Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PSD toarnă sare pe rană: reducerea CAS pentru creșterea salariilor va duce la scăderea pensiilor

Publicat

in

Președintele Comisiei Economice a Senatului, social-democratul Daniel Zamfir, spune că propunerea de reducere a CAS de la 25% la 20% este un lucru inacceptabil: „Nu poți să crești pe o parte veniturile salariaților și să diminuezi veniturile pensionarilor”. Daniel Zamfir a criticat, la RFI, proiectul PNL privind reducerea CAS de la 25% la 20%.

„Aici, vreau să se hotărască până la urmă domnul Cîțu și chiar PNL, în situația asta, dacă reducerea cu 5% a CAS-ului, deci de la 25% la 20%, înseamnă practic o reducere cu 20% a bugetului asigurărilor sociale, bugetul de pensii. Așadar, sigur, reducerea cu 5% ar însemna 317 lei în plus la toți salariații, dar reducerea cu 20% a bugetului de pensii, că despre asta este vorba, de acolo se iau acești bani, va însemna o scădere a pensiilor sau o creștere a deficitului bugetului de pensii. Ce înseamnă o creștere a deficitului? Să ne împrumutăm. Păi, hai să ne hotărâm când suntem cinstiți și când suntem ipocriți. Ne împrumutăm la dobânzi foarte mari, pentru că iată, avem nevoie să ne împrumutăm sau reducem acest CAS ca să creem acel deficit?”, spune Daniel Zamfir.

Citește și: PSD îi trage frâna lui Virgil Popescu: Plafonarea facturilor în varianta propusă de el ar falimenta statul

Senatorul susține că proiectul PNL este inacceptabil. „Încă o dată, toate lucrurile astea sigur că sunt bune, eu nu cred că se îndoiește cineva că PSD nu vrea să crească veniturile oamenilor, știți bine că ăsta a fost primul lucru pe care l-am făcut de când am intrat la guvernare și ăsta este un obiectiv major al politicii PSD, creșterea veniturilor oamenilor. Or nu poți să crești pe o parte veniturile salariaților și să diminuezi veniturile pensionarilor, lucrul ăsta nu este acceptabil”, a mai declarat președintele Comisiei

Economice a Senatului.​

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Anunț de ultimă oră de la MAE! Nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza

Publicat

in

De

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că miercuri, 1 mai , în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.

Aceștia au fost preluați de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în R.A. Egipt care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.

Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

De asemenea, marți, 30 aprilie 2024, un alt cetățean român a fost sprijinit să părăsească Fâșia Gaza. Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.

MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

Citeste mai mult

NATIONAL

MAE: Un grup de nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza

Publicat

in

De

Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah, a anunțat miercuri seară Ministerul Afacerilor Externe.

Vedere de pe malul mării, în GazaFoto: Samar Abu Elouf / Zuma Press / Profimedia

Evacuarea a fost realizată în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah,

Aceștia au fost preluați de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în Egipt care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.

De asemenea, marți, 30 aprilie 2024, un alt cetățean român a fost sprijinit să părăsească Fâșia Gaza, precizează MAE.

MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend