DIVERSE
EXCLUSIV Sebastian Ghiță, despre drona explodată în Portul Constanța: „România a ajuns o dărăpănătură. De când țara a ajuns pe mâna acestei doamne ONG-iste, nimeni nu se mai ocupă”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Sebastian Ghiță pune sub semnul întrebării eficiența infrastructurii de monitorizare de la Marea Neagră, susținând că România dispune, în teorie, de tehnologii capabile să identifice obiecte de mici dimensiuni, însă acestea nu au funcționat corect în momentul incidentului.
Acesta a făcut referire și la problemele de organizare și administrare a contractelor din domeniul apărării și securității, susținând că în 2024 România a semnat un contract cu o companie din Turcia, fără ca acest lucru să garanteze funcționalitatea completă a sistemelor de supraveghere.
Mai jos redăm integral declarația lui Sebastian Ghiță la România TV:
„Părerea mea, după 20 de ani de făcut sisteme informatice, așa cum am făcut pe Dunăre sistemul ROLIS împreună cu diverși parteneri: sistemul de la Marea Neagră, SCOMAR, are radare și sisteme software care să detecteze nave și sisteme de pescuit, adică inclusiv obiecte mici, chiar și ca drona aceasta care se apropie de apele României.
Există un astfel de sistem, dar este evident că, de 8–10 ani, lucrurile au luat această turnură, iar țara a ajuns pe mâna „tanti ONG 1” și „tanti ONG 2”. Nimeni nu se mai ocupă de aceste sisteme, să le întrețină, să le actualizeze.
În acest caz am observat că, în 2024, prin iunie, când războiul din Ucraina a început mai devreme, România a semnat un contract cu o firmă din Turcia — poate bine, poate rău — dar nimeni nu a avut grijă ca acest sistem să funcționeze, să fie capabil să detecteze ceea ce scrie în specificațiile tehnice. Este o întrebare legitimă: de ce nu funcționează aceste sisteme în România?
Radarele care trebuiau să detecteze sistemele de la Galați au funcționat patru minute, da, patru minute. O să apară explicații pseudo-savante, dar realitatea este că nu funcționează lucrurile de 10 ani. Nu am vorbit niciodată de acest domn Iohannis, dar a făcut un jaf, un dezastru. Sub conducerea lui, România a ajuns o dărăpănătură.
Vă dau exemplu zeci de sisteme care, dacă se vor prăbuși, vor fi un dezastru. Dacă într-o zi nu vor mai funcționa sistemele de pensii, de finanțe etc., ce se va întâmpla? Nimeni nu a investit, iar azi viața vine peste noi.
Acum, la Marea Neagră, nu am fost în stare să vedem acest obiect care s-a plimbat pe lângă Oil Terminal. Doamne ajută că nu s-a întâmplat mai rău.
Cineva spune că atacăm UE. Nu, din contră, România a primit bani de la UE. Întrebarea este: cine a ales firmele și cum au fost controlate acele firme? Și-au făcut datoria? Nu mai putem băga gunoiul sub preș, că se dărâmă șandramaua.
Vreau să vă spun următoarea chestie: toată tărășenia a început pe vremea lui Coldea, când, dacă zbura un țânțar, făceam dosare. Dacă nu dădeai cu substanțe, făceai dosar că ai țânțari. Ideea este cum așezăm lucrurile, ca să existe responsabilități, muncă, beneficii și control.
Cui să facem dosar că a intrat drona în port? Unui „acar Păun”? Sau îi facem dosar celui de la armată care sfidează președintele și nu își dă demisia? Sau polițiștilor care cumpără sisteme peste sisteme și, dacă îi scuturi, le cade cipul din buletin?
Nu este relevant. Relevant este dacă a venit un președinte, Nicușor Dan, în stare să facă lucrurile să funcționeze sau mergem pe drumul pierzaniei.
Am citit ce a spus domnul Miruță și a spus un adevăr: ne-au anunțat cu 15 minute înainte să o detoneze. Dar ucrainenii sunt într-un război, iar rușii fac o nenorocire. Totuși, putem cere să fim anunțați.
Vecinii noștri ne ajută cu refugiați, dar este o situație complicată. Am pierdut patru drone, mai atenți, pentru că oriunde la Marea Neagră putea să explodeze.
E puțin ciudat că putea să explodeze lângă Oil Terminal, dar nu e ok că nu am fost anunțați. Le-am fi putut returna, că și noi știm să facem drone. Știm să facem drone subacvatice și detectabile. Inginerii români sunt buni, dar lucrează pentru străini, nu aici.
Am spus de șeful armatei. De la Miruță nu aștept nimic, e un userist cu tupeu debordant. Nu ai ce să vorbești cu acești oameni, se cred infailibili.
Nici nu știm unde este — la ANR, la Garda de Coastă… Dar știm că între Ucraina și Rusia este război. Mă aștept la responsabilitate din partea Armatei Române. Ce să facă poliția? Să aresteze drona?
Eu nu atac pe Miruță, spun doar că nu funcționăm. Au fost la putere și au avut ghinion cu dronele, altfel aveau mandat reușit.
Am observat că acest sistem trebuie să ne „omoare” până la urmă. Sunt programator și mă doare să văd că s-au făcut sisteme, dar nu sunt folosite. Nu sunt ascultate. Șefii nu ascultă, este brambureală. Nu poți schimba poporul, trebuie să schimbi șefii.
Mai grav: am avut noroc de două ori, ne-a păzit Dumnezeu. La Galați nu a murit acea mamă cu copilul, iar acum turiștii chinezi făceau poze — putea să moară cineva. Dacă erau anunțați la ora 10, nu înțeleg de ce nu a fost evacuat portul.
Sistemul este nefuncțional. S-au plătit 20 de milioane și nu e ANR, nu e Garda de Coastă, nu e Armata. Este grav.
Am început un program „fără proști în funcții publice”. USR poate face efortul să găsească oameni responsabili și muncitori.
Trebuie un efort colectiv. Putem pune „boții doamnei Ghiurghiu” să atace drona. Sunt multe soluții.
În România avem alte preocupări, nu cele reale, și asta riscă să omoare oameni. Din noroc am evitat tragedii la Galați și Constanța.
Ca să facem haz de necaz, singurul om pe care îl vedeam că nu iese din Ministerul Apărării decât cu tancul era Radu Oprea.
Acum avem personaje care s-au născut odată cu funcția.
Să aliniem tancurile pe bani și să tragem în drone…
Este grav că nu trecem la discuții reale despre Armata Română, pentru că riscăm să fim acuzați că o atacăm. Dar șeful trebuie să aibă responsabilitate.
Răspunsul a fost că „nu e război” și nu avem terenuri pentru echipamente. Mi se pare o explicație puerilă.
M-aș fi așteptat să fie ajutat de Miruță, care e un comunicator bun.
Nu cred că dacă pui un Ghepard într-o pădure… au fost situații și le-am ignorat.
Putem să ne prefacem că ucrainenii ne ajută, dar dacă trece drona, o doborâm.
Cumva, Nicușor Dan a ajuns președinte și toată lumea așteaptă ordine. Șefii instituțiilor trebuie să facă ordine. Nu este un atac la Nicușor Dan, dar alegerea oamenilor contează. Nu e afacerist, nu a făcut bani, dar dacă ai funcție trebuie să produci rezultate. Nu atac USR, dar fiecare trebuie să facă ceva concret.
Să ne ferească Dumnezeu să nu am dreptate, dar la următoarea dronă putem avea victime. Nu putem spune la nesfârșit că „nimeni nu e responsabil”. Domnule Miruță, faceți ceva. Oamenii vor speranță, vor acțiune. Până și eu am ajuns să vorbesc, că e la modă. Nu pilotul decide singur, este decizie politică. Nu mai mințiți oamenii. Am fost calm, dar mă aprind când văd aceste lucruri. Nu doborâm drone cu F-16 „din genoflexiuni”.
Vorbim senzațional, dar realitatea e alta. Adevărul se spune uneori în glumă. ]n Grecia au găsit o dronă și au făcut proceduri normale. Sistemele anti-dronă nu funcționează, deși s-au cheltuit bani mulți. Când eram mic citeam „Drobul de sare”. Asta facem și noi.
Nu vreau să vă amintesc de sistemul german: ce cumpărăm azi funcționează peste 3 ani. Să nu ne mințim. Dacă livrările sunt în 3 luni, eu nu mă mai numesc Sebastian Ghiță.
Amintim ca o dronă marină, care avea atașat un timer și fusese descoperită în apropiere de Portul Constanța, a explodat vineri. Zona a fost evacuată, iar oamenii au primit mesaj Ro-Alert. Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că în spitale a fost activat planul alb de intervenție și există posibilitatea să fie și alte drone. Aproape 3.000 de persoane au fost evacuate din Constanța. Ulterior, autoritățile au constatat că nu mai există niciun pericol, iar evacuarea locuitorilor a fost sistată.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a spus că autoritățile române au fost informate de partea ucraineană cu puțin timp înainte ca drona identificată în Portul Constanța să explodeze.
„Drona a fost văzută în portul civil azi dimineață, în jurul orei 6-6 și un pic. În jurul orei 10, autoritățile ucrainene au informat autoritățile române că au pierdut controlul a patru drone și că într-un timp foarte scurt urmează ca drona care este în portul civil Constanța să explodeze, ceea ce ne-a permis cu 10-15 minute înainte să fie retrase echipele de acolo din zonă pentru a nu se produce o pagubă și mai mare și mai ales să nu fie afectate viețile omenești”, a precizat ministrul interimar Miruță.
![]()
Poate îți place și...

EXCLUSIV Prognoza meteo cu Mircea Duțu: „Vara va fi mai caldă decât în mod normal, cu un climat contrastant, asociat cu valuri de căldură, încheiat cu precipitații abundente. Nu vor lipsi incendiile de vegetație și de pădure și inundațiile”

Cine sunt cei doi finaliști de la Survivor România. Dezvăluirile făcute de Viperele Vesele: „Publicul va vota live câștigătorul trofeului”

Ileana Matuș, dezvăluiri din căsnicia cu Cristian Pomohaci. Motivul pentru care au divorțat după 5 ani: „Era ca fratele meu”
DIVERSE
EXCLUSIV Prognoza meteo cu Mircea Duțu: „Vara va fi mai caldă decât în mod normal, cu un climat contrastant, asociat cu valuri de căldură, încheiat cu precipitații abundente. Nu vor lipsi incendiile de vegetație și de pădure și inundațiile”
Publicat
acum o orăla
5 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Climatologul Mircea Duțu a spus cum va fi vara anului 2026: „Ploile actuale din Europa de Est se explică printr-un blocaj de picături reci, care stagnează deasupra regiunii, conjugat cu aerul cald și foarte umed de proveniență mediteraneană; se provoacă conflicte care generează furtuni.
În ceea ce privește această vară, estimările și subliniez estimările sunt în sensul că, în Europa de Est, vara va fi mai caldă decât în mod normal, cu un climat contrastant, asociat cu valuri de căldură, încheiat cu precipitații abundente. Nu vor lipsi incendiile de vegetație și de pădure și inundațiile.
Citește și Prognoza meteo. Veşti proaste de la Silviu Grigore, ciclonul afectează România şi săptămâna viitoare
Vară deci de genul celei de anul trecut și cu perspectiva anului 2027, care, sub aspectul lui El Niño, poate să devină unul dintre sau chiar cel mai cald an înregistrat vreodată, egal sau chiar să depășească recordurile din 2026. Luna iunie este cea mai instabilă și, în unele regiuni, ploioasă lună din calendarul României, iar anul acesta fenomenele și evoluțiile contrastante marchează contextul care a avut loc la nivel regional”.
Vineri, ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni și anunță o perioadă mai caldă decât normalul climatologic în cea mai mare parte a țării. Potrivit experților, vestul României va resimți cel mai puternic efectele temperaturilor ridicate, iar precipitațiile vor fi sub media obișnuită în mai multe regiuni.
Prognoza meteo 8–15 iunie
În prima săptămână a intervalului vor fi temperaturi ușor peste valorile normale pentru această perioadă, în special în vestul țării. În restul regiunilor, vremea rămâne apropiată de specificul climatologic al lunii iunie, potrivit ANM În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor avea valori apropiate de normal doar în sudul și estul țării. În celelalte zone, mai ales în vest, se estimează un deficit de ploi.
Prognoza meteo 15–22 iunie
În a doua săptămână a lunii iunie, temperaturile vor continua să se situeze peste mediile multianuale în vestul, sud-vestul și centrul țării. Meteorologii ANM estimează însă un regim pluviometric echilibrat, cu cantități de precipitații apropiate de normal în toate regiunile.
Prognoza meteo 22–29 iunie
Sfârșitul lunii iunie se anunță cea mai caldă etapă a perioadei analizate de ANM. Temperaturile vor depăși valorile obișnuite în aproape toată țara, cele mai mari abateri fiind prognozate în regiunile vestice. Singura excepție va fi sud-estul țării, unde valorile termice se vor menține în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. În același interval, precipitațiile vor fi ușor sub normal în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul țării vor avea valori apropiate de cele obișnuite.
Prognoza meteo 29 iunie – 6 iulie
Prima săptămână a lunii iulie păstrează tendința de vreme caldă. Temperaturile medii vor continua să fie ușor peste normal în majoritatea regiunilor, în special în vestul României. În schimb, cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de valorile specifice sezonului la nivel național.
![]()
DIVERSE
Cine sunt cei doi finaliști de la Survivor România. Dezvăluirile făcute de Viperele Vesele: „Publicul va vota live câștigătorul trofeului”
Publicat
acum o orăla
5 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Survivor România se apropie de final! Viperele Vesele susțin că membri ai staff-ului de producție au fost direct victime ale „agresivității lui Tamaș” și ale episoadelor sale de consum de alcool, iar producția este acuzată că a încercat să ascundă aceste comportamente problematice pentru a proteja audiența și imaginea publică a emisiunii.
„Unii concurenți au beneficiat de mai multă îngăduință la Survivor România”
Deși votul publicului este programat să aibă loc live într-o zi de duminică, Viperele Vesele afirmă explicit că rezultatul final este deja stabilit de producție, numind procesul de votare „doar ultimul act al unui spectacol grotesc”.
„Primul eliminat la jocurile individuale de la Survivor a fost Cristi Boureanu. După al doilea joc al individualelor eliminată a fost Andreea, după al treilea Bianca Giurcanu, după al patrulea Bianca Stoica, iar al cincilea joc a adus eliminarea Ramonei, eliminare mult așteptată de publicul emisiunii. Ultimul joc al individualelor aduce eliminarea protejatei lui Tamaș, Patricia.
Așadar, finaliștii primului sezon Survivor difuzat de Antena 1 sunt Lucian și Tamaș.
Duminică, publicul va vota live câștigătorul trofeului sau, mai corect spus, va avea impresia că o face. După un sezon în care unii concurenți au beneficiat de mai multă îngăduință și au avut mult mai multe beneficii decât alții, după un sezon în care unii membri ai echipei de producție au căzut victime ale agresivității lui Tamaș și ale consumului său de alcool, după toate încercările de mușamalizare, marele deznodământ pare deja stabilit, iar votul reprezintă doar ultimul act al unui spectacol grotesc.
O singură necunoscută mai rămâne după această finală. Nu cine va câștiga trofeul, ci câți oameni vor mai accepta să lucreze la acest proiect în sezonul următor, câți își vor mai asuma riscurile de a lucra într-o producție care a pus audiența și protejarea imaginii emisiunii mai presus de oamenii care au făcut posibil acest show.
Noi, Viperele Vesele, vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi pe parcursul acestui sezon și pentru încrederea acordată informațiilor publicate în avans și în exclusivitate. Sperăm să ne fiți alături și în sezonul următor, unde promitem să vă aducem, ca de fiecare dată, informații exclusive, detalii din spatele camerelor și subiecte despre care alții vor vorbi abia mai târziu„, sunt dezvăluirile făcute pe pagina de Instagram „Viperele Vesele”.
![]()
DIVERSE
Ileana Matuș, dezvăluiri din căsnicia cu Cristian Pomohaci. Motivul pentru care au divorțat după 5 ani: „Era ca fratele meu”
Publicat
acum 2 orela
5 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ileana Matuș și Cristian Pomohaci s-au cunoscut la spectacolele de muzică populară, devenind buni prieteni, iar mai apoi soț și soție. Artista a dezvăluit că problemele au apărut la scurt timp, după ce a descoperit că fostul preot era concentrat pe faimă și carieră.
„S-a răcit complet! Nu existam pentru el. Tot ceea ce voia el s-a făcut, ceea ce trebuia să-mi ofere mie, nici n-am existat. Am fost folosită! M-am uscat pe picioare, aveam 45 kg la 1,74 m. Trăiam singură, la o vârstă la care trebuia să mă bucur de viață. Era o relație de amiciție, pur și simplu îl cunoșteam ca pe fratele meu. Niciodată nu m-aș fi gândit că o să mă căsătoresc cu el”, a declarat cântăreața de muzică populară.
Ileana Matuș: „Căsătoria cu el a fost un eșec pentru toata familia mea”
„Când a fost pe ultima sută de metri să se hirotonească, a venit la mine în curte să insiste. I-am zis că nu pot, știam că oamenii nu se schimbă și l-am trimis acasă. La poartă a început să plângă și mi-a zis: nu-i bai, nu vrei să vii după mine, altă fată nu iau.
Dar și tu cât vei trăi, vei fi singură că așa mă voi ruga lui Dumnezeu și vei fi și tu toată viața singură cum o să fiu eu celibatar. Eu n-am avut nimic cu el ani de zile, decât pur și simplu am fost prieteni, amici! Dacă tot știa chestia, de ce nu s-a comportat ca atare? Putea măcar să mă respecte. Eu l-am ajutat până la capăt”, a mai povestit Ileana Matuș.
Căsnicia s-a destrămat după cinci ani, când Ileana Matuș a hotărât să intenteze divorț. Artista a mărturisit că în acea perioadă dificilă nu a găsit înțelegere sau sprijin din partea familiei și apropiaților lui Cristian Pomohaci.
„Mi-au spus: ‘Nu vă gândiți la părinte că s-ar putea să aibă probleme?!’. Păi, la mine cine se gândește? Mi-aș fi dorit o familie, un copil, stabilitate. El a discutat cu episcopul treaba asta din moment ce el mi-a dat răspunsul ăsta.
De ce te folosești de cineva ca să mergi înainte? Trebuia să se facă celibatar, să-și aleagă o mănăstire unde să se facă călugar și să nu încurce viața nimănui. Eu mi-am dorit o familie, copii. Nu-l durea gura să spună că vrea copii… una e să vrei, alta e să ai.
Ai grijă ce îți dorești în viață! A vrut să aibă faimă, să fie văzut, i-a ajutat Dumnezeu. Eu am vrut familie, mi-a dat Dumnezeu. Nu-i cer mai mult lui Dumnezeu. Fiecare suntem pe drumul nostru. Căsătoria cu el a fost un eșec pentru toata familia mea. Și în ziua de azi îmi reproșează mama. E dureros!”, a mai spus cântăreața.
![]()
DIVERSE
Horoscop rune 6 iunie 2026. Isa te încurajează să cauți pacea și echilibrul în viața ta, BERKANA aduce energia regenerării și a noilor începuturi
Publicat
acum 3 orela
5 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

ETALARE RUNE pentru BERBEC
Runa etalată – EIWAZ : Această rună îți atrage atenția că a începe total o viață nouă acum poate atrage unele dificultăți din cauza apărării pe care o activezi pentru a face față în necunoscut. Deseori anunță că urmează o perioadă în care cel mai înțelept este să aștepți, deci sfatul său principal este răbdarea. Ți se recomandă să anticipezi consecințele înainte de a acționa. După ce decizia îți este total clară, apoi vei fi în stare să duci mai departe acțiunea cu ușurință. Profită de acest moment de pauză pentru a-ți pune casa în ordine și a așeza așa cum trebuie treburile personale.
ETALARE RUNE pentru TAUR
Runa etalată – Isa: Runa Isa te încurajează să cauți pacea și echilibrul în viața ta. Izolarea temporară poate fi benefică pentru tine, ajutându-te să-ți recapeți forțele și să reflectezi asupra scopurilor tale.
ETALARE RUNE pentru GEMENI
Runa etalată – Nauthiz: Deși, aparent, această rună are conotații negative, în realitate, ea atrage atenția asupra unei situații din care trebuie să scapi. Chiar dacă înfățișează o lipsă, ea îți transmite mesajul că trebuie să faci ceva pentru a scăpa, a îndepărta această lipsă, fie din câmpul spiritual, fie din viața materială.
ETALARE RUNE pentru RAC
Runa etalată – Thurisaz: Cu Thurisaz ca ghid, ziua de azi te provoacă să confrunți orice obstacol frontal. Fii conștient de puterea ta interioară și folosește-o pentru a naviga prin dificultăți. Curajul și perspicacitatea ta te vor ajuta să depășești orice piedică.
ETALARE RUNE pentru LEU
Runa etalată – Berkana (inversată): Runa BERKANA aduce energia regenerării și a noilor începuturi. Este o perioadă excelentă pentru a iniția proiecte noi sau a revigora relațiile existente. Puterea interioară te va ajuta să depășești obstacolele și să îmbrățișezi schimbările cu încredere.
ETALARE RUNE pentru FECIOARA
Runa etalată – Hagalaz: Poate simți că lumea ta este dată peste cap, dar aceste perturbări sunt necesare pentru a-ți revela adevăratul potențial. Lasă vechile structuri să cadă și pregătește-te pentru renaștere.
ETALARE RUNE pentru BALANTA
Runa etalată – Mannaz: Mannaz simbolizează umanitatea, comuniunile de oameni, în scopul atingerii țelurilor comune. Pe o scară mai personală, Mannaz reprezintă cercul de prieteni/familia și scopurile comune care îi unesc. De asemenea, mai poate fi vorba despre comuniunea femeie/bărbat, unirea sufletelor într-o singură entitate.
ETALARE RUNE pentru SCORPION
Runa etalată – Tiewaz (inversată): Progresul prin agresiune nu poate fi răspunsul în această situație particulară. Găsește un alt mod de a obține rezultatul dorit. Aplicarea unei presiuni prea mari te poate îndepărta de la obiectivul tău.
Citește continuarea pe sfatulparintilor.
![]()
DIVERSE
Schimbare: cine va transmite în direct la TV meciul amical România – Țara Galilor. Primul test acasă pentru Gică Hagi
Publicat
acum 4 orela
5 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

România – Țara Galilor se vede la Prima TV. Acesta va fi al doilea meci al naționalei sub comanda lui Gheorghe Hagi, revenit recent pe banca tehnică a României. În primul amical al lunii, „tricolorii” au remizat în deplasare cu Georgia, scor 1-1, la Tbilisi. Confruntarea cu Țara Galilor reprezintă și primul meci pe teren propriu pentru Gică Hagi în noul său mandat la conducerea echipei naționale.
Gică Hagi revine în Ghencea
Partida are o semnificație specială pentru selecționer, care revine pe stadionul unde a trăit unele dintre cele mai importante momente ale carierei sale de jucător. În tricoul Stelei, Gică Hagi a contribuit la câștigarea Supercupei Europei din 1987, succes obținut în fața formației Dinamo Kiev, scor 1-0. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat chiar de actualul selecționer al României.
Cine transmite meciul România – Țara Galilor
Dacă amicalul Georgia – România a fost difuzat de Antena 1, duelul cu Țara Galilor va putea fi urmărit pe Prima TV. Cele două posturi împart drepturile de televizare ale meciurilor echipei naționale, iar partida programată sâmbătă seară va fi transmisă exclusiv de Prima TV. Meciul România – Țara Galilor începe la ora 20:45 și se va disputa pe Stadionul Steaua din București.
Lotul naționalei României pentru meciul cu Țara Galilor
- PORTARI: Marian AIOANI (Rapid, 2/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 1/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 4/0);
- FUNDAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 24/0), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (U Cluj, 2/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 45/1), Matei ILIE (CFR Cluj, 1/0), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 3/0), Mihai POPESCU (FCSB, 7/1), Andrei BORZA (Rapid, 1/0);
- MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 13/0), Nicolae STANCIU (Dalian | China, 86/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 7/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 27/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 1/0);
- ATACANȚI: Olimpiu MORUȚAN (Rapid, 18/1), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 4/1), Alexandru DOBRE (Rapid, 7/0), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 5/3), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 21/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 27/7).
![]()
DIVERSE
Andreea Popescu s-a logodit? Detaliul care a dat-o de gol pe influenceriță. A arătat tuturor inelul
Publicat
acum 4 orela
5 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Andreea Popescu trăiește o nouă poveste de dragoste? La câteva zile după ce fostul soț s-a afișat cu noua iubită, influencerița nu a lăsat nimic la voia întâmplării și s-a asigurat că toată lumea îi observă bijuteria de pe degetul inelar.

Cum a reușit Andreea Popescu să slăbească
Secretul din spatele siluetei sale este un tratament medical și anume injecțiile pentru slăbit. Andreea Popescu a recurs la această soluție după ce investigațiile medicale au indicat că problemele hormonale erau adevărata barieră în calea transformării sale.
„Am ajuns la măsură 34 la haine, XS, sunt foarte fericită. M-am dus la magazin să-mi cumpăr măsura 36, pentru că am plecat de la 40 și mi-am pus ceva pe mine, era larg. Am zis să încerc 34 dar mi se părea imposibil și mi s-a potrivit măsură 34. Chiar este o realizare.
Mă chinuiam de foarte mulți ani! Am încercat timp de o lună să țin un regim, fără zahăr, pâine, carbohidrați și mâncam foarte curat și abia am reușit să dau un kilogram jos…
Am 42 de ani, iar metabolismul nu te mai ajută ca înainte. Mi-am făcut foarte multe analize hormonale și acolo am depistat niște probleme… Eu am avut și 3 sarcini, am luat destul de multe kilograme și nu le puteam da jos, eram foarte frustrată”, spunea Andreea Popescu acum câteva luni.
![]()

EXCLUSIV Prognoza meteo cu Mircea Duțu: „Vara va fi mai caldă decât în mod normal, cu un climat contrastant, asociat cu valuri de căldură, încheiat cu precipitații abundente. Nu vor lipsi incendiile de vegetație și de pădure și inundațiile”

Cine sunt cei doi finaliști de la Survivor România. Dezvăluirile făcute de Viperele Vesele: „Publicul va vota live câștigătorul trofeului”

EXCLUSIV Sebastian Ghiță, despre drona explodată în Portul Constanța: „România a ajuns o dărăpănătură. De când țara a ajuns pe mâna acestei doamne ONG-iste, nimeni nu se mai ocupă”

Ileana Matuș, dezvăluiri din căsnicia cu Cristian Pomohaci. Motivul pentru care au divorțat după 5 ani: „Era ca fratele meu”

Horoscop rune 6 iunie 2026. Isa te încurajează să cauți pacea și echilibrul în viața ta, BERKANA aduce energia regenerării și a noilor începuturi

ACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital

O nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster

CRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului

Activitățile banale care îți prelungesc viața, potrivit oamenilor de știință: „Cinci minute reprezintă un început bun”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

„Academia Infractorilor” PSD Argeș are un nou membru: Mihai Georgescu, alias „Primarul Armani” – Pesediștii au destupat șampania iar Mînzîna a felicitat justiția
O nouă undă de șoc și revoltă i-a cuprins pe argeșeni după ce justiția a dictat o nouă sentință cu...

Mihai Georgescu, fostul primar PSD de la Călinești condamnat la doi ani închisoare
Mihai Georgescu, fostul edil al comunei Călinești, a primit joi sentința finală din partea Curții de Apel Alba Iulia. Acesta...

Accident grav pe autostrada Curtea de Argeș – Pitești, zona Noapteș
Un grav accident rutier în care s-a produs în urmă cu puțin timp pe Autostrada A1, km 144, sensul Curtea...

Incident aviatic în Argeș: Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a prăbușit cu motodeltaplanul în comuna Buzoiești
Un incident aviatic grav a avut loc astăzi în județul Argeș, unde un motodeltaplan a fost nevoit să efectueze o...
Curtea de Argeș

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
Departamentul juridic al Primăriei Curtea de Argeș pare să traverseze o perioadă neagră, înregistrând eșec după eșec în sălile de...

CRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
Așa cum trustul nostru de presă anunța încă din iarnă, criza fără precedent a apei de la Curtea de Argeș...

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut
Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...

ACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
În cursul nopții de 01 spre 02 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați...
Mioveni

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
Strigător la cer! În timp ce argeșenii cară apă cu bidoanele de la supermarket din cauza bacteriilor fecale de la...

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...
Câmpulung

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro
Un cunoscut poliţist din Câmpulung, judeţul Argeş, preşedintele filialei judeţene a unui sindicat al poliţiştilor, a fost arestat preventiv într-un...

Argeșean din Lerești prins de Poliție că a depășit ilegal cota de transport lemne
Schema transporturilor de material lemnos „pe persoană fizică” a fost demascată de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine...

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPerformanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților
ACTUALacum o săptămânăS-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
ACTUALacum o săptămânăUn seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah
ACTUALacum 2 săptămâniCresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
ACTUALacum 4 zileACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
ACTUALacum 5 zileO nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO Mănăstirea Comana a găzduit Conferința Națională „Teologie, Istorie, Arhivistică, Biblioteconomie”
ACTUALacum 2 zileCRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei









Ultimele Comentarii