Stai conectat...

DIVERSE

Statul, dator vândut bugetarilor care l-au dat în judecată pentru salarii. Ministrul Pîslaru le bate obrazul judecătorilor. ”Și-au crescut salariile mult peste grilă”

Publicat

la

Dragoș Pîslaru a precizat cât are de dat statul bugetarilor care au câștigat în instanță venituri salariale: 7,14 miliarde de lei, din care 5,95 miliarde sunt numai în justiţie.

”Dacă nu intervenim (prin noua lege a salarizării – n.r.),  valoarea estimată a tranşelor de plată se duce la 11,5 miliarde de lei, din care aproape 10 miliarde de lei în justiţie”, a precizat ministrul interimar al Muncii.

Cum a ajuns statul să fie dator atât de mult unor bugetari? Din vina sa, se poate spune, după cum a explicat tot Pîslaru.

”Vă atrag atenţia asupra unui lucru care nu e suficient subliniat în spaţiul public: nerespectarea integrală a Legii 153 (vechea lege a salarizării unice – n.r.), care, repet, a fost făcută printr-o supralicitare de 20 de miliarde de lei care nu existau, a condus la costuri semnificative obţinute în instanţă. Şi astea sunt date de la Finanţe. Costul tranşelor scadente aferente drepturilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti sunt de 7,14 miliarde de lei, deci aproape s-a obţinut în instanţă cât avem noi spaţiu în acest moment pentru toată legea ca să o corectăm. Şi este foarte important să ştiţi că din total 5,95 sunt numai în justiţie.

Prin urmare, colegii din justiţie, dacă noi am rămâne cu această legislaţie, aceste lucruri, aceste sume ar fi în continuare în creştere şi în continuare dumnealor ar putea să se prevaleze de inechităţi care există pe legislaţia actuală şi atunci singura cale prin care poţi să ieşi este o legislaţie unitară, pe prerogativa Executivului de a stabili legislaţia. Trebuie să înţelegeţi că, dacă nu intervenim, valoarea estimată a tranşelor de plată se duce la 11,5 miliarde de lei, din care aproape 10 în justiţie”, a spus demnitarul.

Citește și Sindicaliștii din sănătate au dureri de cap din cauza noii legi a salarizării. ”Cea mai proastă creionată în ultimii ani”. Cinci lei în plus pe oră pentru asistenții care muncesc în weekend sau de sărbători!

În același context, Dragoș Pîslaru a făcut referire și la judecători și la deciziile din instanță. Asta în condițiile în care magistrații vor avea salariile înghețate în noua lege a salarizării, întrucât şi-au crescut salariile mult peste grila din vechea Lege a salarizării (153/2017).

”Aici începem să avem şi acele îngheţări şi vreau să fim foarte expliciţi, pentru că nu ne temem de lucrul ăsta. Deci, judecătorii, cu tot respectul pentru domniile lor, pe baza unor asimilări şi interpretări şi hotărâri de instanţă, şi-au crescut salariile mult peste grilă.

Şi o spun din capul locului, pentru că ştiu că o să avem în continuare nişte dezbateri aprinse pe acest subiect; există o singură putere în stat care poate pune pe masă cât trebuie să fie bugetul şi cât poate să fie bugetarea în salariul public. Este recunoscut în toate materialele, analizele constituţionale că singura prerogativă a Executivului în echilibrul puterilor în stat este partea de buget şi de buget salarial.

Este singura prerogativă nediscutabilă de nimeni. Cu toate acestea, deşi nu a existat o legislaţie care să ducă salariile judecătorilor la nivelul de astăzi în plată, au existat hotărâri judecătoreşti şi decizii pe care le-au avut ordonatorii de credit care au dus lucrurile la nivelul respectiv”, a declarat ministrul, citat de agerpres.

Dragoș Pîslaru a fost menționat, la emisiunea ”Puterile statului” de la România TV, în contextul unei acuzații grave aduse de judecătoarea Mădălina Afrăsinie de la Tribunalul București.

Afrăsinie a dezvăluit, printre altele, că ministrul a cerut judecătorilor să îl contacteze înainte de a da hotărâri împotriva statului, ceea ce ar reprezenta o imixtiune directă a politicului în justiție.

”Și ministrul Pîslaru, ministrul Muncii la acel moment, a spus că ar vrea o colaborare cu noi judecătorii, că atunci când vrem să pronunțăm soluții împotriva statului, prin care să obligăm statul să plătească anumite despăgubiri, să-l sunăm pe dânsul, pe echipa dânsului, și să încercăm să ne explice dânsul cum este legea. Cam asta a fost ideea”, a spus judecătoarea.

Citește și Bărbații vizați de noi schimbări înainte de pensionare. ÎCCJ, decizie surprinzătoare legată de perioada stagiului militar

Loading

DIVERSE

Țara europeană unde șoferii de TIR pot fi amendați cu 30.000 de euro. Ce nu au voie să facă în cabină

Publicat

la

O amplă operațiune de control rutier desfășurată în Belgia, sub denumirea PUKHUS, a vizat respectarea regulilor privind perioadele de odihnă ale șoferilor profesioniști. Potrivit informațiilor publicate de Plutonlogistics și citate de Blic, valoarea totală a amenzilor aplicate pe loc a depășit 56.000 de euro.

Șoferi de TIR prinși dormind ilegal

În timpul controalelor efectuate asupra a 50 de camioane în zone industriale și pe străzile din Anvers, inspectorii au descoperit că 24 de șoferi își efectuau ilegal repausul săptămânal în cabina camionului.

Legislația europeană interzice efectuarea perioadei complete de odihnă săptămânală, de minimum 45 de ore, în cabină. Angajatorii sunt obligați să asigure șoferilor condiții adecvate de cazare, precum hoteluri sau apartamente. Pentru această abatere, în Belgia se aplică o amendă de 1.800 de euro.

Citește și: Criză majoră în transportul de marfă din Europa. Există aproximativ 500.000 de locuri de muncă disponibile, dar nimeni nu mai vrea să fie șofer de TIR

Franța are cele mai dure sancțiuni

Deși Belgia aplică sancțiuni considerabile, Franța este una dintre cele mai stricte țări europene în această privință. Acolo, șoferii și companiile pot primi amenzi de până la 30.000 de euro pentru odihna ilegală în cabină, iar legea prevede inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

În Germania, sistemul de sancționare este calculat pe oră, iar amenzile totale pentru șofer și companie pot ajunge la câteva mii de euro. În Spania, sancțiunile sunt cuprinse între 1.001 și 2.000 de euro.

Și statele scandinave sunt cunoscute pentru amenzile foarte ridicate aplicate transportatorilor.

În timpul operațiunii din Belgia, inspectorii au descoperit și alte încălcări grave ale legislației. Două persoane conduceau fără permis valabil, iar un alt șofer nu utiliza cartela obligatorie a conducătorului auto în timpul deplasării.

Autoritățile au deschis și trei anchete privind suspiciuni de „dumping social”, practică prin care angajații sunt exploatați prin salarii mici și condiții precare pentru reducerea costurilor companiilor. Operațiunea a implicat polițiști, inspectori de muncă și observatori din alte state membre ale Uniunii Europene.

Citește și: Un șofer a fost amendat cu peste 6.500 de euro după ce a fost prins cu 700 km/h la volanul unui Opel Astra. Autoritățile au recunoscut abia după opt ani că radarul era defect

Care sunt regulile europene pentru șoferii de TIR

Regulamentul european (CE) nr. 561/2006 stabilește reguli stricte privind timpul de conducere și perioadele de odihnă ale șoferilor profesioniști.

Printre cele mai importante obligații se numără:

  • după maximum 4 ore și 30 de minute de condus, șoferul trebuie să facă o pauză de minimum 45 de minute;
  • pauza poate fi împărțită în două: 15 minute + 30 de minute;
  • pauzele mai scurte de 15 minute nu se iau în calcul;
  • limita maximă zilnică de conducere este de 9 ore;
  • de două ori pe săptămână, limita poate fi extinsă la 10 ore.

Legislația europeană prevede și perioade obligatorii de odihnă zilnică și săptămânală, introduse pentru reducerea accidentelor provocate de oboseala la volan și pentru protejarea sănătății șoferilor profesioniști.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Eugen Tomac, primele declaraţii după discuţiile cu Nicuşor Dan: „România are nevoie de Guvern, sigur”

Publicat

la

Președintele Nicușor Dan i-a informat pe liderii fostei coaliții că intenționează să îl propună pe Eugen Tomac pentru funcția de premier dar, potrivit România TV, discuțiile s-au blocat la formarea guvernului. Președintele a avut discuții cu atât cu Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, cât și cu Dominic Fritz și Kelemen Hunor.

Președintele Nicușor Dan a amânat desemnarea premierului. Favorit rămâne în continuare Eugen Tomac, însă deocamdată nu s-a conturat o majoritate parlamentară care să-l susțină.

Tomac se bazează în acest moment pe voturile de la PSD, UDMR și minoritățile naționale. PNL, USR și AUR refuză să voteze un guvern condus de Eugen Tomac sau de un alt tehnocrat, susțin sursele citate. Iar cei 50 de parlamentari suveraniști fără apartenență politică explicită sunt împărțiți: unii sunt dispuși să voteze, alții resping categoric.

Ce părere are Ilie Bolojan despre varianta Eugen Tomac premier: „Mă voi consulta cu partidul și vom lua o decizie”

Președintele Nicușor Dan vrea să fie sigur ca există o majoritate parlamentară, abia apoi să-l desemneze public pe Eugen Tomac, europarlamentar și consilierul său onorific.

Tomac este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui, prin urmare Nicușor Dan nu vrea să-l arunce în luptă doar pentru a-l sacrifica politic.

Șeful statului exclude în continuare alegerile anticipate, explică surse de la Cotroceni. Deocamdată, desemnarea noului premier e total blocată.

PSD ar vota un guvern condus de Eugen Tomac, susțin surse politice pentru „Adevărul”. Astfel, consilierul președintelui Nicușor Dan ar avea șanse mari să strângă o majoritate, în condițiile în care parlamentarii neafiliați, mulți dintre ei desprinși din SOS și POT, înclină să voteze un nou guvern. Practic, Guvernul Tomac ar putea fi învestit chiar și fără voturile AUR, PNL sau USR.

Eugen Tomac și Nicușor Dan, prima apariție la Cotroceni. Desemnarea premierului, așteptată din moment în moment

Totuși, în cazul în care Guvernul Tomac pică la vot în Parlament, președintele Nicușor Dan va avea dreptul să facă o nouă nominalizare.

Dacă și următoarea propunere pică la vot, Parlamentul poate fi dizolvat și se ajunge la alegeri anticipate. Eugen Tomac a fost numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni, funcție pe care a preluat-o din octombrie 2025.

Parcursul său instituțional a început în 2006, când a fost desemnat expert în cadrul Administrației Prezidențiale, având atribuții în gestionarea relațiilor cu românii din afara granițelor.

Trei ani mai târziu, în timpul guvernării Emil Boc, a fost numit secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, mandat pe care l-a continuat și în Executivul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

În această perioadă, a susținut și implementat mai multe programe educaționale și culturale dedicate comunităților românești din Ucraina, Serbia și Republica Moldova. În 2012, și-a dat demisia din funcție pentru a face pasul către politica parlamentară.

Eugen Tomac a fost reales pe 1 februarie, în fruntea Partidul Mişcarea Populară. Amintim că  Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis pe 5 aprilie prin moțiune de cenzură adoptată de Parlament. Cabinetul a rămas la Palatul Victoria sub formă de interimat până la instalarea unui nou guvern pentru a asigura treburile curente ale statului. În tot acest timp, președintele Nicușor Dan a convocat partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Cabral din prima căsnicie. Inoke are 23 de ani și locuiește în Olanda

Publicat

la

La doar 23 de ani, Inoke, fiica lui Cabral Ibacka și a Luanei, și-a croit propriul drum în viață, departe de România.

Tânăra este stabilită la Amsterdam de doi ani și a demonstrat că poate fi independentă, integrându-se perfect în cultura olandeză și întreținându-se singură.

Citește și: Cabral și Andreea Ibacka au confirmat divorțul după o relație de 18 ani: „Am decis să mergem pe drumuri separate”

În 2025, Cabral dezvăluia cu mândrie că fiica sa lucrează pentru un brand renumit de echipamente outdoor, subliniind că este impresionat de determinarea și maturitatea ei.

„Sunt foarte mândru de parcursul ei. Și, chiar dacă mi-aș dori să o văd mai des, fericirea ei e mai importantă”, a declarat prezentatorul TV.

Cu toate că locuiește la mii de kilometri distanță de familie, Inoke menține o relație apropiată cu părinții și frații săi.  În trecut, Andreea Ibacka, fosta soție a lui Cabral, a mărturisit că Inoke are o legătură specială cu ceilalți doi copii ai prezentatorului.

„Toți trei sunt bine, vorbesc des prin videoconferință și ne vedem fizic ori de câte ori putem. Cumva e o distanță mare între București și Amsterdam… dar o facem foarte des să dispară”, a spus Andreea Ibacka într-un interviu anterior.

Citește și: Acesta să fie motivul divorțului dintre Cabral și Andreea Ibacka? Mesajul postat de prezentator: „Un om iubit cum trebuie”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ion Țiriac, acuzat de fraudă fiscală. Afacere de milioane de euro între miliardar şi legendara Nadia Comăneci

Publicat

la

Ion Țiriac susține că investiția în sala dedicată fostei campioane olimpice s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de euro, la care se adaugă încă 1,5 milioane de euro reprezentând TVA. Miliardarul român a explicat că s-a lovit de refuzul autorităților atunci când a încercat să transfere gratuit sala către Nadia Comăneci. Potrivit acestuia, legislația nu permite o astfel de donație, autoritățile suspectând o posibilă fraudă fiscală.

„Eu cheltuiesc 6 milioane pe sală, dar de ce să mai dau încă 1,5 milioane pe TVA? Că eu nu pot să-l iau înapoi, fiind fundație, nu câștig bani. Eu n-am voie să-i dau nici cheile Nadiei, pe 18 iulie, până când nu găsim un sistem prin care să-i vând sala. Nu mă lasă să o donez, că nu este legal. Zic că facem fraudă fiscală! Eu, plătind TVA-ul, plătesc statul să-mi dea voie. Mie nu-mi trebuie nici sala, nici piscina, nici patinoarul, nici cel pe care îl voi face în Brașov sau pe care-l voi face la Timișoara”, a declarat Ion Ţiriac, conform GSP.

Citeşte şi: Vești de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. „Oamenii puternici înving”

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la primul „10 perfect” obținut de Nadia Comăneci la Montreal, Ion Țiriac pregătește un proiect special dedicat copiilor pasionați de gimnastică. Omul de afaceri a dezvăluit că sala este gândită pentru aproximativ 1.000 de copii, fete și băieți cu vârste între 3 și 12 ani, scopul fiind refacerea bazei de selecție pentru sportul românesc. În plus, intenționează să ridice și o statuie dedicată Nadiei Comăneci, care ar urma să fie amplasată într-un parc din București.

Citeşte şi: Anamaria Prodan a rămas fără bani. „Nu vine nimeni să te ajute. Din sutele de prieteni care se perindau, niciunul n-a mai răspuns”

Potrivit declarațiilor sale, proiectul este finanțat în principal din fonduri proprii, cu sprijinul Fundației Țiriac și al câtorva parteneri din mediul privat.

„Păi, din banii cui să faci, că aici dacă ceri un leu cuiva… N-am vrut să fac „Dați un leu pentru Ateneu” pentru că făceam o treabă care nu era ca lumea. Dar am scris unor mari bănci și nu știu ce, când îmi vine rândul pe 18 iulie când e sărbătoarea Nadiei și-i dăm cheile de la sală, o să menționez bineînțeles Fundația Țiriac și avem unul-doi poate trei parteneri”, a precizat Ion Țiriac.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Maurice Munteanu, primele dezvăluiri despre experiența Asia Express: „Nu cred că aș fi putut ajunge vreodată acolo”

Publicat

la

Maurice Munteanu a vorbit, recent, despre experiența Asia Express, care l-a scos complet din zona de confort. Acesta a descris participarea la emisiune drept una „revelatoare”, mărturisind că experiența i-a schimbat perspectiva asupra fricilor, limitelor personale și modului în care privește lumea. Stilustul a mărturisit că deși fusese contactat și în trecut pentru show, de fiecare dată răspunsul lui fusese negativ.

„O experiență revelatoare, aș putea spune, pentru că, mă rog, plecarea mea a fost una cu cântec. Cu cântec pentru că nu eram hotărât, am spus nu de fiecare dată, pentru că nu e prima oară când mă cheamă, dar având în vedere că aici vorbim despre o producție minunată, au știut exact cum să pună problema și m-au convins. Nu îmi imaginam acum șase luni de zile că voi face un zbor de 11 ore, Beijing-Istanbul, dar iată că am deblocat și chestia asta, iar, în linii mari, experiența, da, a fost una revelatoare. Nu am un cuvânt mai potrivit pentru a descrie ce s-a întâmplat acolo.”, a declarat Maurice Munteanu pentru Elle.

Citește și: Mirela Vaida, prima reacție după ce s-a întors de la Asia Express: „Este o nebunie, eu am plâns în fiecare zi”

„Am descoperit că 90% dintre fricile pe care le aveam, sigur, știam asta, doar că nu probasem și nu verificasem până atunci, erau doar niște lucruri imaginare, proiectate în capul meu. Ele, de fapt, nu existau. Mi s-a confirmat ceea ce am simțit prima oară la 16 ani: că nu suntem decât niște frunze în vânt în schema generală a lucrurilor și că, în momentul în care ești confruntat cu o situație, ești capabil de… Hai să nu spunem orice, dar de aproape orice. Și cred că treaba asta vine la pachet cu un fel de eliberare.” a mai spus el.

Ce l-a impresionat pe Maurice Munteanu pe parcursul experienței Asia Express

Experiența i-a oferit lui Maurice și ocazia de a descoperi o latură complet nouă a coechipierei sale, Connie Preda.

„Am înțeles-o foarte bine. Am descoperit cu această ocazie și o latură a ei pe care nu o cunoșteam, una foarte, foarte puternică, pentru că, în aparența asta de căprioară pe care ea o are, există și o forță incredibilă și n-o văzusem niciodată. Nici ea pe mine, nici eu pe ea. N-o văzusem confruntându-se cu astfel de situații și maniera în care le-a făcut față chiar m-a impresionat. Pe de altă parte, să stai două luni fără telefon mi se pare o treabă fantastică și asta a presupus un fel de resetare, inclusiv neurologică, dacă vrei, și mi-am dat seama cât de nociv poate fi telefonul mobil dacă nu știi ce, cât și cum.”, a dezvăluit el.

Întrebat ce le-ar transmite celor care ar avea ocazia să participe la Asia Express, Maurice a spus că: „Nu stați nici măcar o secundă pe gânduri, pentru că veți întâmpina situații pe care, cu siguranță, nu le veți mai întâlni niciodată în viață. Veți vedea locuri în care poate nu veți mai ajunge niciodată. Aici mă refer la oameni care își propun să plece, de exemplu, într-o vacanță în Asia și aleg o destinație mai mult sau mai puțin turistică sau un oraș mare și așa mai departe. Veți vedea și în septembrie, la televizor, locurile incredibile în care am ajuns. Și da, nu cred că aș fi putut ajunge vreodată acolo pur și simplu ca turist, ca om aflat în vacanță. Dar, lăsând la o parte chiar și locurile, experiențele, interacțiunile și oamenii pe care ajungi să îi cunoști, și pe care ajungi să îi cunoști foarte bine, pentru că te primesc la ei în casă, sunt răvășitoare. Și o altă chestie care m-a impresionat foarte tare în Asia, la nivel uman, a fost generozitatea oamenilor săraci sau foarte săraci, în comparație cu oamenii care sunt confortabil poziționați financiar. Este o chestiune care m-a pus foarte mult pe gânduri, care m-a impresionat și care o să mă urmărească multă vreme de acum înainte.”

Citește și: Motivul pentru care Cătălin Botezatu nu poate participa la Asia Express: „Ador această emisiune, dar nu pot merge ca și concurent”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce pedeapsă a primit doctorița din Oradea care a umilit o asistentă și i-a spus că este „proastă” și „sub nivelul mării”. Judecătorii au obligat-o să plătească daune morale

Publicat

la

Dosarul a pornit după ce o asistentă medicală din secția ATI a reclamat mai multe episoade de comportament agresiv verbal și limbaj jignitor din partea șefei sale de secție.

Judecătoria Oradea a decis renunțarea la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de purtare abuzivă, faptă sancționată de Codul penal cu închisoare de la o lună la șase luni sau amendă.

Instanța a considerat însă că nu este necesară aplicarea unei sancțiuni penale, ținând cont de circumstanțele cauzei și de conduita ulterioară a medicului.

Deși a scăpat de pedeapsa penală, medicul Alexandra Gociu a fost obligată să achite despăgubiri civile.

Citește și: Lovitură în dosarul finului lui Ilie Bolojan, cercetat penal pentru trafic internațional de droguri

Judecătorii au stabilit că aceasta trebuie să îi plătească asistentei Cosmina Cîmpan suma de 5.000 de ulei cu titlu de daune morale, față de cei 50.000 de lei solicitați inițial de partea civilă.

În plus, instanța a dispus plata a 2.000 de lei către asistenta medicală, reprezentând cheltuieli de judecată și alți 1.500 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

Dosarul are la bază plângerea unei asistentei medicale care a reclamat mai multe episoade de limbaj jignitor începând din toamna anului 2023. Printre expresiile menționate în cauză se află formulări precum „sub nivelul mării” și acuzația că nu-și „merită salariul”, dar și apelativul „proastă”. Asistenta a susținut că i s-a spus că „nu ar avea ce căuta în funcția pe care o ocupă”.

Citește și: DNA a descins la Primăria Iași. Procurorii fac percheziții într-un dosar ce privește dispariția unei cantități importante de păcură din depozitele CET Iași

Unul dintre incidentele analizate în dosar a avut loc după ce asistenta ar fi făcut o eroare profesională în administrarea unei substanțe anestezice unei paciente gravide. Cazul a fost analizat ulterior de Comisia de Etică a Spitalului Județean Oradea, care a decis mutarea temporară a asistentei într-o altă secție pentru reinstruire profesională.

Cu toate acestea, instanța a stabilit că greșelile profesionale nu justifică un comportament jignitor din partea unui superior ierarhic.

„Infracțiunea de purtare abuzivă este una care protejează relațiile sociale referitoare la serviciu”, se arată în motivarea instanței.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend