ACTUAL
O fabrică importantă din Maramureș se închide. Aproximativ 450 de angajați vor fi concediați
Publicat
acum 2 orela
Autor
admin

O fabrică importantă din Maramureș se pregătește să își închidă porțile. Printmasters va opri treptat producția de la Cicârlău, iar aproximativ 450 de angajați își vor pierde locurile de muncă. Activitatea ar urma să înceteze în mai 2027.
Veste grea pentru sute de familii din Maramureș. Printmasters va închide fabrica din Cicârlău, iar aproximativ 450 de angajați vor fi disponibilizați. Închiderea nu se va face de pe o zi pe alta. Producția va fi redusă treptat și ar urma să se oprească în luna mai 2027. După aceea vor continua procedurile necesare pentru închiderea completă a societății, programată până la finalul anului 2027.
Pentru Cicârlău și localitățile din jur, pierderea a sute de locuri de muncă va fi greu de trecut cu vederea. Nu sunt afectați doar angajații fabricii, ci și familiile lor, furnizorii și afacerile locale care depind, într-o măsură mai mare sau mai mică, de activitatea companiei.
De ce se închide fabrica Printmasters din Cicârlău
Conducerea Printmasters spune că decizia nu are legătură cu munca angajaților sau cu rezultatele fabricii din Maramureș. Motivul ține de planurile Grupului Solo, din care face parte compania. Grupul vrea să își concentreze producția și logistica pentru Europa Centrală și de Est într-o singură unitate, iar fabrica din Cicârlău nu mai face parte din strategia pe termen lung. Jacques de Boer, CEO-ul Printmasters, spune că hotărârea a fost una dificilă și că rezultatele fabricii nu au stat la baza acesteia.
„Aceasta a fost o decizie extrem de dificilă care nu reflectă performanța societății Printmasters sau a angajaților săi. Printmasters a oferit constant o muncă de înaltă calitate și a jucat un rol important în dezvoltarea afacerii. Decizia este determinată exclusiv de strategia de business pe termen lung a Grupului”, a transmis Jacques de Boer, conform Directmm.ro.
Aproximativ 450 de angajați vor fi disponibilizați
Închiderea fabricii înseamnă dispariția a aproximativ 450 de locuri de muncă. Procesul va avea loc în etape, pe măsură ce producția va fi redusă. Compania spune că oamenii care vor fi disponibilizați vor primi sprijin în perioada următoare. Printre măsurile anunțate se numără indemnizații de concediere, ajutor pentru găsirea unui nou loc de muncă și acces la consiliere. Valoarea pachetelor financiare nu a fost făcută publică. Reprezentanții companiei urmează să discute detaliile procesului cu angajații și cu autoritățile locale.
Compania făcea recrutări cu puțin timp înainte de anunț
Anunțul închiderii a venit cu atât mai surprinzător cu cât Printmasters publicase, pe 21 august, un anunț de angajare. La mai puțin de două săptămâni distanță, angajații au aflat că fabrica urmează să fie închisă.
Situația ridică semne de întrebare legate de momentul în care a fost luată decizia și de felul în care au fost gestionate recrutările chiar înainte ca planurile de închidere să fie făcute publice. Pentru oamenii care lucrează aici, însă, problema imediată este mult mai simplă și mai apăsătoare: în lunile următoare vor trebui să își caute un alt loc de muncă.
Fabrica se extinsese cu doar câțiva ani înainte
Printmasters este cunoscută pentru producția și personalizarea obiectelor promoționale destinate piețelor din România și Europa de Est.
Până nu demult, fabrica din Cicârlău părea să aibă un viitor pe termen lung. În 2024, când compania marca zece ani de activitate, aici a fost inaugurată o nouă hală de producție și un depozit. Investiția a mărit capacitatea unității și a întărit poziția fabricii în zonă. La numai câțiva ani distanță, planurile s-au schimbat. Reorganizarea vine după integrarea companiei-mamă XD Connects în Solo Group și după o nouă analiză a activităților din regiune.
![]()
Poate îți place și...

TAROM renunță la ruta București-Belgrad după 16 ani de operare. Zborurile dispar și din programul pentru vara lui 2027

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro

Percheziții la Facultatea de Medicină din Constanța. Sunt acuzații grave de luare și dare de mită pentru promovarea examenelor
ACTUAL
TAROM renunță la ruta București-Belgrad după 16 ani de operare. Zborurile dispar și din programul pentru vara lui 2027
Publicat
acum 41 de minutela
4 septembrie 2026Autor
admin

Deși compania aeriană TAROM anunțase inițial că va suspenda serviciul doar pe perioada sezonului de iarnă, recent a eliminat din sistemul de rezervări și zborurile programate pentru sezonul de vară 2027, ceea ce indică renunțarea definitivă la rută.
Ruta București-Belgrad a fost lansată în 2010. În prezent, TAROM mai operează doar două zboruri pe săptămână între cele două capitale, după ce, în ultimul an, frecvența a variat între una și trei rotații săptămânale. Compania a suspendat, de altfel, ruta timp de trei luni și în această vară, scrie exyuaviation.
Air Serbia domină ruta dintre București și Belgrad
În ultimii ani, traficul de pasageri pe ruta București-Belgrad a crescut considerabil, însă această evoluție a fost susținută în principal de Air Serbia.
TAROM are în prezent acorduri de tip code-share pe cele 11 servicii săptămânale operate de Air Serbia între cele două capitale. Codul TAROM este folosit, de asemenea, pe zborurile Air Serbia de la Belgrad către Stockholm, Ljubljana, Oslo, Podgorica, Tivat și Zagreb.
În sens invers, Air Serbia își plasează codul și numerele de zbor pe cursele operate de TAROM de la București către Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Chișinău, pe lângă zborurile TAROM dintre București și Belgrad. Renunțarea TAROM la ruta directă nu înseamnă, prin urmare, dispariția completă a conexiunilor comerciale dintre cele două companii aeriene.
TAROM continuă programul de restructurare
Decizia de a renunța la ruta București-Belgrad vine într-un context financiar dificil pentru celebra companie aeriană. TAROM se confruntă de mai mulți ani cu pierderi și se află în plin proces de restructurare, susținut de stat.
În 2024, Comisia Europeană a aprobat un ajutor de restructurare în valoare de 95,3 milioane de euro pentru transportatorul român, care a acumulat de-a lungul anilor pierderi semnificative și capitaluri proprii negative.
Anul trecut, TAROM a înregistrat o pierdere de 37 de milioane de euro, în timp ce datoriile financiare ale companiei au ajuns la 176,9 milioane de euro.
Renunțarea la Belgrad contrazice planul pentru un hub regional la București
Retragerea de pe ruta București-Belgrad contrastează însă cu strategia prezentată recent de directorul general al TAROM, Bogdan Costaș, care vorbea despre transformarea Capitalei într-un mini-hub regional pentru Balcani.
În luna aprilie, Costaș declara că TAROM își dorește să dezvolte Bucureștiul ca punct de conexiune între mai multe destinații din regiune și marile huburi europene: „Dorim să poziționăm Bucureștiul ca un hub regional care să conecteze destinații balcanice precum Belgrad, Cluj sau Sarajevo cu huburi importante precum Amsterdam, Paris sau Madrid. De asemenea, luăm în considerare cooperarea cu companii aeriene regionale mai mici, precum cea pe care o avem cu Air Serbia”.
![]()
ACTUAL
EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
Publicat
acum 2 orela
4 septembrie 2026Autor
admin
Orașul Curtea de Argeș s-a transformat într-un adevărat pol industrial cu amprentă germană. Se poate spune chiar că economia orasului depinde de Germania. O analiză a datelor financiare realizata de echipa ziarului nostru arată că economia locală depinde direct de performanța celor patru giganți industriali din Germania stabiliți în municipiu: Kärcher (prin CER Cleaning Equipment), Dr. Oetker, Steinel Electronic și Fuchs Condimente. Datele financiare oficiale confirmă un fenomen economic rar întâlnit: un oraș de 25.000 de locuitori a cărui linie financiară este trasată de patru mari concerne nemțești.
Împreună, cele patru mari concerne au depășit pragul istoric de 2,3 miliarde de lei cifră de afaceri anuală, sumă ce reprezintă peste 60% din rulajul financiar total al tuturor firmelor înregistrate în municipiu.
| Companie / Indicator (Sursa: ListaFirme) | Cifră de Afaceri (RON) | Profit Net (RON) | Angajați | Domeniu de activitate (Cod CAEN) |
| CER Cleaning Equipment (Kärcher) | 1.211,7 mil. | 11,3 mil. | 884 | Fabricarea de aparate electrocasnice (2751) |
| Dr. Oetker RO SRL | 483,5 mil. | 74,2 mil. | 510 | Fabricarea altor produse alimentare (1089) |
| Steinel Electronic SRL | 389,3 mil. | 4,0 mil. | 510 | Echipamente electrice de iluminat & senzori (2740) |
| Fuchs Condimente RO SRL | 244,9 mil. | 18,6 mil. | 365 | Fabricarea condimentelor și ingredientelor (1084) |
| TOTAL GIGANȚI GERMANI | 2.329,4 mil. RON | 108,1 mil. RON | 2.269 angajați | — |
Unul din trei angajați din sectorul privat își ridică salariul de la un investitor german
Peste 2.260 de localnici lucrează direct în fabricile deținute de germani, ceea ce înseamnă că unul din trei angajați din sectorul privat își ridică salariul de la un investitor german.
- CER Cleaning Equipment (Kärcher) conduce detașat topul cifrei de afaceri, înregistrând 1,21 miliarde lei și un efectiv de 884 de angajați, fiind cel mai mare angajator industrial din oraș.
- Dr. Oetker RO ocupă locul secund ca afaceri, cu 483,5 milioane lei, însă este campioana absolută la profitabilitate: 74,2 milioane lei profit net obținut cu un număr de 510 salariați.
- Steinel Electronic contribuie masiv pe zona tehnologică, înregistrând o cifră de afaceri de 389,3 milioane lei și un colectiv de 510 angajați.
- Fuchs Condimente completează plutonul cu 244,9 milioane lei în afaceri și 365 de angajați, continuând investițiile în spațiile de producție și depozitare.
Concluzii cheie care arata clar: Careul de ași german care ține în spate Curtea de Argeș
- Ponderea în afacerile orașului: Cele 4 companii însumează o cifră de afaceri combinată de 2,32 miliarde lei (aproximativ 468 milioane euro), reprezentând peste 60% din tot rulajul economic din Curtea de Argeș.
- Impact pe piața muncii: Cu un efectiv cumulativ de 2.269 de angajați, companiile germane plătesc salariile a peste o treime din populația activă angajată în sectorul privat local.
- Profitabilitate și Taxe: Companiile au înregistrat un profit net cumulat de 108,1 milioane lei. Lider la profitabilitate este Dr. Oetker, cu un profit net de 74,2 milioane lei.
Ponderea masivă a companiilor germane se traduce prin stabilitate socială și venituri constante pentru administrația locală. Cu un profit net cumulat ce depășește 108 milioane de lei, investitorii germani virează anual zeci de milioane de lei sub formă de impozite pe profit, TVA și contribuții salariale.
La nivel local, taxele pe suprafețele industriale vaste și cotele defalcate din impozitul pe venitul celor peste 2.260 de salariați constituie principala sursă din care se finanțează investițiile publice și infrastructura din Curtea de Argeș. Investițiile continue ale celor patru producători garantează că orașul va rămâne, pe termen lung, o adevărată enclavă industrială de succes în Argeș.
![]()
ACTUAL
Percheziții la Facultatea de Medicină din Constanța. Sunt acuzații grave de luare și dare de mită pentru promovarea examenelor
Publicat
acum 2 orela
4 septembrie 2026Autor
admin

Percheziții la Facultatea de Medicină din Constanța. Potrivit unor surse citate de presa locală, ancheta vizează un dosar amplu de corupție privind fraudarea examenelor universitare, fiind puse în executare 26 de mandate de percheziție la sediul Facultății de Medicină, precum și la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice. Acuzațiile ar fi de dare și luare de mită, scrie Ziua de Constanța.
Percheziții la Facultatea de Medicină din Constanța. Procurorii caută dovezi privind fraudarea examenelor
Chiar în ziua în care procurorii DNA au descins la sediul facultății din cadrul Universității Ovidius are loc proba de admitere din sesiunea de toamnă pentru specializarea Balneofiziokinetoterapie.
Deși unitatea de învățământ a fost împânzită de procurori, studenții veniți pentru înscrieri, înmatriculări sau cu situații legate de licență au fost lăsați să intre în clădire. Inițial li se interzisese accesul în săli fără a li se oferi vreo explicație.
În prezent, conducerea executivă a Facultății de Medicină este asigurată de decanul prof. univ. dr. Doina-Ecaterina Tofolean, alături de o echipă formată din cinci prodecani: conf. univ. dr. Emma Gheorghe (Asigurarea și evaluarea calității), prof. univ. dr. Sanda Jurja (Imagine, comunicare și activitate didactică), ș.l. univ. dr. Loredana Hanzu-Pazara (Cercetare științifică, relații internaționale și studenți străini), conf. univ. dr. Laurențiu-Tony Hangan (Management, dezvoltare academică și probleme ale studenților) și prof. univ. dr. Ariadna-Petronela Fildan (Management, dezvoltare academică și probleme ale rezidenților), mai scrie presa locală.
![]()
ACTUAL
Romanian Open Championship prezentat de DP World 2026. Trei zile în care golful se joacă la București la un alt nivel
Publicat
acum 3 orela
4 septembrie 2026Autor
admin
Cu premii în valoare totală de 100.000 de euro, ROC 2026 se va desfășura pe două dintre terenurile importante ale golfului românesc – Bucharest Golf Club și National Golf & Country Club.
Ajuns la cea de-a treia ediție, turneul aduce la start 20 de jucători profesioniști și 60 de amatori, reuniți în 20 de echipe formate din câte un profesionist și trei amatori.
”Este un format care schimbă dinamica obișnuită a unei competiții. Profesionistul și amatorul împart același fairway, citesc aceleași green-uri și trăiesc aceeași presiune a loviturii care poate schimba o rundă. Faptul că avem anul acesta 20 de profesioniști și 60 de amatori, un fond de premiere de 100.000 de euro arată evoluția evenimentului și interesul tot mai mare pentru golf în România”, a declarat Vladi Marinov, PGA Professional și Rules Official al turneului.

„Ne dorim ca Romanian Open Championship să fie un eveniment în care performanța sportivă și experiența participanților să fie la același nivel. Experiența ROC 2026 este construită și alături de o comunitate de branduri care se întâlnesc, timp de trei zile, în jurul jocului și al universului său”, a precizat Cristina Petrovici, Director Turneu – Romanian Open Championship prezentat de DP World.
Campioni consacrați la București
Printre profesioniștii confirmați se află James Kingston, de două ori câștigător în DP World Tour și de patru ori câștigător în Legends Tour. Kingston a câștigat în 2025 OFX Irish Legends și în 2024 a câștigat prima ediție a Romanian Open Championship.
Componenta feminină a turneului aduce la București jucătoare cu experiență internațională și rezultate importante în Ladies European Tour, printre care Kristýna Napoleaová, Camilla Lennarth, Alexandra Swayne, Louise Rydqvist, Whitney Hillier și Ana Dawson.
Pentru Louise Rydqvist, participarea la Romanian Open Championship vine într-un moment important al sezonului. Suedeza a obținut recent cea mai bună clasare a sa la o competiție Ladies European Tour, un loc 4 la KPMG Women’s Irish Open, desfășurat la K Club la sfârșitul lunii august.

Napoleaová aduce cu ea la Bucurețti o poveste spectaculoasă, de tranziție, în lumea sportului profesionist. A fost fotbalistă și a jucat inclusiv la AC Sparta Prague, iar după o accidentare la genunchi și-a schimbat cariera. S-a apucat de golf la 20 de ani și a devenit profesionistă doar câțiva ani mai târziu. În 2023 a câștigat Amundi German Masters, devenind a treia jucătoare din Cehia care câștigă în Ladies European Tour.
Lista completă a jucătorilor o găsiți pe am.golf, platforma oficială a tuturor competițiilor de golf din regiune.
Romanian Open Championship 2026
10–12 septembrie 2026
Bucharest Golf Club & National Golf & Country Club
20 profesioniști · 60 amatori · 20 echipe
Fond total de premiere: 100.000 €
De la Pro-Am la lupta pentru trofeul ROC
Prima zi de joc, 10 septembrie, este rezervată Romanian Open Championship Pro-Am și se desfășoară la Bucharest Golf Club. După dimineața dedicată încălzirii, jucătorii intră pe teren la ora 11:30, într-un shotgun start, pentru o rundă de aproximativ patru-cinci ore. Ziua se încheie cu prânzul și ceremonia de premiere a Pro-Am-ului.
Vineri, competiția se mută la National Golf & Country Club, unde începe prima rundă a Romanian Open Championship.
Sâmbătă dimineață, de la ora 09:00, jucătorii revin pe teren pentru runda decisivă. La capătul ei vor fi desemnați câștigătorii ediției 2026, ceremonia de premiere fiind programată în aceeași după-amiază.

Când precizia de pe fairway întâlnește precizia mecanică
Unul dintre momentele care pot schimba instantaneu atmosfera unei zile de turneu rămâne Hole-in-One Challenge.
Joi, pe parcursul numărul 7 de la Bucharest Golf Club, competiția Hole-in-One va avea ca premiu, un ceas oferit de EraVault. Este poate una dintre cele mai frumoase coincidențe de limbaj dintre golf și lumea ceasurilor: în ambele, performanța se măsoară în precizie, iar diferența o pot face detalii aproape imperceptibile.
Vineri, provocarea continuă pe parcursul numărul 7 de la National Golf & Country Club, cu o mașină premiu oferită de AUTOKLASS. Dar ROC nu se termină odată ce mingea intră în cupă. Turneul a fost construit în jurul experienței participanților și partenerilor care împărtășesc aceeași plăcere a jocului, dar și un anumit mod de a privi timpul: fără grabă, cu atenție la detalii și cu respect pentru performanță.
”Un turneu se construiește pe teren, dar identitatea lui se formează și dincolo de fairway. Pentru ediția 2026, am început colaborarea cu Black Sheep care va semna strategia de imagine a turneului, comunicarea și promovarea Romanian Open Championship”, a spus Cristina Petrovici, Director Turneu.
”Vom construi o voce care își propune să ducă mai aproape de public nu doar competiția, ci și cultura care există în jurul golfului: respect pentru joc, performanță, precizie și apartenența la o comunitate”, a explicat Andreea Preda, Purpose Driven Communicator în cadrul Black Sheep.
![]()
ACTUAL
Momente de panică la bordul unui avion Ryanair. O femeia a leșinat, iar alta a făcut atac de panică după ce aeronava a rămas blocată la sol 5 ore
Publicat
acum 3 orela
4 septembrie 2026Autor
admin

Momente de panică la bordul unui avion Ryanair, din cauza unei defecțiuni tehnice. Aeronava care urma să decoleze de pe aeroportul din Chania, Creta, spre Salonic a fost întoarcă la punctul de parcare pentru verificări, informează ERT, televiziunea națională din Grecia.
Momente de panică la bordul unui avion Ryanair, din cauza unei defecțiuni tehnice
Potrivit primelor informații, defecțiunea tehnică a apărut în timpul rulării avionului pe pistă. Aeronava în cauză era un Boeing 737 și avea la bord 183 de pasageri. au rămas blocați timp de cinci ore pe pista aeroportului din Chania.
Din cauza defecțiunii tehnice, pasagerii au fost nevoiți să stea cinci ore în avionul blocat la sol. Oamenii și-au pierdut răbdarea și acuză compania că nu li s-a oferit nici măcar apă gratis. O femeie a leșinat, iar alta a făcut atac de panică.
Revoltate de situație, 25 de persoane au cerut să fie debarcate pentru a-și continua călătoria cu o altă companie aeriană. În timpul coborârii, una dintre pasagere a suferit un accident și s-a rănit la picior. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale
După cinci ore de așteptare, autoritățile au aprobat în final reluarea zborului, iar avionul a decolat în jurul orei 21.50 cu restul pasagerilor la bord, scrie Libertatea.
![]()

Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină în comuna Valea Danului pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la două lăzi frigorifice, aflate pe amplasamentul unui operator economic, în afara construcției. La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau în dezvoltare la elementele combustibile ale acestora și prezentau pericol de propagare la o anexă și la construcțiile învecinate. În urma evenimentului, nu au fost identificate victime, iar, din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, de la un conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător, sau cu izolația deteriorată.
![]()

TAROM renunță la ruta București-Belgrad după 16 ani de operare. Zborurile dispar și din programul pentru vara lui 2027

PSD ar reuși să strângă 230 din cele 233 de voturi necesare învestirii unui nou Guvern (surse)

Școala începe în haos, elevii nu știu ce examene dau. Ministrul Educației se face că plouă: „Nu este nevoie să previzionăm uragane la fiecare bătaie de aripi”

Horoscop Urania 5 – 11 septembrie 2026. Luna Nouă în Fecioară îi îndeamnă pe nativi să facă ordine în viața lor. Aproape totul se schimbă, de la reorganizarea rutinei până la renunțarea la situații consumatoare de timp și energie

A murit actrița Adriana Piteșteanu. Artista avea vârsta de 90 de ani

Bărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!

Au început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine

Misterul celor 95.000 de lei la Curtea de Argeș: Cum a devenit o cisternă ISU o „simplă cisternă” peste noapte și de ce s-a panicat Primăria

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Poliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei
Cu chiu, cu vai și numai după intervenția Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș...

Drept la replică al IPJ ARGEȘ
Cu precizrea ca pana si în dreptul la replica IPJ Arges prezintă date nereale – solicitarea fost facuta prima data...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Pitești Retail Park marchează începutul noului an școlar cu un atelier creativ și o expoziție de mașini clasice
Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori, în primul weekend din septembrie, la două evenimente organizate cu ocazia Back to...
Curtea de Argeș

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
Orașul Curtea de Argeș s-a transformat într-un adevărat pol industrial cu amprentă germană. Se poate spune chiar că economia orasului...

Incendiu la o firmă din Valea Danului
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină în comuna Valea Danului pentru localizarea și lichidarea...

Au început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!
După ce, timp de aproape două luni, ziarul și televiziunea noastră au relatat permanent despre problemele grave de pe drumul...

ATENȚIE! Circulația pe Transfăgărășan (DN7C) se închide vineri, 4 septembrie 2026, pentru un eveniment privat – De ce sunt revoltați turiștii
CNAIR informează că vineri, 4 septembrie 2026, în intervalul orar 07:00 – 11:00, traficul rutier va fi complet blocat pe...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...
Mioveni

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
Câmpulung

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
Valul de haos care a lovit administrația locală din întreaga țară a lăsat urme și la Curtea de Argeș. Mii...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDatoria publică a României depășește 60% din PIB, declanșând înghețarea cheltuielilor sociale
ACTUALacum 2 săptămâniALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCum pot deveni AI, software și semiconductoarele noile motoare ale economiei
ACTUALacum o săptămânăFosta Electroargeș vrea să producă drone militare pentru Armata Română
ACTUALacum o săptămânăSacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
ACTUALacum 7 zileBărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni
LIFESTYLEacum o săptămânăTranzacțiile rapide și portofelele electronice schimbă modul în care românii plătesc pe internet
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri












Ultimele Comentarii