Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Peste 60.500 de persoane au intrat marţi în România, dintre care 7.254 de ucraineni

Publicat

in

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, peste 60.500 de persoane, dintre care 7.254 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 1,14% faţă de ziua precedentă, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 47.600 de mijloace de transport.

“Pe sensul de intrare în România, au fost 60.557 de persoane, dintre care 7.254 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 1,14% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 29.11.2022, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 2.945.803 cetăţeni ucraineni”, precizează Poliţia de Frontieră.

În punctele de trecere şi “frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat 40 de fapte ilegale (24 de infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români, din diferite motive legale.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern. Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice

Publicat

in

De

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern. Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic. ”Este nepermis din punctul meu de vedere să foloseşti astfel de scandaluri politic, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică”, a mai spus el.

”Cel puţin până în acest moment noi nu am identificat ca fiind vreo culpă medicală, dar nu vreau să mă antepronunţ până când Parchetul nu pronunţă o concluzie, pentru că nu vrem în niciun fel de influenţăm ancheta”, a declarat ministrul Sănătăţii la Digi24, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Ministrul a precizat că ”cu siguranţă a fost un conflict intern”

”Asta a fost şi concluzia Corpului de Control de la Ministerul Sănătăţii, noi am cerut managerului un plan de măsuri care să ducă la exercitarea coresponzătoare a atribuţiilor fiecărei persoane care este în Comitetul Director al Spitalului”, a mai spus Rafila, precizând că ”neînţelegerile dintre cei din spital nu trebuie să afecteze în niciun fel siguranţa pacienţilor, imaginea spitalului şi nici imaginea sistemului de sănătate, pentru că deserviciile sunt mult mai mari decât îşi închipuie unii sau alţii”.

”Dacă transformăm mizele personale în chestiuni care duc la compromiterea activităţii unor oameni, fie că sunt medici, asistenţi medicali, lucrul ăsta este din punctul meu de vedere nepermis”, a completat ministrul Sănătăţii, el adăugând că şi ”organismele profesionale, fie că ne referim la Colegiul Medicilor din Bucureşti sau ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti ar trebui să ia poziţie în acest caz”.

”Şi pe mine mă afectează lucrul ăsta foarte mult pentru că, indiferent cât muncim şi noi (..) se fac investiţii, încercăm să schimbăm mentalităţile (..) toate aceste eforturi sunt compromise de multe ori de aşa-zise scandaluri cum a fost cel de la Pantelimon. Suntem şi în campania electorală, ele sunt folosite politic, este nepermis din punctul meu de vedere să foloseşti astfel de scandaluri politic, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică”, a mai spus Rafila.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO 1 Mai în lume. Protestele sindicale de Ziua Muncii 2024 s-au unit cu manifestațiile pro-palestinieni

Publicat

in

De

În timp ce pe litoralul românesc erau așteptați zeci de mii de turiști pe 1 Mai, în multe alte state, inclusiv Grecia, care este una dintre destinațiile preferate ale românilor, Ziua internațională a muncii este prilej de proteste pentru a cere salarii mai bune.

Demonstratii violente in Franta de 1 MaiFoto: Andrew Gardner/Story Picture Age / Shutterstock Editorial / Profimedia

Astfel, în Grecia, sute de muncitori au mărșăluit miercuri prin centrul Atenei pentru a cere salarii aproape de media europeană și pentru a protesta împotriva războiului din Gaza, relatează Reuters și AFP.

Proteste de 1 Mai în Grecia / FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Navele au rămas andocate în porturile grecești, iar autobuzele și serviciile de metrou din capitală au fost întrerupte, în timp ce angajații s-au alăturat unei greve de 24 de ore convocate de cele mai mari sindicate din sectorul public și privat din Grecia pentru Ziua Muncii.

Mulți dintre demonstranții care s-au adunat pașnic în fața clădirilor parlamentului grec țineau steaguri palestiniene în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza.

Manifestații tensionate în Franța / Ciocniri violente între poliție și protestatari

Zeci de mii de oameni au manifestat miercuri și în Franța cu ocazia zilei de 1 mai, iar tensiunile nu au întârziat să apară pe fondul diverselor revendicări făcute de sindicate pentru salarii, dar și pentru pace. Șapte polițiști au fost răniți, diverse afaceri și mobilier stradal au fost vandalizate, iar coșuri de gunoi și o dubă au fost incendiate, au remarcat jurnaliștii AFP.

Confederația sindicală CGT a identificat „mai mult de 210.000” de manifestanți în Franța, deși cifra autorităților nu a fost disponibilă imediat.

Este mai puțin decât anul trecut, când mobilizarea împotriva reformei pensiilor a făcut ca numărul manifestanților să fie mult mai mare, (respectiv 2,3 milioane, conform CGT), dar la aceleași niveluri ca în 2022, când sindicatul a numărat 210.000 de manifestanți.

De la Marsilia la Lyon, Rennes sau Toulouse, procesiunile, adesea cu steaguri palestiniene pe lângă cele ale sindicatelor, au reflectat mai multe sloganuri, după ce 1 mai de anul trecut s-au concentrat pe reforma pensiilor.

„Sunt aici pentru muncitori, este important să ne mobilizăm pentru drepturile noastre, dar și să denunțăm situația teribilă care are loc în Gaza și Palestina”, a declarat Louise, 27 de ani, la paris.

În capitală, unde sindicatele au numărat 50.000 de manifestanți, în timp ce prefectura 18.000.

Sute de persoane arestate în Turcia

În Turcia, Poliţia a arestat miercuri 210 persoane care se strânseseră pentru a celebra 1 Mai la Istanbul, potrivit ministrului de interne turc Ali Yerlikaya, scrie AFP.

”Au fost arestate 210 persoane care nu au dat curs avertismentelor, care au încercat să avanseze către Piaţa Taksim şi care ne-au atacat poliţiştii pe 1 Mai, Ziua muncii şi a solidarităţii, la Istanbul”, a indicat ministrul într-un mesaj postat pe platforma X (fosta Twitter).

Primele altercaţii au apărut în timp ce manifestanţii încercau să forţeze cordoanele poliţiei pentru a ajunge în emblematica Piaţă Taksim, epicentrul contestărilor în metropola turcă.

Metropola Istanbul a fost plasată în stare de asediu de către forţele de ordine, care au blocat centrul oraşului.

Adunările nu mai sunt autorizate în Piaţa Taksim, devenită epicentrul contestării puterii lui Recep Tayyip Erdogan după valul de proteste din 2013. Cu toate acestea, organizaţii sindicale şi politice îşi cheamă constant membrii să se adune în acest loc.

Proteste de 1 mai și în Africa

Peste 2.500 de activiști din cadrul principalului centru sindical tunisian UGTT au manifestat miercuri în centrul Tunisului, cu ocazia sărbătorii de 1 mai, în apărarea „dialogului social și a drepturilor sindicale”, relatează AFP.

„Munca, libertate, demnitate națională”, au scandat activiștii.

Proteste de 1 Mai în Tunisia / FOTO: Hasan Mrad / Zuma Press / Profimedia

„1 mai este o oportunitate de a cere dreptul de organizare, creșterea puterii de cumpărare și ameliorarea libertăților care sunt încălcate astăzi”, a declarat Amal Bouziane, un manifestant, pentru AFP.

Tunisia a fost zguduită de tensiuni politice de la lovitura de stat prin care președintele Kais Saied și-a acordat puteri depline în iulie 2021.

Din februarie 2023, aproximativ patruzeci de persoane, inclusiv principalele personalități ale opoziției, au fost arestate în cadrul unei anchete privind „un complot împotriva securității statului”.

În Statele Unite continuă tensiunea din campusurile universitare

Proteste masive ale sutudenților se răspândesc de două săptămâni în universitățile din SUA, amintind de protestele împotriva războiului din Vietnam de la sfârșitul anilor 1960.

Poliția a arestat aproximativ 300 de persoane doar în timpul raidurilor din campusurile Universității Columbia și CUNY din New York.

Ciocniri violente au izbucnit miercuri în campusul Universității California din Los Angeles (UCLA) între protestatari pro-palestinieni și un grup de contramanifestanți, potrivit unei transmisiuni video în direct furnizate de un post de televiziune american.

Accident în Germania de 1 Mai

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite miercuri, când o remorcă trasă de un tractor pentru parada de 1 Mai s-a răsturnat în apropierea orașului Freiburg im Breisgau, din sud-vestul Germaniei.

„S-a răsturnat pe o parte”, în timp ce șoferul vehiculului făcea un viraj la stânga, arată un comunicat de presă.

Un 1 Mai diferit pentru un sat din Italia

Șerpii, care de obicei trezesc frică oamenilor, se află în centrul unei străvechi procesiuni religioase care se desfășoară în fiecare an de 1 mai în Cocullo, un sat din regiunea Abruzzo din centrul Italiei.

În fiecare an, statuia Sfântului Dominic de Sora părăsește biserica pentru a fi purtată pe străzile acestui mic sat după ce a fost acoperită cu șerpi adunați de locuitori în săptămânile precedente.

Sfântul Dominic (951-1031), care a locuit în regiune în jurul anului 1000, este de fapt sfântul protector al celor mușcați de șarpe, al câinilor turbați și al durerilor de dinți.

În săptămânile premergătoare procesiunii, bărbați și femei antrenați din generație în generație merg să caute șerpi în munte și îi țin în case până la ziua cea mare, iar după procesiune aceștia sunt eliberați în natură.

Citește și:

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend