum 8200 ani în Europa, Asia, America de Nord, America de Sud, Nordul Africii, Mesopotamia, Turcia și alte locuri au suferit puternice impacturi negative de pe urma scăderii bruște a temperaturii.[4] În cea mai mare parte a lumii, evenimentul 8.2 ka a generat condiții de mediu mai secetoase, precipitațiile din emisfera nordică scăzând cu circa 30%.

Retroactivitatea: După ce se întâmplă, tendința este să ne dăm seama că evenimentul putea fi prevăzut sau explicat în retrospectivă, însă, de fapt, este extrem de dificil sau imposibil de prezis înainte de apariția sa. În ultimii 11,000 au fost nouă evenimente Bond, ultimul terminându-se în 1850. Nici unul din aceste evenimente nu a fost prezis înainte de producerea sa din motive obiective (lipsa științei climatice la acea vreme).

Natura neanticipată: Lebedele negre sunt adesea evenimente surprinzătoare și neanticipate, care pot trece neobservate sau subestimate până când se întâmplă. În cazul climei, caracterul lor imprevizibil este astăzi explicat prin comportamentul haotic al sub-sistemelor climatice și prin existența unor așa-numite puncte critice de inflexiune (tipping points). Pot fi prevăzute toate punctele de inflexiune? Deocamdată, nu. Într-un articol din 2020 – Despre inconsistența „punctelor critice” în evoluția sistemelor naturale complexe – am menționat că „punctele critice” pot fi cauzate de fluctuații ale climei însăși (variabilitate naturală) sau de factori externi naturali, precum variații lente ale ciclurilor Milanković. Dificile de detectat în avans, ele devin vizibile în mod clar doar după ce au fost depășite și o schimbare bruscă a climei devine inevitabilă.

Învățarea limitată din trecut: Datorită naturii lor rare și imprevizibile, evenimentele de tip lebădă neagră fac dificilă învățarea din experiența trecutului pentru a le preveni sau gestiona în viitor. O exemplificare a ultimului eveniment Bond – mica glaciație – am făcut-o în articolul Criza globală și răzvrătirea naturii. Ce se câștigă atunci când ceva se pierde?

Scăderea temperaturii globale cu 2°C a generat o lungă succesiune de evenimente brutale și extreme: furtuni violente, perioade interminabile de ploi reci, veri cu secete devastatoare, iar pe deasupra, friguri feroce și înghețuri persistente. Perioadele de creștere a recoltelor s-au redus în medie cu trei săptămâni, asta însemnând fie o coacere întârziată, fie lipsa totală a coacerii. La nivelul Europei, s-a instalat o criză alimentară pe termen lung și pe teritorii vaste. Lipsa frecventă a recoltelor (cerealele putrezind pe câmp sau fiind distruse de grindină) și multiple perioade de secetă au produs o diminuare dramatică a resurselor de hrană disponibile. Penuria alimentară a condus la foamete prelungită, căreia i s-au asociat epidemii și, în final, un număr incredibil de victime, de ordinul zecilor sau sutelor de milioane…

Multe zeci, poate sute de milioane de vieți, s-au pierdut din cauza foametei devastatoare, războaielor nemaipomenit de lungi (30 ani, 100 ani) și frecvente, pandemiilor pustiitoare (numai Moartea Neagră, 1348 – 1351, a produs între 70 și 200 milioane morți), secetelor prelungite, frigurilor năprasnice, inundațiilor catastrofale și altor cauze. Nu este întâmplător că exact în mijlocul secolului al XVII-lea, Thomas Hobbes a deplâns în capodopera sa Leviathan viața omului trăitor în vremea Micii Glaciații ca fiind săracă, urâtă, brutală și scurtă…

Arii întinse ale Europei, afectate de Războiul de 30 ani (1618 – 1648), au pierdut o treime sau mai mult din populația lor. În Franța, războiul civil numit La Fronde(1649 – 1653) a produs un milion de morți. Iar în Britannia, diverse războaie civile, între 1638 – 1660, au fost răspunzătoare pentru moartea a 7% din populație, mult mai mult decât cele 2% victime ale Primului Război Mondial.

Sfârșitul secolului al XVII-lea a consemnat noi perioade de foamete, urmate de pierderi de vieți omenești. În Franța (1693 – 94), Norvegia (1695 – 96) și Suedia (1696 – 97), populația fiecărei țări s-a redus cu aprox. 10%. În Estonia și Finlanda, foametea din anii 1696-97 a produs moartea a 20%, respectiv 33%, din populațiile naționale.

Evenimentul 8.2 ka a provocat scăderea temperaturii cu 3,3°C – „norocul” omenirii atunci a fost populația redusă ca număr. Ceea ce se întâmplă în prezent – fără ca oamenii să învețe mare lucru – am menționat recent (Spovedania unui climatolog incorect politic):

Pe 16 martie 2023, revista The Lancet Planetary Health a publicat studiul Excess mortality attributed to heat and cold: a health impact assessment study in 854 cities in Europe având ca autori 21 cercetători din mai multe țări europene. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro