Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ludovic Orban la demisiile medicilor: ‘Îmi pare rău că iau astfel de decizii în aceste momente, în care românii au nevoie de ei’

Publicat

in

Ludovic Orban nu este de acord cu medicii care au decis să demisioneze și să nu meargă în spitale, deși nu au echipamente de protecție. Premierul îi asigură pe români că vor avea de cine să fie tratați, pentru că Guvernul și Ministerul Sănătății îi vor înlocui rapid pe demisionari.

”Deja este cuprins în proiectul de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Fondurilor Europene. Da, aproximativ 500 de euro o să fie. Luni este prevăzută o şedinţă de guvern şi vom adopta mai multe măsuri care urmează a fi finanţate din fonduri europene.

Citește și: Dan Barna: ‘Senatorii USR au votat din greșeală proiectul privind brățările electronice pentru deținuți’

Îmi pare rău că medicii iau astfel de decizii în aceste momente, în care românii au nevoie de ei. Vom suplimenta în orice unitate medicală în care e nevoie personalul. S-a pornit procedura de selectare a personalului. Nu putem sta fără personal medical. Avem destui medici, avem destule asistente. Conform scenariilor pe care le avem, suntem pregătiți. Am pus în dispozitiv linia a doua de apărare, spitalele sunt în curs de dotare, de înzestrare. Există și posibilitatea tratării la domiciliu, dar încercăm să evităm asta, pentru protejarea familiilor.”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a arătat că deocamdată nu s-a realizat o evaluare a sumelor totale alocate sistemului de sănătate în lupta cu epidemia.

Citește și: Daniel Zamfir iese la rampă: Legea, pe masa lui Iohannis. Spun răspicat ce vom face!

“Deocamdată am suplimentat din Fondul de rezervă bugetul Sănătăţii, am pus la dispoziţia ONAC banii necesari pentru achiziţiile legate de stocurile strategice. De asemenea, am suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii pentru a putea alimenta direcţiile de sănătate publică cu banii necesari pentru cheltuielile în centrele de carantină. S-au alocat banii pentru investiţii în spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii. Încă e greu de făcut o evaluare, dar alocăm bani cu prioritate, de fiecare dată când este nevoie pentru lupta contra coronavirus”, a spus el.

Într-o scrisoare deschisă, Alianța Medicilor solicită autorităților asigurări și o lege prin care ”copiii noștri (indiferent de vârsta acestora, aflați la studii sau încă sugari) vor avea asigurată toată viața pensie de urmaș în caz de deces”. În caz contrar, cadrele medicale amenință că vor demisiona.

Medicii se plâng că nu beneficiază nici de echipament de protecție și spun că cei 500 de euro promiși de guvernanți nu le rezolvă problemele.

Citește și: Raluca Turcan a rămas blocată în timpul şedinţelor online!

.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

Publicat

in

De

Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale.

SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Judecătorii dâmboviţeni au admis propunerea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare pe numele bărbatului de 33 de ani, care a bătut două adolescente de 13 şi 17 ani internate în secţia de psihiatrie a spitalului unde bărbatul este angajat ca asistent, scrie News.ro.

El a fost inculpat pentru infracţiunea de purtare abuzivă. Decizia judecătorilor poate fi contestată. Bărbatul a fost ridicat şi dus la audieri marţi, după ce poliţiştii şi procurorii au făcut o percheziţie la locuinţa sa.

El nu lucrează în secţia în care erau internate cele două fete, iar ancheta trebuia să stabilească împrejurările în care a ajuns să le agreseze pe fete.

„Din investigaţiile efectuate a reieşit că acesta, având calitatea de asistent medical la secţia de Geriatrie din cadrul unei unităţi spitaliceşti din Târgovişte, ar fi agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, care ar fi fost internate la secţia de Psihiatrie”, a transmis Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

Citeste mai mult

NATIONAL

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

Publicat

in

De

Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro.

Florin PiersicFoto: AGERPRES

„Starea sa este stabilă. În momentul de fată se află în Secția cardiologie, sub tratament medicamentos”, au anunţat reprezentanţii spitalului.

Aceştia au precizat că familia actorului a solicitat să nu fie furnizate detalii cu privire la starea sa de sănătate sau la afecțiunile sale.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi Spitalul Militar Cluj – Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici.

Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un stimulator cardiac, conform Antena 3.

Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de luni la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, a decurs bine, dar pacientul are nevoie de recuperare.

Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecție la un genunchi, care se pare că s-a extins.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend