Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Noaptea Muzeelor 2020, amânată pentru 14 noiembrie

Publicat

in

Ediţia de anul acesta a Nopţii Muzeelor va avea loc pe 14 noiembrie, potrivit unei propuneri a organizatorilor europeni. Iniţial, Noaptea Muzeelor a fost programată pentru 16 mai, dar evenimentul a fost amânat din cauza crizei provocate de noul coronavirus.

„Pandemia declanşată de COVID-19 a determinat organizatorii europeni ai Nopţii Muzeelor să modifice data de organizare a ediţiei 2020. Propunerea este pentru data de 14 noiembrie 2020″, se arată într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook a ediţiei româneşti a evenimentului cultural.

Noaptea Muzeelor este organizată în mod tradiţional în sâmbăta cea mai aporopiată de data de 18 mai, când este marcată Ziua Internaţională a Muzeelor. Anul acesta, evenimentul era programat pe 16 mai.

Iniţiata de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, manifestarea adună mii de muzee şi instituţii culturale din zeci de ţări europene care îşi păstrează deschise porţile în aceeaşi noapte.

Citește și: ‘ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM’ – Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol

Ediţia de anul trecut a Nopţii Muzeelor a atras peste 1 milion de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite instituţii muzeale, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte.

În România, evenimentul este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Se pun bazele unui gigant european – O tranzacție de 12 miliarde de euro ar rezulta în cea mai mare bancă din zona euro

Publicat

in

De

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat miercuri că este interesat de preluarea Sabadell, şi a depus o ofertă care evaluează rivala mai mică la aproximativ 12 miliarde de euro, transmite Reuters.

O uniune între a doua şi a patra mare bancă din Spania, după o încercare similară care a eşuat în 2020, ar crea un creditor cu active totale de peste 1.000 miliarde de euro şi ar reprezenta cel mai recent proces de consolidare din sectorul bancar spaniol.

Posibila fuziune ar permite BBVA să-şi extindă activitatea dincolo de Mexic, principala sa piaţă, şi de economiile în curs de dezvoltare, cum ar fi cele din America de Sud şi Turcia, şi să se concentreze pe piaţa internă.

„Cea mai mare bancă din zona euro”

“Noua entitate ar avea pe plan global peste 100 de milioane de clienţi şi ar avea ca obiectiv să devină “cea mai mare bancă în funcţie de capitalizarea bursieră din zona euro”, se arată într-un comunicat al BBVA.

Sabadell, ale cărei acţiuni au crescut de cinci ori din 2020, a precizat că Board-ul său va analiza oferta.

Potenţiala fuziune vine după o perioadă de consolidare în sector, în condiţiile în care băncile spaniole caută să-şi reducă costurile şi să-şi extindă activităţile. Spania are acum 10 bănci, în scădere de la 55 înainte de începutul crizei financiare globale din 2008.

Combinarea entităţilor are sens din punct de vedere strategic, a precizat BBVA, ţinând cont de modelele lor de afaceri complementare, Sabadell fiind un jucător important pe segmentul IMM-urilor. De asemenea, economiile de costuri pentru BBVA ar urma să se situeze la aproximativ 850 milioane de euro.

Citeste mai mult

NATIONAL

O șansă pentru Horațiu Moldovan – Atletico Madrid vrea să-l vândă pe Jan Oblak și să cumpere un alt portar

Publicat

in

De

Echipa spaniolă de fotbal Atletico Madrid vrea să-l vândă la finalul acestui sezon pe portarul său titular, Jan Oblak, căruia îi caută deja un înlocuitor, informează cotidianul sportiv AS.

Clubul madrilen l-a recrutat în iarnă pe portarul român Horaţiu Moldovan, de la Rapid Bucureşti, în prezent rezerva lui Oblak. Slovenul are un contract valabil până în 2028, cu o clauză de reziliere de 120 de milioane de euro, însă valoarea sa de piaţă este de 30 de milioane de euro.

Timp de multe sezoane, Oblak s-a aflat în vizorul marilor cluburi din Premier League, iar Atletico s-a opus de fiecare dată plecării sale, dar acum cum oficialii spanioli “sunt dispuşi să asculte oferte” pentru goalkeeper-ul sloven.

Oblak a disputat 441 de meciuri în tricoul lui Atletico Madrid pe parcursul ultimelor nouă sezoane. El a câştigat un titlu în Primera Division, o Supercupă a Spaniei, o Supercupă a Europei, precum şi trofeul Europa League, fiind desemnat de cinci ori cel mai bun portar din campionatul spaniol.

Pentru înlocuirea lui Jan Oblak, responsabilii lui Atletico Madrid s-au orientat către georgianul Giorgi Mamardaşvili, portarul echipei FC Valencia.

În vârstă de 23 de ani, Mamardaşvili este evaluat la 35 de milioane de euro, însă Valencia s-ar mulţumi cu 25 de milioane de euro în schimbul său, conform AS.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend