Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Noul Program Operațional pentru Transport, aprobat de Comisia Europeană, susține Grindeanu / Ce autostrăzi sunt cuprinse la finanțare și de ce lipsește Ploiești-Brașov

Publicat

in

V. Cozmei • HotNews.ro

Programul Operațional pentru Transport, mecanismul prin care Uniunea Europeană cofinanțează nerambursabil cu fonduri europene proiectele din domeniul infrastructurii și transporturilor în perioada 2021 – 2027 a fost aprobat de către Bruxelles, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Proiectele rutiere din Master Planul de TransportFoto: MT

„Programul Operațional pentru Transport a fost aprobat de Comisia Europeană. Suma alocată prin POT 2021- 2027 este de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile”, explică Grindeanu.

Potrivit acestuia, fondurile vor fi folosite pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport rutier, feroviar (inclusiv metrou) și naval a României, în următorii 7 ani.

Autostrăzile prioritare la finanțarea europeană nerambursabilă pe perioada 2021-2027

Printre proiectele care urmează să fie finanțate prin POT 2021-2027 se numără:

– Autostrada Sibiu-Pitești

– Autostrada Sibiu-Brașov

– Autostrada Ungheni-Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș (mai puțin sectoarele de capăt finanțate prin PNRR)

– Autostrada Brașov-Bacău

– Autostrada Timișoara-Moravița

– Autostrada Pașcani-Siret.

„Vor mai fi finanțate extensii și modernizări ale infrastructurii feroviare (inclusiv rețeaua de metrou), dar și proiecte pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre”, spune Grindeanu.

De ce lipsește din listă și autostrada Ploiești – Brașov de pe Valea Prahovei?

Întrebați de ce din lista de autostrăzi finanțabile prin fonduri europene lipsește și celebra autostradă Ploiești – Comarnic – Brașov, reprezentanții Ministerului Transporturilor au spus că aceasta este deocamdată în faza de realizare a Studiului de Fezabilitate, etapă finanțată în cadrul POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare), cadrul financiar european care se încheie acum.

Potrivit acestora, odată finalizat SF-ul, va fi luată o decizie despre cum va fi finanțată construcția propriu-zisă.

HotNews.ro a scris recent că în cadrul realizării SF-ului pentru Autostrada Ploiești – Brașov consultantul a ales un traseu cu soluții tehnice „fantasmagorice” ce au dus estimarea prețului autostrăzii aproape de 9 miliarde de euro.

Cu puțin timp înainte, premierul Nicolae Ciucă anunța că ar putea fi reluată ideea construirii autostrăzii Ploiești-Brașov în parteneriat public-privat (PPP), o soluție care a fost încercată de alte patru ori de guverne anterioare, de fiecare dată fără succes, și pe urma căreia s-a pierdut peste 15 ani fără ca pe Valea Prahovei să se construiască ceva…

VEZI ȘI:

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Meta i-a șters contul de Facebook al atacatorului lui Fico

Publicat

in

Meta a șters contul atacatorului lui Robert Fico, după ce Juraj Cintula l-a împușcat săptămâna trecută de patru ori pe premierul slovac, au declarat marți compania și o agenție de stat, în timp ce guvernul continuă să verifice dacă atacatorul a avut ajutor sau a fost singur, relatează Reuters.

Bărbatul arestat pentru tentativa de asasinare asupra lui Robert FicoFoto: AFP / AFP / Profimedia

Viața lui Fico nu mai este în pericol și se recuperează în spital, după ce a fost lovit de patru gloanțe miercurea trecută, în prima tentativă majoră de asasinat asupra unui lider politic european de peste 20 de ani.

Oficialii guvernului slovac au declarat duminică, la patru zile după atac, că o echipă cercetează dacă suspectul a acţionat ca parte a unui grup de persoane ce s-au încurajat reciproc să recurgă la un asasinat, după ce au spus că Cintula e posibil să nu fi fost un lup singuratic, cum s-a crezut la început.

Marți, Meta a declarat că a șters contul atacatorului în noaptea incidentului și a informat autoritățile slovace despre eliminarea acestuia. Potrivit companiei, Meta rămas în contact cu autoritățile și cu forțele de ordine.

Site-urile de știri Dennik N și Aktuality au fost primele care au raportat că Meta a eliminat profilul de Facebook al atacatorului.

Consiliul de Stat pentru Servicii Media, care a fost în contact cu Facebook și alte platforme de socializare imediat după atac, a mai spus într-un comunicat că Meta l-a informat marți despre eliminarea contului.

Ministrul de Interne Matus Sutaj Estok a declarat marți seara postului de televiziune TA3 că cea mai probabilă versiune este că atacatorul avea complici, dar anchetatorii lucrau și la varianta ca acesta să fi acționat singur.

„Vă garantez că vom investiga totul”, a spus el.

Duminică el spunea că la aproximativ două ore după atac lui Cintula îi dispăruse tot istoricul de mesaje de pe Facebook, dar nu de el sau de soția lui.

Citește și:

Citeste mai mult

NATIONAL

Kansas: Clinicile de avorturi atacă legea care îi obligă să raporteze motivele pacienților

Publicat

in

Clinicile de avort din Kansas cer unei instanțe de stat să blocheze o nouă lege care îi obligă să raporteze autorităților de stat motivele pentru care pacientele fac avorturi, potrivit AFP.

AvortFoto: Traci Hahn | Dreamstime.com

Într-o moțiune depusă luni seara târziu la Tribunalul Civil din Johnson County, furnizorii de serrvicii de avort au declarat că legea, adoptată de legislativul republican al statului în aprilie, în ciuda veto-ului guvernatorului democrat, și care urmează să intre în vigoare în iulie, ar încălca dreptul lor la libera exprimare conform Constituției SUA și dreptul pacienților.

Aceștia cer instanței să le permită să adauge această cerere la procesul lor anterior privind o lege care îi obligă pe medici să le spună pacientelor că avortul cu medicamente poate fi inversat, o afirmație care nu este susținută de dovezi. Ei au obținut un ordin preliminar de blocare a acestei legi în octombrie.

„Decizia de a face un avort este profund personală – nimeni nu ar trebui să fie obligat să spună guvernului de ce ia această decizie”, a declarat Alice Wang, avocat la Center for Reproductive Rights, care îi reprezintă pe medici. „Este sincer înspăimântător faptul că statul Kansas încearcă să colecteze acest tip de informații private și nu este clar cum vor fi folosite.”

Biroul procurorului general al statului Kansas, Kris Kobach, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Avortul este legal în Kansas până la 22 de săptămâni, iar în 2019, cea mai înaltă instanță a statului a decis că Constituția Kansasului protejează dreptul la avort. În august 2022, alegătorii din Kansas au respins o măsură de eliminare a protecției avortului din constituția statului.

Acest vot a avut loc după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat precedentul istoric Roe vs. Wade, care stabilise dreptul la avort la nivel național, permițând multor state conduse de republicani să interzică sau să restricționeze avortul. (foto: Traci Hahn | Dreamstime.com)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend