Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Sportul profesionist nu se opreşte în Franţa, ţară care reintră în izolare, anunță ministrul Mărăcineanu

Publicat

in

“Săptămânile următoare vor fi dure din punct de vedere economic, dar şi uman. De aceea am vrut să vă confirm în această seară că este garantată continuitatea sportului practicat ca profesie. Sportivii de înalt nivel şi sportivii profesionişti vor putea continua să se antreneze. Şi, de asemenea, pot continua să concureze, deoarece deplasările din motive profesionale sunt autorizate”, a declarat Mărăcineanu.

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a afirmat, joi, într-o alocuţiune televizată, că “va merge mai departe” pentru a stopa virusul şi va institui carantină naţională începând de vineri.

Pentru a pleca de la domiciliu, trebuie din nou prezentat un certificat, a anunţat Emmanuel Macron.

Citește și: DOSAR BREAKING – Cum era să RATEZE DNA flagrantul PREMIERĂ în cazul polițistului care ar fi cerut 1,1 milioane de euro ȘPAGĂ în plină stare de urgență

Singurele ieşiri autorizate vor fi pentru “a merge la serviciu, la medic, pentru a oferi asistenţă, pentru cumpărături sau pentru a lua aer. Reuniunile private sunt excluse”, la fel ca adunările publice.

Preşedintele a anunţat că şcolile, creşele, colegiile şi liceele vor rămâne deschise.

De asemenea, “barurile, restaurantele şi afacerile neesenţiale vor fi închise”.

Măsurile decise de guvern vor intra în vigoare din noaptea de joi spre vineri, “până la 1 decembrie cel puţin”.

Prima izolare naţională, decretată la mijlocul lunii martie şi care s-a încheiat în mai, a oprit sportul profesionist în Franţa. Competiţiile Ligue 1 de fotbal şi Top 14 de rugby nu au fost duse până la capăt, în sezonul 2019-2020.

Competiţiile sportive pentru echipe s-au reluat în mod normal în această vară, sub un strict protocol anti-Covid, dar de atunci au fost marcate de numeroase amânări sau anulări ale meciurilor.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Suma amețitoare cu care a fost vândut ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic

Publicat

in

De

Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henry Aldridge & Son, relatează AFP, citat de news.ro.

Această sumă, plătită de un cumpărător american, a depăşit estimarea de 100.000 – 150.000 de lire sterline (116.000 – 175.000 de euro) publicată înainte de vânzare.

Acesta depăşeşte recordul anterior, pentru un artefact al Titanicului scos la licitaţie, de 1,1 milioane de lire sterline, obţinut în 2013 de o vioară, potrivit casei de licitaţii.

Cutia de vioară a fost vândută sâmbătă pentru 360.000 de lire sterline (420.000 de euro) la aceeaşi licitaţie ca şi ceasul.

Gravat cu iniţialele JJA, acesta a aparţinut omului de afaceri american John Jacob Astor, care a murit la vârsta de 47 de ani în scufundarea Titanicului în primele ore ale zilei de 15 aprilie 1912.

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume la acea vreme

Reputat a fi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume la acea vreme, cu o avere de 87 de milioane de dolari, echivalentul a câteva miliarde în prezent, el s-a scufundat pe vas după ce şi-a văzut noua soţie, Madeleine, urcând pe o barcă de salvare.

El a fost descris în ultimele sale clipe fumând o ţigară cu un alt pasager, scriitorul american Jacques Futrelle, care s-au numărat amândoi printre cei 1.500 de morţi de pe Titanic.

Cadavrul său a fost găsit la 22 aprilie 1912, împreună cu ceasul său de buzunar din aur de 14 carate.

„Ceasul a fost complet restaurat după ce a fost returnat familiei” lui John Jacob Astor „şi purtat de fiul său, ceea ce îl face o piesă unică din istoria Titanicului şi unul dintre cele mai importante ceasuri din istoria celui mai faimos vas din lume”, subliniază casa de licitaţii.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO | Modele legendare Dacia au fost reînviate: O mașină de Miliție și una de Securitate printre modelele expuse într-un mic muzeu

Publicat

in

De

Un om de afaceri din Satu Mare pasionat de Dacii şi-a cumpărat 10 astfel de autoturisme vechi şi a deschis un mic muzeu în curtea societăţii sale, unde curioşii pot intra gratuit şi pot vedea cum arăta o maşină de familie din epoca lui Ceauşescu, dar şi o maşină de Miliţie sau una specială pentru Securitate.

Omul de afaceri Beniamin Kira este pasionat de mic de maşini. Primele amintiri sunt din vremea lui Ceauşescu, când călătorea cu tatăl său, care era şofer. Aşa a cunoscut primele Dacii iar după mai mulţi ani a început să cumpere astfel de exemplare. În curtea firmei pe care o deţine în municipiul Satu Mare, Beniamin Kira a ridicat o construcţie în care îşi adăposteşte atât Daciile sale, cât şi ale unor prieteni. Alături de vechile maşini, în muzeu mai sunt obiecte de pe vremea regimului comunist, inclusiv un tablou mare al dictatorului Nicolae Ceauşescu, recuperat din comuna sa natală, Turţ.

“Primele mele amintiri sunt din copilărie. Tatăl meu era şofer şi aşa mi-a venit dragostea de maşini. Oricărui copil sau tânăr îi place maşinile, doar că atunci nu aveai posibilitatea să vezi aşa des maşini cum vezi azi. Şi îţi era şi mai dor şi mai plăcut să ajungi într-o maşină, pe urmă să o conduci, să o repari, să ai o maşină a ta personală. Satisfacţia era mult mai mare. Am cumpărat prima mea maşină, o Dacie, în anii tinereţii, pe urmă am ajuns la alte mărci de maşini, dar nici acum nu am uitat Dacia. Îmi place şi cât voi trăi vreau să le ţin”, a declarat Beniamin Kira pentru AGERPRES.

Printre maşinile pe care le deţine sunt Dacia 1100, Dacia 1300, Dacia 1310, Lăstun 500 – cunoscut ca ‘maşina săracului’ -, dar şi o Dacie neagră, model la care avea acces doar Securitatea. “Nu prea avea acces altă lume la o asemenea Dacie pe acele vremuri”, şi-a prezentat Kira colecţia.

Însă cea care atrage atenţia prima dată este Dacia cu inscripţia Miliţia.

“Când m-am decis să fac această colecţie de maşini, am intrat pe tot felul de site-uri şi am încercat să caut din fiecare model câte un exemplar. Dacia de Miliţie a fost cumpărată din Iaşi, de la un proprietar care a luat-o la licitaţie când Poliţia le-a scos la vânzare”, şi-a amintit acesta.

Preferata lui Beniamin Kira este însă o Dacia 1100 fabricată în anul 1968, printre primele 2.000 de astfel de maşini din România, care are vopseaua originală.

“Pot fi considerate investiţii. Dacă astăzi aş dori să vând o maşină, aş putea să o vând cu sumă între 10.000 şi 15.000 de euro. Fiecare maşină valorează peste 10.000 de euro. Au fost mai ieftine mai demult. Una dintre maşini a fost recondiţionată de mine şi m-a costat vreo 12.000 de euro. Deci, e mai bine să cumperi una gata restaurată decât să o restaurezi tu. Costă şi mult timp, pe care nu poţi să-l valorifici de multe ori în bani. Pentru fiecare detaliu, element, garnitură, trebuie să cauţi, să stai, să dai comandă, apoi nu se potrivesc. E complicat să faci o restaurare de la zero şi e foarte costisitor”, a explicat Beniamin Kira.

Cel mai lung drum pe care l-a făcut la volanul unei Dacii a fost de circa 500 de km, din Satu Mare până în Polonia, la Cracovia, unde există un grup de pasionaţi de Dacii.

“În fiecare an le scoatem de cel puţin două-trei ori la plimbare. Toate sunt funcţionale, cu asigurare, singurul avantaj fiind faptul că sunt scutite de taxa de drum”, a arătat el.

Deşi a deţinut şi deţine mai multe maşini moderne, spune că o Dacie întoarce pe stradă privirile “cu plăcere şi cu drag”.

“Eu zic că după o maşină ca Dacia oricine se întoarce pe stradă cu plăcere şi cu drag. Foarte greu se găsesc persoane care să le facă întreţinerea. Norocul este că o Dacie este foarte uşor de întreţinut – motorul, cutia de viteze. Ştiu să repar şi acum, chiar îmi face plăcere, îmi place mirosul de benzină”, a mai spus acesta.

În anul 2014, el a deschis “Muzeul Daciei Româneşti” în curtea firmei sale, în care a adăpostit toate Daciile şi permite curioşilor să le vadă.

“Fiind pasionat de maşini, am considerat că şi nepoţii noştri merită să vadă aceste maşini minunate care s-au fabricat în România. Am rămas surprins că am avut vizitatori din Paris, Polonia, Ucraina, Slovacia, Austria. Vine lumea, acum se găseşte uşor pe reţelele de socializare. Mai avem clase de copii care vin să ne viziteze când e ‘Şcoala Altfel'”, a subliniat Beniamin Kira.

Muzeul este deschis sâmbătă şi duminică, intrarea este gratuită. Totuşi, cei care doresc, pot să facă donaţii pentru susţinerea cheltuielilor într-o cutie amplasată la intrare.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend