Conecteaza-te cu noi

Campulung

Liberalul Bogdan David a fost ales viceprimar al Câmpulungului cu voturile tuturor consilierilor prezenţi în sala de şedinţă

Publicat

in

Astăzi, 22 decembrie 2014, a avut loc ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Câmpulung din acest an, în cadrul căreia s-a suspus aprobării şi schimbarea din funcţie a viceprimarului Liviu Ţâroiu.
Pe marginea celor două proiecte de hotărâre, ce vizau schimbarea din funcţia de viceprimar a social democratului Liviu Ţâroiu şi alegerea unui alt viceprimar, în persoana liberalului Bogdan David, grupul PNL – PDL (ACL) şi aleşii PSD – PC s-au contrat în declaraţii.
nicolae dumitrescuVădit deranjat de subiectul pus în discuţie, consilierul PSD Nicolae Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate comisiile Consiliului Local în care este membru, precizând că schimbarea viceprimarului este nu numai o problemă „parţial legală”, dar şi „total imorală”.
Cu toate acestea, proiectul privind schimbarea viceprimarului Liviu Ţâroiu, la expunerea de motive a unui grup de şapte consilieri locali, format din liberalii Lucian Ionescu, Anca Dumitrescu, Emilian David, Iustinian Stănescu, Constantin Chiţulescu, Radu Sălcescu şi democrat – liberalul Ionel State, a trecut cu voturile a 14 aleşi locali din totalul celor 17 prezenţi la şedinţă.
Proiectul pentru alegerea unui nou viceprimar, cu o singură nominalizare, respectiv pentru liberalul Bogdan David, a trecut cu mai multă uşurinţă în condiţiile în care consilierii PSD Maria Cotenescu şi Nicolae Dumitrescu, şi consilierul PC Manuel Zenovie, au părăsit sala de şedinţă în semn de protest. Astfel că, Bogdan David a fost ales viceprimar al municipiului cu voturile tuturor celor 14 consilieri locali rămaşi prezenţi în sala de şedinţă.
Este de menţionat că fostul viceprimar Liviu Ţâroiu a lipsit de la înlocuirea sa, fiind în concediu ca viceprimar, nu şi ca şi ales local. Totodată, secretarul municipiului, Nicolae Ghinea şi-a menţinut obiecţia făcută pe palegerea vicelui campulungroiectul de hotărâre cum că „alegerea viceprimarului se va putea face după comunicarea hotărârii, privind schimbarea din funcţie, la Instituţia Prefectului şi la persoana în cauză şi numai după rămânerea definitivă a acesteia”.
Cert este că acesta este doar începutul unui nou val de contre în cadrul Consiliului Local Câmpulung, unde, de astăzi, s-a instaurat o nouă tabără a opoziţiei, dar nu şi cu forţă decizională în luarea de hotărâri, dat fiind că balanţa înclină o majoritate de 15 la 4.
Dorind să obţinem şi o declaraţie de la noul viceprimar Bogdan David, acesta ne-a precizat că aşteaptă să fie validat pe funcţie înainte de a expune ceea ce doreşte pentru municipiu ca parte a executivului din primăria Câmpulung.
Şi ca notă finală, nu puţini sunt cei care-şi pun mai multe semne de întrebare privind tot circul de pe marginea schimbării viceprimarului Câmpulungului, o funcţie care de când lumea a fost una politică. Este greu de crezut că valurile pe care le vor face aleşii social democraţi vor putea avea ca efect un tsunami politic, în condiţiile în care liberali şi democrat liberalii câmpulungeni deţin o majoritate covârşitoare în Consiliul Local, fără a mai pune ăn calcul puterea decizională a primarului liberal Călin Andrei.

Citeste mai mult
2 Comentarii

1 Comentariu

    Lasa un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    ACTUAL

    VIDEO | Percheziții de amploare în Argeș, la afaceriștii cu lemne – Un Ocol Silvic, firme și persoane au fost luate la puricat

    Publicat

    in

    În dimineața zilei de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în baza autorizării din partea instanței competente, au pus în executare 20 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș, la sediul unui ocol silvic, la sediile unor operatori economici de profil, precum și la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea unor infracțiuni de tăiere, furt și comercializare ilegală de arbori.

    Cercetările sunt desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos din fondul forestier național, abuz în serviciu, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

    Din cercetări s-a stabilit că, din noiembrie 2023 și până în prezent, cu complicitatea unor lucrători silvici din cadrul unui ocol silvic privat, mai multe persoane ar fi tăiat, fără respectarea regimului silvic, arbori din fondul forestier național, de pe raza localității Mihăești, pe care i-ar fi sustras și comercializat ilegal.

    Anterior dispunerii activităților de percheziție domiciliară, au fost realizate mai multe depistări în trafic, ale unor persoane care transportau material lemnos cu autoutilitare, fără respectarea normelor legale specifice.

    19 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri.

    Acțiunile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, al jandarmilor argeșeni, dar și al reprezentanților Biroului Județean Argeș al Gărzii Forestiere Ploiești.

    Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

    Citeste mai mult

    ACTUAL

    Mâine începe Raliul Argeșului 2024 – VEZI PROGRAMUL COMPLET AL CURSELOR 

    Publicat

    in

    Raliul Argeşului, un spectacol pe patru roți plin de adrenalină începe mâine, joi, 9 mai. Ediţia din acest an a Raliului Argeşului se va desfăşura în perioada 9 – 11 mai, organizatorii anunţând mai mulţi kilometri de probă specială.

    Și-au anunțat participarea 66 de echipaje din cinci țări: România, Bulgaria, Italia, Franța și Danemarca. Raliul Argeșului debutează joi, cu prezentarea echipajelor, în centrul municipiului Pitești, lângă Primărie. Vedetele competiției sunt românii Simone Tempestini și Sergiu Itu, campionii en-titre, care își vor apăra titlul național la bordul unui Porsche 997RGT. Cei doi au câștigat, de altfel, patru din ultimele cinci ediții ale Raliului Argeșului.

    Nu va lipsi de la start Valentin Porcișteanu, alături de copilotul său, Dan Dobre. Cei doi vor ”alerga” pe un Mitsubishi Lancer Evo IX.

    PROGRAM COMPLET

    Joi, 09 mai 2024

    ▪14:00-18:00 Shakedown Albota

    ▪ 19:30: Start Festiv și Prezentarea echipajelor în Piața Primăriei din Pitești

    Vineri, 10 mai 2024: Ziua 1 de concurs

    ▪ 13:53 PS 1 Transfăgărășan 1

    ▪ 14:16 PS 2 Barajul Vidraru 1

    ▪ 16:09 PS 3 Godeni

    ▪ 17:22 PS 4 Superspeciala Pitești

    Sâmbătă, 11 mai 2024: Ziua 2 de concurs

    ▪ 10:23 PS 5 Berevoiești

    ▪ 11:56 PS 6 Lacul Vidraru

    ▪ 12:29 PS 7 Piscul Negru

    ▪ 15:27 PS 8 Transfăgărășan 2

    ▪ 15:50 PS 9 Barajul Vidraru 2 Power Stage

    ▪ 20:30 Festivitatea de premiere în Piața Primăriei din Pitești

    Citeste mai mult
    Publicitate

    Curtea de Argeș

    Publicitate

    Câmpulung

    În Trend