Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Secretul lui Ion Cristoiu. Cum a reușit să slăbească 30 de kilograme într-o lună și jumătate: ‘Rămâne o performanță. Toată lumea se mira’

Publicat

in

Ion Cristoiu a dezvăluit în cadrul unui interviu, în emisiunea lui Marius Tucă, la Gândul, cum a reușit să slăbească în timp record 30 de kilograme și a explicat și cum și-a menținut greutatea după dietă. În anii ’90, din cauza celor aproximativ 105 kilograme pe care le avea, jurnalistul Ion Cristoiu se alesese cu porecla de „Ardei gras”. Cu o voinţă de fier, jurnalistul a reușit ca, în doar o lună şi jumătate, să dea jos 30 kilograme. La acea vreme a fost cea mai spectaculoasă schimbare de look prin dietă.

„Mi-am făcut o normă de alergat în fiecare dimineață și în fiecare seară câte jumătate de oră. Când eram la Beijing, al ora 8:00 întâlnire și mă trezeam la ora 6.00 și alergam prin Beijing”.

Ion Cristoiu a mărturisit că nu a mai consumat alcool de peste 20 de ani și în tot acest timp s-a ținut de sport.

„Trebuie să iți faci o normă. Eu de 20 și ceva de ani nu pun o picătură de alcool. Dacă am pus.. am rupt performanța.

O să rămân în istorie ca omul care a slăbit… îți trebuie un efort de voință. După o anumită îngrășare, organismul se obișnuiește cu o anumită porție de mâncare. Când o cobori e groaznic. Îți trebuie vreo 4 – 5 zile să te obișnuiești.

Am slăbit vreo 30 de kg într-o lună și ceva. Rămâne o performanță. Toată lumea se mira. Am avut și foarte multă apă în organism”, a declarat Ion Cristoiu.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Crypto: Fondatorul Binance, CZ, condamnat la închisoare. Prețul BTC a pierdut 5.000 dolari, marți

Publicat

in

De

Siteul HotNews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să îmbunătățim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Puteți modifica aici setările de cookie:

Citiți și Politica de confidențialitate aici

Folosind HotNews.ro, sunteți de acord cu termenii și condițiile de utilizare ale siteului nostru.

Citeste mai mult

NATIONAL

Specialiștii în energie spulberă mesajele triumfaliste ale lui Burduja: Majoritatea românilor au făcut frigul pentru a ține facturile sub control

Publicat

in

De

Majoritatea românilor au redus temperaturile din locuințe pe timpul iernii, pentru a ține facturile sub control. O treime dintre ei aleg să încălzească doar camerele în care stau majoritatea timpului.

  • Ministrul Energiei Sebastian Burduja declara recent că românii plătesc printre cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană la energie electrică și gaze naturale, „o nouă confirmare a faptului că schema de sprijin a consumatorilor funcționează”.

Aproape 66% dintre români consideră că cea mai bună opțiune este să ai căldură în toată casa, în vreme ce circa 34% se pronunță pentru încălzirea doar a camerei sau a încăperilor în care familia petrece cel mai mult timp, potrivit unei cercetări realizate pentru platforma despre-energie.ro.

Specialiștii în energie spun că, pe timpul iernii, pentru a aduce la un nivel de confort temperatura în încăperile neîncălzite, este necesar un consum mai mare de energie. Pe de altă parte, fiecare grad în minus setat la încălzirea casei poate aduce o reducere de câteva procente la factură.

Referitor la provocările întâmpinate în menținerea unei temperaturi optime în casă, aproape 41% dintre cei care au participat la studiu au indicat costurile cu energia, în timp ce aproape 37% s-au referit la compromisul între confort și nevoia de control a costurilor.

De altfel, această nevoie de control a costurilor a fost evidențiată distinct de circa 45% dintre respondenți, care au răspuns afirmativ atunci când au fost întrebați dacă au luat o măsură de economisire a energiei pe timpul iernii.

În schimb, 42% au afirmat că nu au adoptat nicio măsură de reducere a consumului de energie, dar se gândesc la opțiunile posibile. Între acestea, cel mai des indicate de respondenți se numără folosirea iluminatului economic (57%), scăderea temperaturii din locuință (51,5%) și închiderea unor încăperi (43,9%).

De asemenea, izolarea pereților, înlocuirea ferestrelor, schimbarea sistemului de încălzire cu unul eficient energetic se numără printre măsurile de creștere a confortului termic și, în același timp, de reducere a consumului inutil, indicate de cei mai mulți dintre participanții la cercetarea sociologică.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend