Stai conectat...

DIVERSE

Oana Gheorghiu are plângere penală la DNA. Acuzațiile care i se aduc vicepremierului

Publicat

la

Fostul președinte al ADR, Dragoș Vlad, spune că ar fi fost exercitate demersuri care au condus la anularea unei proceduri de achiziție publică aferente unui pilon strategic al componentei de digitalizare din România, cu consecința prejudicierii intereselor publice și cu riscul pierderii unor fonduri europene nerambursabile estimate la aproximativ 164.471.182,97 lei. Acesta a explicat la Antena 3 că a mers personal la DNA pentru a depune plângerea.

În plângerea penală depusă pe numele vicepremierului Oana Gheorghiu se mai arată că aceste acțiuni ar fi fost însoțite de presiuni repetate asupra sa pentru a încălca prevederi din domeniul achizițiilor publice.

De asemenea, documentul depus de Dragoș Vlad la DNA face referire la existența unor presiuni repetate pentru identificarea rapidă a unor soluții de colaborare cu grupul de societăți Schwartz, despre care denunțătorul susține că ar fi urmărit obținerea de foloase materiale prin încheierea de contracte preferențiale cu autoritatea pe care o conducea. Totodată, în plângere este menționată și Oana Gheorghiu, în legătură cu presupusele demersuri semnalate de autorul sesizării.

Discuțiile dintre Executiv și grupul german Schwarz ar fi început în ianuarie 2026, printr-o serie de întâlniri cu caracter exploratoriu desfășurate la nivel guvernamental cu reprezentanții Schwarz Digits, divizia de tehnologie a conglomeratului german.

Schwarz Group este unul dintre cele mai mari grupuri europene, cu afaceri estimate la circa 175 de miliarde de euro în 2024, aproape 600.000 de angajați și operațiuni în 32 de state. În România, gigantul este cunoscut în principal prin rețelele Kaufland și Lidl, dar dezvoltă și activități în domeniul cloud, securitate cibernetică și infrastructură digitală prin Schwarz Digits.

La data de 12 februarie 2026, vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis un email către Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), solicitând instituțiilor să precizeze dacă au identificat soluții sau servicii oferite de Schwarz Digits care ar putea prezenta interes strategic pentru România.

Apoi Gheorghiu a revenit cu un mesaj de corecție, în care a cerut scuze pentru eroare și a lămurit că adresantul vizat era ADR, nu STS: „Ne interesează perspectiva ADR, nu STS… am dat copy/paste textului, fără să fac modificările necesare.”.

În urma apariției în presă a e-mail-urilor, vicepremierul a declarat: „Nu am făcut absolut nimic ilegal sau imoral. Nu am motiv să-mi dau demisia în acest moment în care mai sunt proiecte de dus înainte”.

Controversa a fost potențată de informațiile privind relația anterioară dintre Oana Gheorghiu și grupul german. Fundația „Dăruiește viață”, condusă anterior de Oana Gheorghiu, ar fi primit o donație de 250.000 de euro din partea Kaufland, companie care face parte din grupul Schwarz.

La începutul lunii mai, Oana Gheorghiu a anunțat demiterea președintelui ADR, Vlad Dragoș, oficialul căruia îi fusese adresat emailul din februarie. Vicepremierul a motivat decizia prin existența unor eșecuri operaționale, insubordonare și opacitate instituțională, acuzând un refuz repetat de colaborare cu ministerul tutelar.

Loading

DIVERSE

Marea resetare din 31 mai 2026 pentru zodii. Luna Plină Albastră produce rupturi, revelații și schimbări majore

Publicat

la

Astrologic, această Lună Plină poate funcționa ca un buton de resetare. Ceva ajunge la capăt, ceva se clarifică, iar anumite zodii vor simți că nu mai pot continua în aceeași direcție. Energia ei nu este despre începuturi rapide, ci despre adevăruri care nu mai pot fi ignorate.

Horoscopul Marii Resetări – Luna plină albastră din 31 mai 2026

Berbec

Dragă Berbec, această Lună Plină îți luminează zona comunicării și a deciziilor. În ultimele săptămâni ai avut impresia că alergi dintr-un loc în altul fără să îți fie foarte clar unde ajungi. Acum începi să vezi diferența dintre zgomot și ceea ce contează cu adevărat. O conversație sau un mesaj poate schimba complet felul în care privești o situație. Nu răspunde din impuls. Există șanse să realizezi că nu toate luptele merită duse. Marea resetare începe prin alegerea liniștii.

Citește și Sezonul Gemenilor vine cu schimbări intense pentru zodii. Nativii care vor avea de luat decizii importante

Taur

Dragă Taur, atenția ta se mută către bani, siguranță și ceea ce îți oferă stabilitate. Poți realiza că anumite obiceiuri sau cheltuieli îți consumă mai mult decât resursele materiale. Nu este exclus să apară o oportunitate financiară sau o clarificare importantă. Luna aceasta îți cere să renunți la ideea că trebuie să controlezi totul. Uneori prosperitatea apare după ce faci loc noului. Fii atent la semne.

Gemeni

Dragă Gemeni, tu vei simți această energie mai puternic decât mulți alții. Simți că o versiune mai veche a ta începe să se desprindă. Pot apărea schimbări de imagine, de planuri sau de direcție. Oamenii din jurul tău pot observa ceva diferit înainte să îl vezi chiar tu. Nu te speria dacă anumite lucruri par să nu mai aibă sens. Uneori confuzia apare chiar înaintea clarității.

Rac

Dragă Rac, această Lună Plină îți activează lumea interioară și scoate la suprafață emoții pe care poate le-ai împins în spate prea mult timp. Poți avea vise intense, amintiri sau senzația că anumite lucruri trebuie încheiate. Ascultă-ți intuiția. Nu ignora oboseala și nevoia de liniște. Marea resetare pentru tine începe din interior.

Vezi și Noroc neașteptat de Sfinții Constantin și Elena pentru șase zodii. Schimbări majore până în iunie

Leu

Dragă Leu, anumite relații și prietenii intră într-o perioadă de clarificare. Cineva poate să îți arate cine este cu adevărat sau tu poți realiza că nu mai rezonezi cu anumite persoane. Nu încerca să păstrezi cu orice preț ceva ce și-a încheiat rolul. Unele plecări fac loc unor oameni mai potriviți. Universul îți reorganizează cercul.

Fecioară

Dragă Fecioară, zona carierei și a obiectivelor este puternic activată. Poți avea senzația că presiunea crește, însă această presiune nu vine ca să te oprească, ci ca să îți arate ce trebuie schimbat. O veste, o conversație sau o oportunitate poate modifica anumite planuri. Nu te agăța de vechiul mod de a face lucrurile. Schimbarea vine mai repede decât crezi.

Citește continuarea pe sfatulparintilor.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ramona Olaru este istorie. Grecul Steve Ant se iubește cu Alina Oprea, concurenta de la Desafio: „Încearcă în permanență să mă cucerească”

Publicat

la

Steve Ant și Alina Oprea, concurenta emisiunii „Desafio”, formează cel mai nou cuplu din showbiz. Deși nu se bucură de aceeași notorietate ca fosta iubită, bruneta pare să fi câștigat rapid inima grecului. Cei doi au venit împreună la evenimentul organizat de PRO TV cu ocazia finalei show-ului Desafio, unde Alina a fost concurentă.

Este alaturi de mine de când a murit tatal meu, ma face sa zambesc si sa mai uit de necaz. Incearca in permanenta sa ma cucereasca. E genul de barbat pe care-l dai afara pe usa si intra pe geam”, a declarat Alina Oprea pentru Viva.ro.

Deși păreau un cuplu solid, cu perspective de viitor, Ramona Olaru și Steve Ant au pus punct relației într-un mod total neașteptat. Separarea a avut loc la finalul lunii aprilie, spre surprinderea tuturor. Cei doi au fost extrem de discreți cu despărțirea lor, fără explicații sau reproșuri publice, aproape ca și cum povestea nici nu s-ar fi consumat.

Citește și: Alex Bodi o face praf pe Ramona Olaru, după despărțirea de iubitul grec. ”Acum cântă în arabă… Cu uleiul de măsline nu s-a înțeles bine!!!”

Ramona Olaru, radicală după despărțirea de grecul Steve Ant

Ramona Olaru și-a surprins fanii cu o schimbare radicală de atitudine după despărțirea fulgerătoare de Steve Ant. Chiar dacă relația cu iubitul grec părea perfectă, povestea s-a încheiat brusc, spre surprinderea tuturor.

Acum, asistenta TV anunță că nu mai acceptă compromisuri, stabilitatea financiară a partenerului este nenegociabilă și refuză categoric să fie cea care susține financiar un bărbat.

Eu am zis că n-aș accepta să stau cu un bărbat mai sărac decât mine și să trebuiască să îl întrețin eu. O susțin în continuare și nu o să iau unul sărac, ca să știți! Sub nicio formă! Să-l întrețin eu, să îi dau eu bani de țigări…

Tu mă vrei pe mine la nivelul la care sunt, vii un mucea la mine și ai pretenții, nu? După, dacă nu sunt pentru tine, vii și zici du-te băi…”, a declarat Ramona Olaru, la podcastul lui Cătălin Moroșanu.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Dan Dungaciu susține că AUR guvernează cu PSD doar dacă dă premierul: „Dacă nici în PSD nu mai ai încredere, în cine mai poți să ai încredere în ziua de azi?”

Publicat

la

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, susține că formațiunea condusă de George Simion nu poate să intre într-un nou guvern cu PSD, aruncând astfel speranțele românilor „la coș”, decât dacă dă premierul și este asumat programul de guvernare al partidului suveranist.

„Noi nu guvernăm cu PSD-ul decât cu condiția că noi dăm premierul și programul de guvernare va fi asumat de noi. Programul de guvernare care intră în contradicție majoră cu actualul program de guvernare girat de PSD de aproape un an de zile.

Citește și : PSD ar fi început negocierile cu „suveraniștii” pentru un guvern condus de Sorin Grindeanu (surse)

Nu cred că chiar totul se negociază. Nu se poate negocia premierul și programul. Dacă nici în PSD nu mai ai încredere, cine mai poți să ai încredere în ziua de azi?”, transmite acesta.

Dungaciu mai afirmă că speranțele românilor „nu pot fi aruncate la coș” prin intrarea într-o guvernare cu PSD, formațiune care a participat la guvernare, l-a girat pe Ilie Bolojan și a contribuit la situația în care România se află astăzi.

„Deci noi n-am venit în politică ca să le facem mâine secretar de stat, miniștri sau mai știu eu altceva. Nu ne interesează subiectul ăsta. Noi am venit în politică ca să putem schimba ceva. Și dacă ai 40% din populația României în spate furioasă, supărată, nemulțumită. Domnule nu poți să arunci speranțele oamenilor la coș, intrând într-o guvernare pe care n-o controlezi alături de oamenii care au generat această stare de nemulțumire…

Citește și : Anamaria Gavrilă se „leapădă” de suveranism și anunță că POT trece în tabăra pro-occidentală după discuțiile de la Cotroceni

Deci cu un partid care a generat această criză, a girat acest premier și a dus românii în situația în care este. N-a fost niciun mieunat al PSD-ului împotriva programului SAFE, împotriva investițiilor…”, a declarat analistul.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Băsescu, după eșecul negocierilor pentru noul Guvern: „Niște amatori de proastă calitate care îngroapă țara. Domnii ăștia care se joacă fiecare cu constituția lui trebuie să știe că se pregătesc să saboteze România”

Publicat

la

„Fiecare își pune condițiile lui. Adică, președintele are Constituția lui, PNL are Constituția lui, PSD are Constituția lui. Niciunul nu are Constituția României în vedere. Nu le pasă. Pur și simplu, niște amatori de proastă calitate care îngroapă țara asta”, a precizat Traian Băsescu.

Fostul președinte este de părere că Nicușor Dan trebuia să facă o nominalizare de premier după consultările oficiale de la Cotroceni din ziua precedentă și că în acest moment nu face altceva decât să „târie țara într-o situație de instabilitate politică”.

„De ce? Pentru că în Constituție nu avem numai litera Constituției, avem și spiritul Constituției. Dacă partidele nu sunt în stare să vină fără condiții în fața președințelui, președintele trebuie să spună «Dragi partide parlamentare, pentru că nu puteți, eu voi desemna un premier de la partidul cu cel mai mare număr de parlamentari (n.red. PSD)». Aș face lucrul ăsta și aș da 10 zile să vină cu guvernul. Ceea ce face domnul președinte acum este neconstituțional și târie țara într-o situație de instabilitate politică”, a punctat Băsescu.

Vezi și PSD: Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influenţă exercitat la vârful Guvernului pentru fondurile din programul SAFE

„Dacă partidul cu cel mai mare număr de voturi nu reușește să facă o majoritate, merge la al doilea partid. Sau merge la al treilea, sau merge în altă parte, dar continuă procesul de a încerca să facă guverne. Nu întâi face două săptămâni de întâlniri informale, ceea nu spune în Constituție nicăieri. Că președintele pierde vremea făcând întâlniri informale. Când țara are guvern găzut, e o situație de urgență. Președintele nu pierde vremea, acționează”, a continuat fostul lider de la Cotroceni.

În opinia lui Băsescu, președintele Nicușor Dan este principalul vinovat pentru tărăgănarea numirii unui premier: „Deci, domnii ăștia care se joacă fiecare cu constituția lui trebuie să știe că se pregătesc să saboteze România. Nicușor Dan este primul responsabil pentru că și dânsul pune condiții care nu sunt în Constituție”.

România nu are premier. Nicușor Dan a avut luni o primă rundă de consultări cu partidele, dar fără rezultat. Țara noastră a intrat în criza politică pe 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile. Ulterior, pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru, adică exact numărul de voturi cu care a fost demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021.

În aceeași zi, PNL a decis să treacă în opoziție, iar seara, președintele Nicușor Dan a declarat: „Vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil”.

Consultările formale de la Palatul Cotroceni cu PSD, PNL, USR, UDMR și AUR, pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un Guvern, au început luni, 18 mai. Inițial, șeful statului a spus că „scenariul cu premierul tehnocrat are șanse”, apoi, după prima rundă de consultări cu partidele, că „vom continua până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală”.

Citește și EXCLUSIV Traian Băsescu afirmă că și Ilie Bolojan este „șobolan”: A fost în alianță cu PSD și dintr-o dată descoperă șobolanii, dar el a fost în cușca cu șobolani până acum

Loading

Citește tot

DIVERSE

Oana Gheorghiu propune restructurări la Metrorex: „O companie nu poate evolua sănătos atunci când managementul evită ani întregi decizii dificile”

Publicat

la

Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis marți că a propus pentru Metrorex un plan de restructurare și transformare organizațională a companiei în contextul în care trebuie luate decizii care să nu impună plata costurilor manageriale pe cetățean.

„Metrorex transportă zilnic peste 600.000 de oameni. Problema la Metrorex nu este că primeşte bani de la stat. Problema este că, ani la rând, managementul companiei şi statul român au administrat Metrorex fără preocuparea reală pentru sănătatea companiei pe termen lung. O companie poate supravieţui mult timp pe subvenţii, dar nu poate supravieţui la infinit fără deciziile necesare”, a spus Oana Gheorghiu într-o postare pe Facebook.

Citește și : Mugur Isărescu are veşti proaste: „Nu ne permitem reducerea TVA-ului şi nici indexarea pensiilor”

Aceasta susține că metroul nu va fi niciodată o afacere care aduce profit și trebuie subvenționat, arătând că deficitul cumulat al companiei între 2018 și 2025 a ajuns la aproximativ 1,17 miliarde de lei.

Oana Gheorghiu mai arată că unele contracte încheiate de Metrorex nu par să protejeze suficient interesele companiei, având în vedere că plătește aproximativ 40 de milioane de euro anual pentru mentenanță, iar beneficiile extra-salariale din Contractul Colectiv de Muncă încarcă suplimentar nota de plată.

Vicepremierul consideră că managementul a tolerat de-a lungul timpului un sistem rigid și închis și dezvăluie că în contractul colectiv de muncă s-a făcut extrem de dificilă aducerea de oameni noi și competenți.

„Când vreme de ani întregi aduci aproape exclusiv oameni formaţi în interiorul aceluiaşi sistem, fără competiţie reală şi fără expertiză nouă, compania începe inevitabil să se blocheze în propriile reflexe”, arată Gheorghiu.

În organigrama Metrorex se află 11 contabili-şefi peste alţi 35 de contabili, peste 100 de posturi economice şi administrative, 39 ingineri economişti.

„Nu spun asta pentru a ironiza oamenii care muncesc la Metrorex. Chiar din contră: Metrorex are foarte mulţi profesionişti care ţin efectiv sistemul în viaţă şi care muncesc zilnic într-un mediu extrem de dificil. Dar tocmai pentru a-i proteja pe aceşti oameni şi pentru a proteja compania trebuie spus adevărul: o companie nu poate evolua sănătos atunci când managementul evită ani întregi deciziile dificile şi lasă problemele să se adune până când ele devin imposibil de ignorat”, subliniază Oana Gheorghiu.

Mai mult, ea arată că Metrorex deține spații, terenuri și baze sportive care nu sunt suficient valorificate, precum și că există contracte importante care generează litigii și riscuri financiare în timp ce deciziile importante sunt blocate luni întregi între management, minister şi sindicat.

„Nota de plată vine întotdeauna: prin infrastructură care se degradează; prin presiune pe bugetul public; prin servicii mai slabe pentru călători sau prin ideea că singura soluţie este creşterea preţului biletului. Da, probabil că la un moment dat şi preţul biletului va trebui discutat onest.

Dar nu poţi cere oamenilor să plătească mai mult înainte să faci curăţenie în interiorul sistemului. Nu poţi cere mai mult de la cetăţean înainte să tai costurile absurde, să repari dezechilibrele şi să demonstrezi că banii existenţi sunt administraţi responsabil”, a adăugat ea.

„De aceea am propus pentru Metrorex un management de redresare, selectarea unei echipe cu experienţă reală în restructurare şi transformare organizaţională, capabilă să ia decizii dificile, să renegocieze contracte, să reorganizeze compania şi să o readucă pe o direcţie sustenabilă.

Citește și : Tic-tac, tic-tac! Ministrul interimar al Finanțelor avertizează: ”31 iulie, un nou test de credibilitate economică pentru România”. Ce sa va întâmpla atunci

Altfel spus, o intervenţie profesionistă, făcută în interesul companiei şi al călătorilor. Pentru că Metrorex nu aparţine unui partid, ci oamenilor care aşteaptă în fiecare dimineaţă pe peron şi care au dreptul la un sistem administrat responsabil. Ce trebuie să înţelegem este că în multe companii de stat, problema nu este lipsa banilor. Problema este lipsa deciziilor”, a mai spus Gheorghiu.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Daniel Pavel este în doliu. Anunțul făcut înainte de finala Desafio: Aventura: „Mai mult decât oricând simt să vă am aproape”

Publicat

la

Daniel Pavel trece printr-o cumpănă grea chiar în momentul culminant al carierei sale recente. Prezentatorul și-a înmormântat tatăl, pe 19 mai, în aceeași zi în care Pro TV difuzează marea finală a competiției.

Daniel Pavel a ales să păstreze discreția cu privire la acest eveniment trist, dar a postat un mesaj emoționant. Acesta și-a îndemnat fanii să urmărească emisiunea, mărturisind totodată că simte nevoia de susținere mai mult ca oricând.

Dragii mei oameni, mai mult decât oricând, simt să vă am aproape. Mâine este semifinala Desafio: Aventura, drumul spre finală este pavat cu momente unice, gândite special pentru voi, dragii mei! Vă iubesc, ne auzim mâine cu mai multe gânduri… Dumnezeu să vă binecuvânteze”, este mesajul transmis de Daniel Pavel, în mediul online.

Citește și: Daniel Pavel și Ana Maria Pop, dezvăluiri despre viața de cuplu. Cum a început povestea de dragoste dintre cei doi: „Am invitat-o la cofetărie, la Viena”

Daniel Pavel și soția lui au buget comun după căsătorie

Avem un buget întotdeauna la comun. Căsătoria a adus și bugetare comună. Eram obișnuit să o fac mai mult eu sau mai mult ea. Ce este foarte interesant este că nu cheltuim mai mult. Adică am învățat să cheltuim totdeauna sub ceea ce câștigăm. Am învățat de la un uriaș al investițiilor, Warren Buffet: trăiește și cheltuiește întotdeauna sub potențialul tău.

Ai 1.000 de lei la tine, cheltuie doar 70% din ei, cheltuie doar 700 de lei. Și pot să spun că în primele luni ale anului am reușit, în limitele date de economia noastră. Se mai strânge, că e recesiune dar, într-adevăr, foarte bine zici.

Ținem cont de aceste aspecte, mai ales în branșa aceasta creativă, în care depinzi foarte mult de un proiect. De valoarea următorului proiect depinzi, că nu știm când va fi, dar e bine. Slavă lui Dumnezeu!

Facem doi ani de la căsătorie. Nici nouă nu ne vine să credem că a trecut timpul. Suntem destul de proaspeți, ca să spunașa. Ne descoperim în continuare. Nu înțelegem foarte multe, adică avem curiozitatea unei perechi de la început.

Pe de altă parte ne vedem și de rinți, de nași, pentru că avem două perechi de nași. Odată cu mariajul nostru au venit și toate aceste obligații, dar care nu obligă, nu este o corvoadă penru noi, ci este ceva frumos. Ne face plăcere să ne vedem cu ei”, declarat Daniel Pavel pentru Viva.ro.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend