Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

După ce a câștigat Oscarul pentru “The Father”, Anthony Hopkins va juca și în “The Son”

Publicat

in

Actorul britanic Anthony Hopkins şi regizorul francez Florian Zeller, care au avut un mare succes cu filmul „The Father” (2020), s-au reunit pentru o nouă colaborare la lungmetrajul „The Son”, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Florian Zeller, romancier, dramaturg, regizor de teatru, scenarist şi regizor francez, a postat luni un mesaj pe Instagram în care a anunţat că filmările la The Son deja s-au încheiat şi a dezvăluit că Anthony Hopkins, laureat cu Oscar pentru cel mai bun actor pentru The Father, a făcut parte din acest nou lungmetraj.

Distribuţia noului film este completată de Hugh Jackman, Laura Dern, Vanessa Kirby şi Zen McGrath.

La fel ca The Father, The Son este o adaptare pentru marele ecran a uneia dintre piesele de teatru ale lui Florian Zeller.

Subiectul noului film abordează depresia în adolescenţă, iar protagoniştii sunt Peter (Jackman), fosta lui soţie Kate (Dern) şi fiul lor Nicholas (McGrath).

Când a anunţat noul proiect în aprilie, Zeller a subliniat că The Son este o poveste „profund umană”, exprimându-şi speranţa ca publicul să empatizeze cu această familie disfuncţională.

„Atât Hugh cât şi Laura transmit o mare căldură sufletească, compasiune şi vulnerabilitate şi invită publicul să rezoneze cu ei în orice moment”, a spus dramaturgul şi cineastul francez.

The Father, debutul regizorul al lui Forian Zeller, a stârnit senzaţie în rândul criticii şi a publicului prin emoţionanta povestire a unui bărbat care suferă de demenţă.

Impulsionat de o extraordinare punere în scenă, The Father a câştigat două premii Oscar: cel mai bun actor pentru Hopkins – care la 83 de ani a devenit cel mai vârstnic actor câştigător la preţioasei statuete – şi cel mai bun scenariu adaptat pentru Christopher Hampton şi Florian Zeller.

Anthony Hopkins mai are un Oscar pentru cel mai bun actor, pentru memorabila sa interpretare a personajului Dr. Lecter din filmul Tăcerea mieilor („The Silence of the Lambs” – 1991).

Pe același subiect:

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atacul din Slovacia

Publicat

in

Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, transportat spre spitalFoto: Jan Kroslák / AP / Profimedia

„Prim-ministrul îşi aminteşte ce s-a întâmplat. A fost surprins de cât de repede s-a întâmplat totul”, a explicat Peter Pellegrini la televiziunea TA3.

Pellegrini, care şi-a început cariera politică alături cu Fico, l-a vizitat joi pe şeful guvernului la spitalul din Banska Bystrica, unde Fico se recuperează după ce a fost împuşcat, şi a putut vorbi cu el câteva minute.

Deşi Fico rămâne în continuare în stare gravă, starea lui este stabilă, este conştient şi poate comunica.

Pellegrini a declarat joi că a putut vorbi câteva minute cu Fico, întrucât premierul este foarte obosit şi sub efectul medicamentelor.

Pellegrini a oferit câteva detalii suplimentare la televiziunea TA3 despre conversaţia sa cu premierul convalescent şi a indicat că acesta a fost conştient tot timpul până când a fost sedat înainte de operaţie.

„Ştia totul: că a primit primul ajutor, că a fost transferat de la Handlova cu elicopterul la Banska Bystrica, că a fost tratat de echipele medicale de urgenţă şi că a fost sedat în sala de operaţie. Până atunci a fost conştient”, a spus Pellegrini.

Noul şef al statului, care va prelua funcţia luna viitoare, a declarat joi că Fico a scăpat de moarte „la mustaţă”.

„Şeful guvernului a scăpat de moarte, pentru că dacă gloanţele ar fi lovit cu câţiva centimetri mai aproape de alte organe vitale, am fi vorbit despre ceva diferit”, a spus el.

„Am avut voie să vorbesc cu el doar câteva minute, pentru că starea lui de sănătate chiar necesită linişte”, a spus politicianul slovac.

Pellegrini a mai declarat că a vorbit cu Fico despre cât de fericit este că a supravieţuit tentativei de asasinare şi i-a urat însănătoşire rapidă.

Fico a fost împuşcat miercuri, la încheierea unei şedinţe a Consiliului de Miniştri desfăşurată în oraşul Handlova, de un bărbat de 71 de ani, care şi-a justificat atacul prin faptul că nu-i plăceau politicile guvernului.

Profilul atacatorului, identificat drept Juraj Cintula, arată numeroase contradicţii: un critic al lui Fico şi care se opune violenţelor, dar care s-a aliniat în trecut naraţiunilor ultranaţionaliste şi rasiste.

Cintula provine dintr-o regiune cu şomaj ridicat din cauza închiderii minelor de cărbune în timpul guvernelor anterioare conduse de Fico şi a participat la mai multe proteste antiguvernamentale organizate de opoziţie în decembrie anul trecut.

Polarizarea politică şi socială care exista deja în Slovacia înainte de pandemia de coronavirus s-a intensificat de la revenirea lui Fico la putere în octombrie anul trecut, în fruntea unei coaliţii de naţionalişti de stânga şi de extremă dreapta.

Măsurile lui Fico precum desfiinţarea Parchetului Anticorupţie, care ancheta membri ai partidului său, planul său de eliminare a radioului şi televiziunii publice, pe care le consideră nepatriotice, sau restricţiile impuse ONG-urilor, după modelul rusesc, au provocat proteste masive cetăţeneşti încurajate de opoziţia progresistă, aminteşte EFE.

Citeste mai mult

NATIONAL

Fată de 13 ani, violată de un băiat de 14: Polițiștii au înlemnit când au văzut ce mai avea el în telefon

Publicat

in

Polițiștii și procurorii din Hunedoara desfășoară o anchetă în cazul unui minor în vârstă de 14 ani, suspectat că ar fi comis viol asupra unei victime de 13 ani. Se presupune că acesta ar fi înregistrat incidentul cu telefonul mobil și apoi ar fi arătat imaginile altor persoane.

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată de 13 ani, filmând-o cu telefonul mobil şi larătând imaginiel şi altor persoane. El avea fotografii cu încă o fată, în ipostaze explicite.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, vineri, că procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reţinerea unui băiat de 14 ani, pentru pornografie infantilă şi viol.

”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în luna ianuarie 2024, acesta a întreţinut, prin constrângere fizică, un act sexual cu o victimă minoră, în vârstă de 13 ani, împrejurare în care a produs cu telefonul mobil personal materiale pornografice (videoclipuri) pe care le-a prezentat ulterior şi altor persoane. De asemenea, s-a mai stabilit că inculpatul a deţinut în acelaşi sistem informatic fotografii înfăţişând o altă persoana vătămată minoră în ipostaze sexuale explicite”, a arătat DIICOT, potrivit news.ro.

Joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a adolescentului, pentru 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Hunedoara şi jandarmilor din cadrul IJJ Hunedoara.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend