Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Situaţie absurdă: Dozele de vaccin Pfizer nu mai ajung în România în aceasă dimineaţă. Nu au avut loc în avion (surse)

Publicat

in

O nouă tranşă de 511.290 de doze de vaccin Pfizer BioNTech trebuie să ajungă luni în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Potrivit unor surse citate de Digi 24, dozele nu au ajuns în această dimineaţă, aşa cum era planificat, pentru că nu au avut loc în avion.

Pe fondul sărbătorilor de Paşte, alte mărfuri ar fi avut prioritate, transmite sursa citată. Se speră că vaccinul va putea ajunge în România după ora 14.00, cu o altă aeronavă. Centrele de vaccinare mai au doze doar pentru luni şi marţi.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, precizează Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării anti-COVID.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite astfel: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 171.990 doze; Centrul Regional de Depozitare Braşov: 66.690 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 45.630 doze; Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.

Până la acest moment, România a recepţionat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

INTERVIU. Apelul artistei Erika Isac, cea care șochează prin inițiativele sale: „Dacă nu ne spunem părerea măcar prin vot…”

Publicat

in

De

După „Macarena”, care a ajuns virală pe internet, cântăreața de trap Erika Isac a continuat să scoată piese cu mesaje sociale puternice: „Femei în Parlament”, lansată pe 8 martie, și, recent, „Industry Plant” – o reacție la cei care au acuzat-o că este doar un produs de marketing. Artista a explicat într-un interviu HotNews.ro ce urmărește cu piesele sale care șochează, mai ales prin limbaj.

Erika IsacFoto: Arhiva personala

Erika Isac este una dintre artistele din România despre care s-a vorbit cel mai mult în acest an. Lansată în urmă cu două luni, piesa ei „Macarena” a strâns până în momentul de față peste 7,4 milioane de vizualizări pe YouTube. S-a vorbit mult despre ea, s-au iscat și mici scandaluri, iar internetul a făcut ce știe el mai bine când are în față o astfel de situație: s-a rupt în două.

„Macarena” a devenit subiect de știri, a fost dezbătută la emisiuni TV în prime time, a fost criticată, dar și ridicată în slăvi, pentru că atrage atenția asupra abuzurilor și modului în care femeile sunt hărțuite pe stradă și în online, și o face prin versuri directe și care-ți rămân în minte.

La distanță de o lună, pe 8 martie, a urmat piesa „Femei în Parlament”, unde Erika face din nou ceea ce nicio altă artistă din România nu a mai făcut până acum: pune accentul pe faptul că e nevoie de mai multe femei implicate în politică. Acea politică de care tinerii au tendința de a se ține departe, dar care le influențează în mod direct viețile.

Erika are 24 de ani, are o mare priză la publicul tânăr și este oarecum o curiozitate în industria muzicală românească, pentru că a ales să nu se țină departe de teme controversate, iar noile ei piese au mesaje sociale puternice, chiar dacă la bază sunt tot muzică pentru divertisment.

Săptămâna trecută, Erika a lansat cea mai nouă piesă a ei, „Industry Plant”, de această dată ca o reacție pentru toți cei care i-au umplut secțiunea de comentarii fără vreun motiv fondat și care o acuză că este doar un produs de marketing.

Termenul de „industry plant” este unul peiorativ, folosit pentru a descrie muzicienii care au devenit populari datorită nepotismului sau relațiilor pe care le are familia cu industria muzicală, mai degrabă decât datorită meritelor proprii.

HotNews.ro a stat de vorbă cu Erika Isac pentru a afla mai multe despre motivele pe care le are un tânăr artist, atât de popular cum este ea, de a se implica pentru a aduce o schimbare în mentalul colectiv și societate.

„Vreau să ofer încredere oricărei femei care are nevoie de ea”

De ce ai ales să abordezi tema femeilor în politică, odată cu lansarea piesei „Femei în Parlament”?

Erika Isac: Piesa „Femei în Parlament” a venit din dorința de a vedea mai multe femei în poziții de putere, nu doar în politică. Cred că femeile au multe de dovedit ca lideri, trebuie doar să le fie oferită încrederea și nici măcar, pentru că sunt capabile să o câștige prin muncă și devotament.

Revenind la sfera politică, egalitatea de gen mi se pare un must, întrucât cine poate ști mai bine de ce are nevoie o fată, o femeie, decât chiar o femeie? Asta este ceea ce vreau să audă publicul și, în plus, vreau să ofer încredere oricărei femei care are nevoie de ea.

Bănuiesc că tot tu ai scris versurile pentru această piesă, așa cum se întâmplă cu majoritatea pieselor tale. Există vreun eveniment sau poveste specifică care a influențat compunerea versurilor acestei piese?

Da, versurile sunt scrise de mine, cu contribuția lui M.G.L. pentru strofa a doua. Din fericire, în industria muzicală există destul de multe femei în poziții de conducere. Le văd, le admir și mi-aș dori ca asta să se regăsească în mai multe domenii.

Nu există un eveniment sau o poveste specifică care să fi influențat compunerea versurilor, ci mai degrabă o conștientizare continuă a importanței acestei probleme.

Și clipul cum a fost gândit?

În ceea ce privește clipul, la fel ca și în cazul piesei „Macarena”, el a fost regizat de Sânziana Pantazi & frnk. și cred că reprezintă perfect mesajul piesei. Au fost schimbate diverse contexte, scenarii, punând femeia pe primul loc, în rolul în care de obicei era un bărbat.

It’s still a men’s world și uneori e copleșitor să vezi asta, de la filme, la știri, pe stradă, iar asta susține conturarea unor bias-uri în gândirea colectivă.

„Dacă nu ne spunem părerea măcar prin vot, atunci îi vom lăsa pe alții să ia decizii pentru noi”

Având în vedere că 2024 este an electoral, ce speranțe ai pentru impactul pe care piesa ar putea să-l aibă în societate și în conștiința publică cu privire la rolul femeilor în politică?

Sper ca piesa să contribuie la conștientizarea publicului cu privire la necesitatea unei reprezentări mai echilibrate a femeilor în poziții de putere în general, să stimuleze discuții și acțiuni în acest sens. Admir femeile care sunt pasionate, competente și dedicate cauzei pe care o susțin.

În general, mă inspir de la femeile care luptă pentru drepturile și egalitatea tuturor oamenilor, indiferent de gen.

Ce le-ai transmite tinerilor pe care nu-i interesează politica, nu vor să se implice în niciun fel și poate nici măcar nu doresc să-și exercite dreptul la vot?

Sunt conștientă că valul de informații pe care îl primim zilnic este foarte mare și uneori mă depășește și pe mine, însă cred că e foarte important să ne uităm în jurul nostru, să fim prezenți. Politica impactează viața tuturor și, dacă nu ne spunem părerea măcar prin vot, atunci îi vom lăsa pe alții să ia decizii pentru noi.

Ești unul dintre artiștii care nu se feresc să vorbească despre sănătatea mentală și importanța ei. Povestește-ne un pic despre cât de important e pentru fani ca artiștii să nu evite acest subiect.

Cred că e important să se vorbească deschis despre sănătate mentală în spațiul public. Ca artist, am datoria de a fi sinceră și autentică cu fanii mei și de a le transmite că este perfect normal să aibă îngrijorări sau dificultăți legate de sănătatea lor mentală. Prin deschiderea și sinceritatea mea, sper să îi încurajez pe alții să caute ajutor și să nu se simtă singuri.

„Industry Plant” e dedicată celor care mă văd doar ca pe un produs de marketing”

Generația din care faci parte a crescut cu telefonul în mână și pe rețele sociale. Cum crezi că influențează social media felul în care se face muzică, temele abordate sau stilurile?

Social media a schimbat total jocul în muzică. Practic, acum e mult mai ușor pentru artiști să-și arate creațiile și să vorbească direct cu fanii. Datorită platformelor online, muzica se promovează altfel, se consumă diferit și chiar se distribuie în moduri noi. Și nu doar atât, ci și stilurile muzicale și temele abordate s-au diversificat.

Artiștii pot să-și exprime liber ideile și să experimenteze mult mai mult, totul sub ochii urmăritorilor lor. Pe de altă parte, pentru un artist, poate deveni copleșitor să gestioneze atâtea rețele și interacțiuni. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă să primești hate. De aici a venit și ultima mea piesă, „Industry Plant”, dedicată celor care mă văd doar ca pe un produs de marketing.

Ce urmează pentru Erika Isac? Vei continua să explorezi teme sociale?

Urmează atât piese cu teme sociale, cât și piese realizate pentru pur divertisment, dar mai am multe de spus.

Citeste mai mult

NATIONAL

NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni (VIDEO)

Publicat

in

De

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, în luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE 24 presupune recuperarea unei baze militare ocupate, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa de după Al Doilea Război Mondial.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că 5.000 de militari şi 320 de mijloace tehnice, din şapte state aliate şi partenere, vor participa, în perioada 5-24 mai, la exerciţiul multinaţional SWIFT RESPONSE 24/ DEFENDER 24 al Comandamentului Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa (USAREUR-AF).  România participă la acest exerciţiu cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice.

În ce constă

”SWIFT RESPONSE 24 este un exerciţiu specific misiunilor de desant aerian, al cărui scenariu presupune recuperarea unei baze militare ocupate, prin realizarea superiorităţii aeriene, paraşutarea unei forţe aliate şi executarea de trageri reale în poligon (LIVEX). Pe teritoriul României, exerciţiul este condus de Forţele Armate Germane în parteneriat cu Forţele Terestre Române, cu sprijinul Forţelor Aeriene Române”, au precizat reprezentanţii MApN.

Ei au adăugat că, în timpul exerciţiului, va avea loc una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu implicarea a aproximativ 2.000 de paraşutişti din Franţa, Germania, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos.

”Principalele secvenţe ale exerciţiului se vor desfăşura în Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu din Câmpia Turzii, poligonul Bogata din Turda, Centrul Naţional de Instruire pentru Luptă Getica din Cincu şi poligonul din comuna Ştiuca. De asemenea, se vor folosi facilităţi ale Bazei 90 Transport Aerian Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu din Otopeni, Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic Aurel Vlaicu din Boboc şi Aeroportul Banat din Caransebeş”, a menţionat sursa citată.

Armata iese pe străzi

MApN a mai afirmat că militari şi coloane de tehnică de luptă, însoţite de echipaje de poliţie militară, se vor deplasa, începând de marţi, pe căi rutiere din ţara noastră către facilităţile de instrucţie de mai sus.

SWIFT RESPONSE 24

SWIFT RESPONSE 24 este condus de Corpul V al Forţelor Terestre ale Statelor Unite şi presupune operaţiuni aeriene comune pentru creşterea gradului de pregătire şi de interoperabilitate cu forţele aliate, contribuind la eforturile de descurajare ale NATO. Exerciţiul implică aproximativ 3.650 de militari din SUA şi 9.500 din statele aliate şi partenere, fiind programat să înceapă cu operaţii aeriene şi de desant.

Anul acesta, SWIFT RESPONSE este conexat cu exerciţiile naţionale QUADRIGA SOUTH din Germania, DACIA 24 din România şi SPRING STRIKE din Suedia.

Contextul mai larg

Platforma de instruire DEFENDER 24 (compusă din exerciţiile SABER STRIKE 24, IMMEDIATE RESPONSE 24 şi SWIFT RESPONSE 24) este planificată de Comandamentul Forţelor Armate ale SUA în Europa (USEUCOM) şi condusă de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa (USAREUR-AF).

Exerciţiul se desfăşoară în perioada 28 martie – 31 mai, include peste 40.000 de militari din 20 de ţări aliate şi partenere şi este cel mai mare exerciţiu al armatei americane din Europa. Acesta urmăreşte dezvoltarea instruirii în format aliat şi consolidarea capacităţii de apărare a Alianţei, fiind conexat cu exerciţiul STEADFAST DEFENDER 24 al NATO.

Cele mai mari exerciții NATO din aproape 40 de ani au loc în apropierea granițelor Federației Ruse. 90.000 de militari participă la ele. Scenariu: soldații NATO trebuie să respingă agresiunea coaliției conduse de Rusia

NATO desfășoară cel mai mare exercițiu din 1988. Un total de 90.000 de persoane iau parte la manevrele Steadfast Defender 24, care au loc din ianuarie până în mai. Exercițiile se desfășoară în mai multe etape. În martie, în Polonia au avut loc exerciții ale forței de reacție rapidă a NATO, în martie-aprilie, manevre militare comune din 12 țări au avut loc în Letonia la terenul de antrenament Ādaži, în aprilie, un grup de luptă al batalionului combinat avansat al NATO a efectuat manevre tactice pe teren în Lituania, iar în Estonia exercițiile vor avea loc în mai. În cadrul exercițiilor la scară largă, militarii țărilor membre NATO vor elabora transferul de trupe din Statele Unite și Canada către Europa peste Oceanul Atlantic, precum și interacțiunea forțelor deja dislocate pe teritoriul european. Financial Times a scris că, potrivit scenariului exercițiilor, NATO respinge agresiunea împotriva unei țări din alianță de către coaliția condusă de Rusia.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend