NATIONAL
Președintele Serbiei: ‘Suntem în pragul conflictului! Situația este foarte gravă!’
Publicat
acum 1 anin
De
adminNegocierile purtate luni de UE între Serbia și Kosovo au eșuat! Președintele sârb a ieșit și a făcut declarații îngrijorătoare. „Situația este foarte gravă, în pragul conflictului”, a afirmat președintele sârb.
- Context: O întâlnire la nivel înalt a avut loc astăzi la Bruxelles, ca parte a dialogului dintre Belgrad și Pristina. Imediat după întâlnirea cu reprezentanții UE și Pristina de la Bruxelles, care a durat mai bine de șapte ore, președintele Serbiei Aleksandar Vučić a spus că nu s-a ajuns la niciun acord. Acest lucru a fost confirmat puțin mai târziu de înaltul reprezentant al UE, Josep Borrell.
„Când părea posibil ca un compromis să fie posibil, pe la 3 după-amiaza eram aproape, am acceptat propunerea lui Borel, pentru că credem, și am subliniat asta de multe ori, că este mai bine să vorbim 100 de ani decât să ne ciocnim pentru o zi. Pentru noi nu a fost nimic problematic în acea propunere, dar este evident că altcineva dorește conflicte și nu întâmplător, în această seară, tot ce există de la poliția din Kosovo a fost trimis în patru locații”, a explicat președintele sârb Aleksandar Vucic, care a adăugat că va vorbi cu sârbii din Kosovo în jurul orei 23.00.
„Situația este foarte gravă, în pragul conflictului, și știu că sârbii din Kosovo și Kosovo îmi vor spune că nu mai suportă, dar viața fiecăruia dintre ei este mai importantă pentru noi decât orice altceva. Încă o dată, cer Occidentului să încerce să-și folosească influența asupra lui Kurti pentru a ne ajuta să menținem pacea împreună”, a spus el.
Vučić a subliniat că le este recunoscător reprezentanților UE pentru răbdarea pe care au avut-o în timpul discuțiilor de astăzi și că nu are de ce să se plângă.
NATIONAL
Premiile Gopo 2024: „Libertate” primit zece statuete, inclusiv pentru cel mai bun lungmetraj / Lista completă a premiilor
Publicat
acum 14 minutein
30 aprilie 2024De
admin„Libertate”, produs de Oana Bujgoi Giurgiu şi Tudor Giurgiu, a fost ales Cel mai bun lungmetraj la Gala Premiilor Gopo. A 18-a ediţie a evenimentului, care celebrează şi recompensează anual realizările cinematografiei româneşti, a avut loc, luni, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, transmite News.ro.
Tudor Giurgiu a primit premiul pentru cea mai bună regie la Gala Gopo 2024Foto: Agerpres
Raluca Turcan, ministrul Culturii, şi actriţa Victoria Cociaş au oferit premiul. „Felicitări echipei, a fost un film foarte greu”, a spus Oana Bujgoi Giurgiu. Tudor Giurgiu i-a mulţumit operatorului Alex Sterian. „Vreau să mulţumesc celor cărora nu prea le spunem mulţumesc, dar munca celor care promovează filmul în cinematografe, fără cei de la Transilvania Film, este esenţială”.
Alex Calangiu a câştigat prima statuetă Gopo din carieră, pe care a dedicat-o fiicei sale. El a fost desemnat Cel mai bun actor într-un rol principal, cu rolul Viorel Stănese din „Libertate”.
Dan Nuțu a primit statueta Gopo pentru întreaga activitate
Premiul pentru întreaga activitate, acordat lui Dan Nuţu, a fost acordat de Oana Pellea. „Este o seară a libertăţii. Îi mulţumesc lui Tudor Giurgiu că mi-a dat ocazia să vorbesc liber despre o mare iubire a vieţii mele, un om pe care camera de filmat l-a adorat şi îl adoră, un om care a ales libertatea la un moment dat, lăsând o carieră excepţională în spate. Jumătate din România am fost moarte după el. Dacă aş fi emigrat în America vreodată, aş fi emigrat pentru el”, a spus Oana Pellea despre Dan Nuţu.
„Fără a o prevedea, aştepta ori visa, asta e seara”, a spus actorul, care acum 45 de ani părăsea ţara şi profesia. El le-a mulţumit lui Tudor Giurgiu, Laurenţiu Damian, lui Victor Rebengiuc pentru prietenie.
Eva Kiss, din Danemarca, a cântat la gala Premiilor Gopo „Libertate”.
Tudor Giurgiu, premiul pentru cel mai bun regizor
Tudor Giurgiu a fost recompensat cu Gopo pentru Cea mai bună regie. „După ce a ieşit filmul pe crane, am un obicei, am intrat pe forumuri şi am descoperit părerea unui june din Cluj. În fine, a făcut Giurgiu un film bun. O avea dreptate, nu ştiu. Sper să excelez de acum încolo şi să vă plictisesc de acum încolo”, a mărturisit regizorul la primirea trofeului.
„Acest film, mai mult decât multe altele, e un film unde actorii strălucesc”, a subliniat Giurgiu, mulţumind şi numind câţiva dintre actorii din distribuţia consistentă a producţiei.
Cea mai bună actriţă într-un rol principal a fost aleasă de votanţi Ilinca Manolache pentru rolul Angela Răducanu din filmul „Nu aştepta prea mult de la sfîrşitul lumii” de Radu Jude.
Luni seară, Rodica Mandache a fost omagiată la gala Gopo de Marius Manole. Marea actriţă a primit Premiul pentru întreaga carieră.
„Doamna Rodica Mandache este cel mai bun reper care tine balanţa dreaptă, sunteţi omul care ne arată că energia nu moare niciodată, sunteţi dispusă să învăţaţi de la oricine pentru că nu obosiţi niciodată. Şase decenii de muncă, de viaţă închinate acestei meserii. Sfatul cel mai important pe care l-am primit de la Rodica Mandache: întotdeauna vremurile sunt grele, dar publicul nu trebuie niciodată înşelat”.
„Între Revoluții”, desemnat cel mai bun documentar
Premiul Gopo pentru Cel mai bun film documentar a fost acordat filmului „Între Revoluţii” de Vlad Petri, producător: Monica Lăzurean-Gorgan.
„Astăzi, asistăm la o catastrofă umanitară în Orientul Mijlociu. În Gaza, peste 30.000 de oameni au murit. Cred că e important să nu rămânem indiferenţi. Stop genocidului din Gaza!”, a spus regizorul pe scena de la TNB.
La evenimentul dedicat cinematografiei româneşti, statuetele Gopo pentru Cel mai bun scenariu au fost înmânate de Adrian Văncică şi Diana Gheorghian pentru două filme. Statuete Gopo au primit, cu egalitate de voturi, Cecilia Ştefănescu şi Tudor Giurgiu („Libertate”) şi lui Radu Jude („Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”).
George Chiper-Lillemark a primit Gopo pentru Cea mai bună imagine a filmului „Spre Nord” de Mihai Mincan.
Vali Ighigheanu a primit statueta Gopo pentru decorurile realizate la filmul „Libertate”.
Premiul Special al galei Gopo i-a revenit lui Adrian Ştefănescu, cascador, profesionist cu o carieră de 52 de ani în cinematografie.
Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost aleasă Maria Popistaşu pentru rolul din „Taximetrişti”. La categoria masculină, premiul i-a revenit lui Iulian Postelnicu pentru rolul Lt. Col. Dragoman din „Libertate”. Eate a patra statuetă câştigată de actorul aflat la a şasea nominalizare.
„Miami Bici 2”, cel mai apreciat de publicul din cinematografe
Premiul pentru cel mai bun film de debut a fost acordat de primarul general al Capitalei Nicuşor Dan. „Sunt şi eu un cinefil amator. Dar cel mai mult apreciez munca dumneavoastră în campania electorală. Am avut de zis trei fraze şi mi-a luat toată ziua”, a glumit edilul. „Lăsând gluma la o parte, ne dorim o viziune strategică şi să vă ajutăm mai mult decât vă ajutăm acum”, a mai spus Nicuşor Dan, care a citit din plic câştigătorul „Spre Nord” de Mihai Mincan, producător Ioana Lascăr.
Cele mai bune costume. Viorica Petrovici pentru filmul „Libertate”. „A fost complicat să reconstitui nişte costume dintr-o perioadă pe care toată lumea o ura”, a spus creatoarea pe scenă.
Luni seară, filmul „Miami Bici 2”, în regia lui Jesus del Cerro, cu 569.505 de spectatori aduşi în săli, a fost recompensat la Gala Gopo cu Premiul Publicului. Filmul este produs de WatchMe Productions şi Vidra Productions, distribuit în România de Vertical Entertainment.
Omagiu pentru George Constantin și Gina Patrichi
Un prim moment special a fost oferit la gală de trupa Delta pe Obraz.
George Constantin şi Gina Patrichi, unii dintre actorii nemuritori ai ecranului şi scenei, au fost evocaţi prin filmele lor. Două premii speciale au fost acordate în numele lor. Mihai Constantin şi Ana Anagnoste au primit statuetele Gopo.
„Mulţumesc pentru acest premiu. Mă bucur să-l primesc în numele mamei mele. Ar fi împlinit 88 de ani dar ştiu că de acolo de sus ne vede şi se bucură”. „Vă mulţumesc pentru acest omagiu pentru cel care m-a fericit fiindu-mi tată”, a spus Mihai Constantin, care i-a mulţumit lui Victor Rebengiuc aflat în sală, vădit emoţionat.
Teo a vorbit în deschidere despre sfaturile primite de ChatGPT pentru un „intro” reuşit la Gala Gopo. „Cunoaşte publicul şi industria, înţelege cine sunt oamenii din industrie”, au fost câteva dintre ele. „Premiile Gopo sunt o ocazie unică pentru cinematografia românească să se întâlnească şi să vadă cum e o sală plină”, a glumit prezentatorul.
„Filmele româneşti sunt viitorul în această ţară pentru că nu au subtitrare şi în curând nimeni nu va mai şti să citească”, a continuat în acelaşi spirit. Dar a subliniat şi că „Premiile Gopo se strică mai rău ca Vama Veche, diferenţa este că în Vama Veche se bea mai puţin”, a glumit Teo. Un sfat preţios de la ChatGPT: „Utilizarea umorului: fii atent să nu ofensezi!”.
Premiul pentru cel mai bun sunet a fost primul oferit luni seară. Acesta a revenit lui Tamas Syekely şi Andre Rigaut pentru filmul „Libertate”.
Cel mai bun film de scurtmetraj a fost ales „Acolo unde bărcile nu ajung”, regia Vlad Buzăianu, producător: Anamaria Antoci | România (Tangaj Production).
Premiul pentru imagine oferit de RSC Romanian Society of Cinematographers i-a revenit lui Alex Sterian pentru „Libertate”. Iar Petya Simeonova şi Domnica Bodogan au câştigat premiul Gopo pentru cea mai bună coafură şi machiaj în filmul „Libertate”.
Cel mai bun film european dintre cele distribuite în România în 2023 a fost desemnat „Anatomia unei prăbuşiri”, de Justine Triet, distribuit de Voodoo Films.
Votanţii au preferat cea mai bună muzică originală a lui Marius Leftărache pentru filmul „Boss”. Este al treilea premiu Gopo câştigat de compozitor, după 14 nominalizări.
Reka Lemhenyi a câştigat un Gopo pentru montajul filmului „Libertate”. „Am o prietenie de mult cu Gopo, de când chiuleam ca să văd filmele cu Omuleţul. Acum îl am şi sunt foarte fericită. Cred că am făcut un film foarte important”, a spus monteuza.
Tânără speranţă a fost desemnat Niko Becker pentru rolul Dumitru din filmul „Spre Nord”.
Spectacolul a fost prezentat de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari.
Care au fost nominalizările la principalele categorii
„Boss” (r.Bogdan Mirică), „Libertate” (r. Tudor Giurgiu.), „MMXX” (r. Cristi Puiu), „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (r. Radu Jude) şi „Spre nord” (r. Mihai Mincan) au fost filmele care au intrat oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.
La categoria „Cea mai bună regie” au fost nominalizaţi Bogdan Mirică pentru filmul „Boss”, Tudor Giurgiu pentru filmul „Libertate”, Cristi Puiu pentru filmul „MMXX”, Radu Jude pentru „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” şi Mihai Mincan pentru „Spre Nord”.
La categoria „Cea mai bună actriţă într-un rol principal” au concurat Diana Gheorghian („Dark Ages”), Adelaida Perjoiu şi Bianca Cuculici pentru rolurile din lungmetrajul „MMXX”, Ilinca Manolache („Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”) şi Cătălina Moga („Tigru”), în timp ce pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal”: Laurenţiu Bănescu („Boss”), Alex Calangiu („Libertate”), Niko Becker şi Soliman Cruz pentru rolurile din filmul „Spre Nord” şi Vlad Logigan („Visul”).
Evenimentul a fost difuzat în direct pe voyo, TIFF Unlimited şi pe premiilegopo.ro.
Lista completă a premiilor Gopo
- Cel mai bun film de lungmetraj – „Libertate”, produs de Oana Bujgoi Giurgiu şi Tudor Giurgiu
- Cea mai bună regie – Tudor Giurgiu pentru „Libertate”
- Cel mai bun actor în rol principal – Alex Calangiu pentru rolul Viorel Stănese din „Libertate”
- Cea mai buna actriţă în rol principal – Ilinca Manolache pentru rolul Angela Răducanu din filmul „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”
- Cea mai bună imagine – George Chiper-Lillemark pentru filmul „Spre Nord”
- Cel mai bun actor în rol secundar – Iulian Postelnicu pentru rolul Lt. Col. Dragoman din „Libertate”
- Cea mai bună actriţă în rol secundar – Maria Popistaşu pentru rolul Ilinca din „Taximetrişti”
- Cele mai bune decoruri – Vali Ighigheanu pentru filmul „Libertate”
- Cel mai bun scenariu – Cecilia Ştefănescu şi Tudor Giurgiu („Libertate”) şi Radu Jude („Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”)
- Cel mai bun montaj – Reka Lemhenyi pentru filmul „Libertate”
- Cel mai bun sunet – Tamás Székely şi André Rigaut pentru filmul „Libertate”
- Cea mai bună muzică originală – Marius Leftărache pentru filmul „Boss”
- Cele mai bune costume – Viorica Petrovici pentru filmul „Libertate”
- Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură – Petya Simeonova şi Domnica Bodogan pentru „Libertate”
- Cel mai bun film de debut – „Spre Nord” de Mihai Mincan, producător Ioana Lascăr
- Cel mai bun film documentar – „Între Revoluţii” de Vlad Petri
- Tânără speranţă – Niko Becker pentru rolul Dumitru din filmul „Spre Nord”
- Cel mai bun film european – „Anatomia unei prăbuşiri”, de Justine Triet, distribuit de Voodoo Films
- Premiul Publicului – „Miami Bici 2”, de Jesus del Cerro
- Cel mai bun film de scurtmetraj – „Acolo unde bărcile nu ajung”, regia Vlad Buzăianu, producător: Anamaria Antoci
NATIONAL
Ce se întâmplă pe șantierele de 5,8 miliarde lei pentru modernizarea căii ferate Brașov – Sighișoara
Publicat
acum 20 de minutein
30 aprilie 2024De
adminÎntre Brașov și Sighișoara sunt șantiere mari care au pornit de câțiva ani și vor fi gata abia peste mulți ani. Trenurile fac peste 3 ore pe nici 130 km, iar pe șantiere, progresul este lent, din cauza lucrărilor complexe, dar și a faptului că au crescut prețurile față de momentul ofertării. Asociația Pro Infrastructură a descris pe larg ce se întâmplă pe șantier.
Pe santierul caii ferate Brasov – SighisoaraFoto: Asociatia Pro Infrastructura
Proiectul feroviar de 126 km dintre Brașov și Sighișoara, cu contracte de 5,8 miliarde lei semnate în 2020, va reduce timpul de parcurs la 52 minute cu 160 km/h viteză maximă, față de 98 minute în 1995 și peste 3 ore în prezent.
Brașov – Apața
Stadiul fizic de doar 27% după trei ani și jumătate de contract este cauzat în principal de escaladarea prețurilor față de data ofertării, 2017, după care au fost pierduți trei ani în contestații. În februarie 2024 Ministerul Transporturilor a reușit în sfârșit indexarea la nivel de 2022. Creșterile de prețuri dintre 2017 și 2021 vor fi suportate de antreprenori din propriul buzunar, scriu cei de la Asociația Pro Infrastructură.
Efectele actualizării par să se observe și în teren: progres de 2% între februarie și martie, adică ritmul cerut de contractul semnat pe 48 de luni.
Rămâne de văzut dacă acest ritm va fi menținut, caz în care șantierul ar mai dura vreo 3 ani. Puțin probabil, dat fiind că banii europeni din CEF se termină în 2024, ceea ce expune proiectul la riscurile asociate finanțării doar din bugetul de stat. Este căutată altă finanțare europeană.
Pe tronsonul Brașov-Măieruș lucrează cei de la Euroconstruct. Există fir nou până la Bod (dublu până la Stupini). Deși terenul este plat, cursurile de apă impun reconstrucția mai multor poduri, ceea ce necesită variante provizorii de traseu cum e cea de la Ghimbășel.
Curbele trebuie corectate pentru 160 km/h la Feldioara unde Euroconstruct a început două variante de traseu, destul de timid deocamdată.
De la Măieruș preia ștafeta Aktor. Aici acordul de mediu a impus un viaduct de 1,7 km, cu dublă traversare a Oltului, pentru protejarea a 6 specii de păsări care cuibăresc lângă albie.
Viaductul este într-un stadiu incipient, dar Aktor a promis mari progrese în 2024, deși are voie să lucreze doar în perioada august-aprilie ca să nu deranjeze păsările. Șantierul este pustiu în zonă și avem o prezență slabă la Apața unde se va executa o stație nouă la 50 de metri est de linia veche.
Apața – Cața
Avansul fizic de doar 22% după trei ani și jumătate de contract este cauzat în principal de creșterea prețurilor față de data ofertării, 2017. În februarie 2024 Ministerul Transporturilor a reușit în sfârșit indexarea la anul 2022, spun cei de la API.
Tronsonul începe cu antreprenorul Arcada la ieșirea din stația Apața pe 4 fire. Două sunt pe traseul vechi pe la Augustin, iar celelalte se îndreaptă spre Racoș printr-un viaduct de 1,5 km (Ormeniș) urmat de un tunel cu dublă galerie de 7 km, cel mai lung din țară.
Tunelul executat de Aktor aduce marele progres al șantierului: startul primului TBM (Tunnel Boring Machine) în 5 martie. Săpătura este pe la 100 de metri, iar după ce va ajunge la 150 m va putea fi pornit și al doilea TBM.
Este așteptată o creștere a vitezei odată ce se ajunge la rocă mai dură. Greu de zis când/dacă va putea fi atinsă viteza maximă de 15 metri pe zi. Așadar, cu șase zile de lucru pe săptămână, durata minimă strict aferentă forării ar fi un an și jumătate.
Din păcate finanțarea europeană CEF expiră la sfârșitul lui 2024, deci este important să crească progresul în teren ca să fie absorbiți cât mai mulți bani. Vom vedea cât de intens va fi căutată o alternativă de finanțare pentru că CFR are și varianta traseului vechi, prin Augustin-Racoș-Rupea, care rămâne cu linie dublă.
Lotul continuă cu un pod peste Olt executat de Arcada, apoi Aktor va face noua stație Racoș cu intrare și ieșire pe patru fire. Urmează tunelurile de 5 km spre Homorod, unde se asamblează cele două TBM-uri. Cel puțin unul este așteptat să intre în deal în 2024, dar promisiuni cu “pornirea iminentă” am tot avut, deci rămânem rezervați.
La Homorod, compania Aktor face lucrări incipiente de aliniere a celor două fire care vor ieși din tunel cu traseul actual care vine de la Rupea. Continuarea cu 4 fire spre stația Cața nu este atacată deocamdată de Aktor.
Premiile Gopo 2024: „Libertate” primit zece statuete, inclusiv pentru cel mai bun lungmetraj / Lista completă a premiilor
Ce se întâmplă pe șantierele de 5,8 miliarde lei pentru modernizarea căii ferate Brașov – Sighișoara
Columbia se reîntoarce în era lui Escobar? Nouă militari morți într-un accident de elicopter / VIDEO
Los Angeles Lakers, eliminată din primul tur al fazei play-off a NBA
„Paharul e pe jumătate plin”: Partidul Berii din Austria va participa la alegeri și sondajele spun că va intra în Parlament
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ARGEȘ | Tânăr prins în flagrant furând bijuterii din aur dintr-o mașină parcată în centrul orașului
În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, de către un cetățean, că...
Argeșeni prinși cu mașinile pline cu lemne fără acte – AMENZI și MARFA CONFISCATĂ
În ziua de 25 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș...
ARGEȘ | Gospodărie mistuită de flăcări în orașul Ștefănești
Un puternic incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o gospodărie din orașul Ștefănești, satul Valea Mare.Forțele de...
DE INTERES! S-a scumpit carnea de miel. Iată prețurile cu o săptămână înainte de Paște
Carnea de miel, tot mai scumpă cu o săptămână înainte de Paște 2024 La o săptămână de Paște, românii care...
Curtea de Argeș
STEINEL ELECTRONIC, mesaj special de Sărbătorile Pascale!
Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să...
PRIMĂRIA VALEA IAȘULUI, mesaj special de Paște!
Sărbătoriți această zi minunată cu sufletele deschise către lumina și iubirea divină. Vă trimit cele mai calde urări de sănătate,...
Polițiști noi în Argeș – Primii patru, la Albeștii de Argeș și Poiana Lacului
Patru absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se alătură colectivului instituției, au fost întâmpinați, astăzi,...
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
Momente de spaimă pentru o șoferiță din Curtea de Argeș, în urmă cu puțin timp, la intrarea în oraș. Tănăra,...
Salubritatea Publică Urbană Curtea de Argeș, mesaj special de PAȘTE!
Lumina Sfintei Învieri să vă aducă bucurie, iubire şi o minune care să vă schimbe viaţa în cel mai frumos...
Mioveni
ARGEȘ | S-a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare – VEZI COMUNELE UNDE AJUNG
Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a...
MAPN recrutează tineri pentru a deveni militari de carieră – VEZI DETALII
Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de...
O fetiţă de patru ani din Argeș a căzut de la etaj a doua oară în doi ani / Ea se afla în recuperare după primul incident
O fetiţă în vârstă de patru ani din Mioveni este în stare gravă după ce a căzut joi de la...
VIDEO | Accident grav în Argeș – Ambulanța cu doi pacienți răsturnată
Un grav accident rutier produs în comuna Suseni, in aceasta dimineată. În accident a fost implicată o ambulanță ce transporta...
Câmpulung
ALERTĂ! AU REAPĂRUT VIPERELE! Vremea caldă a trezit tîrîtoarele
Vremea neobișnuit de caldă din această perioadă a scos mulți iubitori de munte pe traseele montane. Totuși, temperaturile ridicate au...
ATENȚIE! PNL Argeș vinde iluzii electorale periculoase: revitalizarea fostelor fabrici comuniste
Am rămas mască după ce am vazut neghiobia găștii de specialiști liberali conduși de habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu,...
ARGEȘ | Accident grav – Femeie de 75 ani dusă la spital
Un grav accident rutier în care a fost implicat un autoturism, a avut loc în această dimineață în municipiul Câmpulung,...
În Trend
-
NATIONALacum o săptămână
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
-
NATIONALacum 3 săptămâni
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
-
ACTUALacum 3 săptămâni
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
-
NATIONALacum 7 zile
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
-
NATIONALacum 7 zile
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
-
ACTUALacum 4 săptămâni
VIDEO | Explozie violentă la un apartament din Curtea de Argeș – Proprietarul a murit, soția in stare gravă
-
NATIONALacum 2 săptămâni
Recompensă de 3.000 de euro pentru cel care îl recunoaște pe omul din fotografie: ‘Cash’
-
ACTUALacum 22 de ore
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
You must be logged in to post a comment Login