Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Priviți cum moare România – OPINIE

Publicat

in

De vineri până luni, iar ziua încă nu s-a terminat, am privit cum moare România! Desigur, nu doar eu, ci mulți dintre noi vedem asta zi de zi. Noi, cei care contăm mai puțin, noi cei care nu avem girofar la mașină sau șofer plătit. Dar, România moare și moare pe șosele.

Vineri, în județul prezidențial și al vicepremierului acestei țări, în Sibiu, 4 oameni au murit într-o clipită, într-un teribil accident. O femeie a fost decapitată, da, ați citit bine, într-un alt accident, pe prima autostradă a țării, spre Pitești.

Infernul a continuat duminică. Șapte dintre ai noștri, între care și 2 copii, s-au stins în Bacău. Alți 3 sunt în stare gravă, cu șanse minime. La Bihor, un tată și fiul său au murit tot în accident. Luni dimineața, în Olt, un copil și doi adulți au pierit tot pe șosele. Și numărul morților nu este doar acesta, din weekendul negru care a lovit țara.

Pentru acești morți nu se mai poate face nimic. Se putea face, însă. Dar, noi am preferat să ieșim în stradă pentru altele, nu pentru viață. Președintele a dat cu pumnul în masă pentru miliarde pentru armată, nu pentru ca să circulăm în siguranță pe șosele. Miliarde băgate în armament, palma bătută cu ”ciuma roșie”, în condițiile în care el însuși spunea că un război convențional, cu tancuri și avioane, nu mai este posibil.

România este liderul morților pe șosele în UE. În fiecare an, pierdem populația unui oraș mic doar în accidente rutiere. Dar, despre morți nu vorbește nimeni. Niciun politician nu a ieșit să spună că așa nu se mai poate. Niciun politician, după tragediile din ultimele zile, nu a venit să își exprime condoleanțele. Asta pentru că lor nu le pasă. Dacă le-ar fi păsat, nu aveam doar un acord trans-partinic pe înarmare, aveam și unul pe infrastructura rutieră sau pentru un program național pro-natalitate. Îi pasă cuiva că România moare?

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare”

Publicat

in

De

Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie “The Telegraph”, citând documente judecătorești.

Sediu al AstraZenecaFoto: MARCUS BRANDT / AFP / Profimedia

A fost intentată o acțiune legală colectivă împotriva companiei, deoarece vaccinul, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, a cauzat daune grave sau fatale mai multor pacienți, se arată în comunicat.

“Vaccinul poate provoca, în cazuri foarte rare, un sindrom de tromboză cu trombocitopenie (TTS). Cauzele sunt necunoscute”, se arată într-un extras dintr-un document transmis de companie unei instanțe, în februarie. Potrivit relatărilor presei, 51 de cereri de despăgubire au fost depuse la Înalta Curte din Londra, în care victimele și familiile lor solicită despăgubiri de aproximativ 125 de milioane de dolari. Sindromul de tromboză cu trombocitopenie provoacă cheaguri de sânge și un număr scăzut de trombocite, a explicat ziarul, potrivit Rai News.

Prima solicitare, explică articolul, a fost prezentată anul trecut de Jamie Scott, care, după ce i s-a administrat vaccinul în aprilie 2021, a dezvoltat un cheag de sânge și o hemoragie cerebrală, care ar fi cauzat leziuni permanente ale creierului. Este citat și cazul familiei tinerei Francesca Tuscano, o italiancă care a murit în aprilie 2021, după ce a fost vaccinată împotriva coronavirusului. Familia tinerei de 32 de ani a apelat la un medic legist și un medic hematolog, care au stabilit că “decesul pacientei poate fi pus pe seama efectelor secundare ale administrării vaccinului împotriva virusului Covid-19”. Femeia a murit de tromboză vasculară cerebrală a doua zi după administrarea vaccinului AstraZeneca.

Compania a precizat, totuși, că “din totalitatea dovezilor colectate în studiile clinice și din datele din lumea reală, s-a demonstrat continuu că vaccinul anti-Covid AstraZeneca-Oxford are un profil de siguranță acceptabil și organismele de reglementare din întreaga lume afirmă în mod constant că beneficiile vaccinării depășesc riscurile unor efecte secundare potențial extrem de rare”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca, în timp ce în presa britanică apar declarațiile companiei – publicate de “The Telegraph”, care citează documente depuse de companie în februarie, în cadrul unei acțiuni judiciare colective în Regatul Unit – privind riscul ca vaccinul Covid-19 să poată provoca în cazuri foarte rare așa-numitul sindrom de tromboză cu trombocitopenie (TTS), caracterizat prin cheaguri de sânge și niveluri scăzute de trombocite în sânge.

(Material realizat cu sprijinul Rador Radio Romania)

Citeste mai mult

NATIONAL

16 soldaţi ucraineni vor fi înmormântaţi într-o groapă comună la Cernăuţi

Publicat

in

De

Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la Cernăuţi, în vestul ţării, va fi amenajată o groapă comună pentru 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în regiunea Kiev, relatează Ukrainskaia Pravda, citat de news.ro.

Cu ajutorul experţilor ucraineni şi străini, au fost identificate 16 nume din cei 19 morţi din atacul din 2022.

Rudele victimelor au decis să amenajeze o groapă comună, deoarece soldaţii au servit împreună în aceeaşi unitate a Forţelor Armate ale Ucrainei – Brigada a 10-a de asalt de munte “Edelweiss”.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, la ora locală 11:00, la cimitirul Sadhora.

La groapa comună va fi instalat un copac simbolic cu ouă de Paşte.

Consiliul oraşului Cernăuţi a transmis că oamenii pot aduce un ou de Paşte pictat, cu o panglică ataşată, pentru a-i onora pe cei căzuţi.

Potrivit Halinei Ianko, avocată a familiilor victimelor, la înmormântare vor participa soldaţi din regiunile Cernăuţi, Hmelniţki, Ivano-Frankivsk, Ternopil, Liov, Dnipro, Kirovohrad, Poltava şi Doneţk.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend