Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Marea Britanie mai poate tăia din pretențiile de țară civilizată: 1.600 de poștași au fost mușcați de câini

Publicat

in

Lucrătorii poştali britanici au raportat peste 1.600 de atacuri canine în ultimul an, dintre care unele s-au lăsat cu răni permanente şi invalidante, informează DPA. În total au fost înregistrate 1.673 de atacuri, o medie de 32 în fiecare săptămână, pe întreg teritoriul Regatului Unit, potrivit Royal Mail. Ca şi în anii precedenţi, majoritatea atacurilor canine, 654 (39%), au avut loc în faţa uşilor de la intrarea în locuinţe, scrie Agerpres.

Alte 498 (30%) astfel de atacuri au avut loc în grădină, pe alei sau în curţi, iar 134 (8%), pe stradă sau pe drum. De asemenea, au existat 387 de cazuri de răni provocate de câini prin fantele pentru scrisori – reprezentând 23% din atacurile asupra lucrătorilor poştali. Unele atacuri pot avea un impact devastator. Julie Mundy, o poştăriţă din Nantwich, Cheshire, a petrecut cinci zile în spital, a fost în concediu medical timp de trei luni şi a suferit un stres post-traumatic după un astfel de atac, petrecut în 2019.

Poştăriţa de 19 ani a povestit că un client a încercat să-şi stăpânească câinele, însă acesta a scăpat şi a atacat-o, făcându-o să se împiedice, să cadă şi să-şi fractureze şoldul. “În urma atacului, am suferit un stres post-traumatic. De îndată ce aud un câine lătrând, îngheţ. Înainte nu se întâmpla niciodată să mă deranjeze atât de mult, dar acum nu mai sunt la fel de încrezătoare ca înainte”, a povestit ea.

Tim Murray, un curier din cadrul Parcelforce Worldwide din Plymouth, a rămas cu frică de propriul câine după ce a fost muşcat de mână când animalul de companie al unui client a scăpat printr-un gard în 2020. “Eram proprietarul unui căţeluş jucăuş la acea vreme. Am început să-l evit de teamă să nu sară pe mine sau să mă muşte. Încerca să se lipească de mine, îmi aducea jucăriile lui şi nu pleca de lângă mine. Mi-a luat peste un an (de la atac) să mă bucur de vederea unui alt câine”, a declarat acesta.

Atacurile prin fantele pentru scrisori au făcut obiectul unei hotărâri a Înaltei Curţi din Marea Britanie din 2020, potrivit căreia proprietarii de câini pot fi urmăriţi penal dacă animalele lor de companie au acces liber la cutia poştală şi provoacă răni, indiferent dacă proprietarul se află sau nu acasă. “Atacurile canine rămân un pericol major pentru siguranţă şi o preocupare pentru lucrătorii poştali din Marea Britanie, iar amploarea problemei nu ar trebui să fie subestimată”, a indicat Dave Joyce de la Communication Workers Union. Cifrele au fost publicate cu ocazia lansării de către Royal Mail a “Dog Awareness Week”, o iniţiativă destinată creşterii gradului de conştientizare asupra numărului mare de atacuri canine asupra lucrătorilor poştali.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

A pus ochiul pe fotoliul de președinte. Un fost aliat candidează împotriva Maiei Sandu / Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din toamnă

Publicat

in

De

Fondatorul Platformei Demnitate şi Adevăr (DA) Andrei Năstase, cândva unul dintre aliaţii şi susţinătorii preşedintei Maia Sandu, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie din Republica Moldova în calitate de independent.

Andrei Năstase a fost întrebat într-o emisiune televizată dacă urmează să revină în politică şi dacă intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, relatează NewsMaker.

„Nu aş mai fi ieşit în spaţiul public dacă în Republica Moldova lucrurile ar fi mers bine. (…) Urmare a mai multor discuţii purtate în ţară şi în străinătate, şi culminate cu întâlnirea pe care am avut-o duminică cu mai mulţi simpatizanţi şi susţinători ai mei, am decis că voi candida la alegerile prezidenţiale din acest an ca şi independent. Bineînţeles, nu fără suportul tuturor celor care au fost alături de mine pe parcursul anilor, suportul celor care au rămas dezamăgiţi de guvernarea actuală”, a declarat Năstase.

Andrei Năstase şi-a început activitatea publică în calitate de fondator şi lider al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, preluând ştafeta mişcării protestatare din 2015. A participat la alegerile din 2016 pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, dar s-a retras în favoarea candidatului comun al forţelor politice anti-oligarhice, Maia Sandu.

În 2018 a câştigat alegerile pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, dar rezultatele alegerilor au fost invalidate pe motiv că şi-ar fi făcut campanie electorală în ziua alegerilor.

A devenit ulterior unul dintre liderii Mişcării de Rezistenţă ACUM.

Năstase a fost şi ministru al afacerilor interne, iar ulterior consilier în Consiliul Municipal Chişinău (CMC).

Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din octombrie

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova au fost anunţate pentru 20 octombrie, concomitent cu un referendum pentru aderearea la UE.

Preşedinta Maia Sandu a anunţat oficial că va candida pentru un nou mandat.

Va candida la alegerile prezidenţiale şi fostul ministru de externe în cabinetul de miniştri condus de democratul Pavel Filip, Tudor Ulianovschi.

Fostul primar de Bălţi, Renato Usatîi, a admis că şi-ar putea înainta şi el candidatura.

În martie 2024, primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu excludea posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al ţării. Totuşi, o decizie în acest sens ar urma să fie luată doar în cadrul partidului pe care îl conduce – Mişcarea Alternativa Naţională.

Liderul socialiştilor, fostul preşedinte Igor Dodon, ar fi gata să-l susţină pe fostul procurorul general Alexandr Stoianoglo în calitate de candidat unic a „4-5 forţe de opoziţie”, la alegerile prezidenţiale. Totuşi, Dodon a spus că socialiştii continuă să caute cu alte „2-3-4 partide un candidat”.

Fostul premier Ion Chicu, lider al Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei, intenţionează să participe la următoarele alegeri prezidenţiale, însă decizia finală aparţine Consiliului Politic Naţional al partidului.

Este de aşteptat, de asemenea, ca şi alianţa partidelor proruse „Victorie”, anunţată la Moscova luna trecută şi formată în jurul oligarhului fugar Ilan Şor, să aibă propriul candidat la preşedinţie.

Citeste mai mult

NATIONAL

Anunțul care poate schimba totul pe front! Zelenski spune că Ucraina pregăteşte 7 noi acorduri de securitate, inclusiv cu SUA

Publicat

in

De

Ucraina pregăteşte acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu alte şapte ţări, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara.

„Pregătim şapte noi documente de securitate pentru ţara noastră – acorduri bilaterale de securitate – în special, acordul de securitate cu Statele Unite ale Americii, armament, finanţe, cooperare politică – astăzi am lucrat cu echipa la detaliile specifice ale acestor documente, iar pentru unele dintre ele avem deja un text preliminar al acordurilor”, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski.

„Fiecare dintre ele ne va sprijini, în acest an şi în anii următori, arhitectura de securitate pentru perioada până când vom adera la NATO. Completăm proiectele de acorduri cu oportunităţi mai puternice pentru Ucraina şi pentru securitatea noastră comună cu partenerii noştri. Este clar că se acordă o prioritate specială la tot ceea ce va oferi mai multă protecţie împotriva terorii ruseşti”, a completat preşedintele ucrainean.

Până în prezent, Ucraina a semnat acorduri bilaterale de securitate cu nouă ţări

Până în prezent, Ucraina a semnat acorduri bilaterale de securitate cu nouă ţări, între care Franţa, Regatul Unit şi Finlanda, cea mai recentă fiind Letonia. De asemenea, se aşteaptă să fie semnat un acord şi cu Norvegia.

Aceste acorduri sunt în esenţă promisiuni ale acestor ţări de a continua să furnizeze o susţinere militară şi financiară pe termen lung Ucrainei împotriva invaziei Rusiei.

Kievul consideră că încheierea acestor acorduri bilaterale de securitate – o soluţie de compromis sugerată de G7 la summitul NATO de anul trecut de la Vilnius – ajută Ucraina să reziste agresiunii ruseşti la scară largă.

România, care ajută la antrenarea piloţilor ucraineni pentru F-16, se pregăteşte la rândul ei să încheie cu Kievul un astfel de acord de securitate, a anunţat luna trecută preşedintele Klaus Iohannis.

Ce le-a spus Zelenski în discursul de miercuri

Pe de altă parte, Zelenski le-a spus ucrainenilor, în discursul de miercuri seara, că împreună cu Elveţia au fost puse la punct ultimele detalii pentru summitul la care Kievul speră să aducă cât mai multe ţări pentru a convinge Moscova să facă pace.

„Pregătim summitul global pentru pace, primul astfel de summit care poate începe o mişcare reală către o pace dreaptă. Împreună cu partea elveţiană, astăzi am convenit asupra ultimelor retuşuri şi lucrăm cât mai mult posibil pentru a ne asigura că la summit vor participa cât mai mulţi lideri şi ţări. Acest lucru este fundamental. Lumea poate opri orice agresor.

Dacă acţionează în unitate şi în conformitate cu regulile majorităţii, nicio agresiune nu va rezista unei presiuni cu adevărat globale. Şi trebuie să lucrăm cu toţii împreună pentru a forţa Rusia să facă pace. În săptămânile următoare, se va lucra mult în mod nepublic cu partenerii pentru ca summitul să fie cu adevărat semnificativ”, a explicat Zelenski.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend