Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

CSA Steaua și motivația pentru care FCSB vs CFR Cluj nu se poate juca în Ghencea

Publicat

in

Red. Sport • HotNews.ro

FCSB și-a dorit să joace meciul cu CFR Cluj (cel care ar putea stabili noua campioană a României) din ultima etapă a play-off-ului din Liga 1 pe stadionul din Ghencea.

Inaugurare Stadion GhenceaFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

CSA Steaua a refuzat cererea celor de la FCSB cu toate că stadionul din Bulevardul Ghencea a fost construit din bani publici.

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a anunțat că a oferit 46 de mii de euro pentru a putea închiria arena roș-albaștrilor, însă fără să obțină vreun rezultat pozitiv.

CSA Steaua nu închiriază stadionul celor de la FCSB pentru a juca într-un baraj unde nu are de fapt voie să se afle

CSA Steaua, club care aparține de MApN (Ministerul Apărării Naționale) spune că pe 22 mai ar putea juca pe teren propriu în barajul de promovare/retrogradare din Liga 1 și că nu poate închiria astfel stadionul celor de la FCSB.

Regulamentul FRF spune însă altceva: CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1, iar practic motivația clubului armatei nu stă în picioare.

„După cum știți, stadionul Steaua este în administrarea Ministerului Apărării Naționale și în folosința Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, iar închirierea acestuia se poate face doar printr-o procedură concurențială, stabilită de administrator.

De asemenea, vă informăm că echipa de fotbal a clubului nostru a terminat pe locul 4 în Play-off-ul Ligii a II-a, iar potrivit Regulamentului de organizare a activității fotbalistice, promovarea/retrogradarea se face cu respectarea articolului 70 din Statutul Federației Române de fotbal – „Dreptul unui club de a participa în campionatele naționale depinde de meritul sportiv al acestuia”.

Conform Regulamentului de organizare a activității fotbalistice și a programului competițional stabilit de Federația Română de Fotbal, meciurile de baraj urmând a se desfășura potrivit tragerii la sorți, iar meciul tur se dispută în weekendul 21-22.05.2022” – comunicat CSA Steaua, conform gsp.ro.

Conform regulamentelor FRF, CSA Steaua nu are drept să joace în baraj, iar în locul formației bucureștene s-ar putea afla Concordia Chiajna sau Unirea Slobozia (echipa care se va clasa pe locul 5).

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că meciul dintre FCSB și CFR Cluj va avea loc în data de 22 mai, de la ora 20:30, la Buzău.

Cu două etape înainte de finalul play-off-ului din Liga 1, clujenii au un avans de două puncte față de bucureșteni.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Adio comenzi online din China: Gigantul asiatic care ‘a rupt’ piața din România s-a prăbușit

Publicat

in

Alibaba a înregistrat o creștere a veniturilor în cel de-al patrulea trimestru fiscal încheiat în luna martie, dar profitul net al gigantului chinez de comerț electronic a scăzut brusc.

Iată cum s-a descurcat Alibaba în trimestrul din martie față de estimările de consens ale LSEG:

Venituri: 221,9 miliarde de yuani chinezi (30,7 miliarde de dolari) față de 219,66 miliarde de yuani așteptați

Venitul net atribuibil acționarilor obișnuiți a fost de 3,3 miliarde de yuani, în scădere cu 86% față de anul trecut.

Acțiunile Alibaba au scăzut cu aproximativ 3% în tranzacțiile de dinaintea pieței din SUA, conform CNBC.

Alibaba a avut un an zbuciumat în 2023, când a făcut cea mai mare revizuire a structurii corporative din istorie. De asemenea, a implementat separat mai multe schimbări de management de profil înalt, iar veteranul companiei Eddie Wu a preluat frâiele ca director general în septembrie.

Gigantul tehnologic chinez a declarat la începutul acestui an că și-a majorat programul de răscumpărare de acțiuni cu 25 de miliarde de dolari până la sfârșitul lunii martie 2027, în încercarea de a da un semnal de încredere acționarilor.

Citeste mai mult

NATIONAL

Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viaţă la 92 de ani

Publicat

in

Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi cotidianul The Globe and Mail citat de Reuters, informează Agerpres.

Cotidianul canadian, care citează membri ai familiei scriitoarei, a precizat că Alice Munro suferea de demenţă de cel puţin un deceniu.

Alice Munro a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2013, fiind descrisă drept ”un maestru al artei nuvelei contemporane”, conform www.nobelprize.org.

Munro a fost a doua scriitoare născută în Canada care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, dar prima cu o identitate canadiană distinctă. Saul Bellow, care a fost recompensat cu acest premiu în 1976, s-a născut în Quebec, dar a crescut în Chicago şi a fost considerat în general un scriitor american.

Scriitoarea a fost, de asemenea, distinsă cu premiul Man Booker International Prize, în 2009, pentru întreaga sa activitate literară, dar şi cu Premiul Giller – cea mai importantă distincţie literară din Canada – de două ori.

Alice Munro, născută Alice Ann Laidlaw, a venit pe lume la 10 iulie 1931, în oraşul Wingham din provincia Ontario, Canada.

Autoarea s-a căsătorit cu James Munro în 1951 şi s-a mutat în Victoria, în British Columbia, unde cuplul a condus o librărie. Cei doi au avut împreună patru fiice – una a murit la câteva ore de la naştere -, însă au divorţat în 1972. Ulterior, Munro s-a mutat înapoi în Ontario. Cel de-al doilea soţ al său, geograful Gerald Fremlin, a murit în aprilie 2013.

În 2009, Munro a dezvăluit că a suferit o operaţie de bypass cardiac şi că a fost tratată pentru cancer.

De-a lungul carierei, Alice Munro a publicat peste o duzină de colecţii de povestiri, traduse în peste 13 limbi străine.

Povestirea sa “The Bear Came Over the Mountain”, publicată în colecţia ”Too Much Happiness” (2009), a fost adaptată pentru ecranizare de către Sarah Polley, care a semnat şi regia acestei pelicule. O altă ecranizare, filmul “Hateship, Loveship” (2013), a avut la bază povestirea “Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage”.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend