Conecteaza-te cu noi

Dezvaluiri

INTERVIU Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării: ‘Sper că există o strategie fermă față de Moscova, de reacție și răspuns, deoarece suntem victime ale unui război hibrid dus și pe teritoriul nostru’

Publicat

in

Reporterul Bugetul.ro a realizat un interviu cu fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, în contextul bucăților de dronă găsite pe teritoriul României, după atacurile Rusiei lui Putin asupra porturilor ucrainene – obiective civile – de la Dunăre.

Am vrut să aflăm dacă, în opinia fostului șef al MApN, acest incident poate reprezenta intrarea NATO în război și dacă ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, ar trebui expulzat în semn de protest.

Totodată, am vrut să știm unde crede Vasile Dîncu că s-a greșit în comunicarea dintre președintele Klaus Iohannis și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și dacă aceste bâlbe, privind prezența bucăților de dronă pe teritoriul României, pot duce la demiterea șefului MApN.

Vasile Dîncu a precizat, pentru Bugetul.ro, că speră că „există o strategie fermă față de Moscova, de reacție și răspuns, deoarece suntem victime ale unui război hibrid dus și pe teritoriul nostru”. În ceea ce privește expulzarea lui Valery Kuzmin, Dîncu este de părere că, în cazul în care se dovedește că bucățile provin dintr-o dronă rusească, este necesară convocarea ambasadorului Rusiei în România la Ministerul de Externe. 

De asemenea, fostul șef MApN ne-a declarat că prezența fragmentelor de dronă este un incident ce trebuie luat în serios, însă intrarea NATO în război ar declanșa o nouă conflagrație mondială, ceea ce ar putea însemna un dezastru pentru omenire.

În cadrul interviului pe care ni l-a acordat, Vasile Dîncu l-a „taxat” pe președintele Klaus Iohannis:Dacă aș fi fost eu ministru, eram plecat de mult, nu mai trebuiau căutate noduri in papură, pardon, drone prin păpuriș!”.

Altfel, senatorul PSD nu crede că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ar trebui demis, în contextul bâlbelor privind existența fragmentelor de dronă pe teritoriul României. Căci, spune Dîncu, președintele Klaus Iohannis ar trebui să se informeze din mai multe surse, înainte de a ieși public să facă declarații.

Mai mult, Vasile Dîncu a subliniat, pentru Bugetul.ro, că trebuie investit în dotarea forțelor de la frontieră, fie că vorbim de cele aparținând de Ministerul Apărării, fie de cele de la Ministerul Afacerilor Interne.

„Am încredere in militarii români, dar nu pot face nimic dacă vrem să apere frontiera cu mâinile goale”, a explicat fostul ministru al Apărării.

Vă redăm interviul integral pe care reporterul Bugetul.ro l-a realizat cu fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu:

Eugen Dinu: Domnule Dîncu, în calitate de fost ministru al Apărării, considerați că bucățile de dronă rusească descoperite în România pot reprezenta un motiv pentru intrarea NATO în război?

Vasile Dîncu: Războiul este un lucru mult prea serios și se poate vorbi despre el doar când se epuizează toate mijloacele diplomatice si de orice altă natură. Intrarea NATO în război are un potențial de a declanșa o nouă conflagrație mondială, ceea ce ar putea însemna un dezastru pentru omenire. Nu e un joc video, ar putea însemna sfârșitul civilizației noastre.

Așa cum a spus secretarul general NATO, trebuie să căutăm elementul de intenționalitate și deocamdată acesta nu este evident. Este un incident prezența acestei drone la frontiera noastră, dar să fim serioși, nu cred că cineva este atât de nebun încât să caute pretexte pentru a se declanșa un război mondial. Trebuie să gândim la rece, să ne păstrăm luciditatea și să învățăm din fiecare incident. Să nu uităm un lucru: NATO este o alianță defensivă și are și un mecanism de decizie bine pus la punct, nu este  impresionabil prin drone ratăcite in păpurișul de pe malul Dunării. 

„Cred că s-au facut presiuni asupra MApN să de-a un răspuns imediat, fără să poată spune că suntem în analiză, încă mai scotocim”

R: Unde credeți că s-a greșit în comunicarea dintre actualul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, și președintele Klaus Iohannis?

V.D.: Nu cred că trebuie să interpretăm în cheia comunicării acest eveniment. Evident, este și o chestiune de comunicare publică,  dar în primul rând este o chestiune de proceduri. Mai multe aspecte sunt importante aici și pot fi comentate.

În primul rând, o chestiune de inerție, știrea și insistența ucrainenilor despre atingerea teritoriului României a fost interpretată inerțial, după modelul incidentului din Polonia, adică fără un tratament atent, s-a mers pe ideea: știm noi, ucrainenii exagerează și vor să implice NATO!

Înainte de a căuta atent, probabil s-a acceptat un răspuns reflex. Tot în zona automatismelor cred că a apărut și dorința subconștientă ca acest lucru să nu ni se întâmple. De fapt, nu vrem să concepem că ar putea ajunge o dronă pe teritoriul nostru. 

Apoi, cred că s-au facut presiuni asupra MApN să de-a un răspuns imediat, fără să poată spune că suntem în analiză, încă mai „scotocim”.

Vasile Dîncu, pentru Bugetul.ro: „Dacă aș fi fost eu ministru, eram plecat de mult, nu mai trebuiau căutate noduri in papură, pardon, drone prin păpuriș!”

Cred că puteam să ne folosim de zicala populară: când doi spun că eșți beat, te du și te culcă. În comunicare, președintele a răspuns însă prea ferm, cu o oarecare aroganță, fără a lăsa loc de dubii și o asemenea fermitate, contrazisă apoi de „fluiditatea” situației, duce la neîncredere și nesiguranță în statul român și mecanismele implicate în structura de securitate și apărare.

Președintele comunică doar în ultimă instanță și atunci când este totul foarte clar. Se așteaptă din partea președinților mai multă luciditate și inteligență: când există cel mai mic dubiu, președintele nu trage concluzii ferme. 

R: Aceste bâlbe pot duce la demiterea șefului MApN?

V.D.: Nu cred că este cazul și nu se va întâmpla. Ministrul a răspuns la nivelul informațiilor existente in acel moment. Președintele se poate informa din mai multe surse. Dacă aș fi fost eu ministru, eram plecat de mult, nu mai trebuiau căutate noduri in papură, pardon, drone prin păpuriș!

„Dotarea este foarte importantă, avem nevoie de forțe sporite”

R: Ce ar face Vasile Dîncu astăzi, dacă ar fi ministru al Apărării? Ce măsuri ați lua pentru ca oamenii din localitățile aflate la granița cu Ucraina să nu fie puși în pericol de posibile noi prăbușiri ale dronelor rusești în România?

V.D.: Cred că, după această pățanie, se iau măsurile care trebuie. Dar aici chestiunea nu este una doar în resortul ministrului Apărării. Este clar că trebuie să întărim supravegherea zonei de frontieră și asta se face împreună cu ministrul de Interne, prin Poliția de Frontieră.

Acum că știm că se poate intampla, trebuie regândit sistemul de supraveghere a frontierei cu Ucraina, chit că avem 649 de kilometri.

Avem însă 343 de kilometri de frontieră fluvială și aici pot apărea astăzi cele mai importante probleme. Am achiziționat parcă anul acesta două nave de patrulare facute de Damen, la Mangalia, dacă nu mă înșel, dar stăm prost la flota de patrulare fluvială.

Dotarea este foarte importantă, avem nevoie de forțe sporite, putem construi nave de patrulare fluvială la noi în țară, sunt mai multe șantiere navale capabile sa facă, deoarece fac pentru străini, chiar și fregate. Doar că noi ne împiedicăm în propriile șireturi când este vorba de frontiera de est, inclusiv cea maritimă. 

„Nu cred că există un pericol major pentru localnici”

Apoi construirea de dispozitive mixte de supraveghere cu Ministerul de Interne, cred că există planuri de avertizare și de evacuare în caz de pericol, dar nu cred că există un pericol major pentru localnici.

Cred că această dronă a ajuns incidental, nu cred că aceste localități sunt o țintă. Glumind, aș spune că în pericol sunt contrabandiștii care probabil mai trec noaptea, când rușii atacă cu drone!

Cred că este făcut deja un plan de gestionare a posibilelor situații de criză pentru zona frontierei fluviale cu Ucraina. Am încredere in militarii români, dar nu pot face nimic dacă vrem să apere frontiera cu mâinile goale. 

„O convocare a ambasadorului la Ministerul de Externe este necesară, dar și aici, dacă suntem siguri că este o dronă rusească”

R: În contextul actual, ar trebui expulzat ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, în semn de avertisment pentru puterea de la Kremlin?

V.D.: Diplomații cunosc mai bine gramatica relațiilor dintre state. Nu mă pricep și nu prea îmi place să-mi dau cu părerea în aceste situații. Cred că expulzarea ambasadorului este un gest care are aproape semnificația ruperii relațiilor diplomatice.

Cred că o convocare a ambasadorului la Ministerul de Externe este necesară, dar și aici, dacă suntem siguri că este o dronă rusească. Să nu ne facem de râs. Cred că trebuie mai întâi să avem un raport clar, cu dovezi indubitabile.

Ca avertisment, am mai expulzat personal diplomatic la Moscova, dar nu știu dacă a fost vreun rezultat. Domnul Klaus Iohannis are consilieri care, dacă sunt ascultați, pot să-i dea sfaturi mai bune și mult mai bazate pe informații în această direcție.

Sper că există o strategie fermă față de Moscova, de reacție și răspuns, deoarece suntem victime ale unui război hibrid dus și pe teritoriul nostru. Sper că există la nivelul cel mai înalt al securității statului o strategie de răspuns și supraveghere a atacurilor din Est, măcar cum era cea din ultimele decenii ale perioadei comuniste. Mi-e frică doar de diplomația de ecou!

Citeste mai mult

ACTUAL

Descoperire majora privind asa-numita undă a morții

Publicat

in

Revista Neurobiology of Disease publica rezultatele unui studiu cheie care ajuta lumea stiintifica sa inteleaga mai bine mortea neuronala si resuscitarea. Asa-numita unda a mortii apare in creier dupa privarea de oxigen. Este imposibil sa se determine momentul precis al mortii cu o precizie de o secunda. Este un proces complex, care dureaza cateva minute. In unele cazuri, chiar si atunci cand procesul a inceput, acesta poate fi intrerupt si persoana poate reveni la viata. Aceasta “unda a mortii” se raspandeste ca un val in cortex si are potentialul de a opri total activitatea cerebrala. Dar, contrar a ceea ce sugereaza numele sau, acest val nu inseamna neaparat un sfarsit ireversibil. Daca creierul este reoxigenat la timp, poate urma un “val de resuscitare”, marcand inceputul unei recuperari lente, dar posibile, a functiilor cerebrale. Toate concluziile studiului aici https://www.ucoz.ro/a-fost-descifrata-unda-mortii-din-creier/

Citeste mai mult

ACTUAL

Firma H&M starneste un scandal urias in Australia

Publicat

in

Compania suedeza de confectii a fost acuzata de sexualizarea unor fetite aflate la varsta pre-pubertatii. Intr-o campanie publicitara la uniforme scolare, H&M a ales doua fete minore, iar textul de sub fotografie este nepotrivit, inducand ideea ca fetele trebuie sa incerce sa atraga priviri. Campania publicitara este destinata pietei australiene. Imediat, utilizatorii de internet au luat cu asalt contul H&M si au criticat dur aceasta reclama. Multi utilizatori spun ca nu vor mai cumpara de la firma suedeza daca aceasta asa intelege sa-si faca reclama, sexualizand imaginea unor copile. Mai multe detalii citeste aici https://newsin.ro/celebra-firma-hm-retrage-urgent-o-reclama-cu-fete-minore/

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend