ACTUAL
Frații Pavăl, schimbare de plan pentru hotelul de cinci stele cumpărat în Elveția
Publicat
acum 4 orela
Autor
admin
Pavăl Holding, deținută de frații Dragoș și Adrian Pavăl, împreună cu Apex Alliance, au achiziționat în 2024 un celebru hotel din Elveția. Proprietarii Dedeman voiau să redeschidă hotelul după renovare, însă deschiderea acestuia a fost amânată.
Acum deschiderea este la cea de-a doua amânare, fiind programată pentru luna decembrie a acestui an. Totuși, anunțul hotelului arată că data stabilită inițial a fost amânată încă o dată.

Noua inaugurare este programată pentru următorul an.
Hotelul a fost renovat în anul 2016 și dispune de un număr de 150 de camere, fiind unul dintre cele mai mari hoteluri și SPA-uri din Elveția.
Fondat în 1877 sub numele de „Hotel Waldhaus”, acesta a funcționat inițial doar pe durata verii timp de 70 de ani. În anul 1947, după ample renovări, hotelul a inaugurat primul sezon complet de iarnă.
În 2008, locația a fost rebranduită ca „Waldhaus Flims Mountain Resort & Spa”, în prezent find cunoscut ca Waldhaus Flims Wellness Resort.
Situat în Alpii Elvențieni, resortul este o destinație de top atât pentru turismul de iarnă, cât și pentru cel de vară. Hotelul este renumit pentru tratamentele spa rafinate, piscinele interioare și exterioare, dar și pentru gama variată de activități în aer liber, precum drumeții și ciclism pe timpul verii și schi în sezonul de iarnă.
Numeroase restaurante și baruri oferă o experiență culinară diversificată, cu preparate gourmet și cu influențe locale. Aceasta este cea de-a doua achiziție internațională a fraților Pavăl. În 2025, cei doi au cumpărat, alături de Apex Alliance, hotelul Gardone din Italia.
Karina Pavăl, vicepreședinte al Pavăl Holding, a declarat pentru Economica.net că industria hotelieră este considerată deosebit de atractivă, oferind oportunități de revitalizare a unor proprietăți cu valoare istorică.
Citește și: Frații Pavăl măresc salariile angajaților unui business din străinătate. Care sunt noile lefuri acolo
![]()
Poate îți place și...

The Danube at Exceptionally Low Water Levels: What Copernicus Data Reveal About Europe’s Changing Climate

VIDEO Donald Trump, în centrul atenţiei. A făcut un tur cu ‘Bestia’ la Freedom 250 Grand Prix. Apoi a dat startul competiţiei

EXCLUSIV Traian Băsescu susține că Rusia are în plan să extindă războiul: „Când vine vorba de ajutat Ucraina trebuie să ne gândim că după ei urmăm noi”
ACTUAL
The Danube at Exceptionally Low Water Levels: What Copernicus Data Reveal About Europe’s Changing Climate
Publicat
acum 15 minutela
23 august 2026Autor
admin

An interview conducted by Dr. Adrian Leonard Mociulschi
Europe is experiencing one of its most challenging climate summers in recent memory. From exceptionally low water levels on the Danube and prolonged drought conditions to persistent heatwaves and mounting pressure on water, energy, and transport systems, questions are increasingly being asked about whether these events represent temporary extremes or signs of a deeper climatic shift.
In this interview, Samantha Burgess, Strategic Lead for the Climate, Copernicus Climate Change Service, explains what the latest observations and data reveal about the forces reshaping Europe’s climate reality.
Adrian Leonard Mociulschi: The Danube is currently experiencing exceptionally low water levels that are affecting navigation, energy production, and water resource management across several European countries.
According to Copernicus data, what are the main meteorological and climatic factors responsible for the current exceptionally low water levels of the Danube?
Samantha Burgess: The exceptionally low water levels currently affecting the Danube are the result of a combination of prolonged drought and repeated heatwaves, occurring against a backdrop of long-term climatic change.
Our observations show that large parts of central and eastern Europe have experienced persistent rainfall deficits, unusually dry soils and well-below-average river flows during recent months.
Adrian Leonard Mociulschi: Climate scientists have warned that droughts and water stress may become more frequent in parts of Europe as global temperatures rise.
Do Copernicus data suggest that the current low water levels of the Danube represent a temporary extreme event, or are we observing a longer-term shift in the river’s hydrological regime associated with climate change across the Danube Basin?
Samantha Burgess: This year’s remarkably low Danube levels are an extreme event, but they are consistent with what climate science tells us to expect in a warming world: more frequent and more severe periods of drought and water stress.
Higher temperatures increase evaporation from soils and vegetation, reducing the amount of water available to sustain river flows during dry periods. At the same time, Europe is experiencing more frequent and intense heatwaves.
Not every year will resemble 2026, but the risk of low summer river flows across parts of Europe is increasing in a warming climate.
Adrian Leonard Mociulschi: Successive heatwaves and prolonged droughts have affected large parts of Europe, leading to exceptionally low river flows, pressure on water resources, disruptions to energy systems, and challenges for inland navigation.
Do Copernicus data suggest that the recent heatwaves observed across Europe are still within the range of historical variability, or do they represent a new climatic reality?
Samantha Burgess: Our data show very clearly that Europe is experiencing heat extremes that would have been far less likely in the climate of the past. Europe has warmed faster than any other continent, and this warming has shifted the baseline upon which weather events occur.
Individual heatwaves are still influenced by natural weather variability and atmospheric circulation patterns. However, the frequency, intensity and duration of heatwaves have increased significantly as the climate has warmed.
Over the past decade, heatwaves in Europe have become more frequent, intense, and persistent, reflecting a structural shift rather than natural variability. Events now last longer, occur earlier, and combine with drought and other stresses.
Adrian Leonard Mociulschi: The strong El Niño event of 2023-2024 occurred during a period of record global temperatures and widespread heatwaves, raising questions about the respective roles of natural climate variability and long-term climate change.
According to Copernicus data, how much of Europe’s recent extreme heat can be attributed to El Niño, and how much reflects the long-term warming trend associated with climate change?
Samantha Burgess: El Niño operates on top of a much stronger long-term warming trend driven by increasing greenhouse gas concentrations.
The reason recent El Niño events have produced such unprecedented global temperatures is that they are occurring in a climate that is already significantly warmer than it was decades ago. For Europe specifically, regional heatwaves are influenced primarily by local and regional weather patterns, such as persistent high-pressure systems, dry soils and atmospheric circulation anomalies.
El Niño can affect the broader global climate system, but it is not the dominant driver of individual European heatwaves. The long-term warming trend is the key factor increasing the likelihood and severity of extreme heat across the continent.
Adrian Leonard Mociulschi: Ms. Burgess, thank you for your time and for sharing these valuable insights with our readers. We would also like to thank the Copernicus team for their support in facilitating this interview.
Beyond the Heat
The Danube’s retreating waters are more than a hydrological event. They are a reminder that nature is not a static backdrop to human history, but an active participant in it. As Europe adapts to a changing climate, the challenge is not only technological or economic. It is also cultural: learning to think beyond immediate crises and to imagine resilience not as an emergency response, but as a long-term civic and civilizational project.
The Danube does not speak in words. This summer, it spoke through absence.
An interview conducted by Dr. Adrian Leonard Mociulschi
![]()
ACTUAL
VIDEO Donald Trump, în centrul atenţiei. A făcut un tur cu ‘Bestia’ la Freedom 250 Grand Prix. Apoi a dat startul competiţiei
Publicat
acum 22 de minutela
23 august 2026Autor
admin

Donald Trump pare că adoră să fie în centrul atenției la evenimentele sportive. După MMA și fotbal, președintele SUA a trecut la mașini. A dat duminică startul competiţiei „Freedom Grand Prix 250”, o cursă de IndyCar care celebrează 250 de ani de existenţă a Statelor Unite.
Tur la bordul „Bestiei”
Donald Trump şi prima doamnă Melania Trump au parcurs un tur pe traseul cursei Freedom 250 Grand Prix la bordul „Bestiei”, limuzina prezidenţială blindată, pentru a marca acest eveniment istoric din Washington, relatează USA Today, citat de news.ro.
Soţii Trump, care asistă la cursă, au salutat mulţimea de spectatori şi membri ai forţelor armate din maşina prezidenţială, în timp ce Air Force One survola zona. Au făcut un tur al circuitului de 1,7 mile, deşi la viteze mai mici decât cele ale concurenţilor, înainte ca preşedintele Trump să fluture steagul verde oficial pentru a da startul competiţiei.
„Vom face un mic tur într-o maşină frumoasă şi sigură, puţin mai încet decât cele pe care le vom vedea în cursă, dar ne vom distra”, a declarat Trump în cadrul transmisiunii Fox Sports.
Trump s-a implicat în organizare
Mulţimea a aclamat în timp ce coloana oficială a parcurs circuitul înainte de începerea cursei. USA TODAY a observat, de asemenea, o femeie care a arătat cu degetul mare în jos în timp ce preşedintele trecea pe lângă ea.
Trump s-a implicat public în planificarea evenimentelor pentru a sărbători cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite în această vară.
Iniţial, în 2016 a fost înfiinţată o comisie bipartidică a Congresului, numită „America 250”, pentru a planifica evenimentele din această vară. Însă preşedintele a înfiinţat şi „Freedom 250”, un parteneriat public-privat menit să organizeze evenimente precum Marele Premiu, focul de artificii de 4 iulie, Târgul Statelor Unite şi lupta UFC de pe peluza Casei Albe din iunie.
President Trump and First Lady Melania complete a “Lap of Honor” in The Beast at the IndyCar Freedom 250 Grand Prix in Washington DC with a bonus Air Force One ✈️ flyover!
👏🏻👏🏻🇺🇸🇺🇸#Freedom250 #MAGA pic.twitter.com/1BDOh0aTDg— MAGA Kitty (@SaveUSAKitty) August 23, 2026
Preşedintele a găzduit o prezentare iniţială a Marelui Premiu la Casa Albă în iulie, la care au participat piloţii IndyCar Alex Palou, David Malukas şi Felix Rosenqvist.
![]()
ACTUAL
Dragoș Pîslaru, ironic cu PSD și UDMR pe Legea salarizării: Dacă există oameni mai deștepți la alte partide, eu cred că există un miracol pe care n-am reușit să-l intuim
Publicat
acum o orăla
23 august 2026Autor
admin

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru,a vorbit, duminică seara, la Digi24, despre Legea salarizării, spunând că proiectul ar trebui susținut de toate partidele.
„Am avut sindicate care ne-au adus argumente și le-am pus în proiect. Au înțeles că legea nu este despre creșteri salariale, ci despre echitate.
Munca pe care am făcut-o în aceste 3 luni este utilă. Când am preluat portofoliul, datele erau incomplete. A lua de la capăt un prioect nu este o proiblemă, dar indiferent ce ai face este să duci mai sus un sector decât celelalte, ceea ce este inechitabil.
Dacă nu te joci numai cu o categorie sau alta, sumele din buget concurează cu celelalte din buget.
Eu cred că, indiferent de jalonul din PNRR, salarizarea unitară trebuie făcută.
Să punem un proiect în dezbatere parlamentară, pentru a vedea Comisia, asta e esențial.
PSD și UDMR consideră că-și antagonizează multe sectoare dacă sunt de acord. Au fost capcane majore în care am căzut.
Acest proiect trebuie asumat politic de toate cele patru partide.
Dacă există oameni mai deștepți la alte partide, eu cred că există un miracol pe care n-am reușit să-l intuim.
Eu nu am voie să-mi exprim lucrurile ca la loterie. Cred că proiectul ar trebui susținut”, a spus Dragoș Pîslaru.
![]()
ACTUAL
Alertă pe Litoral, bucăţi de dronă la Costineşti. MApN: „Nu aveau încărcătură explozivă”
Publicat
acum 5 orela
23 august 2026Autor
admin

Ministerul Apărării anunţă că duminică, în cursul dimineţii, un corp de dronă de tip Gerbera a fost observat în Marea Neagră, în zona Costineşti. O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române s-a deplasat în zona. În urma evaluării pirotehnice, s-a stabilit că acesta nu prezenta încărcătură explozivă. Obiectul a fost preluat de către Garda de Coastă.
Fragment de dronă semnalat în zona plajei Tuzla. Drona era ucraineană şi avea explozibil
Ministerul anunţă că în cursul dimineţii, a fost informat cu privire la prezenţa unui obiect plutitor în Marea Neagră, în zona Costineşti, judeţul Constanţa, semnalat printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112.
„Un elicopter Puma Naval al Forţelor Navale Române a fost trimis în zonă pentru a participa, alături de mijloace ale Ministerului Afacerilor Interne, la acţiunile de cercetare şi verificare. În urma acestora, a fost observat un obiect cu aspect de dronă. O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române s-a deplasat în zona indicată, la bordul unei nave aparţinând Gărzii de Coastă, şi a identificat un corp de dronă de tip Gerbera”, se arată în comunicatul oficial al MApN.
În urma evaluării pirotehnice, s-a stabilit că acesta nu prezenta încărcătură explozivă. Obiectul a fost preluat de către Garda de Coastă.
Dronă ucraineană, detonată sâmbătă la Tuzla
Ministerul Apărării anunţă că a fost confirmată prezenţa unei încărcături explozive la fragmentele de dronă găsite sâmbătă în zona plajei Tuzla, care a fost neutralizată prin detonare controlată. Potrivit ministerului, fragmentele aparţineau unei drone de fabricaţie ucraineană.
Ministerul Apărării anunţă că, referitor la fragmentele de dronă semnalate în dimineaţa zilei de sâmbătă, 22 august, în zona plajei Tuzla, judeţul Constanţa, echipa de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române a efectuat cercetarea şi evaluarea pirotehnică a acestora.
”A fost confirmată prezenţa unei încărcături explozive, care a fost neutralizată prin detonare controlată, în condiţii de siguranţă”, precizează MApN.
Primele verificări indică faptul că fragmentele proveneau de la o dronă de fabricaţie ucraineană, mai anunţă ministerul.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Reprezentanţii Ministerului Apărării au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, după ce printr-un apel la 112 a fost semnalată prezenţa unor fragmente de dronă aeriană, în zona plajei Tuzla din judeţul Constanţa.
![]()
ACTUAL
Bătaie la patiseria din Piața Amzei după scandalul cu Mița Biciclista. Poliția a intervenit imediat
Publicat
acum 5 orela
23 august 2026Autor
admin

Conflictul de la Piața Amzei a pornit după ce bărbatul, o persoană vulnearabilă, ar fi adresat injurii unei femei din anturajul presupușilor agresori și chiar l-ar fi lovit pe unul dintre ei.
Femeia, căreia cerșetorul i-ar fi adresat injurii, s-a apărat cu un spray cu piper, moment în care au intervenit și bărbații din anturajul acesteia. Indivizii l-au bătut pe cerșetor, iar poliția a fost chemată pentru a rezolva situația.
Totuși, agenții de poliție au plecat fără a întocmi dosar penal niciuneia dintre persoanele implicate în conflict.
Incidentul vine la scurt timp după ce Nea Mihai, proprietarul patiseriei de la Piața Amzei, a transmis un mesaj în care subliniază ideea de comunitate și prietenie, care stă la baza afacerii pe care o deține din 1985.
„Pentru noi, Piața Amzei înseamnă familie, muncă, oameni și o comunitate în care ne dorim să existe loc pentru toată lumea. Nu ne dorim războaie, rivalități sau polemici. Credem că fiecare își poate vedea de drumul său, cu respect pentru cei din jur. Mii de mulțumiri pentru toată susținerea voastră”, a scris acesta.
Nea Mihai a distribuit mesajul pe rețelele sociale în urma subiectului controversat cu localul Mița Biciclista. Edmond Niculușcă, unul dintre fondatorii restaurantului, s-a adresat celor care mănâncă merdenele cu margarină, de la Nea Mihai, într-o manieră considerată de mulți arogantă.
![]()
ACTUAL
O nouă companie aviatică low-cost apare în Europa: prețul unui bilet pleacă de la 19 euro
Publicat
acum 8 orela
23 august 2026Autor
admin

O nouă companie aviatică low-cost apare în Europa. Prețul unui bilet pleacă de la 19 euro. Este vorba despre Fly2Galicia care la început va oferi zboruri între nordul Spaniei și orașe din centrul și vestul Europei. Primele curse aeriene vor fi în luna decembrie, relatează Mediafax.
Noua companie aeriană europeană low-cost va fi lansată în decembrie și va oferi zboruri de la 19 euro. Prețul va include bagajul de mână, ca urmare a noilor reguli UE. Potrivit portalului Aviation Shop, vor fi 17 zboruri săptămânale către opt destinații începând cu 1 decembrie.
Fly2Galicia va conecta orașele importante din Europa cu nordul Spaniei, inclusiv Bruxelles, Milano, Praga și Veneția.
Traseele vor fi diversificate dacă operatorul va avea succes. Compania aeriană are sediul pe Aeroportul Rosalía de Castro din Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei. Legăturile vor fi lansate pentru a îmbunătăți conectivitatea aeriană dintre Galicia și destinații cheie din Europa.
Cele mai scurte călătorii vor costa doar 19 euro. Zborurile către Milano și Bruxelles vor începe de la 39 de euro (33 lire sterline), în timp ce pentru München și Praga și Veneția se va plăti un tarif de 49 de euro.
Biletul acoperă costul a două bagaje de mână, inclusiv un obiect personal și un bagaj de mână de opt kilograme. Acest lucru se datorează noilor reguli UE privind bagajele de mână, ceea ce înseamnă că prețurile biletelor trebuie să includă gratuit bagajul de mână.
Într-un anunț publicat pe rețelele de socializare, compania a anunțat că a pus în vânzare primele bilete. Lista primelor zboruri este următoarea:
Santiago de Compostela – Alicante – 3 zboruri săptămânal, în vigoare la 3 decembrie 2026
Santiago de Compostela – Bruxelles – 2 săptămânal, în vigoare de la 1 decembrie 2026
Santiago de Compostela – Granada – 2 săptămânal, în vigoare la 3 decembrie 2026
Santiago de Compostela – Milano Malpensa – 2 săptămânal, în vigoare la 4 decembrie 2026
Santiago de Compostela – München – 2 săptămânal, în vigoare la 3 decembrie 2026
Santiago de Compostela – Praga – 2 săptămânal, în vigoare la 2 decembrie 2026
Santiago de Compostela – Veneția Marco Polo – 2 săptămânal, în vigoare din 2 decembrie 2026
Santiago de Compostela – Zaragoza – 2 săptămânal, în vigoare de la 1 decembrie 2026.
Foto: arhivă / caracter ilustrativ.
![]()

The Danube at Exceptionally Low Water Levels: What Copernicus Data Reveal About Europe’s Changing Climate

Cum arată și cu ce se ocupă soacra Andreei Esca. Anne Eram trăiește la Paris

VIDEO Donald Trump, în centrul atenţiei. A făcut un tur cu ‘Bestia’ la Freedom 250 Grand Prix. Apoi a dat startul competiţiei

EXCLUSIV Traian Băsescu, nemilos cu premierul demis: „Bolojan nu e pregătit, nu are experienţa şi priceperea necesară de a fi premier. La Oradea, dai cu biciul, se face podul, tunelul…”

EXCLUSIV Traian Băsescu susține că Rusia are în plan să extindă războiul: „Când vine vorba de ajutat Ucraina trebuie să ne gândim că după ei urmăm noi”

Botez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...
Curtea de Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRESA ARGEȘEANĂ! Jurnalistul Iulian Uță către Ion Mînzînă: „Plătim noi asfaltul, voi veniți cu manopera!” – VIDEO
Sezonul de toamnă al emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV a debutat în forță, aseară, cu o dezvăluire...

DRUMUL GROAZEI MARCA MÎNZÎNĂ ȘI IPJ ARGEȘ A MAI TRÂNTIT UN TURIST STRĂIN! O autorulotă olandeză, la un pas să se răstoarne în pârâu pe DJ 703 H!
Dezastrul infrastructurii din județ continuă să facă victime pe bandă rulantă! Drumul Județean 703 H – botezat de șoferi „Drumul...
Mioveni

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDupă anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
ACTUALacum o săptămânăDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
ACTUALacum 2 săptămâniUltimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
NATIONALacum 5 zileBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum o săptămânăIon Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
ACTUALacum 2 săptămâniHAOS PE AUTOSTRADA Pitești- București! Trafic complet blocat după ce un TIR plin cu alimente s-a zdrobit de piciorul unui pod










Ultimele Comentarii