Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Georgia Meloni denunță șantajul Rusiei și promite să ancoreze Italia în UE și NATO

Publicat

in

Giorgia Meloni, prima femeie prim-ministru al Italiei, a promis marți că va menține sprijinul pentru Ucraina în conflictul cu Rusia și a respins în același timp orice „apropiere” de fascism, relatează Reuters și AFP.

Georgia MeloniFoto: Marco Pasquini / Zuma Press / Profimedia

Dând un ton combativ în discursul său inaugural în parlament, Meloni a spus că coaliția ei conservatoare își va face vocea auzită în Europa și a dezavuat fascismul, în ciuda rădăcinilor de extremă dreaptă a propriului partid.

Italia va continua să sprijine sancțiunile occidentale împotriva președintelui rus Vladimir Putin, indiferent de presiunea asupra importurilor de gaze din Moscova, a spus Meloni în timpul unui discurs amplu care a durat mai bine de o oră.

„Oricine crede că este posibil să schimbe libertatea Ucrainei pentru liniștea noastră sufletească se înșeală”, a spus Meloni.

„A ceda șantajului lui Putin asupra energiei nu ar rezolva problema, ar agrava-o, deschizând calea către noi cereri și șantaj”.

Șefa Fraților naționaliști ai Italiei, Meloni, în vârstă de 45 de ani, a câștigat luna trecută, în cadrul unei coaliții electorale care a inclus Forza Italia, condusă de fostul premier Silvio Berlusconi, și Liga anti-imigranți a lui Matteo Salvini.

Acest guvern este cea mai de dreapta administrație a Italiei de după cel de-al Doilea Război Mondial și legăturile strânse dintre Moscova și atât Berlusconi, cât și Salvini au ridicat îngrijorări cu privire la politica sa externă.

Ulterior, Meloni a negat acuzațiile parlamentarilor din opoziție că ar fi antieuropeană, spunând că „nu trebuie neapărat să fii federalist pentru a crede în integrarea europeană”.

„(Uniunea Europeană) s-a implicat în multe lucruri care ar fi trebuit lăsate în seama statelor naționale… și a lipsit la marile chestiuni strategice”, a spus ea.

Italia este „pe deplin parte a Europei și a lumii occidentale”, a afirmat ea cu forță, marți, în timpul discursului său.

“Nu am avut niciodată simpatie sau apropiere de regimurile antidemocratice. Pentru orice regim, inclusiv fascismul”, a subliniat cea care a fost un admirator al lui Mussolini în tinereţe.

Prima femeie care conduce un guvern din istoria Italiei a mai promis că țara va rămâne „un partener de încredere al NATO în sprijinul Ucrainei care se opune agresiunii ruse”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Probleme de securitate pe aeroportul Cluj: Zeci de pasageri au ratat zborul, după o defecțiune majoră

Publicat

in

Probleme de securitate la Aeroportul Cluj-Napoca, unde au apărut probleme majore, determinând blocarea a sute de pasageri. Se pare că din cauza unor defecțiuni survenite ca urmare a unor pene de curent, scannerele de securitate nu au funcționat corespunzător. Astfel, zeci de pasageri au ratat zborul către Franța.

Joi seara, zeci de călători au rămas blocati timp de ore în aeroportul din Cluj-Napoca din cauza defecțiunii scannerelor destinate verificării bagajelor, ceea ce i-a împiedicat să avanseze către poarta de îmbarcare.

Aeronava care trebuia să plece către Paris a decolat doar cu unii dintre pasageri, în timp ce ceilalți au fost direcționați către un autocar pregătit de responsabili pentru a-i transporta în Franța, potrivit Știrile ProTV.

Nu mai puțin de 43 de persoane care ar fi trebuit să se îmbarce în avionul către Paris au fost nevoite să aștepte în aeroport din cauza nefuncționării scannerelor pentru bagaje. După aproximativ 40 de minute de întârziere, aeronava a decolat doar cu o parte dintre călători.

După ce au așteptat ore întregi, pasagerii care au ratat zborul au fost nevoiți să ia un autocar, în aceeași noapte, spre Paris, însă au fost și oameni care au refuzat această variantă.

Citeste mai mult

NATIONAL

Robert Fico nu a fost primul: Lista liderilor europeni care au fost ținta unor atentate

Publicat

in

Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat şi rănit grav, miercuri, devenind cel mai recent lider european care a fost ţinta unei tentative de asasinat, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Presa slovacă a declarat că atacatorul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, iar guvernul susţine că ar fi vorba de o motivaţie politică.

Premierul slovac Robert Fico rămâne în stare gravă şi este prea devreme pentru a spune dacă îşi va reveni, a declarat joi un viceprim-ministru. Tentativa de asasinat a fost prima tentativă majoră de asasinat asupra unui lider politic european din ultimii peste 20 de ani şi a atras o condamnare internaţională. Analiştii politici şi legislatorii spun că a scos la iveală un climat politic din ce în ce mai febril şi mai polarizat atât în Slovacia, cât şi în întreaga Europă.

“Din păcate, nu pot spune încă că am câştigat (bătălia pentru salvarea lui Fico) sau că prognosticul este pozitiv, deoarece amploarea rănilor provocate de cele patru plăgi prin împuşcare este atât de mare încât răspunsul organismului va fi în continuare foarte dificil”, a declarat vicepremierul Robert Kalinak.

Ministrul de interne Matus Sutaj Estok a declarat că trăgătorul – pe care poliţia l-a acuzat de tentativă de omor – a acţionat singur şi că a participat anterior la proteste antiguvernamentale. “Acesta este un lup singuratic care s-a radicalizat în ultima perioadă după alegerile prezidenţiale (din aprilie)”, a declarat Sutaj Estok.

Suspectul a enumerat politicile guvernamentale privind Ucraina şi planurile sale de reformare a televiziunii publice din ţară şi de desfiinţare a biroului procurorului special ca motive pentru atac, a adăugat ministrul de interne.

Deşi tentativele de asasinat asupra liderilor din Europa au fost relativ rare în ultimii 50 de ani, o serie de politicieni europeni proeminenţi au fost totuşi ţinta unor atacuri în ultimele decenii.

Reuters prezintă câteva dintre cele mai mediatizate cazuri:

ANNA LINDH, 2003

Ministru suedez de externe şi politician social-democrat de frunte, Anna Lindh, a fost rănită mortal prin înjunghiere într-un magazin din centrul oraşului Stockholm, în septembrie 2003. Agresorul a fost prins două săptămâni mai târziu şi condamnat la închisoare pe viaţă.

ZORAN DJINDJIC, 2003

Prim-ministrul sârb Zoran Djindjic a fost asasinat în martie 2003, la Belgrad, Serbia. Djindjic era un politician pro-occidental care a condus înlăturarea autocratului Slobodan Milosevic în 2000.

JACQUES CHIRAC, 2002

Preşedintele francez Jacques Chirac a supravieţuit unei tentative de asasinat în iulie 2002, după ce un atacator a tras un foc de armă asupra sa, dar l-a ratat, în timp ce trecea în revistă trupele de Ziua Bastiliei.

PIM FORTUYN, 2002

Un cunoscut politician olandez care a criticat imigraţia şi islamul, Fortuyn a fost asasinat în mai 2002, cu nouă zile înainte de alegerile generale. A fost împuşcat şi ucis de un activist pentru drepturile animalelor.

WOLFGANG SCHAUBLE, 1990

Politicianul german Wolfgang Schauble a rămas parţial paralizat după ce a fost împuşcat de trei ori la un eveniment de campanie electorală, la doar câteva zile după reunificarea Germaniei, în 1990. El a continuat să fie membru al parlamentului german, timp de 50 de ani. A murit anul trecut.

OLOF PALME, 1986

Prim-ministrul social-democrat suedez Olof Palme a fost asasinat pe o stradă din centrul oraşului Stockholm în februarie 1986, în timp ce se îndrepta spre casă împreună cu soţia sa după o seară la cinema. Suspectul, care a fost condamnat în 1988, a fost în cele din urmă achitat în apel.

MARGARET THATCHER, 1984

Prim-ministrul britanic Margaret Thatcher, supranumită “Doamna de Fier”, a scăpat ca prin urechile acului de o explozie uriaşă la un hotel în care era cazată în Brighton, Anglia. Membrii Armatei Republicane Irlandeze Provizorii (IRA) au plasat o bombă cu întârziere în hotel înaintea conferinţei Partidului Conservator. Cinci persoane au fost ucise în urma exploziei.

PAPA IOAN PAUL AL II-lea, 1981

Papa de origine poloneză a fost împuşcat în Piaţa Sfântul Petru, în inima Vaticanului, în mai 1981. Suferind două răni prin împuşcare, acesta a reuşit totuşi să se supravieţuiască şi, câţiva ani mai târziu, agresorul său a cerut şi a primit graţierea preşedintelui italian Carlo Ciampi.

ALDO MORO, 1978

Fostul prim-ministru şi preşedinte al creştin-democraţilor italieni Aldo Moro a fost răpit în martie 1978 de membrii grupului militant de extremă-stânga Brigăzile Roşii, care au cerut eliberarea unor deţinuţi în schimbul eliberării sale. Aproximativ două luni mai târziu, el a fost găsit mort în portbagajul unei maşini.

LUIS CARRERO BLANCO, 1973

La scurt timp după ce a devenit prim-ministru al Spaniei, în ultimii ani înainte de moartea dictatorului de dreapta Francisco Franco, Luis Carrero Blanco a fost ucis într-un atentat cu bombă pe o stradă din Madrid de către grupul militant naţionalist basc ETA.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend