Stai conectat...

DIVERSE

Metallica urcă pe scena Arenei Naționale miercuri, 13 mai. Obiectele interzise, programul complet și orarul modificat al STB

Publicat

la

Concertul Metallica se numără printre cele mai așteptate evenimente ale anului din București, trupa revenind în România cu turneul M72 World Tour. Spectacolul va avea loc miercuri, 13 mai, pe Arena Națională, în fața a zeci de mii de fani.

Autoritățile au anunțat măsuri speciale de securitate și reguli stricte pentru accesul în zona evenimentului. Jandarmeria Capitalei, împreună cu celelalte instituții responsabile, vor asigura ordinea publică atât în jurul stadionului, cât și pe traseele de acces și evacuare ale participanților. Organizatorii îi avertizează pe participanți că există controale riguroase și că anumite obiecte sunt complet interzise în interiorul Arenei.

Concertul Metallica va începe la ora 20:30, dar accesul publicului pe stadion va fi permis încă din cursul după-amiezii. Pentru public, potrțile Arenei Naționale se vor deschide la ora 16:00, iar intrarea se va face exclusiv pe baza biletului sau invitației valide.

Cei care dețin bilete de tip Early Entry vor avea acces în complexul sportiv mai devreme, începând cu ora 12:00, prin strada Maior Ion Coravu, iar accesul pe stadion se va face începând cu ora 15:45.

Citește și:  Vară fierbinte la festivalurile muzicale din România. Cât costă să mergi la recitalurile superstarurilor Sting, Zara Larrson, Timbaland, The Cure și Nick Cave

Acces interzis cu anumite obiecte pe Arena Națională

Organizatorii le recomandă fanilor să ajungă din timp pentru a evita aglomerația de la punctele de control și cozile formate la intrare.

Pentru desfășurarea evenimentului în condiții sigure, autoritățile au anunțat măsuri speciale și verificări pirotehnice. Jandarmii vor fi prezenți în număr mare în zona stadionului, îndemându-i pe participanți să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.

Organizatorii și Jandarmeria Capitalei au publicat și lista obiectelor care nu vor putea fi introduse în zona concertului.

Accesul este interzis cu băuturi și produse alimentare cumpărate din afara stadionului, dar și cu obiecte din sticlă, inclusiv parfumuri sau deodorante. Nu vor fi permise nici dozele din aluminiu, conservele, artificiile, spray-urile sau laserele.

De asemenea, spectatorii nu vor putea intra cu arme, obiecte contondente, lanțuri, umbrele, selfie stick-uri, binocluri, aparate foto profesionale sau echipamente de înregistrare audio-video. Autoritățile interzic și accesul cu laptopuri, mini-ventilatoare, scaune, rucsacuri voluminoase, căști de motociclist ori bagaje mai mari decât o coală A4.

Jandarmeria Română, mesaj înainte de concertul Metallica

Jandarmeria Română a transmis un mesaj video, în limba engleză, dedicat miilor de fani care vor asista la concert. Filmul a fost realizat pe Arena Națională și conține mai multe referiri la piesele celebrei trupe, iar un jandarm român apare în imagini în timp ce cântă la chitară.

„Mâine, pe Arena Națională, 20.000 de fani veniți din afara României vor fi prezenți pentru concertul Metallica. Pentru ca experiența să rămână una memorabilă, am pregătit câteva recomandări inspirate din piesele care au scris istorie. De ce? Pentru că, indiferent de limbă, Nothing Else Matters but your safety”, a transmis Jandarmeria Română pe Facebook.

În videoclip apare și un jandarm care cântă la chitară, iar o angajată transmite un mesaj în limba engleză.

„The Unforgiven will be those who break the rules (n.r. Neiertați vor fi cei care încalcă regulile)… Sad but True incidents can happen so stay aware of your surroundings (n.r. Incidente triste, dar adevărate, se pot întâmpla, așa că fii atent la împrejurimi)… Ride the Lighting of the moment safely, responsibly (n.r. Călărește fulgerul momentului în siguranță și responsabil)”, a spus jandarmerița, printre altele.

Trasee STB modificate în ziua concertului Metallica

Șase linii de transport în comun vor fi deviate temporar miercuri, 13 mai, iar cinci linii vor avea un program de funcționare prelungit.

Liniile 85, 90, 104, 143, 640 și N109 vor funcționa pe trasee deviate temporar în ziua de miercuri, 13 mai 2026, având în vedere restricționarea traficului rutier, începând cu ora 15:00, pe Bd. Pierre de Coubertin și pe Bd. Basarabia (tronsonul cuprins între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății), ca urmare a desfășurării concertului trupei Metallica pe Arena Națională.

Pentru defluirea spectatorilor, TPBI a decis prelungirea programului de funcționare a liniilor 1, 10, 85, 104 și 143.

De asemenea, stația „Piața Hurmuzachi” (aferentă liniilor 640 și N109), amplasată pe Bd. Basarabia (pe sensul spre Calea Călărașilor), va fi relocată temporar pe Calea Călărașilor, după intersecția cu Șos. Mihai Bravu.

Așadar, în perioada restricțiilor de circulație, liniile din zona Arenei Naționale vor funcționa astfel:

Liniile 85 și 90:

-vor funcționa pe traseele de bază între terminalele „Gara de Nord”, respectiv „M Petrache Poenaru” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.

Linia 104:

-va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Pantelimon” și intersecția Șos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, revenind apoi pe traseul actual.

Linia 143:

-va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 86 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.

Linia 640:

-va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Republica” și intersecția Bd. Chișinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuși, Str. Baba Novac, Șos. Mihai Bravu, Calea Călărașilor, revenind apoi pe traseul de bază.

Linia N109:

-va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Republica” și intersecția Bd. Chișinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuși, Str. Baba Novac, Șos. Mihai Bravu, Calea Călărașilor, revenind apoi pe traseul de bază.

După încheierea spectacolului, liniile 1, 10, 85, 104 și 143 vor funcționa astfel:

-6 tramvaie de pe linia 1 vor trece în zona Arenei Naționale, la un interval de 10 minute;

-6 tramvaie de pe linia 10 vor trece în zona Arenei Naționale, la un interval de 10 minute;

-6 troleibuze de pe linia 85 vor pleca de la Arena Națională, la un interval de 10 minute;

-10 autobuze de pe linia 104 vor trece în zona Arenei Naționale, la un interval de 6 minute;

-4 autobuze de pe linia 143 vor pleca de la Arena Națională, la un interval de 15 minute.

Citește și: Clujenii se pregătesc de Untold. Slujbele bubuie din boxele bisericilor, locuitorii se plâng că nu se pot odihni

Loading

DIVERSE

Alertă la granița României din cauza dronelor rusești. A fost emis RO-Alert, două avioane au fost ridicate de la sol

Publicat

la

Alertă la granița României din cauza dronelor rusești. În noaptea de sâmbătă spre duminică a avut loc o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective aflate pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România.

Alertă cu drone la granița României. A fost emis RO-Alert

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, două aeronave Eurofighter Typhoon ce aparțin Forțelor Aeriene Italiene, dislocate la Baza 57 Mihail Kogălniceanu și aflate în serviciul de Poliție Aeriană, au fost trimise în misiune în cursul nopții.

”Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor  Aeriene Italiene din Baza 57 Mihail Kogălniceanu, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 00.10, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a observării evoluţiei unui grup de ţinte aeriene, la 12 km est de Vâlcove”, informează MApN într-un comunicat de presă.

Citește și Politico: NATO în alertă din cauza României! Alianța se teme de atacuri cu drone care ar putea viza proiectul Neptun Deep din Marea Neagră

De asemenea, în jurul orei 00.02, locuitorii din nordul județului Tulcea au fost avertizați prin mesaje Ro-alert cu privire la riscurile generate de activitățile militare desfășurate în proximitatea graniței.

Alerta aeriana a încetat la ora 01.11. Aeronavele Eurofighter Typhoon au ateriat în baza Baza 57 Mihail Kogălniceanu la ora 01.44.

Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian.

Citește și Alertă în țările baltice! Noi drone au intrat în spațiul NATO! Populația, avertizată să se adăpostească

Loading

Citește tot

DIVERSE

Eugen Tomac explică de ce vrea să elimine CASS pentru mame: ”Impactul bugetar e minim”

Publicat

la

Eugen Tomac și-a prezentat sâmbătă, 13 iunie, programul de guvernare. Printre măsurile propuse se află atât elminarea CASS pentru mamele cu copii mici, cât și creșterea indemnizației de creștere copil.

Eugen Tomac, despre scutirea mamelor de CASS: Măsura reprezintă un semnal puternic pe care Guvernul îl va da pentru natalitate

Premierul desemnat a explicat sâmbătă seară că scutirea mamelor de plata CASS are un impact bugetar minim, sub 0,02% din PIB, adică aproximativ 400 de milioane de lei.

„Dacă scutim CASS-ul pentru mamele cu copii sub o anumită vârstă, impactul bugetar este minim. Măsura reprezintă un semnal puternic pe care Guvernul îl va da pentru natalitate”, a spus Tomac la Antena 3. 

De asemenea, premierul desemnat a precizat că măsura este una necesară deoarece milioane de români au plecat din țară din motive economice, iar politicile de stimulare a natalității trebuie să fie îndrăznețe.

Pe lângă eliminarea CASS, programul de guvernare al lui Tomac mai include și majorarea plafonului indemnizației de creștere a copilului de la 8.500 de lei la 10.000-12.000 de lei.

”Plafonul nu a mai fost crescut de un deceniu”, a precizat premierul desemnat.

De asemenea, Tomac mai vrea ca angajatorii care angajează părinți cu cel puțin trei copii să beneficieze de o  subvenție de 2.250 de lei pe lună.

Întrebat de unde vin banii, Tomac a explicat că analiza pe care a făcut-o împreună cu specialiștii nu arată un risc bugetar major și că ținta de deficit de 6,2% pentru 2026 va fi menținută.

„Cred că este foarte important să dăm acest semnal către cei care sunt îndreptățiți să primească din partea statului acest suport”, a mai spus premierul desemnat.

Citește și Premierul desemnat Eugen Tomac vrea să anuleze măsurile lui Bolojan privind taxarea mamelor. Propune eliminarea CASS și majorarea indemnizației de creștere a copilului. Ce prevede programul de guvernare

Loading

Citește tot

DIVERSE

Unde și cum poți să-ți vezi istoricul amenzilor rutiere, inclusiv punctele de penalizare. Afli rapid dacă te paște suspendarea permisului

Publicat

la

Unde și cum poți să-ți vezi istoricul amenzilor rutiere, inclusiv punctele de penalizare. Afli rapid dacă te paște suspendarea permisului.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) le transmite posesorilor de permis auto că pot consulta istoricul sancțiunilor rutiere și verifica punctele de penalizare acumulate, pe o platformă digitală.

Platforma este disponibilă, 24 de ore din 24, la adresa https://hub.mai.gov.ro, care oferă acces direct, rapid și sigur la informații administrative esențiale.

”Acest serviciu rezolvă o nevoie concretă a cetățeanului: accesul simplu la propria situație rutieră. În același timp, reduce presiunea asupra ghișeelor, scurtează timpul de obținere a informațiilor și transformă relația dintre cetățean și administrație într-una mai rapidă, mai transparentă și mai eficientă”, precizează reprezentanții MAI, citați de agenția Agerpres.

Până în prezent, această platformă a înregistrat peste 51,6 milioane de accesări, dintre care 226.269 au avut ca scop solicitarea cazierului rutier.

Citește și Vouchere de vacanță de 800 de lei pentru bugetari. Cine poate beneficia în 2026

Conform legislației rutiere în vigoare, punctele de penalizare se aplică pentru abateri la regimul circulației. Șoferilor care acumulează 15 puncte de penalizare în ultimele șase luni li se suspendă, pentru 30 de zile, dreptul de a conduce.

Pentru verificarea punctelor de penalizare, utilizatorii trebuie să acceseze platforma Hub MAI, să se autentifice cu contul personal, să intre în secțiunea ”Șoferi și vehicule”, să selecteze ”Istoric sancțiuni rutiere”, iar apoi să transmită solicitarea online.

”Consultați informațiile privind permisul de conducere și punctele acumulate. Istoricul sancțiunilor rutiere reflectă abaterile active la regimul circulației pe drumurile publice, aflate în evidențele permiselor de conducere reținute și ale sancțiunilor aplicate conducătorilor auto, în condițiile prevăzute de O.M.A.I. nr. 141/2014”, mai spun cei de la MAI.

În 2025, oamenii legii au reținut și suspendat zilnic sute de permise de conducere, pentru abateri în trafic.

Din 21 mai 2025, șoferii care vor să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare a permisului trebuie să îndeplinească o nouă condiție obligatorie: dovada achitării amenzii contravenționale, scrie Libertatea.

Conform reglementărilor intrate în vigoare atunci, pentru ca perioada de suspendare a dreptului de a conduce să fie redusă cu o treime, șoferii trebuie să îndeplinească simultan următoarele trei condiții:

  • să fie declarați admiși la testul de verificare a cunoștințelor rutiere
  • să dețină permisul de conducere de cel puțin un an înainte de comiterea faptei
  • să facă dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea permisului

Citește și Franța caută români și oferă salarii de până la 20.000 de euro pe lună. Ce meserie este plătită cu sume uriașe și ce condiții trebuie îndeplinite

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum arată vila din Snagov în care locuiește Nuțu Cămătaru. Proprietatea are ieșire la lac și dispune de un debarcader privat

Publicat

la

Nuțu Cămătaru și-a deschis pentru prima dată porțile proprietății din Snagov pentru o echipă de filmare. Imagini din locuința interlopului au apărut în videoclipul melodiei „Nu are ce căuta șmecher lângă fraier să stea”, interpretată de Copilul de Aur.

În imaginile realizate pentru videoclip poate fi observat domeniul amplasat chiar pe malul lacului. Proprietatea dispune de un debarcader privat, unde este acostată barca cu motor a lui Nuțu Cămătaru.

Citește și: Casa de vis a lui lui Nicole Cherry! Acest detaliu ascuns i-a lăsat mască pe fani

Tot aici se află și cei doi armăsari ai săi, care apar în mai multe cadre din videoclip. Caii au fost mutați la Snagov după ce acesta s-a stabilit în zonă. Pe lângă peisajul de pe malul apei, imaginile surprind și spațiile exterioare ale proprietății, care beneficiază de o suprafață generoasă și de multă vegetație, potrivit Libertatea.

Videoclipul include și imagini cu familia lui Nuțu Cămătaru. În premieră aparea și fiul cel mic al lui Nuțu Cămătaru și al Claudiei Brazilianca. De asemenea, în imagini poate fi văzut și Dani Balint, unul dintre fiii lui Nuțu Cămătaru, prezent la filmări alături de tatăl său.

Citește și: Fiica lui Răzvan Simion a făcut turul noii sale case. Ianca s-a ocupat singură de amenajări: „Se simte ca acasă”

Nuțu Cămătaru s-a stabilit la Snagov după căsătoria cu Claudia Brazilianca și după eliberarea sa din penitenciar. Tot la această adresă a executat și perioada de arest la domiciliu.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum faci cel mai bun gem de căpșuni fără un gram de zahăr. Trucul Ginei Bradea pentru textura perfectă

Publicat

la

Rețeta este foarte ușor de preparat, necesită puține ingrediente și nu implică mult efort, iar rezultatul este un gem fin, aromat și delicios. Aceeași metodă poate fi folosită și pentru alte fructe moi, precum zmeura, murele, agrișele sau pepenele. În cazul fructelor mai tari, cum sunt cireșele, vișinele, merele, perele, prunele sau gutuile, timpul de fierbere este mai mare și poate depăși o oră. Iată o rețetă delicioasă, scrisă de Gina Bradea.

Citește și: Ce pensie primește o femeie de 62 de ani din România, după 21 de ani de muncă. Suma nu este deloc neglijabilă

Ingrediente gem de căpșuni fără zahăr

Pentru a obține 600g de gem de căpșuni, vei avea nevoie de:

  • 1 kg căpșuni foarte coapte;
  • 1 kg mere dulci;
  • 1/4 pastaie de vanilie (optional).

Timpul de pregătire este de aproximativ 1 oră și 30 de minute.

Mod de preparare

Gelatina

Se folosesc 1 kg de mere dulci și foarte bine coapte. Merele se spală bine și se taie felii, fără a îndepărta coaja sau semințele.

Feliile de mere se pun într-o cratiță și se acoperă cu apă, astfel încât nivelul acesteia să depășească fructele cu aproximativ două degete. Vasul se acoperă cu un capac și se lasă la foc mare până când începe să fiarbă.

Sursă foto: zdravan.ro

După ce dă în clocot, focul se reduce și se lasă la fiert aproximativ o oră. La final, lichidul se strecoară, apoi se pune din nou pe foc și se fierbe până când scade la aproximativ 250 ml, adică echivalentul unei căni.

Astfel se obține un jeleu natural de mere, care va ajuta la legarea gemului de căpșune.

În lipsa zahărului, care contribuie în mod natural la consistența gemurilor, este nevoie de o sursă suplimentară de pectină. Merele sunt ideale pentru acest rol și oferă textura dorită fără a fi necesari conservanți sau gelifianți artificiali.

Deși se poate folosi și suc de mere, rezultatul este mult mai bun atunci când sunt utilizate merele întregi, cu coajă și semințe.

Citește și: Nicușor Dan a comemorat victimele Mineriadei din 13-15 iunie 1990: „Lipsa unui verdict clar din partea Justiției rămâne o pată de nepermis și o restanță care trebuie rezolvată”

Fierberea căpșunilor

Se aleg căpșune foarte bine coapte. În lipsa zahărului, căpșunele trebuie să fie cât mai dulci și aromate, pentru a reduce riscul fermentării și pentru a obține un gust cât mai bun.

Căpșunele se curăță de codițe, se spală bine și se lasă la scurs într-o strecurătoare, până când nu mai au exces de apă. Dacă sunt foarte mari, se taie în bucăți mai mici.

Se cântăresc 1 kg de căpșuni curățate și se pun la fiert împreună cu jeleul de mere pregătit anterior. Pentru un plus de aromă, se pot adăuga semințele dintr-o păstaie de vanilie, precum și păstaia propriu-zisă, care se îndepărtează la final.

Sursă foto: The Romanian Cookbook

Compoziția se fierbe aproximativ 30 de minute sau până când capătă consistența dorită. Pe parcurs, se îndepărtează spuma formată la suprafață și se șterg marginile vasului cu un șervețel umed pentru un aspect cât mai curat al gemului.

Între timp, se pregătesc borcanele și capacele. Acestea se spală bine și se sterilizează în cuptor: se introduc în cuptorul rece, care apoi se setează la 150°C. Se lasă aproximativ 10 minute, timp în care borcanele se încălzesc treptat și se sterilizează fără riscul de a se sparge.

După ce s-au răcit puțin, borcanele se așază pe o tavă metalică și se umplu cu gemul fierbinte. Se închid imediat cu capace și se întorc cu gura în jos. Se acoperă cu un prosop și se lasă să se răcească.

Deoarece rețeta nu conține zahăr sau alți conservanți, este recomandată o sterilizare suplimentară. Borcanele complet răcite se așază într-o cratiță, învelite în prosoape sau ziare. Se adaugă apă până aproape de nivelul capacelor și se fierb timp de aproximativ 30 de minute din momentul în care apa începe să clocotească. După oprirea focului, borcanele se lasă în apa fierbinte și se acoperă cu pături, astfel încât răcirea să se facă lent, pe parcursul a 1-2 zile.

Prin această metodă, gemul se păstrează în condiții foarte bune pentru o perioadă îndelungată, chiar și fără adaos de zahăr sau conservanți.

Practic sterilizarea se face de 4 ori:

  • Se sterilizează capacele și borcanele;
  • Se toarnă gemul clocotit în borcane și se închid imediat capacele, apoi se întorc cu gură-n jos;
  • Se sterilizează borcanele în apă;
  • Se lasă să se răcească treptat în apă, o răcire care va dura mai bine de 24 de ore.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Locuri de muncă în Europa. Meseria pentru care poți câștiga 50 de euro pe zi, cazare și mese asigurate

Publicat

la

Românii care vor să lucreze în agricultură se pot angaja în Serbia. Cele mai multe oferte vin din zonele Ivanjica, Arilje, Lucani, Guca, Cacak, Kosjeric și Uzice, regiuni cunoscute pentru producția de zmeură. Recoltarea este așteptată să înceapă în jurul datei de 20 iunie, iar pe rețelele sociale au apărut deja zeci de anunțuri prin care se caută culegători, potrivit observatornews.ro.

Majoritatea fermierilor oferă salarii de până la 6.000 de dinari pe zi (aproximativ 250 de lei sau 51 de euro), plus cazare și trei mese zilnic. O altă variantă de plată este de 120 de dinari pentru fiecare kilogram recoltat, adică 1 euro per kg.

„Avem nevoie de doi muncitori pentru culesul zmeurei. Salariul poate ajunge între 5.000 și 8.000 de dinari pe zi (între 43 şi 68 de euro pe zi). Oferim cazare, mese și condiții foarte bune de muncă. Plantația este chiar lângă casă, iar fructele sunt mari și se culeg ușor”, este anunțul dat de unul dintre fermieri.

Citește și: Strategiile comerciale folosite de lanțurile de magazine pentru a mări prețurile. Capcanele în care cad consumatorii atunci când merg la cumpărături

Fermierii spun însă că, în ciuda condițiilor bune, foarte puțini dintre cei care îi contactează sunt cu adevărat interesați de muncă.

„Răspunsul este extrem de slab. Nu reușesc să găsesc nici măcar un șofer pe tractor pentru transportul fructelor către depozit. În trecut lucram cu oameni din Kraljevo, Priboj, Prijepolje și Nova Varoš, dar mulți și-au găsit alte locuri de muncă sau și-au înființat propriile plantații”, spune Ivana Petrović, producătoare din zona Arilje.

Citește și: INS: Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai. Curentul, chiriile şi motorina s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

„Recolta este foarte bună. Chiar și un culegător obișnuit poate strânge zilnic aproximativ 50 de kilograme. Problema este că nu mai găsim oameni care să vrea să muncească”, explică producătoarea.

În Serbia, din 2019, angajatorii sunt obligați să înregistreze online muncitorii sezonieri. Aceștia beneficiază astfel de asigurare medicală pentru accidente de muncă și contribuții la sistemul de pensii și invaliditate.

 

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend