DIVERSE
Statele Unite îl pun sub acuzare pe Raul Castro și cresc presiunea pentru schimbarea regimului din Cuba
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Raul Castro (94 de ani) a devenit inculpat în SUA, unde este acuzat alături de alte persoane, printre altele, de complot pentru asasinarea unor americani, într-un caz din 1996, când două avioane civile pilotate de opozanţi ai săi au fost doborâte.
Punerea sub acuzare a fost făcută miercuri, în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, a insistat pentru o schimbare de regim în Cuba, țară unde comuniștii sunt la putere de la revoluția din 1959 condusă de Fidel Castro.
„Nu va exista o escaladare. Nu cred că este necesar. Acest loc este pe cale să cadă în ruină”, a spus șeful de la Casa Albă, potrivit căruia ziua inculpării lui Raul Castro este una ”foarte mare”.
Secretarul interimar al Justiţiei din SUA, Todd Blanche, a declarat că se aşteaptă ca Raul Castro să-şi sfârşească zilele în închisoare americană.
„Această inculpare nu este o înscenare. Un mandat de arestare a fost emis pe numele său. Ne aşteptăm, deci, ca el să se prezinte aici de bunăvoie sau în alt fel şi să fie încarcerat”, a spus Blanche, într-o conferinţă de presă la Miami, transmite agenția AFP.
Tot interimarul american de la Justiție a refuzat să compare cazul Raul Castro cu cel al preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro – capturat de americani în ianuarie şi închis în SUA, în aşteptarea unui proces.
Faptele de care este acuzat Castro s-ar fi produs pe când acesta era ministru al Apărării. Avioanele doborâte în urma unui complot în care ar fi fost implicat și el erau pilotate de opozanți ai regimului de la Havana din asociaţia „Brothers to the Rescue” (Fraţii Salvării).
Cuba a reacționat imediat după inculparea lui Castro, catalogând demersul drept ”o manevră politică”.
„Este vorba despre o manevră politică, fără niciun fundament juridic, care nu caută altceva decât să îngroaşe dosarul pe care ei îl fabrică pentru a justifica proiectul smintit al unei agresiuni militare împotriva Cubei”, a scris, pe X, şeful statului cubanez, Miguel Diaz-Canel.
În ianuarie, preşedintele american Donald Trump s-a folosit de un act de acuzare american pentru a justifica o intervenţie militară prin care l-a răsturnat de la putere şi destituit pe preşedintele venezuelean de atunci, Nicolas Maduro, un vechi aliat al autorităţilor cubaneze.
Într-un mesaj video în spaniolă adresat populaţiei cubaneze, şeful diplomaţiei americane Marco Rubio i-a acuzat pe liderii comunişti de furt, corupţie şi represiune.
„Preşedintele Trump propune o nouă cale între Statele Unite şi o nouă Cubă (…), în care să aveţi cu adevărat posibilitatea să alegeţi cine să vă guverneze ţara şi să votaţi pentru a-l înlocui dacă nu-şi face treaba bine”, a declarat Rubio în acest mesaj care pare un apel la insurecţie.
„În prezent, Cuba nu este controlată de vreo «revoluţie», Cuba este controlată de Gaesa”, a continuat înaltul oficial american, referindu-se la un conglomerat de întreprinderi ce ar deţine „active în valoare de 18 miliarde de dolari şi controlează 70 la sută din economia cubaneză”.
„Ei obţin profit de la hoteluri, clădiri, bănci, magazine şi chiar de la banii pe care rudele voastre vi-i trimit din Statele Unite: totul, absolut totul trece prin mâna lor”, a spus Rubio, potrivit news.ro.
![]()
Poate îți place și...

EXCLUSIV Andreea Creţulescu a analizat noua lege a salarizării: „Există o nemulțumire generală și un scandal generalizat”. Cine pierde, cine câştigă

Un bărbat va primi lunar 2.000 de euro până în 2031, fără să muncească, după ce a câștigat la loto

Lucian Viziru, acuzat de internauți că cere bani pe TikTok. Ce spune actorul: „Am patru joburi”
DIVERSE
EXCLUSIV Andreea Creţulescu a analizat noua lege a salarizării: „Există o nemulțumire generală și un scandal generalizat”. Cine pierde, cine câştigă
Publicat
acum 21 de minutela
21 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

„Un adevărat scandal pe noua lege a salarizării. De ce în România în 2027 ar trebui să existe alte venituri, alte salarii în zona bugetară? Pentru că țara noastră și-a luat acest angajament prin intermediul PNRR. De ce? Pentru că aceste grile de plăți pentru angajații de la stat trebuie să respecte anumite principii europene, echități, legea salarizării în vigoare nu ar respecta această chestiune și, în plus, ar genera și un efort bugetar dezechilibrat în raport cu bugetul României”, spune Andreea Creţulescu în direct la România TV.
„Dar dacă ne uităm cu mare atenție pe această propunere legislativă care deja a văzut, să spunem așa, lumina negocierilor și nu a dezbaterii parlamentare, constatăm că acea anvelopă salarială acordată în 2027 pentru mediul bugetar este chiar mai mare decât în 2025 sau 2026. De asemenea, ceea ce frapează la această propunere aflată doar în fază de negociere, deși România are mai puțin de două luni până la expirarea acelui termen pe care și l-a asumat în fața sau prin PNRR, ei bine, ceea ce frapează este următorul lucru.
În toată această reorganizare bugetară în care indicii salariali nu vor mai fi de la 1 la 12, ci de la 1 la 8, logic ar fi fost rearajarea și o echitate în sistem, de fapt, aflăm doamnelor și domnilor că cei care ar primi niște fonduri suplimentare în zona salarizării și veniturilor sunt demnitarii, adică, și nu neapărat, adică acele funcții de la stat deja foarte bine plătite, iar pentru aceste funcții, cel puțin potrivit propunerilor și negocerilor, scandalul este următorul pentru aceste funcții între 3.000 și 5.000 de lei, în plus, spun ceilalți bugetari, mult prea mult în condițiile în care, de exemplu, în zona educației sau în zona apărării pe zona aceasta de MAI, salariile au rămas foarte mici de multe ori, ele chiar cu tot, cu sporuri, adică venitul total fiind undeva sub 800 de euro, în condițiile în care, în zona aceasta a prietenilor politici, veniturile depășesc de multe ori 5.000-6.000 de euro și, tocmai pentru prieteni, s-au gândit inițiatorii să aducă un plus de venit.
De asemenea, ceea ce generează un scandal în rândul bugetarilor este tăierea multor sporuri, pentru că nu alegeri presupune ca aceste sporuri să fie încluse în baza salarială, iar, cum negocierile aproape că nu au existat cu diversele sindicate din diversele ari care sunt plătite de la stat, ei bine, pentru că România face totul așa pe ultim moment, există o nemulțumire generală și un scandal generalizat”, mai spune Andreea Creţulescu în analiza de la România TV.
![]()
DIVERSE
Un bărbat va primi lunar 2.000 de euro până în 2031, fără să muncească, după ce a câștigat la loto
Publicat
acum 47 de minutela
21 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un austriac a obținut un câștig important la loto, în cadrul jocului EuroDreams. Bărbatul a ghicit numerele 3, 11, 16, 20, 21 și 22 la extragerea din 18 mai 2026 și a câștigat premiul de categoria 2. Potrivit organizatorilor, el a fost singurul participant care a avut această combinație pe bilet.
Câștigătorul a fost foarte aproape de jackpotul principal, dar nu a ghicit „numărul visului” 4. Din acest motiv, în locul premiului maxim de 20.000 de euro pe lună timp de 30 de ani, el va primi 2.000 de euro lunar timp de cinci ani. Suma încasată va ajunge la 120.000 de euro.
Biletul a fost jucat online, pe platforma win2day, ceea ce a permis organizatorilor să îl contacteze direct pe câștigător. Potrivit publicației 5min.at, bărbatul nu s-a prezentat încă oficial pentru revendicarea premiului, astfel că identitatea și landul din care provine nu au fost făcute publice.
Potrivit reprezentanților loteriei, prima plată va fi efectuată la mijlocul lunii iunie, după expirarea termenului legal de reclamație de patru.
Ulterior, transferurile vor fi realizate lunar, la mijlocul fiecărei luni, până în mai 2031.
EuroDreams este o loterie europeană în care alegi 6 numere din 40 plus un „număr al visului”. Tragerea are loc de două ori pe săptămână, lunea și joia, iar biletul costă, de regulă, 2,50 de euro.
La EuroDreams, participanții trebuie să ghicească șase numere între 1 și 40 și un „număr al visului” între 1 și 5. Extragerea are loc de două ori pe săptămână, luni și joi.
![]()
DIVERSE
Lucian Viziru, acuzat de internauți că cere bani pe TikTok. Ce spune actorul: „Am patru joburi”
Publicat
acum 58 de minutela
21 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Lucian Viziru este o prezență constantă pe rețelele sociale, unde abordează diverse subiecte și interacționează cu fanii.
Recent, actorul a fost acuzat de internauți că ar cere bani din TikTok, iar reacția lui Lucian nu a întârziat să apară. Acesta a spus că are patru locuri de muncă din care se întreține, sfătuindu-i pe utilizatorii răutăcioși să treacă mai departe dacă nu rezonează cu ceea ce face el pe internet.
Citește și: Drama prin care au trecut Lucian Viziru și soția lui, Ema: „Am găsit-o leșinată, pe jos, în casă”
Lucian Viziru: „Nimeni nu vă bagă mâna în buzunar”
”Dacă vreți să mă susțineți, dați cadouri. Nu vreți, vă uitați pur și simplu, poate dați un like. Nimeni nu vă bagă mâna în buzunar, dar pe mine ma ajută dacă mă susțineți. Este simplu. Stați liniștiți că am patru joburi, acesta este al patrulea. Nu e ca și cum o ard doar pe aici. Nu vă convine, dați mai departe și lăsați-mă în pace”, a spus actorul.
Tot recent, după ce actorul s-a confurntat cu niște probleme de sănătate, în mediul online s-a speculat că Lucian ar avea cancer la pancreas. Într-un interviu, el a explicat situația, mărturisind că nu se confruntă cu nimic grav.
“Nu are nicio legătură cu realitatea. Am fost la camera de gardă, pentru că am o nevralgie de trigemen. Atât. Dar, nevralgia de trigemen e o boală pe care o duc pe picioare cu pastile, nu e nimic grav. Nu e vorba despre cancer pancreatic”, a spus el pentru SpyNews.
![]()
DIVERSE
S-a aflat ce guvern își dorește Nicușor Dan! Criza politică s-ar putea încheia săptămâna viitoare
Publicat
acum o orăla
21 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Criza politică s-ar putea încheia săptămâna viitoare. Potrivit unor surse familiarizare cu negocierile pentru formarea noului guvern, deși ”toate scenariile sunt pe masă”, există unul care primează, dorit de președintele Nicușor Dan.
Iar soluția prioritară pentru șeful statului este un guvern politic stabil, care ”să împingă mai departe reformele necesare”, după cum susțin sursele citate.
În acest context, se poate spune că sunt șanse mici pentru un Executiv tehnocrat sau minoritar.
„Preşedintele este foarte angajat în găsirea unei soluţii stabile, care să ofere ţării un guvern credibil, capabil să împingă mai departe reformele necesare. Ăsta este şi motivul pentru care lucrurile nu se fac cu improvizaţie, doar pentru a bifa o rezolvare a crizei. Este nevoie de o soluţie politică sănătoasă”, au declarat, pentru news.ro, aceleași surse.
Există și un scenariu căruia i se dau zero șanse: aceea a unei nominalizări ”de sacrificiu” pentru funcția de premier, cu intenţia de a fi respinsă, spre a impune apoi o alta, sub ameninţarea dizolvării Parlamentului și a organizării de alegeri anticipate.
„Nu există scenariul cu varianta unui premier de sacrificiu, care să pice doar pentru a fi impus altcineva apoi. Înţelegem sensibilităţile dintre partide, avem nevoie de un guvern politic stabil, iar asta presupune orice formulă care deblochează lucrurile şi păstrează traiectoria actuală”, subliniază sursele în temă cu negocierile.
Conform acelorași surse, soluția pentru depășirea crizei politice ar putea veni nu peste multe zile: ” În următoarea săptămână, cel mai probabil, se vor aşeza lucrurile. Depinde însă de toţi ‘actorii’. Există soluţii şi perspective, faţă de discuţiile informale de acum două săptămâni există nuanţe care arată o mai mare deschidere din partea principalilor ‘actori’ „.
Sursele citate vorbesc și despre consultările de până acum de la Cotroceni, pe care le descriu drept „extrem de utile”. Iar asta ”pentru că s-a văzut exact până unde pot fi reaşezate lucrurile, astfel încât să se contureze o majoritate care să ofere ţării un guvern stabil, care să menţină România pe aceeaşi direcţie pe care o are”.
Consultările convocate la Palatul Cotroceni de către președintele Nicușor Dan continuă joi. Șeful statului i-a chemat la discuții „privind situaţia economică şi politică a ţării” pe parlamentarii din grupul Uniţi pentru România, din grupul PACE – Întâi România şi pe cei neafiliaţi.
Discuțiile au fost convocate în contextul demersurilor pentru formarea unui nou Guvern, după demiterea cabinetului Bolojan prin moțiune de cenzură în data de 5 mai.
La începutul acestei săptămâni, președintele Nicușor Dan a avut consultări, la Cotroceni cu liderii PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, S.O.S. România şi POT, în vederea desemnării unui nou premier.
”Este esențial ca partidele să dea dovadă de responsabilitate, de maturitate și să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente și propuneri viabile”, a spus Nicușor Dan luni, după consultări.
De asemenea, șeful statului a transmis că va continua seria discuţiilor cu partidele ”până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală”.
![]()
DIVERSE
Lift prăbușit la Ministerul Transporturilor. Șase persoane au fost rănite
Publicat
acum o orăla
21 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Lift prăbușit la Palatul CFR de pe bulevardul Dinicu Golescu, acolo unde se află sediul Ministerului Transporturilor. Pompierii au intervenit cu două echipaje SMURD și două autospeciale de stingere.
Lift prăbușit la Ministerul Transporturilor. Trei persoane au ajuns la spital
Potrivit reprezentanților ISUBIF, șase persoane se aflau în liftul care a căzut în gol la sediul Ministerului Transporturilor. Trei dintre acesteau au fost transportate la spital.
”În urmă cu scurt timp am intervenit la Palatul CFR, bulevardul Dinicu Golescu, ca urmare a căderii cabinei unui lift. În interior se aflau 6 persoane, care au fost scoase din lift. In acest moment i se acorda primul ajutor unei persoane cu dureri la nivelul gleznei.
Intervenim cu 2 echipaje SMURD si 2 autospeciale de stingere.
În acest moment sunt 3 persoane care vor fi transportate la spital pentru investigatii suplimentare, ca urmare a acuzelor medicale”, au transmis reprezentanții ISUBIF.
![]()
DIVERSE
Rezultate Loto 21 mai 2026. Numere Loto 6/49 şi Joker, pot mare de Sfinţii Constantin şi Elena
Publicat
acum 2 orela
21 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Rezultate Loto 21 mai 2026, numerele câștigătoare de joi, 21 mai:
Loto 6/49:
Noroc:
Joker:
Noroc Plus:
Loto 5/40:
Super Noroc:
Rezultate Loto 21 mai 2026. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 24,78 milioane de lei (peste 4,75 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,69 milioane de lei (peste 1,28 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 1,83 milioane de lei (peste 351.600 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 184.200 de lei (peste 35.300 de euro). La Noroc Plus este în joc la categoria I un report in valoare de peste 118.400 de lei (peste 22.700 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 475.300 de lei (peste 91.200 de euro) ). La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 215.200 de lei (peste 41.300 de euro).
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 6 din 49
categoria 1 – toate cele 6 numere extrase
categoria 2 – 5 numere din cele 6 extrase
categoria 3 – 4 numere din cele 6 extrase
categoria 4 – 3 numere din cele 6 extrase
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Joker
categoria 1 – toate cele 5 numere din primul set și Joker-ul
categoria 2 – toate cele 5 numere din primul set
categoria 3 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 4 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set
categoria 5 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 6 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set
categoria 7 – oricare 2 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 8 – oricare număr din cele 5 ale primului set și Joker-ul.
Citește și Numerele cel mai des extrase la Loto 6/49. Statistici şi strategii pentru jucători
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 5 din 40
categoria 1 – 5 numere din primele 5 extrase
categoria 2 – 5 numere din toate cele 6 numere extrase
categoria 3 – 4 numere din toate cele 6 numere extrase
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Noroc
categoria 1 – toate cele 7 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – ultimele 6 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine
categoria 4 – ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria N + 3 – tot numărul + 3
categoria N – 3 – tot numărul – 3
Cum se câștigă la Noroc Plus
categoria 1 – toate cele 6 ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre ale numărului (în ordine)
Cum se câștigă la Super Noroc
categoria 1 – toate cele 6 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre
![]()

EXCLUSIV Andreea Creţulescu a analizat noua lege a salarizării: „Există o nemulțumire generală și un scandal generalizat”. Cine pierde, cine câştigă

Un bărbat va primi lunar 2.000 de euro până în 2031, fără să muncească, după ce a câștigat la loto

Lucian Viziru, acuzat de internauți că cere bani pe TikTok. Ce spune actorul: „Am patru joburi”

S-a aflat ce guvern își dorește Nicușor Dan! Criza politică s-ar putea încheia săptămâna viitoare

Lift prăbușit la Ministerul Transporturilor. Șase persoane au fost rănite

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul

Inițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase

Asfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...

Asfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului
După ani lungi de promisiuni, minciuni, amânări și acuzații de incompetență administrativă, un drum strategic care promite să scurteze distanța...

Inițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase
Într-un gest de revoltă și responsabilitate civică, un grup de inițiativă din județul Argeș a decis să instaleze, pe cheltuială...

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect
Subprefectul de Argeș, liberalul Dragoș Predescu, a tranșat viitorul său politic în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș...
Curtea de Argeș

ULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
Strigător la cer, dar oficial: de opt luni de zile, locuitorii din municipiul Curtea de Argeș sunt condamnați să folosească...

START! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
După doi pași greșiți, administrația locală din Curtea de Argeș face un al trelea pas care seram că va fi...

Tradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai
Comuna Corbi îmbracă din nou haine de sărbătoare! Primăria și Consiliul Local Corbi, alături de Asociația Ansamblul Ciobănașul – Corbii...

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
Agentul de poliție Vilcescu Radu Nicolae, din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, a fost condamnat definitiv pentru abuz în...

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul
Pregătiți-vă pentru un weekend cu adrenalină pe traseu, dar și cu ceva ocoliri la volan! CNAIR a anunțat restricții majore...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...

Șofer de microbuz prins beat la volan pe ruta Pitești – Câmpulung
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat ieri un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniSFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!
ACTUALacum 3 zilePolițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
ACTUALacum o săptămânăMINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?
ACTUALacum 2 săptămâniFamilie din Argeș acuzată de trafic de persoane și proxenetism – Ar fi traficat zeci de tinere în Austria
ACTUALacum o săptămânăATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal
INFO IMOBILIARacum 2 săptămâniRefugiul tău anti-stres: TOP 6 trucuri de design „biofilic” care îți schimbă radical starea de spirit
ACTUALacum 2 săptămâniHAI LA STAT! Primăria Corbeni angajează
UTILEacum 2 săptămâniUși de interior: ce material alegi și cum eviți greșelile care se văd în timp













Ultimele Comentarii