Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Justiția e oarbă! A scăpat de pușcărie medicul oncolog din Suceava, care a luat șpagă de la 280 de pacienți bolnavi de cancer

Publicat

in

Medicul Anca Dumitrovici Ababneh, fosta șefă a secției de Oncologie de la Spitalul Județean de Urgență Suceava a primit o pedeapsă cu suspendare pentru luare de mită. Procurorii anticorupție au stabilit că într-o singură zi medicul primise mită de la 29 de pacienți bolnavi de cancer.

Tribunalul Suceava a condamnat-o în 25 aprilie pe Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună de la pacienții bolnavi de cancer.

Decizia instanței nu este definitivă

Instanța i-a interzis Ancăi Ababneh Dumitrovici să mai profeseze ca medic în sistemul public timp de 5 ani, dar aceasta va putea lucra în sistemul privat de sănătate. Judecătorii au stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care medicul trebuie să respecte un program stabilit de Serviciul de Probațiune și să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității. Decizia instanței nu este definitivă, scrie adevarul.ro.

Anca Ababneh Dumitrovici a recunoscut toate acuzațiile și a fost judecată în procedura simplificată, astfel încât să beneficieze de o reducere cu o treime a pedepsei.

Medicul oncolog a fost arestat preventiv în 20 ianuarie 2023, după ce cu o zi înainte, pe 19 ianuarie, DGA Suceava a descins în Secția de Oncologie a Spitalului Județean Suceava. Ulterior, aceasta a fost plasată în arest la domiciliu, în vila sa din localitatea Moara.

Ce spun procurorii despre medicul care a luat mită

Procurorii susțin că Anca Ababneh Dumitrovici, „în perioada aprilie 2022-19.01.2023, în mod repetat, a pretins și a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”.

Ofițerii anticorupție au realizat mai multe înregistrări ambientale din cabinetul doctoriței după ce două persoane au depus plângeri împotriva acesteia.

Una din cele două plângeri a fost depusă la DNA București de către aparținătorii unui bolnav, fost militar, care ar fi murit după ce luni de zile medicul oncolog nu i-a prescris tratamentul necesar.

Cabinetul medicului a fost supravegheat audio-video timp de o lună, de la jumătatea lunii decembrie 2022 până la jumătatea lunii ianuarie 2023. S-a descoperit astfel că Anca Ababneh Dumitrovici a primit mită de 280 de ori în acest interval de la pacienți bolnavi de cancer sau rudele acestora.

Într-o singură zi, procurorii anticorupție au stabilit că doctorița primise mită de 29 de ori. Este vorba în total de 20.660 de lei, 750 de euro și diverse bunuri, pornin de la parfumuri, cutii cu bomboane și până la cafea, brânză, ouă sau ciuperci.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

VIDEO Guvernul a alocat fondurile: Încep lucrări de amploare pe o autostradă care pleacă din București. Se schimbă o intrare în Capitală

Publicat

in

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că Guvernul a aprobat un set consistent de Hotărâri pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere, printre care reabilitarea unui sector de 42 de kilometri din Autostrada A1, respectiv pe raza judeţelor Giurgiu, Dâmboviţa şi Argeş, modernizarea Drumului Naţional Soveja – Lepşa din judeţul Vrancea, unde Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici şi conexiunea proiectului „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea” cu proiectul „Pasaj Suprateran, Centura Bucureşti-Domneşti”.

Mihai Constantin a anunţat după şedinţa Executivului că Guvernul a aprobat şi un set consistent de Hotărâri pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că unul din proiecte se referă la reabilitarea unui sector de 42 de kilometri din Autostrada A1, respectiv pe raza judeţelor Giurgiu, Dâmboviţa şi Argeş.

”Investiţia pentru care au fost aprobaţi astăzi indicatorii tehnico-economici este estimată la 1,1 miliarde de lei şi are o durată de execuţie de 48 de luni. Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, a spus Constantin.

Se face și DN Soveja-Lepșa, din Vrancea

El a mai arătat că pentru un alt proiect de infrastructură rutieră – modernizarea Drumului Naţional Soveja – Lepşa din judeţul Vrancea, Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici.

”Stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de 75%, iar principalele revizuiri constau în suplimentarea măsurilor de siguranţă rutieră – suplimentarea de parapeţi, indicatoare rutiere etc. Valoare totală a investiţiei este de aproximativ 226 milioane de lei, iar finanţarea va fi tot de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Cei 16,2 kilometri de drum ar urma să fie finalizaţi în următoarele 7 luni, durata rămasă de execuţie a lucrărilor”, a anunţat Mihai Constantin. Reprezentantul Executivului a mai anunţat că o altă decizie a Guvernului are în vedere o investiţie din Capitală, conexiunea proiectului „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea” cu proiectul „Pasaj Suprateran, Centura Bucureşti-Domneşti”.

”Prin Hotărâre, Guvernul a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată aflate pe amplasamentul pe care se vor desfăşura aceste lucrări. De asemenea, s-au aprobat fondurile, respectiv 16,5 milioane de lei, pentru plata despăgubirilor, decizii care vor face posibilă derularea lucrărilor pentru realizarea acestei investiţii aşteptate de bucureşteni”, a arătat Mihai Constantin.

Constantin a mai declarat că alte trei acte normative suplimentează sumele pentru plata despăgubirilor către proprietari pentru imobilele expropriate, ori aduc unele clarificări tehnice în măsură să asigure derularea în bune condiţii a proiectelor următoare: Legătura Centură Oradea – Autostrada A3 (Biharia) „Centura de ocolire Craiova” Subsecţiunea Ogra-Târgu Mureş din Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea.

Citeste mai mult

NATIONAL

Alimentele care conțin sare ar putea fi interzise: OMS, cu ochii pe restaurante și cantine

Publicat

in

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut apel către statele membre să instituie limite legale privind conținutul de sare din alimentele procesate, cu accent pe cele din restaurante și cantine. Aceste recomandări urmăresc să reducă consumul excesiv de sare și să combată frecvența crescută a bolilor de inimă.

Potrivit informațiilor furnizate de OMS și citate de Politico, bolile cardiovasculare iau viața a 10.000 de persoane în fiecare zi în regiunea europeană a acestei organizații.

Aproape toate țările din regiunea europeană – 51 din 53 – au un consum mediu zilnic de sare peste nivelul maxim recomandat de OMS de 5 grame pe zi. Potrivit OMS, acest lucru reprezintă o preocupare serioasă pentru sănătate, deoarece consumul excesiv de sare este una dintre principalele cauze ale creșterii tensiunii arteriale sau ale hipertensiunii arteriale, care este cel mai important factor de risc pentru bolile cardiovasculare, potrivit Mediafax.

„Cu cât este mai mare reducerea consumului de sare, cu atât este mai mare scăderea tensiunii arteriale: reducerea consumului de sare poate reduce decesele cauzate de bolile cardiovasculare și apariția atacurilor de cord”, a declarat biroul OMS Europa în noul său raport, „Action on salt and hypertension”.

Alimentele bogate în sare cresc riscul bolilor cardiovasculare

Bolile cardiovasculare, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale și atacurile de cord, cauzează 42,5 % din totalul deceselor anuale în regiunea europeană a OMS – adică aproximativ 10.000 de decese în fiecare zi. Mai mult de jumătate dintre decese sunt atribuibile hipertensiunii arteriale.

În același raport, organismul Națiunilor Unite a solicitat, de asemenea, etichetarea obligatorie pe partea din față a ambalajului pentru a sprijini consumatorii să facă alegeri alimentare informate și mai sănătoase și a presat țările să desfășoare campanii de sensibilizare a publicului pentru a sprijini schimbarea comportamentului în vederea reducerii consumului de sare în rândul populației.

În conformitate cu normele actuale ale UE, indicarea informațiilor nutriționale pe partea din față a unui ambalaj alimentar este voluntară. Comisia Europeană a încercat să introducă în 2022 o etichetare obligatorie pe partea din față a ambalajului la nivelul întregii UE, însă propunerea a declanșat o luptă acerbă de lobby. În cele din urmă a dispărut de pe radar și mulți consideră propunerea „moartă”.

Reducerea cu un sfert a consumului de sare ar putea salva până la un milion de vieți

„Punerea în aplicare a unor politici specifice pentru a reduce consumul de sare cu 25% ar putea salva aproximativ 900.000 de vieți din cauza bolilor cardiovasculare până în 2030”, a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, într-o declarație.

Raportul, publicat în timpul Săptămânii de conștientizare a consumului de sare, face apel la o abordare integrată pentru a reduce consumul de sare și pentru a diagnostica, trata și controla mai bine hipertensiunea arterială.

România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populaţiei din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 109 decese la 100.000 de locuitori. Bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 de deces în ţara noastră, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional. Practic, la fiecare 30 de minute, un român moare de infarct.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend