Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Poștașii vor aduce mâncare în loc de pensii și corespondență: Se pregătește o schimbare drastică într-o țară europeană

Publicat

in

Confruntată cu scăderea drastică a volumelor de corespondenţă, Poşta franceză se reinventează şi consideră că, peste zece ani, “principala activitate a celor 65.000 de poştaşi şi poştăriţe din Franţa” va fi livrarea de mâncare la domiciliu, o activitate de diversificare în care este puternic poziţionată, alături de cea a livrării de colete, relatează AFP.

Philippe Wahl, directorul general al Poştei franceze, a fost audiat miercuri de senatori şi a prezentat câteva cifre dure pentru a ilustra realitatea pieţei de corespondenţă. În 1990, “70% din cifra de afaceri a Poştei” era generată de servicii poştale, cifră care va scădea “la 15% până la sfârşitul anului” 2024, a explicat el membrilor Comisiei de finanţe, conform Mediafax.

Scăderea considerabilă a volumelor de corespondenţă din ultimii zece ani a lăsat o gaură de peste 6 miliarde de euro în cifra de afaceri a companiei. Această schimbare a obiceiurilor francezilor a determinat grupul să îşi transforme modelul de afaceri pentru a deveni mai puţin dependent de activitatea sa poştală. Provocarea este de a se asigura că cei 65.000 de poştaşi ai Poştei “continuă să servească ţara, chiar şi atunci când nu mai există scrisori”, a declarat miercuri Philippe Wahl.

Un “pariu strategic” pe care Poşta “este în curs de a ieşi în câştig este (livrarea) coletelor şi a meselor”, a dat asigurări Philippe Wahl. În prezent, activitatea de colete “nu compensează activitatea de corespondenţă”. Totuşi, Poşta vizează o cotă de 67% din piaţa naţională de livrare de colete.

Pe lângă colete, Poşta este puternic poziţionată şi pe piaţa livrării de mâncare la domiciliu, un sector în creştere, mai ales în condiţiile unei populaţii în curs de îmbătrânire, ceea permite, de asemenea, companiei poştale să ofere un serviciu de proximitate.

În 2035, “cred că în Franţa, livrarea (de mâncare) va fi activitatea numărul unu pentru poştaşi şi poştăriţe”, preconizează Philippe Wahl. Acest serviciu, care se adresează în principal persoanelor în vârstă, este asigurat în parteneriat cu centrele locale de acţiune socială (CCAS), spitale şi furnizori de servicii de catering specializaţi. La Poste livrează în prezent “mai mult de 15.000 de mese pe zi” pentru o piaţă de 150.000 de mese pe zi, ceea ce face din ea “principalul operator”, a declarat Philippe Wahl. În 2023, a livrat 5 milioane de mese şi intenţionează să dubleze această cifră în 2024.

Directorul general a fost interogat îndelung de către parlamentari în legătură cu închiderea oficiilor poştale, care sunt în prezent 7.000 şi care sunt din ce în ce mai puţin frecventate. “Suntem în consultare” cu consilierii locali pe această temă, a insistat Philippe Wahl, subliniind că La Poste are un contract cu Asociaţia primarilor din Franţa. “Nu avem dreptul să transformăm un oficiu poştal într-un cartier urban prioritar, dacă primarul nu este de acord”, a subliniat el.

Pentru a ilustra scăderea numărului de vizite la punctele de lucru ale Poştei, Philippe Wahl a dat exemplul oficiilor poştale locale: “În 40% dintre oficiile noastre poştale locale – în special în zonele rurale – sunt mai puţin de 5 persoane pe zi”.

Tot cu privire la chestiunea proximităţii, Philippe Wahl a promis că vor fi lansate “camioanele galbene”, birouri mobile multiservicii în zonele rurale. Acestea ar trebui să fie în funcţiune până la sfârşitul lunii aprilie, a precizat compania.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Gest șocant în Săptămâna Mare: Un bărbat s-a aruncat în gol de la etaj

Publicat

in

De

Un bărbat de 73 de ani a murit, luni, după ce s-a aruncat în gol de la o fereastră de pe casa scării dintre etajele 9 şi 10 ale unui bloc de locuinţe din apropierea centrului oraşului Timişoara. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările în acest caz.

”La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:07, poliţiştii Secţiei 1 Urbană au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 73 de ani are intenţia de a se arunca de la etaj dintr-un bloc de pe bulevardul Take Ionescu. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că bărbatul s-ar fi aruncat în gol de pe casa scării dintre etajele 9 şi 10. Din nefericire, a rezultat decesul acestuia”, a transmis IPJ Timiş.

Din primele cercetări reiese că bărbatul locuia în acelaşi bloc, singur. Luni dimineaţă s-a dus la vecina lui să îi ureze ”La mulţi ani” pentru că a fost ziua ei şi şi-a luat rămas bun, apoi a fugit spre fereastra de unde s-a aruncat în gol, fără ca femeia să poată avea vreo reacţie. Vecina a fost cea care a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa ce s-a întâmplat.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis dosar penal, conform procedurilor, pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările în acest caz.

Citeste mai mult

NATIONAL

Xi Jinping, în vizită de stat la Paris şi în Hautes-Pyrénées în perioada 6-7 mai, anunţă Palatul Élysée

Publicat

in

De

Preşedintele chinez Xi Jinping urmează să efectueze o vizită de stat în Franţa, în perioada 6-7 mai, în cursul căreia urmează să discute, între altele, despre Războiul din Ucraina cu omologul său francez Emmanuel Macron, care-l va conduce în Hautes-Pyrénées într-o vizită mai personală, anunţă luni Palatul Élysée, relatează AFP, conform news.ro.

”Această vizită intervine cu ocazia (marcării a) 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări şi are loc în urma vizitei preşedintelui Republicii la Beijing şi Canton, în aprilie 2023”, anunţă într-un comunicat preşedinţia franceză.

Această vizită deschide un turneu european al preşedintelui chinez Xi Jinping în Europa după pandemia covid-19.

”Dicuţiile vor viza crizele internţaionale, în primul rând Războiul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, probleme comerciale, cooperări ştiinţifice, culturale şi sportive şi acţiunile noastre comune în provocări globale majore ca urgenţa climatică, protecţia biodiversităţii şi situaţia financiară a celor mai vulnerabile ţări”, precizează Palatul Élysée.

În urmă cu un an, Emmanuel Macron l-a îndemnat, în China, pe Xi Jinping ”să readucă Rusia la raţiune” faţă de Ucraina ”şi pe toată lumea la masa negocierilor”.

Preşedintele chinez s-a declarat atunci pregătit, într-un tête-à-tête, potrivit delgaţiei franceze, să-l sune pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Xi Jinping l-a sunat pe Volodimir Zelenski la scurt timp după aceea.

Însă progresele diplomatice scontate de Paris pe frontul ruso-ucrainean s-au oprit acolo.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend