Stai conectat...

DIVERSE

Prognoza meteo. Primele semne ale toamnei, vin ploi şi la Bucureşti

Publicat

la

Prognoza meteo MIERCURI Vremea va fi călduroasă în regiunile vestice și în cele sudice și pe alocuri în rest, iar în sudul Olteniei și în sud vestul Munteniei va fi disconfort termic ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 35 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice, pe parcursul zilei, local în zonele de munte, în Moldova și nordul Munteniei, iar noaptea pe arii restrânse în regiunile sudice și estice (cu o probabilitate mai mare în Oltenia, nord-vestul Munteniei și în jumătatea de nord a Moldovei). Izolat cantitățile de apă vor fi de 10…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. În celelalte regiuni ploi de scurtă durată vor fi posibile doar cu totul izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (rafale în general de 40…50 km/h). Minimele termice se vor încadra între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 21 de grade pe litoral. Izolat se va forma ceață.

BUCUREȘTI Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei, dar probabilitatea pentru ploi slabe de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 15…18 grade.

Prognoza meteo JOI În regiunile sudice și estice valorile termice vor scădea față de ziua anterioară, iar instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Îndeosebi pe parcursul zilei vor fi înnorări, averse și descărcări electrice în jumătatea de est a Olteniei și local în Muntenia, Dobrogea și pe arii mai restrânse în Moldova, precum și în zonele montane aferente. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de peste 10…15 l/mp și izolat de peste 30 l/mp și va cădea de grindină. În vest, centru și nord-vest, local vremea se va menține călduroasă, cerul va fi variabil, iar fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse în special în zonele montane și submontane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare și vijelii în timpul ploilor (viteze în general de 40…60 km/h). Temperaturile maxime vor fi de la 24 de grade în dealurile subcarpatice ale Munteniei, precum și în zonele deluroase din centrul Moldovei, până la 33 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19 grade pe litoral. Izolat dimineața și noaptea va fi ceață.

BUCUREȘTI Valorile termice vor scădea față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil cu înnorări, averse și descărcări electrice îndeosebi după-amiaza și seara (cantități de apă de 5…10 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 26…28 de grade, iar cea minimă de 13…16 grade, anunţă ANM.

Prognoza meteo VINERI Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în regiunile estice și sud-estice, iar în rest se vor situa peste normal și vor caracteriza o vreme călduroasă în Câmpia de Vest și local în Câmpia Română. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice după-amiaza și seara în Carpații Orientali și estul celor Meridionali, local în Muntenia și Dobrogea și pe suprafețe restrânse în Moldova și Transilvania. Izolat, cu probabilitate mai mare la munte și în extremitatea de sud-est, vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană (rafale de 65…75 km/h pe creste) și cu viteze mai mici (în general de 40…50 km/h) local în extremitatea de sud-vest și în centru, dar și asociate ploilor (rafale de 50….60 km/h). Temperaturile maxime vor fi de la 24 de grade în estul Transilvaniei și zonele deluroase din centrul Moldovei, până la 32 de grade în Banat și sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 18 grade, mai mici în zonele depresionare până spre 6…7 grade în depresiunile Carpaților Orientali, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest și pe litoral până spre 20 de grade.

Citește și Avertizare meteo. COD GALBEN de caniculă, urmat de furtuni și ploi torențiale. Ce se întâmplă în București

BUCUREȘTI Cerul va fi variabil, cu înnorări în primele ore ale zilei și din nou după-amiaza și seara, când vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade și cea minimă de 14…17 grade.

Prognoza meteo SAMBATA Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar cu probabilitate mare în vest și sud-vest local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a se situa în jurul pragului de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, dar mai ales după-amiaza și seara în nordul și nord-estul teritoriului vor fi înnorări temporar accentuate și pe arii restrânse averse în general slabe cantitativ (5…10 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, în special a Munților Apuseni și din nordul Carpaților Orientali unde vor fi rafale de 70…90 km/h, dar temporar și în Maramureș, nordul Crișanei și al Moldovei și pe alocuri în Transilvania unde vor fi posibile și vijelii, în general cu viteze de 40…60 km/h. Temperaturile maxime, în creștere semnificativă față de ziua precedentă, se vor încadra în general între 28 și 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în Crișana, Banat și vestul Olteniei, iar cele minime vor fi de la 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 21 de grade pe litoral.

BUCUREȘTI Vremea va deveni călduroasă, astfel că temperatura maximă va fi de 32…34 de grade, iar minima de 15…17 grade. Cerul va fi mai mult senin și vântul va sufla slab și moderat.

Prognoza meteo DUMINICA  Valorile termice vor fi în scădere în cea mai mare parte a țării, totuși în vest și în sud vremea va fi călduroasă, posibil izolat caniculară, cu disconfort termic în sudul Olteniei; în celelalte zone temperaturile diurne vor fi apropiate de normele perioadei, iar noaptea va fi răcoroasă în nord și în centru. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări și izolat averse slabe după-amiaza la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană (local rafale de 60…75 km/h pe creste) și izolat în restul teritoriului, cu viteze de până la 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade, mai mici în depresiunile Carpaților Orientali și ușor mai ridicate în Dealurile de Vest și pe litoral. În a doua parte a nopții, vor fi condiții de ceață în zonele depresionare și pe litoral.

BUCUREȘTI Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade și cea minimă de 15…18 grade.

Prognoza meteo LUNI Vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în majoritatea zonelor, în special în vestul și sud-vestul țării unde disconfortul termic va crește și izolat va fi caniculă. Înnorări trecătoare și averse slabe vor fi posibile în extremitatea de nord a teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în masivele nordice. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în mare parte între 12 și 21 de grade.

BUCUREȘTI Se va menține vreme călduroasă, astfel că temperatura maximă va fi de 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Minima termică va fi de 16…18 grade.

Prognoza meteo MARTI Vremea călduroasă va persista în cea mai mare parte a țării, iar în sud-vest poate fi caniculară. Înnorări temporare și izolat averse slabe vor fi posibile în nord-nord-est și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade, mai mici în depresiuni.

Prognoza meteo. Ce se întâmplă cu vremea începând cu data de 11 septembrie, informații de ultimă oră de la meteorologii Accuweather

BUCUREȘTI Temperaturile vor fi în creștere, cu maxima de 33…34 de grade și minima de 17…19 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Prognoza meteo DE MIERCURI PANA JOI În prima zi vremea foarte caldă va persista în toată țara, iar condițiile de ploaie vor fi reduse. Ulterior se estimeaza o scădere a temperaturilor, la început în vestul, centrul și nordul teritoriului unde și probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mare.

Loading

DIVERSE

Angela Merkel, în vizită la Cotroceni. Nicușor Dan dezvăluie ce a vorbit cu fostul cancelar german

Publicat

la

Fostul cancelar german Angela Merkel a poposit în București, pentru a-și lansa volumul de memorii, intitulat ”Libertate. Amintiri 1954 – 2021”. Lansarea va avea loc marți seară, la Ateneul Român, unde cea care a condus Germania timp de 16 ani va avea un dialog public cu Emil Hurezeanu, fost ministru de Externe și nume emblematic al jurnalismului românesc.

Înainte să-și lanseze memoriile, Angela Merkel a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan.

Șeful statului român a dezvăluit, după întâlnire, ce a discutat cu fostul cancelar german.

Citește și Vladimir Putin le-ar fi spus apropiaților că „Mă vor spânzura dacă războiul se termină fără cucerirea Donbasului”. Rusia pregătește mobilizarea a sute de mii de oameni după alegerile parlamentare din septembrie

Nicușor Dan a precizat că subiectul central al discuțiilor cu Angela Merkel a fost reprezentat de rolul constructiv ”pe care o Uniune Europeană mai unită îl poate juca în afacerile internaționale”, inclusiv ce pot face împreună, în acest context, România și Germania.

”Am fost încântat să o găzduiesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe fostul cancelar federal german, doamna dr. Angela Merkel. Am avut o discuție foarte bună despre contextul politic și de securitate global.

A fost foarte interesant să ascult opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică.

Ne-am concentrat asupra rolului constructiv pe care o Uniune Europeană mai unită îl poate juca în afacerile internaționale, precum și asupra a ceea ce România și Germania pot face împreună pentru a promova o mai mare coeziune europeană și o poziție mai fermă în domeniul apărării, cu asumarea unei responsabilități mai mari de către europeni în cadrul NATO”, a scris, pe X, Nicușor Dan.

Citește și Radu Miruță: „Nu există în acest moment niciun indiciu că trupele americane ar urma să plece din România”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Sighiartău (PNL): Aproape în unanimitate, s-a luat decizia ca toţi membrii grupului PNL din Camera Deputaţilor care au votat alături de PSD învestirea Guvernului Veştea, să-şi piardă susţinerea şi funcţiile

Publicat

la

Deputatul PNL Robert Sighiartău a anunţat, marţi, după şedinţa grupurilor reunite ale PNL din cele două Camere, că aproape în unanimitate, s-a luat decizia ca toţi membrii grupului PNL din Camera Deputaţilor care au votat alături de PSD învestirea Guvernului Veştea, să-şi piardă susţinerea şi funcţiile pe care le aveau. De asemenea, PNL a decis că va colabora în Parlament cu USR şi UDMR.

Citește și Piața auto din România, în picaj. Au fost înmatriculate cu 37% mai puține autoturisme noi în august 2026, față de anul trecut

„Am terminat şedinţa grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor. Am avut o şedinţă în prezenţa domnului preşedinte Ilie Bolojan, împreună cu colegii şi am luat câteva decizii importante pentru direcţia politică şi parlamentară a Partidului Naţional Liberal. În primul rând, aproape în unanimitate, s-a luat decizia ca toţi membrii grupului PNL din Camera Deputaţilor care au votat alături de PSD învestirea Guvernului Veştea, să-şi piardă susţinerea şi poziţiile şi funcţiile pe care le aveau în cadrul Camerei Deputaţilor. S-a luat această decizie cu unanimitate, iar cei care au votat alături de PSD îşi vor pierde funcţiile din cadrul Camerei Deputaţilor”, a anunţat deputatul Robert Sighiartău.

Bolojan explică de ce au trecut pe lângă noi multe ”trenuri” din PNRR. ”Dacă ne-am fi făcut temele la timp, n-am fi pierdut bani” / ”Trebuia să construim 19 spitale, le-am redus la opt”

El a precizat că a doua decizie, la fel de importantă, este de a colabora în plan parlamentar cu USR şi cu UDMR.

„Noi am avut o colaborare foarte bună cu USR, după cum vedeţi şi în guvernare, s-au făcut câteva reforme relevante pentru România şi ne dorim ca această colaborare să funcţioneze şi în perioada următoare, în această sesiune extrem de importantă, în Camera Deputaţilor, dar şi în Senat”, a subliniat Sighiartău.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a menționat că deputatul Lucian Bode va fi înlocuit din funcția de președinte al Comisiei de transporturi cu Dragoș Ciubotaru, iar senatoarea Nicoleta Pauliuc va fi înlocuită de la conducerea Comisiei pentru apărare cu Silviu Coșa.

PNL şi-a stabilit priorităţile în Parlament: Reforma administraţiei, centrale şi a companiilor de stat, reforma administrativ-teritorială, reforma electorală, cu obiectiv principal reducerea dimensiunii Parlamentului, legea lustraţiei

PNL şi-a stabilit priorităţile în Parlament care vizează reforma administraţiei, centrale şi a companiilor de stat, reforma administrativ-teritorială, reforma electorală, cu obiectiv principal reducerea dimensiunii Parlamentului, legea lustraţiei. Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, a afirmat că pentru fiecare dintre priorităţi se va forma un grup de lucru, în cadrul grupului Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor şi se va veni cu propuneri legislative.

Liberalii şi-au stabilit, marţi, priorităţile. Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, a arătat într-o conferinţă de presă că priorităţile sunt reforma şi descentralizarea administraţiei publice centrale şi a companiilor de stat, reforma administrativ-teritorială, reforma electorală, cu obiectiv principal reducerea dimensiunii Parlamentului României dar şi a administraţiei publice locale, reforma bugetului asigurărilor de sănătate.

Liberalii şi-au mai stabilit ca priorităţi sprijinirea clasei mijlocii, eliminarea suprataxării contractelor part-time, liberalizarea contractelor de muncă şi Legea lustraţiei.

„Pentru fiecare dintre aceste priorităţi vom forma un grup de lucru, în cadrul grupului Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor şi vom veni cu propuneri legislative, propuneri care să fie coerente, pe care le vom discuta cu partenerii noştri din USR şi cu ceilalţi parlamentari şi partide politice care vor dori să pună umărul la reforma României. Credem că aceste priorităţi merg mână în mână cu ceea ce a promovat premierul Ilie Bolojan, cu ceea ce a promovat Partidul Naţional Liberal în ultima perioadă şi considerăm că România are nevoie de aceste reforme astfel încât să ne facem bine pentru viitor”, a spus Ionel Bogdan.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Vouchere de vacanţă de 2.000 de lei. Veste bună pentru toţi bugetarii

Publicat

la

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) propune Guvernului un pachet de 10 măsuri pentru perioada 2026–2029 care să ajute companiile să se menţină în piaţă, să relanseze investiţiile, dar şi să protejeze locurile de muncă, după ce numai în ultimii doi ani sectorul a pierdut 25.000 de joburi.

Printre măsurile solicitate se numără revenirea cotei de TVA pentru HoReCa la 9%, faţă de 11%, acum, relansarea voucherelor de vacanţă, garanţii de stat pentru credite, eşalonarea datoriilor fiscale şi reducerea taxării muncii, acestea fiind consideră urgente pentru următoarele 90 de zile de către patronatele din turism.

„Industria ospitalităţii intră într-o perioadă în care problema nu mai este doar costul ridicat al taxelor, ci riscul ca firmele să dispară, iar odată cu ele să dispară şi locurile de muncă, investiţiile şi veniturile fiscale generate de sector…(…) Nu solicităm subvenţionarea pierderilor, ci crearea condiţiilor în care firmele viabile să poată continua să funcţioneze, să investească şi să plătească taxe în România”, se arată într-un comunicat de presă transmis de FPIOR.

Ciprian Ciucu aplică în București „metoda Ilie Bolojan”: taie de la persoanele cu handicap și de la viitoarele mame. Voucherele pentru mame nu se mai acordă, stimulentele pentru adulții cu handicap suspendate până în 2031

Organizaţia atrage atenţia că efectele crizei pot fi măsurate nu doar prin numărul firmelor care îşi reduc activitatea sau se închid, ci şi prin locurile de muncă pierdute.

„Industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajaţi mai puţin faţă de 2024. La un venit salarial mediu estimat la 500 de euro şi taxe şi contribuţii de aproximativ 300 de euro pentru fiecare angajat, reducerea efectivului de personal înseamnă circa 7,5 milioane de euro pe lună care nu mai sunt colectate la buget. Calculată anual, pierderea ajunge la aproximativ 90 de milioane de euro, doar din taxele şi contribuţiile aferente acestor locuri de muncă dispărute”, se precizează în comunicat.

TVA de 9%, pentru cel puţin trei ani

Prima măsură şi una dintre priorităţile patronatelor membre FPIOR este revenirea cotei de TVA pentru HoReCa la 9%, de la nivelul actual de 11%.

„FPIOR cere ca această cotă să fie garantată prin lege pentru cel puţin trei ani, astfel încât antreprenorii să poată lua decizii de investiţii şi să-şi construiască bugetele într-un cadru predictibil.Facilitatea ar urma să fie condiţionată de fiscalizarea integrală a vânzărilor, păstrarea locurilor de muncă şi lipsa datoriilor fiscale restante sau respectarea unui grafic de eşalonare”, se precizează în comunicat.

Patronatele susţin că impactul negativ iniţial asupra veniturilor bugetare poate fi compensat prin reducerea economiei nefiscalizate, menţinerea firmelor active şi stimularea consumului.

Voucherele de vacanță, în cădere liberă. Decontările au scăzut cu 60% în prima jumătate a anului

O altă propunere vizează reducerea costului forţei de muncă pentru angajaţii din HoReCa. FPIOR solicită diminuarea contribuţiilor sociale pentru primii 4.000-5.000 de lei din salariul brut al angajaţilor din domeniile CAEN 55 şi 56. Măsura ar urma să fie disponibilă doar companiilor care nu îşi reduc numărul de salariaţi, declară integral veniturile şi nu au obligaţii fiscale restante.

Vouchere de vacanţă: Propunerea este ca valoarea anuală să fie de minimum 1.600-2.000 de lei, cu utilizare exclusivă în România

De asemenea, FPIOR mai cere relansarea voucherelor de vacanţă, pe care le consideră un instrument de politică economică, nu doar un beneficiu salarial. Propunerea este ca valoarea anuală să fie de minimum 1.600-2.000 de lei, cu utilizare exclusivă în România. Patronatele propun şi o bonificaţie de 20% pentru voucherele folosite în extrasezon, în perioada octombrie-mai.

Obiectivul este mutarea unei părţi din consumul turistic din lunile de vârf către perioadele în care hotelurile şi restaurantele funcţionează sub capacitate.

„Cazare → restaurant → furnizori → producători locali → salarii → taxe” este circuitul economic pe care FPIOR îl invocă pentru a argumenta efectul de multiplicare al voucherelor în economia internă.

În acelaşi timp, patronatele propun lansarea unui program de tip „IMM INVEST OSPITALITATE”, destinat companiilor din industrie. Acesta ar trebui să permită accesul la finanţări pentru capital de lucru, investiţii, refinanţări, modernizare şi digitalizare, soliictând o schemă specială de eşalonare a obligaţiilor fiscale, pe o perioadă de maximum 36 de luni.

Pe lista măsurilor avute în vedere de FPIOR mse mai află extinderea facilităţilor pentru profitul reinvestit în modernizarea afacerilor, dar şi implementarea unui program naţional de eficienţă energetică pentru HoReCa.

Referitor la lipsa personalului calificat, aceasta ar trebui abordată printr-un program separat, consideră patronatele.

„Programul „Angajat calificat în Ospitalitate” ar presupune ca statul să suporte 50% din costul formării profesionale a unui angajat nou calificat, în limita unui plafon stabilit. Printre ocupaţiile prioritare se numără bucătarii, ajutorii de bucătar, ospătarii, barmanii, recepţionerii, cameristele şi managerii de restaurant sau hotel”, se arată în comunicat.

Nu în ultimul rând, organizaţia solicită o reformă administrativă prin introducerea „Autorizaţiei unice HoReCa”. Operatorul ar urma să depună documentele într-un singur portal, iar instituţiile statului să facă schimb de informaţii între ele.

De asemenea, FPIOR cere instituirea unui „Pact Fiscal HoReCa 2026–2029”, prin care orice modificare majoră privind TVA, taxarea muncii, impozitul pe profit, taxele specifice sectorului sau regimul voucherelor de vacanţă să fie anunţată cu cel puţin şase luni înainte de intrarea în vigoare. Pentru schimbările structurale, patronatele propun un termen de minimum 12 luni.

„Problema principală nu este doar nivelul taxelor, ci schimbarea permanentă a regulilor”, precizează reprezentanţii FPIOR.

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România este organizaţia patronală reprezentativă pentru sectorul HoReCa, cu rol activ în susţinerea şi dezvoltarea industriei ospitalităţii. Federaţia reuneşte în prezent peste 1.000 de companii şi reprezintă 27 de judeţe ale ţării, plus municipiul Bucureşti, 33 de patronate şi asociaţii, care asigură 30 000 de locuri de muncă.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Corina Bud lovește din nou. Derapaj vulgar pe scena Nibiru: „Băiatul ei e cu gașca în public”

Publicat

la

Corina Bud se află în centrul unei noi controverse, după ce a urcat pe scena Nibiru și, în timpul show-ului și-a ridicat bluza atât de mult încât și-a lăsat un sân la vedere.

Clipul a ajuns pe internet și a devenit viral, iar internauții s-au arătat deranjați de faptul că momentul a avut loc în fața a numeroși adolsecenți prezenți la festivalul organizat de Selly.

„Ce a fost asta? Clar nu a fost din greșeală”, „De ce a făcut asta? Chiar nu are sens”, au fost câteva din comentariile internauților.

Citește și: Record la Costinești, în primul sezon NIBIRU. Selly a dat lovitura cu cel mai electrizant festival al verii, peste 2.6 milioane de vizitatori: „Ne mândrim foarte mult, am fost cel mai sigur loc public din România” 

Cineva a făcut referire și la faptul că fiul artistei, Robin, se afla alături de prietenii lui în public, fiind martor la show-ul mamei sale.

„Ok, dar băiatul ei e cu gașca în public”, a scris internautul șocat de gestul Corinei Bud.

Corina Bud nu este la prima „aventură”

Nu este pentru prima dată cânbd vedeta ajunge în centrul unor controverse. În urmă cu doi ani, invitată la un concert organzia de Radio ZU, artista a atras atenția tuturor când a urcat pe scenă fără lenjerie intimă.

Atunci, aflată în fața a 70.000 de oameni, cântăreața, care purta o rochie scurtă cu paiete, care avea în partea din spate o căpătură, s-a lăsat dusă de val, provocând un incident stânjenitor.

În timpul dansului, cântăreața s-a întors cu spatele și s-a aplecat, lăsând să se vadă prin crăpătura rochiei mai mult decât ar fi trebuit.

Citește și: Cum trec Gina Pistol și Smiley peste certurile din cuplu: „Nu pot să zic că sunt o soție perfectă”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Bastonul alb obligă șoferii să oprească, chiar și în afara trecerilor de pietoni. Ce amendă riscă cei care ignoră semnalul

Publicat

la

Bastonul alb ridicat de o persoană nevăzătoare care traversează strada reprezintă un semnal de oprire pentru șoferi. Regula este prevăzută în regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și face parte din obligațiile pe care participanții la trafic trebuie să le respecte, scrie Adevărul.

Șoferii trebuie să oprească atunci când o persoană nevăzătoare ridică bastonul alb

Regulamentul rutier stabilește că oprirea este obligatorie atunci când o persoană nevăzătoare ridică bastonul alb în timp ce traversează strada. În această situație, conducătorul auto trebuie să oprească și să acorde prioritate persoanei, astfel încât traversarea să se desfășoare în condiții de siguranță. Obligația nu este condiționată de existența unei treceri pentru pietoni. Prin urmare, șoferii trebuie să acorde atenție semnalului și atunci când persoana nevăzătoare traversează strada într-un loc în care nu există o trecere marcată.

„Oprirea participanților la trafic este obligatorie la semnalele date de nevăzători, prin ridicarea bastonului alb, atunci când aceștia traversează strada”, prevede Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Citeşte şi: Orange crește gratuit viteza internetului pentru anumiţi clienți. Cine va beneficia de noua ofertă

Amenda poate ajunge la 1.081 de lei

Nerespectarea semnalului dat de o persoană nevăzătoare este sancționată cu amendă din clasa a II-a de sancțiuni. Aceasta presupune aplicarea a 4 sau 5 puncte-amendă. În aceeași categorie de sancțiuni intră și nerespectarea semnalelor transmise de patrulele școlare de circulație. Începând cu 1 iulie 2026, salariul minim brut pe țară este de 4.325 de lei. Un punct-amendă reprezintă 5% din salariul minim brut, ceea ce înseamnă că valoarea acestuia este de 216,25 lei. Astfel, șoferii care ignoră semnalul unei persoane nevăzătoare pot primi o amendă cuprinsă între 865 și 1.081 de lei, în funcție de numărul de puncte-amendă aplicat.

Cum se face traversarea în lipsa unei treceri de pietoni

Codul rutier reglementează și situațiile în care pietonii traversează strada prin locuri unde nu există treceri special amenajate. În localități, atunci când în apropiere nu există o trecere pentru pietoni, traversarea poate fi făcută pe la colțul străzii, cu condiția ca pietonul să se asigure corespunzător înainte de a păși pe carosabil. Pietonul trebuie să verifice dacă poate traversa în siguranță, fără să se pună în pericol pe el sau pe ceilalți participanți la trafic. La rândul lor, conducătorii auto au obligația de a circula preventiv și de a adopta un comportament care să reducă riscul producerii unui accident.

„În lipsa locurilor amenajate, pietonii pot traversa partea carosabilă pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic”, arată Codul Rutier.

Citeşte şi: Cât va crește factura bucureștenilor la apă după introducerea „taxei pe inundație”. Explicațiile primarului general Ciprian Ciucu

Ce alte semnale îi obligă pe șoferi să oprească

Semnalul transmis prin ridicarea bastonului alb de către o persoană nevăzătoare nu este singura situație în care șoferii trebuie să oprească. Regulamentul rutier stabilește mai multe categorii de persoane ale căror semnale trebuie respectate de conducătorii auto. Printre acestea se află polițiștii rutieri, polițiștii de frontieră, îndrumătorii de circulație ai Ministerului Apărării, agenții de cale ferată și persoanele desemnate să dirijeze traficul în zonele în care se desfășoară lucrări pe drumurile publice.

Șoferii trebuie să respecte, de asemenea, semnalele transmise de patrulele școlare de circulație. Obligația de a respecta semnalele se aplică și în cazul personalului autorizat care dirijează circulația în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, precum și în celelalte situații prevăzute în mod expres de legislația rutieră.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Pitești Retail Park marchează începutul noului an școlar cu un atelier creativ și o expoziție de mașini clasice

Publicat

la

Autor

Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori, în primul weekend din septembrie, la două evenimente organizate cu ocazia Back to School. Pe 5 septembrie, de la ora 12:00, copiii și părinții sunt așteptați la un atelier creativ dedicat lecturii, iar pe 6 septembrie, de la ora 11:00, parcarea centrului comercial va găzdui o expoziție de mașini clasice, realizată în colaborare cu Retromobil România – Filiala Argeș. Intrarea la ambele evenimente este gratuită.

Pe 5 septembrie, în interiorul Pitești Retail Park, copiii și părinții sunt invitați la atelierul „AICI dăm startul unui nou an școlar”, o activitate creativă cu tema lecturii și a pregătirilor pentru revenirea la școală.

În cadrul atelierului, participanții vor realiza două tipuri de semne de carte:

  • semne de carte din hârtie colorată împletită;
  • semne de carte realizate pe șablon din carton, în formă de creion, pe care copiii le vor putea personaliza.

Activitatea este coordonată de reprezentantele Bibliotecii Județene Argeș și urmărește să încurajeze lectura, creativitatea și timpul petrecut împreună în familie.

Programul continuă pe 6 septembrie, de la ora 11:00, cu expoziția „AICI, nostalgia prinde viteză!”, organizată în parcarea centrului comercial, în colaborare cu Retromobil România – Filiala Argeș.

Vizitatorii vor putea descoperi mașini de colecție și modele care au marcat istoria automobilului, într-un eveniment dedicat atât pasionaților auto, cât și familiilor și celor care vor să petreacă o dimineață de weekend într-un cadru diferit.

Prin cele două evenimente, Pitești Retail Park marchează începutul lunii septembrie cu activități pentru toată lumea, completând perioada Back to School cu două experiențe pentru comunitatea locală.

Intrarea la ambele evenimente este gratuită.

Mai multe informații despre evenimentele Pitești Retail Park pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial și pe paginile de Facebook și Instagram ale acestuia.

***

Despre Pitești Retail Park

Centrul comercial Pitești Retail Park are o suprafață de 40,000 mp, o parcare generoasă și peste 40 magazine având ca principale ancore: Auchan, Brico Dépôt, DM, KFC, Sinsay,, Mesopotamia, Hesburger, Tava cu de toate, Sapori Pizza, Bunătăți de Sibiu, JYSK, Altex, Flanco, Pepco, Zoocenter, Lems, Naturlich, Dormeo, Tedi, Money Gold, Dr max, Helpnet, Orange Store, Vodafone.

Pitești Retail Park. Inspirație pentru casa ta este locul unde clienții găsesc o diversitate de produse pentru amenajarea casei, alături de produsele necesare zi de zi la prețuri competitive.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend