Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

[P] Pampers continuă să susțină lupta bebelușilor născuți prematuri și donează, încă din 2018, scutece Pampers Preemie Protection, special create pentru copiii născuți prematur

Publicat

in

​Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul actual. Pentru a le oferi confortul de care au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, Pampers (Procter & Gamble) a creat scutecul Pampers Preemie Protection, cu o mărime de 3 ori mai mică decât cea a unui scutec normal de nou-născut și îl donează maternităților din România încă din 2018.

Pielea unui bebeluș prematur poate fi de până la două ori mai subțire decât cea a bebelușilor născuți la termen, lăsându-l vulnerabil față de lumea din jur. Deoarece pielea unui copil prematur este atât de sensibilă, fiecare atingere este cu atât mai importantă.

„Cred uneori că nici eu, mamă de gemene născute prematur, nu înțeleg exact cât de greu trebuie să fie pentru părinții care trec prin spitalizarea îndelungată a nou-născutului lor în perioada actuală a pandemiei. Auzindu-le poveștile sau citindu-le mesajele, pot doar să îmi imaginez prin ce trec. Eu am resimțit ca pe un zid peretele de sticlă al incubatorului și mă întreb cum ar fi fost să mă despartă de puii mei nu numai o sticlă, ci pereți de zidărie și beton, coridoare, uși, reguli, proceduri noi, teamă. După aproape 10 ani lucrând în Asociația Unu și Unu am înțeles însă cât de puternici sunt acești copii, cât potențial au pentru a recupera, și ce frumos înfloresc atunci când sunt îngrijiți de marea lor familie: cadrele medicale, părinți, bunici, toată comunitatea din jurul lor!”, a menționat Corina Croitoru, fondator Asociația Unu și Unu.

Încă din 2018, Pampers donează către cele mai mari maternități din România scutece Pampers Preemie Protection, cu o mărime de 3 ori mai mică decât cea a unui scutec normal de nou-născut, astfel încât micii luptători să se bucure de o atingere extra delicată, care să le permită creșterea și dezvoltarea. Aceste scutece nu se comercializează în România, fiind folosite doar pe perioada spitalizării bebelușilor (până în momentul în care aceștia sunt în afara oricărui pericol și sunt pregătiți să fie preluați de părinți acasă).

„Suntem și anul acesta alături de micii luptători prin donația de scutece, atât de necesară bebelușilor născuți înainte de termen. Trupurile lor firave au nevoie de o atingere extra delicată, care să le permită o dezvoltare sănătoasă și armonioasă. Doar împreună putem face lumea bebelușilor un loc mai bun și credem că e rolul nostru să ne folosim cunoștințele și resursele pentru a-i ajuta pe cei mai mici dintre luptători”, spune Ramona Bilic, Brand Manager Pampers.

În plus, anul acesta, cu ajutorul părinților din România, Pampers a strâns numeroase mesaje de încurajare și susținere a micilor luptători. Mesajele sunt expuse pe ecranele din zona centrală și din apropierea maternităților din București, respectiv pe ecranele TV din interiorul maternităților, astăzi, 17 Noiembrie, de ziua Internațională a Prematurilor.

Despre Pampers®
La Pampers, credem în puterea de a lucra împreună – cu părinții, experții și partenerii noștri valoroși – pentru a face lumea bebelușilor mai bună, astăzi și în viitor. De aceea, de mai bine de 60 de ani, părinții au încredere în Pampers pentru a avea grijă de dezvoltarea fericită și sănătoasă a bebelușilor. Pampers face parte din The Procter & Gamble Company (NYSE: PG) și este scutecul numărul 1 în vânzări la nivel mondial. În fiecare zi, peste 25 de milioane de bebeluși din 100 de țări din întreaga lume poartă Pampers. Pampers oferă o gamă completă de scutece, șervețele și scutece-chiloțel concepute pentru a oferi protecție și confort în fiecare etapă a dezvoltării bebelușului. Accesați www.pampers.com pentru a afla mai multe despre produsele Pampers și sfaturi pentru părinți. Pampers, împreună facem lumea bebelușilor mai bună.

Despre 2021 de fapte bune în 2021, P&G
La P&G, sprijinirea comunităților noastre, încurajarea egalității și incluziunii și protejarea planetei este încorporată în modul în care ne desfășurăm activitatea. Credem că avem responsabilitatea de a face lumea mai bună – prin produsele pe care le creăm și prin impactul pozitiv pe care îl pot avea brand- urile și compania noastră. În cadrul campaniei noastre Lead with Love, P&G și brandurile sale, precum Pampers, s-au angajat să realizeze 2021 de fapte bune în acest an.

Asociaţia Unu şi Unu este asociaţia naţională a nou-născuţilor prematuri sau bolnavi şi îndelung spitalizaţi și a familiilor lor și este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants) încă din 2013. Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătaţi sănătatea bebeluşilor din România prin proiecte de prevenţie, informare şi educare a societăţii civile privind naşterea înainte de termen, implementarea principiilor Family Centred Care în terapiile intensive neonatale și alinierea Standardelor naționale la nivelul Standardelor Europene de îngrijire elaborate de EFCNI, precum și oferirea de suport bebeluşilor îndelung spitalizaţi la naștere și familiilor lor în procesul de recuperare medicală ulterioară, până la vârsta de 18 ani.

Din 2015, Asociația Unu și Unu are parteneriate cu toate maternitățile de nivel II şi III din România, când a lansat ”Ghidul Bebelușului îndelung spitalizat” (https://unusiunu.com/proiecte/ghidul- prematurului/), alături de medici și Ministerul Sănătății. Asociația contribuie la schimbarea Protocoalelor interne ale Maternităților, din 2018, prin proiectul “Pui de om în terapie” (https://unusiunu.com/pui-de-om-in-terapie/). Susține 20 familii în procesul de recuperare medicală a copilului (https://unusiunu.com/recuperare/).

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Zelenski trage un semnal de alarmă, cerând ajutorul aliaților: are indicii că ofensiva rusă s-ar putea extinde în regiunile Sumî şi Cernihiv

Publicat

in

Volodimir Zelenski a semnalat, în discursul video de luni seară, că ofensiva rusă din nord-estul ţării s-ar putea extinde la încă două regiuni, el declarând că se înregistrează activităţi ostile comise de grupuri de sabotaj, precum şi bombardamente împotriva regiunilor Sumî şi Cernihiv, în timp ce în Harkov forţele ucrainene au trecut la contraofensivă, anunță news.ro.

„Înregistrăm activităţi ostile împotriva regiunilor Sumî şi Cernihiv – grupuri subversive şi bombardamente. Răspundem cu foc, aşa cum trebuie. Sarcina noastră este clară: să zădărnicim încercarea Rusiei de a extinde războiul. Îndeplinirea acestei sarcini depinde literalmente de toţi cei care se află pe teren în acest moment – de la Cernihiv la Vovceansk, de la Harkov la Doneţk”, a spus Volodimir Zelenski în discursul său de luni seară.

Şeful statului spune că Oleksandr Sîrski, comandantul armatei, şi ministrul apărării, Denis Umerov, i-au prezentat rapoarte despre „zonele fierbinţi”. În regiunea Harkov, unde ruşii au început o ofensivă la sfârşitul săptămânii trecute, cucerind zeci de kilometri pătraţi şi mai multe aşezări în numai câteva zile, ucrainenii au trecut la contraatacuri şi au primit întăriri, în special la Vovceansk, dar şi în zonele de frontieră, susţine şeful statului. Generalul de brigadă Mîhailo Drapatî este responsabil în teren de această zonă şi a primit muniţia şi forţele necesare, a precizat Zelenski.

„Rezultatele noastre devin din ce în ce mai vizibile – distrugem infanteria şi echipamentul ocupantului. Le sunt recunoscător tuturor soldaţilor noştri care respectă cu stricteţe ordinele, îşi menţin poziţiile şi fac totul pentru a stabiliza situaţia. În acelaşi timp, înţelegem modul în care operează inamicul şi vedem planul său de a ne retrage forţele”, a spus Zelenski, reluând ideea că ofensiva din Harkov este o diversiune menită să-i facă pe ucraineni să-şi disloce forţele din est, regiunea care îi interesează de fapt pe ruşi.

„Bineînţeles, nu lăsăm zonele Doneţk fără sprijinul şi aprovizionarea necesară, şi anume direcţiile Kramatorsk şi Pokrovsk. Acordăm o atenţie constantă direcţiei Kupiansk”, a dat asigurări Zelenski.

Evacuări masive

Pe de altă parte, el a confirmat că în regiunea Harkov continuă evacuările de populaţie „în faţa atacurilor constante ale Rusiei”.

Circa 6.000 de persoane ar fi fost evacuate în ultimele zile din regiunea Harkov, în special la Vovceansk, un oraş care înainte de război avea 17.000 de locuitori, iar acum ar mai fi rămas în jur de 500, potrivit guvernatorului local.

Zelenski le-a mai spus compatrioţilor, luni seară, că a discutat cu premierul Suediei şi l-a informat despre situaţia de pe linia frontului şi despre „încercările Rusiei de a pune mai multă presiune asupra Ucrainei”. În Suedia a avut loc, luni, o întâlnire a premierilor din regiune cu cancelarul german Olaf Scholz, un format denumit „Consiliul Nordic”, iar furnizarea de ajutor pentru Ucraina a fost principalul subiect de discuţie.

Aliații se pregătesc să furnizeze un nou pachet de apărare

Suedia se pregăteşte să furnizeze Ucrainei un nou pachet de apărare, iar Kievul vrea să colaboreze cu Stockholmul în special pentru finanţarea producţiei de arme şi pentru proiecte comune în acest domeniu. „Suedia poate, de asemenea, să ajute în mod semnificativ prin investiţii în această activitate de producţie comună. La fel poate face şi Luxemburgul – într-o discuţie cu prim-ministrul luxemburghez de astăzi, am abordat toate aceste oportunităţi de a produce mai multe arme”, a anunţat Zelenski.

El a mai spus că a vorbit şi cu prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, despre sprijinul pentru apărare, în special în materie de vehicule blindate şi artilerie.

„Pachetele de ajutor care funcţionează sunt pachetele implementate, livrate, acestea sunt armele pe care soldaţii noştri le au în mâinile lor. Şi noi ne asigurăm rezultatele. Rezultatele ucrainene sunt ceea ce avem nevoie cu toţii. Şi asta este ceea ce se va întâmpla cu siguranţă”, a transmis Zelenski în finalul discursului său.

Citeste mai mult

NATIONAL

‘Eu i-am adus sus și acum nu mă mai înțeleg cu ei’: Gică Hagi, extrem de revoltat pe atidudinea jucătorilor săi

Publicat

in

Farul – Universitatea Craiova 3-3. Gică Hagi, managerul „marinarilor”, a comentat remiza obținută de echipa lui, după ce a condus cu 3-0.

Farul a ratat astfel șansa de a termina pe podium și de a juca la barajul pentru Conference League. E la 5 puncte sub Universitatea Craiova, cu o etapă rămasă de jucat.

Declarația lui Gică Hagi după Farul – Craiova

„Fotbalul te pedepsește. În momentele importante nu am fost acolo. Nu suntem o echipă. 60 de minute am jucat ca o echipă și a mers, dar schimbările nu au adus puterea pe care trebuia să o aducă. Tot ce s-a făcut anul acesta s-a pierdut acum. Dacă am fi învins nu eram la mâna noastră, dar rămânea prestația echipei, care a jucat extraordinar 60 de minute.

Cei care intră trebuie să aducă un plus. Am jucat bine, am construit, defensiv jucătorii au alergat cum trebuia, dar cei care au intrat nu au adus nimic. Au venit apoi acele greșeli mari”, a declarat Hagi, la Digi Sport, potrivit gsp.ro.

„Unii au rămas datori, nu și-au făcut treaba și s-a văzut. Nu erau pregătiți de ritmul și intensitatea meciului. Și eu mai fac schimbări greșite, nu am fost inspirat. Voi reflecta, sper să le ghicesc în viitor.

Nu toți au fost cum trebuiau să fie. Am avut 4 meciuri aici când ne-au egalat și era să nu intrăm în play-off. Numai în pielea mea să nu fii”.

Eu sunt supărat că am avut foarte mulți accidentați. Nu se poate așa ceva. Noi aveam nevoie de puncte, am jucat bine până al un moment dat, apoi am pierdut punctele. Azi a fost cireașa de pe tort. Parcă revăd aceleași meciuri. Cei care au intrat nu au adus nimic. Nu mai putem face greșelile pe care le-am făcut în ultimele 20 de minute. Am fost statici. Asta le-am zis și lor. Doare mult, dar asta e. A fost frumos la Farul, s-a plătit bine. Eu i-am adus sus și acum nu mă mai înțeleg cu ei, a declarat Hagi.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend