Conecteaza-te cu noi

MONDENITATI

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns pentru al șaselea an consecutiv, la Bucureşti

Publicat

in

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seară, la Bucureşti. Delagaţia Patriarhiei Române a adus pentru al şaselea an consecutiv, lumina de la Mormântul Sfânt.

lumina sfantaDelegaţia Patriarhiei Române a ajuns pe Aeroportul “Henri Coandă” Otopeni, în jurul orei 20.30, cu o întârziere de aproximativ o oră şi jumătate.

La Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni, au aşteptat prelaţi reprezentanţi ai eparhiilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei să ia Lumina Sfânta pentru a o împărţi credincioşilor din toată țara la slujba de Înviere.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu treiavioanela Suceava, Satu Mare, cu escală la Cluj-Napoca, şi Timişoara, pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării.

Delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim a fost coordonată de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Focul Sfânt ce se manifestă odată pe an de Înviere, doar de Paștele ortodox, este cea mai clară dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului.

Lumina Sfântă nu arde dacă este apropiată de corp și se presupune că are efecte tămăduitoare, de aceea credincioșii din lumea întreagă se înghesuie să meargă an de an la Mormântul Sfânt.

Patriarhul Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală la slujba de Înviere.


22
0

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

MONDENITATI

Dupa patru ani, Eminem scoate un nou album

Publicat

in

“The Death of Slim Shady (Lovitura de gratie) este primul disc al rapperului, 52 de ani, din ultimii 4 ani. Albumul are un trailer care a dat nastere multor comentarii. Este vorba despre scena unei crime, relatate de toate posturile de stiri. Iar cel ucis este Slim Shady, alter ego-ul rapperului. Albumul va fi lansat in lunile urmatoare. Finalul clipului de prezentare arata un barbat cu fata si vocea modificate digital. El spune „Era doar o chestiune de timp pentru Slim Shady”, cuvinte interpretate ca un semnal clar ca Eminem va renunta, poate definitiv, la Slim Shady, antieroul incorect politic, cu un discurs ireverentios. Mai multe informatii aici https://www.ucoz.ro/eminem-scoate-un-nou-album-the-death-of-slim-shady/

 

Citeste mai mult

LIFESTYLE

Cât timp durează efectul acidului hialuronic în buze și când trebuie să refaci procedura?

Publicat

in

De

Visul de a avea buze pline, senzuale și conturate este unul la care o mulțime de femei aspiră. Dacă în trecut mărirea buzelor cu acid hialuronic nu era văzută cu ochi tocmai buni, astăzi a devenit o obișnuință printre femei. De ce? Pentru că cele mai multe persoane aleg procedurile moderne de injectare cu acid hialuronic cu scopul de a-și defini conturul buzelor sau pentru corectarea asimetriilor de formă. Cu alte cuvinte, scopul este unul pur estetic și personal. Dar cât durează efectul acidului hialuronic în buze și când este necesară o nouă procedură? Descoperă în continuare.

Pentru ce proceduri se folosește acidul hialuronic?

În prezent, acidul hialuronic poate fi utilizat pentru o varietate de proceduri estetice. În general, persoanele aleg proceduri de injectare acid hialuronic pentru volumetrie facială, ameliorarea cearcănelor, umplerea ridurilor sau mărirea buzelor. Pentru a nu ne îndepărta de subiect, în ceea ce privește injectarea în buze, acidul hialuronic ajută la accentuarea formei naturale a buzelor, ridicarea colțurilor exterioare ale gurii, corectarea ridurilor radiare din jurul gurii, mărirea buzei inferioare sau ridicarea liniei superioare a buzei, dar și pentru corectarea asimetriilor de formă și volum pentru un aspect mai armonios.

Cât timp rezistă acidul hialuronic în buze?

Efectual acidului hialuronic în buze este temporar și variază de mai mulți factori. În primul rând, procedura de mărire cu acid hialuronic buze trebuie realizată de profesioniști pentru a se asigura distribuirea uniformă a produsului și rezultate durabile. De asemenea, tipul de acid utilizat influențează și el efectul. Acidul hialuronic reticulat augmentează buzele și umple ridurile, rezistând o perioadă mai îndelungată de timp. În schimb, cel nereticulat se dispersează mai rapid în piele și este folosit de regulă pentru hidratarea buzelor. Un alt factor care influențează efectul acidului este metabolismul fiecărei persoane. Fiecare organism metabolizează acidul în ritmul său. Anumite organisme îl absorb mai rapid, ceea ce înseamnă că efectul va fi unul mai scurt. Cu toate acestea, în medie, efectul acidului hialuronic în buze poate dura între șase luni și doi ani.

Cum îți dai seama că ai nevoie e o nouă procedură?

Pe măsură ce acidul hialuronic este absorbit de organism, volumul buzelor va scădea treptat. Ridurile fine din jurul gurii reapar, iar conturul buzelor va fi mai puțin definit. Așadar, specialiștii recomandă refacerea procedurii odată ce efectul inițial începe să se estompeze. Acest lucru se poate manifesta la câteva luni de la tratament sau mai multe. Nu este o regulă scrisă, pentru că fiecare persoană este unică, iar organismul poate absorbi mai rapid sau mai încet acidul. Totodată, refacerea procedurii variază și în funcție de preferințele individuale.

Acidul hialuronic reprezintă o soluție ideală pentru conturarea buzelor, corectarea asimetriilor, ridicarea colțurilor exterioare ale gurii sau corectarea ridurilor radiare din jurul gurii. Injectat într-o clinică dermatologică, sub atenta supraveghere a specialiștilor, conferă un aspect natural și atrăgător buzelor. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că procedura este una temporară și necesită filler periodic pentru menținerea rezultatelor.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend