Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Peste 52.000 de pelerini au trecut pe la moaştele Sfintei Parascheva / Măsuri suplimentare pentru ziua de 14 octombrie

Publicat

in

Peste 52.000 de credincioşi au trecut pe la baldachinul din curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din Iași, pentru a se închina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, col. Sorin Despina, a declarat că pelerinajul din acest an de la Sărbătoarea Sfânta Parascheva s-a desfăşurat fără incidente până în acest moment.

„Peste 52.000 de pelerini au trecut pe la raclă şi împreună cu organizatorii s-au stabilit măsuri astfel încât să se prevină aglomerarea şi respectarea măsurilor sanitare. A fost stabilit un culoar în care încap concomitent 3.500 de persoane. A fost stabilit personal pe toată lungimea acestui traseu astfel încât să se verifice portul măştii, dezinfectarea mâinilor şi păstrarea distanţei sociale de un metru între pelerini”, a precizat Sorin Despina, citat de Agerpres.

Măsuri suplimentare în 14 octombrie. Accesul în zonă, permis oricărei persoane indiferent de localitate sau dacă este vaccinată sau nu

Conform sursei citate, pentru ziua de 14 octombrie, când în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, au fost luate măsuri suplimentare de siguranţă. Astfel, Slujba Liturgică va fi oficiată pe un podium special amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în faţa Catedralei Mitropolitane. Pe bulevard sunt amplasate câteva ecrane de mari dimensiuni, pentru ca astfel cei veniţi în pelerinaj să poată asculta şi urmări ceremonialul religios.

Accesul în zonă este permis oricărei persoane, indiferent de localitatea de domiciliu sau dacă este vaccinată sau nu. Singurele condiţii impuse sunt respectarea măsurilor de distanţare socială care se impun în perioada pandemiei de Covid-19 şi purtarea măştii de protecţie sanitară.

„Pentru ceremonia din data de 14 octombrie organizatorul a stabilit un perimetru în faţa scenei unde se va desfăşura slujba în care accesul va fi limitat pentru a se asigura respectarea prevederilor legale adică de un metru şi jumătate între persoanele care asistă la slujbă. Accesul în perimetru se va face începând de la ora 8.30. Este liber. Primul venit, primul ocupă locul. După atingerea capacităţii maxime a acestui spaţiu colegii mei vor redirecţiona toţi credincioşii către zonele publice din imediata apropiere. Facem apel către cei care vor participa la sărbătoare să manifeste calm şi înţelegere faţă de măsurile dispuse în acest context special în care se desfăşoară sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Ne dorim să avem dialog permanent cu pelerinii prezenţi mâine. Au fost stabilite 20 de echipe de dialog care vor fi în puncte cheie astfel încât fiecare să aibă explicaţii pentru măsurile pe care le-au luat organizatorii şi să asigure o interfaţă directă cu toţi credincioşii. Facem apel la calm şi înţelegere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Începând din 1955, Biserica Ortodoxă Română a decis sărbătorirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva pe data de 14 octombrie, motiv pentru care în preajma acestei zile Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară. La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special în pelerinaj cu această ocazie, vin să se închine numeroşi credincioşi din ţară şi din străinătate.

Credincioşii care vin în această perioadă la Iaşi se pot închina şi la moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, a cărei raclă este aşezată în acelaşi baldachin în care se află moaştele Sfintei Parascheva.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Se anunță surprize mari! AUR anunță diverși ‘infiltrați’ în partid: ‘S-au detonat în ultimele zile’

Publicat

in

De

Se anunță surprize mari! AUR anunță diverși ‘infiltrați’ în partid: ‘S-au detonat în ultimele zile’

AUR Buzău a reacţionat miercuri după retragerea neaşteptată a candidatului său Elena Năstăsoiu din cursa pentru Primăria municipiului Buzău şi de pe lista pentru alegerile europarlamentare.

Printr-un comunicat de presă remis de organizaţia judeţeană a AUR Buzău miercuri dimineaţă, reprezentanţii AUR o numesc pe cea alături de care au defilat vreme de mai bine de un an cu fiecare ocazie “iepuraş” plantat de coaliţia PSD-PNL. “S-au făcut presiuni uriaşe pentru ca AUR să nu candideze la aceste alegeri locale! Partidul Comasat PSD-PNL şi sistemul care îi ţine în braţe au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a ne bloca, pentru a se asigura că nu vom avea candidaţi. Ne-am trezit cu tot felul de infiltraţi, care s-au detonat în ultimele zile”se arată în comunicatul AUR Buzău, relatează News.ro.

Totodată, reprezentanţii partidului rămas fără candidat la Primăria municipiului Buzău spun că vor continua lupta politică chiar dacă după plecarea Elenei Năstăsoiu se mai anunţă şi alte retrageri.

“A fost o luptă contra cronometru pe parcursul ultimelor 5 zile pentru a înlocui tot felul de „iepuraşi” plantaţi de PSD şi PNL în AUR de-a lungul ultimilor ani, care au fost alături de noi, au mimat grija pentru românii pe care ne-am asumat să îi reprezentăm, care spuneau că sunt fraţii noştri de cauză. Din păcate, aceşti „iepuraşi” au ales să se retragă în unităţile care i-au plantat cu zgomot, încercând să ne denigreze, aruncând cu noroi. Oamenii au venit către AUR nu către un membru. Membrii şi susţinătorii AUR sunt oameni care văd manipulările şi blaturile PSD-PNL. Ne încăpăţânam să luptăm şi să facem dreptate pentru Buzău şi pentru România!”, se arată în încheierea comunicatului AUR Buzău.

Context

Candidatul AUR la Primăria Buzău, Elena Năstăsoiu, a anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, că s-a retras din cursa electorală, acuzând ”fapte reprobabile şi care pun multe semne de întrebare”. Alături de ea, şi-au retras candidaturile 18 dintre cei 29 de candidaţi pentru Consiliul Local Buzău.

Citeste mai mult

NATIONAL

Regulile FIFA privind transferurile ar putea încălca reglementările UE

Publicat

in

De

Unele dintre regulile FIFA privind transferurile de jucători ar putea încălca reglementările Uniunii Europene, deoarece interferează cu relaţiile contractuale dintre jucători şi cluburi, a declarat un consilier al instanţei supreme europene, potrivit bbc.com.

Avocatul general Maciej Szpunar a transmis Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) că anumite norme “sunt de natură restrictivă şi pot fi justificate doar în circumstanţe specifice”. El a adăugat că aceste reguli pot limita capacitatea unui club de a cumpăra jucători şi pot să împiedice concurenţa pe piaţa transferurilor.

Cazul a fost înaintat la CJUE de fostul jucător din Premier League Lassana Diarra, care a semnat pentru Lokomotiv Moscova în 2013, dar căruia i-a fost reziliat contractul un an mai târziu.

Fostul mijlocaş al echipelor Chelsea, Arsenal şi Portsmouth susţine că transferul la clubul belgian Charleroi a eşuat din cauza faptului că se temea că va trebui să plătească o compensaţie lui Lokomotiv, conform regulilor FIFA.

Diarra a declarat că regulile forului mondial, conform cărora un nou club ar fi responsabil în comun cu el pentru plata compensaţiilor către Lokomotiv, i-au împiedicat eforturile de a-şi găsi o altă echipă.

Ulterior, el a dat în judecată FIFA şi Federaţia Regală Belgiană de Fotbal la un tribunal belgian solicitând daune şi şase milioane de euro.

Instanţa belgiană a cerut îndrumare CJUE, iar Szpunar, alături de avocaţii lui Diarra, au recomandat judecătorilor să ia partea jucătorului atunci când CJUE se va pronunţa în lunile următoare.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend