ACTUAL
Sorin Grindeanu a spus clar: „PSD nu va vota un guvern din care nu face parte”
Publicat
acum o orăla
Autor
adminPSD merge mai departe cu varianta intrării la guvernare și îl susține pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată miercuri, în unanimitate, în ședința extinsă a Biroului Permanent Național, la care au participat și liderii organizațiilor județene.
Liderul social-democrat a transmis că România are nevoie urgentă de un guvern funcțional, într-un moment în care tensiunile politice și problemele economice apasă tot mai puternic. În același timp, Grindeanu a subliniat clar că PSD nu va susține prin vot un Executiv din care nu face parte.
Sorin Grindeanu spune că nu se pune problema unor miniștri impuși
Sorin Grindeanu a respins ideea ca viitorii miniștri să fie impuși din afara partidului, fie de președinte, fie de alte formațiuni politice. Liderul PSD a spus că nu a existat o astfel de practică nici în mandatele președinților anteriori și nici în fostul guvern condus de Ilie Bolojan. Mesajul său vine în contextul negocierilor pentru formarea noului Executiv, în care partidele discută atât formula de guvernare, cât și condițiile unui acord politic. Grindeanu a insistat că un guvern trebuie construit pe reguli clare, nu pe impuneri sau presiuni din exterior.
„Nu s-a pus cred că vreodată problema, nu doar de când e președinte Nicușor Dan. Cred că nici la președinții dinaintea domniei sale nu a existat vreo atitudine de tipul impus. Nu cred că a fost cazul nici în fostul guvern condus de Ilie Bolojan să fie impuși miniștrii de externe sau ai apărării. Nu va fi cazul nici acum. Ceea ce pare în acest moment că se degajă este că va exista un guvern minoritar, indiferent de componente. Va fi un guvern minoritar. E greu să vii în acest moment în Parlament, respectând tot ceea ce au spus partidele, fie PSD, fie PNL, fie USR, și să formezi o majoritate, adică să ai, transparent, 233 de voturi.
Este clar că va exista un guvern minoritar, indiferent de opțiunile președintelui. Dacă întrebarea este dacă voi negocia cu altcineva, eu cred că acel acord politic acoperă voturile necesare pentru a trece un guvern. Ceea ce face PSD-ul și a spus inclusiv la Cotroceni este că noi nu vom vota niciun guvern din care nu facem parte”, a declarat Sorin Grindeanu.
PSD mizează pe un guvern minoritar
Liderul PSD a explicat că, în acest moment, cel mai probabil scenariu este formarea unui guvern minoritar. Potrivit lui Grindeanu, este greu ca partidele să construiască o majoritate clară în Parlament, cu cele 233 de voturi necesare, dacă fiecare formațiune își respectă pozițiile anunțate public.
![]()
Poate îți place și...
Copil de 2 ani și 4 luni, mușcat de câine în curtea unor rude din București. Polițiștii au intervenit
Grindeanu, despre rotativa lui Bolojan și Fritz: „Mi se pare o copilarie” / Despre presiunea reformelor: „Acest guvern în 2 luni trebuie să facă cât toate în 5 ani”
Grindeanu se delimitează de modelul Bolojan: „Reforma administrației nu înseamnă oameni dați afară”
ACTUAL
Copil de 2 ani și 4 luni, mușcat de câine în curtea unor rude din București. Polițiștii au intervenit
Publicat
acum o orăla
24 iunie 2026Autor
adminUn copil de 2 ani și 4 luni a ajuns la spital, miercuri, 24 iunie 2026, după ce ar fi suferit mai multe leziuni care ar fi putut fi provocate de câini. Incidentul a fost sesizat în jurul orei 12:00, prin apel la 112, de mama minorului.
Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Secția 23 Poliție, au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiul său ar fi suferit mai multe leziuni. Din primele informații, acestea ar fi putut fi provocate de câini. Oamenii legii s-au deplasat de îndată la fața locului. În urma verificărilor făcute, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Victima este un minor în vârstă de 2 ani și 4 luni.
Copilul se afla în vizită, împreună cu mama sa
Din primele verificări a rezultat că minorul se afla în vizită, împreună cu mama sa, la rude. În curtea imobilului, copilul ar fi suferit leziuni specifice unei mușcături de câine. La fața locului a intervenit un echipaj medical, care i-a acordat victimei primul ajutor. Ulterior, copilul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
„Astăzi, 24 iunie 2026, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 23 Poliție au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său ar fi suferit mai multe leziuni care ar fi putut fi provocate de câini. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Victima este un minor în vârstă de 2 ani și 4 luni.
Din primele verificări a rezultat că, în timp ce se afla în vizită, împreună cu mama sa, la rude, minorul ar fi suferit leziuni specifice unei mușcături de câine, în curtea imobilului. La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a acordat victimei primul ajutor, ulterior minorul fiind transportat la o unitate spitalicească pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, a împrejurărilor producerii incidentului și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, a anunțat Poliția Capitalei.
![]()
ACTUAL
Grindeanu, despre rotativa lui Bolojan și Fritz: „Mi se pare o copilarie” / Despre presiunea reformelor: „Acest guvern în 2 luni trebuie să facă cât toate în 5 ani”
Publicat
acum o orăla
24 iunie 2026Autor
adminSorin Grindeanu a anunțat miercuri că rotativa propusă de Fritz și Bolojan reprezintă „o copilărie”. Liderul PSD a transmis că „acest guvern va trebui să facă în 2 luni lucruri pe care toate guvernele de până acum le-au făcut în 5 ani”.
Întrebat de rotativă, Grindeanu a răspuns: „Nu comentez lucrurile care vin pe surse. Așa, la prima vedere, dacă ar fi adevărat, mi se pare o copilărie.”
„Începând de astăzi, colegii care au fost mandatați. Vor începe să ia legătura cu ceilalți colegi. Am mandatat 3 colegi în Biroul Permanent Național, liderul de grup de la. Cameră, Ovidiu Popa, Radu Oprea și Marian Roșu.”, a declarat Grindeanu.
PNRR, salarizare și OCDE, pe masa negocierilor
Întrebat dacă poate ține cont de toate condițiile PNL pentru a obține votul de învestire, Grindeanu a transmis: „Cred că am explicat mai devreme cum vedem noi acest acord politic. În ce coordonate și cred că am fost clar. În PNRR, așa cum bine știți, există ținte; sigur că trebuie în continuare să încercăm. Dacă PSD va asigura guvernarea și va avea guvernarea, să atingem cât mai multe din aceste ținte: am trecut inclusiv, am enumerat mai devreme ca PNRR, programul SAFE, OCDE, de asemenea angajamentele financiare, sunt lucruri pe care în mod evident trebuie să le regăsim în acest acord.”
„Un punct sensibil al discuțiilor îl reprezintă legea salarizării. Grindeanu a avertizat că bugetul pe anul în curs include 700 de milioane de euro la venituri, calculate în ipoteza adoptării acestei legi, în timp ce costurile minime ale implementării pornesc de la 8 miliarde de euro.
Noi ne dorim să aprobăm o lege a salarizării. Haideți să fim corecți, pentru că vorbim de 700 de milioane de euro care sunt calculați în acest buget pe anul acesta, la venituri. Adică nu e valabil. Acel calcul pe care văd că l-au făcut unii care spuneau: ”Domnule, aici. Să nu facem. Legea salarizării, fiindcă…” Ok, putem pierde 700 de milioane, dar pe de altă parte costurile minime sunt de 8 miliarde și de la 8 miliarde în sus cresc. Dar sunt costuri viitoare.
Pe bugetul din acest an, sunt prinse la venituri aceste 700 de milioane. Deci trebuie să încercăm să facem aceste lucruri. Orice guvern ar veni, în 2 luni trebuie să facă lucruri pe care toate guvernele de până acum le-au făcut în aproape 5 ani, dacă vrem să tragem foarte mulți din banii care sunt prinși în PNRR.”, a mai transmis Grindeanu.
Componența viitorului cabinet
Referitor la componența viitorului cabinet, Grindeanu a precizat că a fost mandatat să-și formeze echipa din membri PSD, fără însă ca acest lucru să reprezinte o restricție absolută.
Colegii mei m-au mandatat să, dacă voi fi nominalizarea, să-mi formez echipa cu membrii PSD, dar nu există o restricție din acest punct de vedere.”, a declarat Grindeanu.
![]()
ACTUAL
Grindeanu se delimitează de modelul Bolojan: „Reforma administrației nu înseamnă oameni dați afară”
Publicat
acum o orăla
24 iunie 2026Autor
adminSorin Grindeanu transmite un mesaj dur în pline negocieri pentru formarea viitorului guvern și încearcă să se delimiteze de modelul de reformă asociat mandatului lui Ilie Bolojan. Liderul PSD spune că reforma administrației nu trebuie redusă la concedieri și tăieri făcute la grămadă, ci trebuie să pornească de la o analiză clară a situației din teritoriu.
Mesajul vine într-un moment în care social-democrații discută intrarea la guvernare și susținerea lui Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. În același timp, declarația lovește direct în direcția promovată de Bolojan, criticată pentru abordarea rece, dură și orientată mai degrabă spre tăieri decât spre reconstrucție administrativă.
Grindeanu se delimitează de reforma prin concedieri
Grindeanu spune că statul are nevoie de un audit al administrației, adică de o privire atentă asupra felului în care funcționează instituțiile, înainte de orice măsură radicală. Practic, liderul PSD transmite că reforma nu trebuie făcută cu securea, ci cu responsabilitate.
„Mai devreme, și o să-mi cer scuze că spun lucruri din ședință, colegul meu, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabi Zetea, în 10-15 minute, a spus pe scurt câteva lucruri despre de ce trebuie să intrăm la guvernare și ce ar trebui să facem. A enumerat. Haideți să vă dau un exemplu. Reforma administrației. Reforma administrației nu înseamnă să dăm oamenii afară. Reforma administrației trebuie să însemne cu totul și cu totul altceva. Și anume, în primul rând, să știm de unde plecăm. Și noi le știm. Un soi de audit, dacă vreți, al administrației și ceea ce avem de făcut, unde vrem să ajungem și cum ajungem acolo.
Un exemplu mai concret. Gabi spunea mai devreme că trebuie să fim curajoși. Avem 1.700 de primari din 3.200. Noi trebuie să venim și să spunem că nu mai poate să existe comune, de exemplu, în România, sub 1.500 de locuitori. Că trebuie să acționăm chirurgical din acest punct de vedere și avem toată hotărârea să facem acest lucru. Ăsta e un exemplu minor față de tot ceea ce ar trebui făcut în acest moment. Și da, dacă voi primi mandatul de prim-ministru, vă anunț că nu voi avea niciun vicepremier. Nu cinci, niciunul”, a subliniat Grindeanu.
![]()
Autoritățile sanitare franceze au confirmat primul caz de Ebola din Franța asociat actualului focar din Republica Democrată Congo. Este vorba despre un medic care s-a întors recent dintr-o misiune umanitară în Congo și care a fost testat pozitiv pentru virus.
Ministerul Sănătății de la Paris a anunțat că pacientul este izolat, iar autoritățile desfășoară o anchetă epidemiologică pentru identificarea și monitorizarea persoanelor cu care acesta a intrat în contact, potrivit The Independent. Oficialii au precizat că riscul pentru populația generală din Europa rămâne scăzut.
Între timp, epidemia din Congo continuă să se extindă. Potrivit autorităților congoleze, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 1.094, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că focarul actual a înregistrat cel mai mare număr de îmbolnăviri confirmate în prima lună dintre toate epidemiile de Ebola documentate până acum. Boala a provocat deja sute de decese, copiii fiind printre cele mai vulnerabile categorii afectate.
Specialiștii OMS atribuie amploarea epidemiei răspândirii inițiale a virusului în zone urbane dens populate, ceea ce a îngreunat eforturile de control. Organizațiile internaționale și autoritățile sanitare continuă să intensifice măsurile de combatere a bolii, inclusiv prin utilizarea unor tratamente experimentale și desfășurarea de studii clinice în zonele afectate.
![]()
ACTUAL
Care este cea mai ieftină stațiune de pe litoralul românesc. O porție de mici costă 8 lei, iar o ciorbă 22 de lei
Publicat
acum 2 orela
24 iunie 2026Autor
admin

Cea mai ieftină stațiune de pe litoralul românesc pare a fi în prezent Eforie Nord. Turiștii care mănâncă la autoservirile de pe litoral fac economii serioase.
Eforie Nord, cea mai ieftină stațiune de pe litoral. Cât costă o saramură de pește
La autoservirile din Eforie Nord, tava se umple cu de toate. O porție de mici costă doar 8 lei, în timp ce pulpa de pui, ceafa de porc sau cârnăciorii la grătar costă între 12 și 13 lei.
De asemenea, ciorbele pornesc de la prețuri cuprinse între 22 și 25 de lei, iahnia de fasole costă 15 lei, în timp ce saramura de pește costă doar 12 lei.
„Părerea mea e că mai bună e autoservirea. Sunt mai multe produse, ai posibilitatea să alegi, le vezi şi şi preţurile sunt diferite faţă de restaurante”, „Mâncarea este de bună calitate, este în cadrul complexului hotelier, chiar bună: midii, calamar”. „Ciorbiţele, tocăniţele, grătarele. Toate sunt produse foarte bune”, spun clienţii, potrivit Observatornews.ro.
Cei care preferă totuși să ia masă la unul dintre restaurantele din stațiune vor scoate din buzunare 40 de lei pentru o porție de hamsie, iar pentru o saramură turiștii dau între 60 și 260 de lei.
![]()
ACTUAL
Dincolo de parfum: cum poate fi folosită lavanda în casă, pentru îngrijire personală și grădină
Publicat
acum 4 orela
24 iunie 2026Autor
adminLavanda este cunoscută mai ales pentru parfumul său relaxant și utilizările decorative, însă planta aromatică are mult mai multe întrebuințări în viața de zi cu zi, de la îngrijire și organizare până la mici proiecte handmade. Totuși, specialiștii atrag atenția că utilizarea ei trebuie făcută cu prudență, în special în cazul uleiurilor esențiale foarte concentrate.
Lavanda în aspirator, pentru un miros discret în toată casa
O utilizare simplă și mai puțin cunoscută este parfumarea casei în timpul aspirării. Poți pune câteva flori uscate de lavandă într-un săculeț mic sau poți presăra o cantitate foarte mică de lavandă uscată pe o bucată de vată, apoi să o aspiri înainte să începi curățenia. Pe măsură ce aspiratorul funcționează, aerul eliminat poate răspândi un parfum delicat.
Este important să nu exagerezi și să nu pui ulei esențial direct în aspirator dacă producătorul nu permite acest lucru. Uleiurile pot afecta filtrele sau componentele aparatului. Florile uscate, folosite în cantitate mică, sunt o variantă mai blândă.
Săculeți cu lavandă pentru mașină
În locul odorizantelor foarte puternice pentru mașină, poți folosi un săculeț mic cu lavandă uscată. Îl poți pune în torpedou, sub scaun sau într-un loc ferit de soare direct. Mirosul va fi mai discret și mai natural decât parfumurile sintetice.
Această idee este potrivită mai ales pentru persoanele care se simt deranjate de odorizantele comerciale. Totuși, dacă mirosul de lavandă îți provoacă dureri de cap sau greață, nu îl folosi. Cleveland Clinic atrage atenția că aromaterapia cu lavandă nu este potrivită pentru toată lumea, iar unele persoane pot reacționa neplăcut la anumite mirosuri.
Lavanda în plicurile cu haine depozitate sezonier
Când depozitezi hainele groase, eșarfele, lenjeriile sau păturile pentru mai multe luni, poți pune printre ele pliculețe cu lavandă uscată. Pe lângă mirosul plăcut, acestea oferă senzația de prospețime când redeschizi cutiile sau sacii de depozitare.
Pentru rezultate mai bune, pune lavanda în săculeți din bumbac, in sau tifon, nu direct pe haine.
Florile uscate se pot sfărâma și pot lăsa urme. Dacă parfumul slăbește, freacă ușor săculețul între palme pentru a elibera din nou aroma.
Lavanda în pantofar
Pantofarul este unul dintre locurile din casă unde mirosurile neplăcute apar cel mai repede. Un săculeț cu lavandă uscată pus într-un colț al pantofarului poate împrospăta discret spațiul. Poți pune câte un plic mic și în pantofii purtați rar, mai ales dacă sunt depozitați mult timp.
Pentru pantofi, lavanda poate fi combinată cu bicarbonat de sodiu într-un săculeț bine închis, dar ai grijă ca pulberea să nu ajungă direct în încălțăminte dacă materialul este delicat. Săculețul trebuie să fie bine legat și ușor de scos.
Citește continuarea pe Eva.ro
![]()
Alertă de Ebola în Franța. Primul caz a fost confirmat la Paris
Copil de 2 ani și 4 luni, mușcat de câine în curtea unor rude din București. Polițiștii au intervenit
Grindeanu, despre rotativa lui Bolojan și Fritz: „Mi se pare o copilarie” / Despre presiunea reformelor: „Acest guvern în 2 luni trebuie să facă cât toate în 5 ani”
Grindeanu se delimitează de modelul Bolojan: „Reforma administrației nu înseamnă oameni dați afară”
Sorin Grindeanu a spus clar: „PSD nu va vota un guvern din care nu face parte”

Alertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!

Accident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

MĂCEL ÎN PNL ARGEȘ! Gorghiu, zburată de la Argeș! Mihai Coteț este noul șef al liberalilor argeșeni
Liderul național al PNL, Ilie Bolojan, a trecut la fapte și a declanșat o epurare internă fără precedent în istoria...

Ion Mînzînă, prins iar cu „fofârlica”, în direct. Alt recital de jigniri pe Facebook chiar în timp ce era făcut deputat bisericesc! ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI, PRECIZARI IMPORTANTE
O nouă tentativă de a-i păcăli pe argeșeni a fost demascată în direct la PRO ARGEȘ TV. În cadrul emisiunii...

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

ȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș
Cutremur total în Partidul Național Liberal după Congresul desfășurat duminică, 21 iunie! Schimbări radicale de trupe și decizii care vor...
Curtea de Argeș

Kaufland dublează valoarea garanției SGR
Kaufland România desfășoară, în perioada 24-30 iunie, o nouă ediție a campaniei care încurajează reciclarea, oferind recompense clienților fideli care...

Accident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs in urma cu putin timp pe Autostrada A1, pe sensul de mers...

Echipa „VV Robots” cucerește America: Performanță de excepție a echipei de robotică a Colegiului Vlaicu Vodă din Curtea de Argeș
Ziua de 21 iunie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în istoria de 107 ani a Colegiului Național...

Cazare Argeș – Locul unde relaxarea întâlnește cazarea la superlativ în inima Argeșului, Casa Narcisa
Atunci când agitația cotidiană devine copleșitoare, evadarea în natură rămâne singurul remediu veritabil. Dacă ești în căutarea unei destinații care...

Alertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
O mobilizare masivă a forțelor de ordine are loc în aceste momente în localitatea Mărăcineni, județul Argeș. Autoritățile au instituit...
Mioveni

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...
Câmpulung

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăVESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDe ce unele mirese găsesc rochia perfectă în prima zi, iar altele după zeci de probe
ACTUALacum o săptămânăRevolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”
ACTUALacum 2 săptămâniCe este certificatul constatator și de ce ți-l cere banca
Administratieacum 2 săptămâniAnunțul de mediu online vs. la redacție: ce s-a schimbat în 2026
Fără categorieacum o săptămânăAdrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș
DIVERSEacum 2 săptămâniPachet medical gratuit pentru românii de peste 40 de ani! Ce conține și cum îl poți obține
FUNacum 2 săptămâniPremiile aleatorii Jackpot Amusnet continuă la NetBet Casino în 2026














Ultimele Comentarii