Trei zile înainte, 15 mai 2024. Studiu sociologic Colegiul Medicilor: Medicii români, burnout 36%, teama de malpraxis 80%, intenția de plecare din țără 58% la medicii sub 35 de ani.

Acesta este un comentariu neelectoral, nesponsorizat, necomandat.

Felicitări pentru inaugurarea de sâmbătă din Cluj, ni se spune de multă vreme că avem nevoie de spitale regionale, județene, municipale, orășenești, comunitare. Sunt sume enorme alocate infrastructurii medicale, din fonduri nerambursabile guvernamentale, europene și din PNRR, dar și din credite bancare – să vedem cum o să le plătim pe acestea din urmă, economiștii spun că suntem peste măsură de îndatorați, dar ce știu ei?

Este foarte bine că inaugurăm șantiere de construcții, România se pricepe la inaugurări de construcții de infrastructură, am inaugurat un număr mare de șantiere de autostrăzi, spitale, școli, în ultimii ani.

Dar aici nu este vorba despre asta, despre inaugurarea sau finalizarea infrastructurii medicale. Este vorba despre resursa umană specializată și calificată, despre personalul medical pe care îl avem, îl pregătim, îl dezvoltăm pentru a funcționa în noile spitale regionale, județene, municipale, orășenești, comunitare. Datele care vin de la studiul sociologic comandat de Colegiul Medicilor ne arată că, dacă cineva nu intervine până înainte de 2027, nu o să mai avem pe cine să angajăm la spitalele regionale, județene, municipale, orășenești, comunitare – iar datele de la Colegiul Medicilor nu arată cât din personalul medical senior se va pensiona peste 5-10 ani, probabil 30-35%. Și nu este vorba doar despre medici, ci și despre asistenți, infirmieri, brancardieri și tot restul angajaților din sistem.

Poate că până în 2027, când se termină spitalele regionale, inclusiv cel din Cluj, vom găsi o cale să reducem burn-out-ul medicilor de la 36% la, să zicem, 10%, teama de malpraxis de la 80% la, să zicem, 50% și intenția de plecare din țară a medicilor tineri de la 58% la, să zicem, 25%.

Sistemele sanitare din țările de Uniunea Europeană și din Statele Unite au o nevoie enormă de personal medical specializat și calificat, astfel încât vor continua să atragă fără probleme acest personal din sistemul public din România. Sistemul sanitar privat din România, la fel, într-o nevoie enormă de personal medical specializat și calificat, va continua să atragă fără probleme acest personal din sistemul public. Vom putea înlocui această fluctuație cu personal din Moldova și Asia sau cu inteligența artificială sau roboți? Chiar credeți asta?

Nu am pretenția că o să mă asculte cineva, dar rog toată lumea bună care a fost sâmbătă, 18 mai 2024, la momentul istoric al primei lopeți din construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj, să fie responsabilă și să facă un plan de acțiune ca să reducem până în 2027 procentele date de Colegiul Medicilor in analiza din 15 mai 2024.

___

Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România

Companiile româneşti au început să se bată parte în parte cu multinaţionalele pentru recrutarea de creiere româneşti oferind chiar pachete salariale mai mari, anunță Ziarul Financiar.

Acum 20-30 de ani, când au apărut investitorii străini, multinaţionalele recrutau români pentru a-i pune în poziţii executive. Dacă poziţia de CEO sau de country manager aparţinea unui expat pe care îl invidiau toţi, poziţiile din eşaloanele doi, trei, patru erau ocupate de români, aşa cum erau ei la vremea respectivă.

Dacă în anii ʼ90 procesul de recrutare era ceva exotic pentru că românii nu erau obişnuiţi cu aşa ceva, piaţa s-a mai deschis după 2000, atunci când economia a fost asaltată de investitorii străini, care au primit undă verde de a intra în România, odată ce am intrat în NATO şi Uniunea Europeană.

Companiile româneşti fondate şi controlate de antreprenorii români nu aveau în obiectul de activitate procesul de recrutare cu ajutorul firmelor profesioniste de recrutare. Când auzea cât costă o recrutare, niciun patron, niciun antreprenor român nu voia să dea banii, considerând că mai bine face el munca de director financiar / director operaţional decât să plătească cât plăteau multinaţionalele pentru recrutarea profesionistă a cuiva, când ei puteau să-l scoată la cafea fără probleme şi să discute pachetele salariale şi condiţiile unei angajări.

Numai că nu prea aveau succes. Niciun director român care avea mai mulţi ani într-o multinaţională sau în mai multe multinaţionale nu era dispus să vină să lucreze pentru cineva care stătea toată ziua pe capul lui şi îi spunea ce să facă. Dar între timp anii au mai trecut, pe piaţă au apărut mult mai mulţi directori români care au căpătat experienţă nu numai în România, ci şi în afară, iar companiile româneşti au ajuns la un nivel când fondatorii români îşi pun problema ce să facă mai departe. Anii au trecut şi peste ei.

Cei care au fost alături de fondatori, de patroni, şi-au cimentat poziţiile în cadrul companiilor, dar de cele mai multe ori nu mai duc lucrurile înainte. Nici fondatorul, nici ei poate nu mai au energia de la început. În aceste condiţii, piaţa a început să se mai schimbe, iar companiile româneşti, de fapt acţionarii, au început să iasă şi ei să caute executivi aşa cum caută multinaţionalele.

Companiile româneşti sunt din ce în ce mai prezente pe piaţa de recrutare

Într-o discuţie pe care am avut-o la ZF Live, Rudolf Fedorovici, consultant în recrutare la Advise Executive Search România, spune că de mai mulţi ani companiile româneşti sunt din ce în ce mai prezente pe piaţa de recrutare şi acum au ajuns să se bată parte în parte cu multinaţionalele în atragerea de creiere. Mai mult decât atât, companiile româneşti încep să plătească sau chiar plătesc mai mult decât multinaţionalele pentru recrutarea unui executiv. Sunt pachete salariale pe care multinaţionalele nu vor şi nu pot să le plătească, dar sunt firme româneşti care fac acest lucru, a menţionat el.

Acest CEO trebuie fie să înlocuiască fondatorul, fie companiile româneşti au fost cumpărate de un private equity şi caută executivi care să conducă aceeste companii, a adăugat el. Acum piaţa este mult mai bogată în creiere faţă de anii ’90 şi 2000, atunci când multinaţionalele recrutau ceea ce găseau, respectiv foşti manageri din perioada comunistă, sau oameni cu relaţii la vârf, care aveau toate instrumentele ca să deschidă uşile şi să obţină contracte.

Multinaţionalele nu aveau probleme existenţiale, dacă ai mâncat sau nu salam cu soia, dacă ai fost sau nu membru PCR, dacă ai fost sau nu nomenclaturist, dacă ai fost sau nu securist, pe ei îi interesa doar să găsească pe cineva care să îi ajute în organizarea companiilor pe piaţa românească, să aibă relaţii, să deschidă uşi, să obţină contracte, să vândă produse şi servicii.

Acum lucrurile sunt mult mai sofisticate, companiile care vor să recruteze pe cineva, fie ele multinaţionale sau companii româneşti, intră mult mai mult în detaliu, pot să caute excutivi pentru perioade de creştere sau executivi pentru perioade de restructurare.

Între timp, şi executivii români au căpătat o mare experienţă, privesc procesele de recrutare ca fiind ceva normal în business şi nu mai închid telefonul atunci când sună un head-hunter. Companiile româneşti au crescut, iar unele dintre ele au ajuns la un nivel al businessului care să le permită să intre în procesele de recrutare pentru a găsi candidaţi de top, care să ducă businessul mai departe într-un mod mai structurat, mai birocratic, aşa cum operează multinaţionalele.

Este şi asta o formă de a arăta că businessul românesc a crescut.