Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Slovenii au decis prin referendum și au respins un amendament la o lege privind protecţia mediului

Publicat

in

Slovenii au respins duminică prin referendum un amendament la o lege privind protecţia mediului, un eşec pentru prim-ministrul conservator Janez Jansa, puternic contestat de luni de zile, transmite AFP.

Conform primelor rezultate, peste 86% din alegători au spus nu acestui text adoptat în martie, care, potrivit ecologiştilor, deschide calea privatizării de către guvern a litoralului, precum şi a malurilor râurilor şi lacurilor, cu impact pe termen lung supra calităţii apei şi a mediului.

Legea anterioară nu autoriza construirea de infrastructuri şi clădiri publice şi private, care riscă să blocheze accesul la corpurile de apă, dar guvernul va putea acum să acorde excepţii.

Referendumul a fost organizat la iniţiativa unei alianţe de organizaţii civile şi de mediu, care au strâns cu mult peste cele 40.000 de semnături necesare.

Într-o declaraţie, Nika Kovac, una din iniţiatorii campaniei, a lăudat faptul că aproape o jumătate de milion de cetăţeni au votat împotriva textului, într-o ţară care are o populaţie de două milioane de locuitori.

“Acest rezultat reflectă de asemenea dezacordurile populaţiei cu actuala clasă politică”, a subliniat Nika Kovac.

Premierul Janez Jansa, care a scăpat de două moţiuni de cenzură în ultimele luni, este acuzat că a limitat drepturile compatrioţilor săi sub pretextul luptei împotriva pandemiei, vizând în special mass-media.

Mai multe demonstraţii de amploare care cereau demisia premierului au avut loc în lunile mai şi iunie în capitala Ljubljana.

Liderul conservator sloven provoacă îngrijorare şi la nivelul instituţiilor europene, în contextul în care, la 1 iulie, Slovenia a preluat preşedinţia semestrială a Consiliului UE, conform agerpres.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Orașul din România în care apare primul cimitir ecologic din țară. Ce reguli stricte vor fi

Publicat

in

De

Unul din marile orașe ale României va avea primul cimitir ecologic din țară. Acesta se va întinde pe 10.000 de metri pătrați.

Situat în apropierea altor trei cimitire existente dintr-un mare oraș din România, primul cimitir ecologic din România va include nu doar locuri de înmormântare, ci și o capelă mortuară și gardurile corespunzătoare.

Planul aparține unui investitor privat care a depus o solicitare la Primăria Brașov. Suprafața destinată cimitirului ecologic va fi de aproximativ 10.000 de metri pătrați, amplasată în spatele unuia dintre cimitirele din zona Micșunica, primul în ordine dinspre Liceul Energetic.

Cimitirul ecologic va impune reguli stricte referitoare la materialele utilizate pentru sicrie și urne

Cimitirul ecologic va impune reguli stricte referitoare la materialele utilizate pentru sicrie și urne. Acestea trebuie să fie biodegradabile și fabricate din materiale reciclate. De asemenea, locurile de înmormântare nu vor fi vândute, ci închiriate pe o perioadă de 25 de ani.

Urnele folosite pentru cenușa celor incinerați trebuie, de asemenea, să fie biodegradabile. Această inițiativă este inspirată din cultura orientală, unde incinerarea și practicile ecologice sunt larg răspândite.

Conceptul de urnă biodegradabilă, care oferă o renaștere a vieții prin plantarea unui copac din rămășițele umane, este din ce în ce mai popular în aceste culturi. Urna Bios, ca exemplu, îmbină moartea cu regenerarea naturală, permițând ca o parte din viață să continue într-o formă nouă, potrivit adevarul.ro.

Citeste mai mult

NATIONAL

Dintr-o celulă de închisoare în palatul prezidențial în doar 20 de zile

Publicat

in

De

​Senegalul este țara care se mândrește că în întreaga sa existență, după ce și-a obținut independența în 1960, nu s-a confruntat cu nicio lovitură de stat militară. Toți președinții statului african au venit la putere democratic. Al cincilea și ultimul dintre aceștia, Bassirou Diomaye Faye, a avut o ascensiune inedită, relatează Kommersantcare a documentat povestea venirii sale la putere.

Diomaye Faye, președintele SenegaluluiFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Diomaye Faye a venit preluat puterea pe 2 aprilie 2024, la doar 20 de zile de când era eliberat. În fapt, el a câștigat alegerile în primul tur de scrutin la doar zece zile de când pășea în afara închisorii. El a candidat în locul principalului lider al opoziției, numit acum prim-ministru, care nu s-a putut înscrie din cauza cazierului.

Acesta din urmă, Ousmane Sonko, a fondat formațiunea „Patrioții africani din Senegal pentru Muncă, Etică și Fraternitate” (PASTEF). Diomaye Faye a luat parte la crearea formațiunii.

Sonko a avut parte în ultimii cinci ani de numeroase probleme juridice care l-au împiedicat să candideze. Ele au pornit după ce în 2019 a fost acuzat de angajata unui salon de înfrumusețare de viol și amenințări cu moartea, acuzații pe care le-a catalogat drept motivate politic pentru a-l împiedica să candideze. Și alți rivali politici ai fostului președinte Macky Sall s-au confruntat cu dosare în timpul mandatelor acestuia.

Proteste de amploare ale opoziției

Pe 3 martie 2021, Ousmane Sonko se îndrepta către instanță pentru a depune mărturie. Pe drum, mașina lui a fost oprită de poliție. I s-a propus să schimbe traseul. A refuzat, după care a fost arestat. Două zile mai târziu, Sonko a apărut în instanță unde a fost acuzat de tulburarea liniștii.

Opoziţia a răspuns arestării liderului său cu proteste de amploare. Cele mai mari revolte au avut loc în capitala Dakar, inclusiv în campusul universitar și în apropierea închisorii în care era deținut Sonko, și în orașul Bignona, unde Sonko este foarte popular.

Protestatarii au incendiat mașini, s-au ciocnit cu forțele de ordine și au aruncat cu pietre în polițiști și militari. Aceștia din urmă au răspuns folosind gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc. Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, inclusiv gloanțe obișnuite au fost folosite. Potrivit Crucii Roșii Senegaleze, peste 350 de oameni au fost răniți, aproximativ unul din zece dintre ei fiind polițiști. Aproximativ 500 de persoane au fost arestate.

Situația s-a stabilizat abia pe 8 martie, când Sonko a fost eliberat pe cauțiune și cu angajamentul scris de a nu părăsi capitala fără permisiunea instanței și obligația de a nu comenta dosarul său penal.

Liderul opoziției este scos din joc

Verdictul în dosarul lui Sonko a fost pronunțat pe 1 iunie 2023. Instanța l-a achitat pentru acuzația de viol, dar l-a condamnat la doi ani pentru corupere de minori, întrucât cea care l-a denunțat avea sub 21 de ani la momentul faptelor. Drept urmare, opozantul a pierdut șansa de a-și depune candidatura la viitoarele alegeri prezidențiale.

În momentul în care Sonko a fost încarcerat, Diomaye Faye era deja în închisoare, în baza unei legi care a înăsprit controlul guvernului asupra rețelelor sociale. În februarie 2023, a publicat o postare pe o rețea de socializare în care acuza autoritățile judiciare că respectă ordinele guvernamentale în loc să lupte cu criminali adevărați. Postarea a fost considerată o amenințare pentru securitatea națională.

În aprilie 2023, Diomai a fost arestat. El a fost acuzat de diseminarea de informații false și calomnii, la care s-au adăugat apoi altele noi: disprețuirea instanței, îndemnuri la rebeliune și subminarea securității statului.

Amnistiat și apoi candidat la președinție

Deoarece lui Ousmane Sonko nu i s-a permis să participe la alegeri, conducerea partidului PASTEF a decis să-l nominalizeze pe Bassirou Diomaye Faye drept candidat la președinție.

Pe 20 ianuarie 2024, Consiliul Constituțional (CC) al Senegalului a publicat lista finală a candidaților eligibili pentru alegeri, care erau programate să aibă loc pe 25 februarie 2024. Pe listă erau 20 de nume. Diomai a fost inclus.

Pe 3 februarie, președintele Macky Sal a anunțat că amână alegerile prezidențiale pe termen nelimitat, decizie fără precedent în istoria Senegalului care s-a lovit imediat de proteste.

Deja în ianuarie, când era clar că Ousmane Sonko nu va putea participa la alegeri, opoziția a început să organizeze proteste. Decizia de a anula alegerile a sporit revolta. În această situație, pe 6 martie, a fost anunțată o nouă dată a alegerilor – 24 martie. În aceeași zi, Parlamentul senegalez a adoptat legea de amnistie propusă de președinte pentru toți cei condamnați pentru participarea la proteste antiguvernamentale în ultimii trei ani.

Din penitenciar la conducerea țării

După ce a fost anunțată amnistia, Ousmane Sonko și Bassirou Diomaye Faye au fost eliberați pe 14 martie, cu zece zile înainte de alegeri.

Numărul candidaților la președinție până la acel moment fusese redus la 17. Principalul adversar al lui Diomaye era considerat candidatul din coaliția de guvernământ, Amadou Ba, care a deținut o serie de posturi ministeriale și postul de prim-ministru în timpul președinției lui Macky Sal.

Campania prezidențială pe termen scurt a lui Diomaye Faye s-a desfășurat sub sloganul „Diomaye este Sonko”.

Programul electoral al candidatului opoziției cuprindea următoarele promisiuni: limitarea atribuțiilor președintelui, stabilirea funcției de vicepreședinte și eliminarea funcției de prim-ministru, obținerea unei mai mari independențe a puterii judecătorești prin crearea unei instituții independente.

Pe 24 martie, Bassirou Diomaye Faye a câștigat primul tur al alegerilor, cu 54,28% din voturi. Amadou Ba a primit 35,79% din voturi. A doua zi după câștigarea alegerilor, Faye a împlinit 44 de ani. A devenit al cincilea președinte al Senegalului și cel mai tânăr președinte din istoria Africii care a ajuns la putere în mod democratic.

Pe 2 aprilie 2024, Bassirou Diomaye Faye a preluat oficial mandatul, la 20 de zile de la eliberarea din închisoare. La scurt timp după depunerea jurământului prezidențial, el a anunțat că îl numește pe Ousmane Sonko în funcția de prim-ministru.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend