Connect with us

DIVERSE

Donald Trump va efectua controlul medical anual pe 26 mai. Tot mai multe întrebări despre starea de sănătate a președintelui după ce a fost văzut cu vânătăi pe mâini

Published

on

Președintele SUA, Donald Trump, va fi supus examenului fizic anual pe 26 mai la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, a anunțat Casa Albă luni.

Donald Trump va efectua controlul medical anual pe 26 mai

„Acest examen va include evaluările stomatologice și medicale anuale de rutină ale președintelui, ca parte a îngrijirii sale preventive regulate”, se arată într-un comunicat. „Președintele va petrece, de asemenea, timp cu militarii și personalul de la Walter Reed, în semn de recunoaștere a serviciilor, profesionalismului și dedicării lor față de națiune.”

Citește și : Donald Trump „ia serios în considerare” să facă Venezuela cel de-al 51-lea stat al SUA. Delcy Rodriguez reacționează: „Vom continua să ne apărăm integritatea, suveranitatea, independența, istoria noastră”

Trump, în vârstă de 79 de ani, s-a confruntat cu tot mai multe întrebări legate de sănătatea sa, având în vedere vânătăile observate în mod regulat pe mâini, în ciuda utilizării uneori excesive a machiajului.

Președintele SUA și Casa Albă au încercat să explice fenomenele printr-un regim zilnic continuu de aspirină și prin strângerile de mână asociate cu rolul său de președinte.

De asemenea, a fost văzut în mod repetat cu glezne umflate, o afecțiune atribuită de medicii săi insuficienței venoase cronice.

Președintele SUA a vizitat ultima dată un dentist în timpul uneia dintre călătoriile sale obișnuite de weekend în Florida, pe 2 mai.

Trump a dezvăluit în octombrie că a fost supus unui test de imagistică prin rezonanță magnetică în timpul unei a doua vizite la spital anul trecut, dar nu a dezvăluit motivul pentru care medicii au solicitat examenul și nici nu a spus ce parte a corpului acoperea acesta.

Ulterior, el a spus că testul nu a fost un RMN, ci o tomografie computerizată și a spus că regretă că a dezvăluit că a fost supus examinării, deoarece aceasta a stârnit întrebări cu privire la sănătatea sa.

Citește și : Donald Trump și Xi Jinping se întâlnesc joi la Beijing. Pe agenda discuțiilor se află războiul cu Iranul, Taiwan, inteligența artificială, comerțul, tehnologia și mineralele rare

Trump va împlini 80 de ani în iunie. El era deja cel mai în vârstă președinte american inaugurat când a fost învestit în funcție în ianuarie 2025.

Loading

DIVERSE

Valul concedierilor face noi „victime”. Mii de angajați rămân pe drumuri, AI accelerează dispariția locurilor de muncă tradiționale

Published

on

Gigantul suedez Electrolux a transmis că va concedia 1.700 de locuri de muncă în Italia, adică aproape 40% din totalul celor 4.500 de angajați ai companiei din această țară. Decizia a generat reacții dure din partea sindicatelor, care au părăsit negocierile și au anunțat proteste și greve în toate fabricile afectate. Totodată, sindicatele au cerut intervenția urgentă a guvernului Meloni.

Planul Electrolux de reorganizare prevede reducerea activității în mai multe uzine și oprirea unor linii de fabricație, inclusiv pentru mașini de spălat cu uscător și plite de gătit.

Potrivit companiei, disponibilizările de personal fac parte dintr-un program global de eficientizare și reducere a costurilor, cu scopul de a transforma grupul într-o structură mai competitivă, concentrată pe gestionarea brandului și mai puțin pe producția directă de electrocasnice.

Vezi și Ilie Bolojan, despre concedierile din primării: „Trebuie să scăpăm de cei care taie frunză la câini. Cei care lucrează îi duc în spate pe ăștia”

Luna trecută, Electrolux a anunţat că va încheia producţia la fabrica sa din Jaszbereny, Ungaria, care produce frigidere încorporabile şi independente. Producătorul suedez de electrocasnice a susținut că închiderea unităţii ar urma să afecteze aproximativ 600 de angajaţi, iar producţia va înceta până la finalul acestui an.

Măsura vine după o analiză strategică menită să îmbunătăţească competitivitatea costurilor, potrivit Electrolux, citând cererea stagnantă pe piaţă, presiunile asupra preţurilor şi constrângerile provocate de creşterea costurilor.

Pe de altă parte, compania americană Cloudflare a anunțat concedierea a 1.100 de angajați, echivalentul a 20% din forța sa de muncă, într-un proces de automatizare bazat pe inteligență artificială. Decizia a provocat o reacție negativă pe bursă, acțiunile companiei înregistrând scăderi importante.

Anunțul companiei a șocat piața, mai ales că reducerile de personal au fost prezentate ca parte a unei strategii de creștere și eficientizare prin utilizarea inteligenței artificiale.

Conform informațiilor prezentate de companie, circa 1.100 de angajați vor fi concediați până în toamna anului 2026, iar multe dintre activitățile acestora vor fi preluate de sisteme AI. După anunțul concedierilor, acțiunile Cloudflare au scăzut imediat cu 19%, iar pe parcursul săptămânii, declinul a ajuns la 24%.

Reacția investitorilor nu pare să fi fost influențată de concedieri în sine, ci de estimările financiare pentru trimestrul al doilea din 2026, considerate sub așteptările pieței sau prea prudente. Experții consideră că anunțul privind reducerea personalului, făcut simultan cu publicarea rezultatelor financiare, a avut rolul de a transmite ideea unei companii care își reduce costurile pentru a-și menține creșterea.

Directorul executiv al companiei, Matthew Prince, a încercat să reducă impactul negativ al anunțului printr-o postare în mediul online. Acesta a precizat că reducerile vor afecta puține posturi din inginerie și din departamentele de relații cu clienții și a susținut că firma va continua să angajeze într-un ritm foarte ridicat. Însă reacțiile utilizatorilor și ale investitorilor au rămas critice.

Potrivit unei note interne distribuite angajaților, utilizarea AI-ului în cadrul companiei a crescut cu peste 600% în ultimele trei luni. Documentul arată că mii de agenți AI sunt deja implicați în operațiunile zilnice ale companiei. Acest lucru a creat și îngrijorări legate de siguranța infrastructurii gestionate de Cloudflare, companie care joacă un rol cheie în funcționarea internetului la nivel global.

În noiembrie 2025, un simplu update defectuos a provocat căderi masive ale unor servicii și site-uri din toată lumea. În ciuda reacțiilor negative, Cloudflare nu se abate de la direcția actuală. Un semnal important fusese deja dat la începutul lunii trecute, când compania a prezentat EmDash, un CMS open source descris drept alternativă la WordPress și construit în jurul automatizării și al inteligenței artificiale.

Cloudflare este una dintre cele mai mari și importante rețele de infrastructură web din lume, cu „milioane de proprietăți online” conectate la serviciile sale. Tehnologiile sale ajută ca site-urile, de la mari platforme online până la bloguri, ONG-uri sau afaceri mici, să fie mai rapide, mai sigure și mai stabile, indiferent de nivelul de trafic.

Citește și Concedieri masive la BBC. Compania media elimină 2.000 de locuri de muncă, într-un amplu proces de restructurare a postului public

Loading

Continue Reading

DIVERSE

ENGIE deschide un centru nou în România și va angaja sute de oameni

Published

on

Datorită bazei solide de talente, competențelor lingvistice, abilităților digitale avansate și ecosistemului matur al serviciilor de business, România a fost aleasă pentru această investiție. În prezent, grupul ENGIE are peste 4.400 de angajați.

„Această investiție reconfirmă angajamentul ENGIE față de transformarea digitală, excelența operațională și dezvoltarea pe termen lung în România.

ENGIE GBS România va furniza servicii integrate de IT, Resurse Umane, Financiar și Achiziții pentru entitățile ENGIE din mai multe piețe. Noul centru este conceput pentru a oferi expertiză integrată, a eficientiza operațiunile și a valorifica tehnologii avansate, precum automatizarea și instrumente de analiză și optimizare a proceselor, pentru a crește eficiența și performanța la nivelul Grupului”, arată comunicatul, conform Economica.

Citește și: Donald Trump va efectua controlul medical anual pe 26 mai. Tot mai multe întrebări despre starea de sănătate a președintelui după ce a fost văzut cu vânătăi pe mâini

Compania ENGIE GBS Romțnia are 180 de specialiști în diverse domenii, precum IT, Resurse Umane, Financiar și Achiziții. De asemenea, firma intenționează să-și extindă în continuare echipajele, ajungând la câteva sute de angajați până la finalul anului.

„Decizia de a înființa ENGIE Global Business Services în România reflectă încrederea Grupului în potențialul țării și angajamentul său pe termen lung față de această piață. România este o destinație strategică pentru servicii suport, oferind expertiză tehnologică solidă, competențe lingvistice și un mediu de afaceri dinamic. Suntem convinși că această nouă subsidiară va juca un rol important în consolidarea eficienței operaționale a Grupului la nivel European”, a declarat Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania.

Organizația cu sediul în București este condusă de Ana Maria Petecilă, care are peste 15 ani de experiență în coordonarea și dezvoltarea organizațiilor de tip Global Business Services, dobândită în cadrul unor companii internaționale de tip, precum Accenture și Oracle.

„Sunt mândră să conduc ENGIE GBS România și să construiesc o echipă puternică de specialiști, capabilă să furnizeze soluții de înaltă calitate, eficiente și scalabile pentru entitățile Grupului ENGIE. România are un potențial remarcabil în domeniul serviciilor de business, iar expertiza și dedicarea echipelor noastre locale vor contribui la succesul global al ENGIE, prin standarde ridicate de excelență operațională”, a declarat Ana Maria Petecilă, Director General al ENGIE GBS România.

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de peste 2.3 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de 24.400 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 250 MW şi au peste 4.400 de angajaţi, conform sursei citate.

Citește și: O nouă zi liberă de la stat pentru români. Data „ștearsă” de comuniști revine în discuții, când ar putea sta angajații acasă

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Cum se face omleta japoneză în apă. Un bucătar celebru a dezvăluit trucul

Published

on

Omleta japoneză la apă merită testată măcar o dată, datorită texturii sale inedite și a aromei speciale. În plus, prepararea ei devine extrem de simplă, dacă respecți toate indicațiile din video-ul de mai jos.

Citește și: Cum poți face omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul care înlocuiește perfect ouăle

Ingrediente:

  • 5 ouă, 200 ml de apă,
  • 2 felii de cașcaval
  • 2 fire de ceapă verde
  • un vârf de linguriță de sare
  • un vârf de linguriță de piper

[embedded content]

Cum se prepară omleta jaoneză în apă

Primul pas este pregătirea bazei: cele cinci ouă se sparg într-un bol generos și se bat ușor, adăugând sare și piper după gust. Apoi, se pune pe foc o oală cu 200 ml de apă, iar când aceasta începe să fiarbă la foc mic, se pun ouăle amestecând încet și constant. Această mișcare continuă va oferi omletei structura perfectă, fără riscul de a se prinde.

Când omleta japoneză începe să se lege, având încă o textură cremoasă și lucioasă, se adaugă feliile de cașcaval și se mai lasă pe foc cel mult două minute până se topesc. Se adaugă ceapa verde tocată mărunt și se acoperă tigaia, timp de un minut.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Nicușor Dan nu îi va numi pe Ilie Bolojan sau Sorin Grindeanu în funcția de premier. Șeful statului a rămas cu două mari opțiuni pe masă (surse)

Published

on

Președintele Nicușor Dan urmează să cheme partidele politice la consultări oficiale după summit-ul B9, la sfârșitul săptămânii actuale sau la începutul săptămânii următoare, după cum a declarat marți.

Nicușor Dan nu îi va numi pe Ilie Bolojan sau Sorin Grindeanu în funcția de premier (surse)

Șeful statului exclude din start să îi numească pe Ilie Bolojan sau pe Sorin Grindeanu prim-ministru. În cazul premierului, acesta a fost dat deja jos prin moțiune de cenzură, astfel că a picat testul majorității parlamentare.

Citește și : Președintele Nicușor Dan explică modul în care se va face negocierea pentru desemnarea premierului: „Nu vom face experimente. Vom duce aceste negocieri cât este nevoie astfel încât să avem garanția că prim-ministrul desemnat va avea votul în Parlament”

În același timp, desemnarea lui Sorin Grindeanu l-ar plasa pe președinte în tabăra PSD, ceea ce încearcă să evite, mai ales după ce propriii votanți l-au criticat că s-a aliat conjunctural cu social-democrații pentru demiterea premierului.

Șeful statului are, potrivit surselor politice, două mari scenarii pe masă.

Unul dintre ele se referă la refacerea coaliției de guvernare, însă fără Ilie Bolojan. Acest lucru ar însemna o sciziune în PNL, în care o parte din liberali ar rămâne alături de celelalte partide la guvernare, iar cealaltă parte l-ar urma pe Ilie Bolojan în opoziție.

Cealaltă se referă la desemnarea unui premier tehnocrat, scenariu care ar conduce la un guvern minoritar, compus din miniștri PSD, UDMR, poate chiar și PNL, cu un șef al guvernului independent.

Nicușor Dan a anunțat marți, 12 mai, că, în cadrul consultărilor pe care le va avea cu partidele, va întreba formațiunile dacă propunerea lor dispune sau nu de o majoritate parlamentară funcțională.

„Nu cred că e util pentru România să facem experimente în care să propunem premieri și să-i lăsăm pe ei să vadă dacă strâng sau nu o majoritate.”, a spus șeful statului.

Indiferent de rezultatul consultărilor, arată sursele politice, președintele va pune condiții premierului desemnat privind politicile publice și îi va prezenta acestuia o foaie de parcurs. Printre condițiile de pe foaia de parcurs se numără pregătirea bugetului pe 2027 până în luna septembrie.

Citește și : Nicușor Dan ar putea propune un nou prim-ministru ca „absolut ultim” resort. Sorin Grindeanu vrea să întrebe CCR dacă guvernul Ilie Bolojan mai are legitimitate după retragerea PSD

Întrebat dacă varianta Ilie Bolojan mai este pe masă, președintele a ținut să spună doar că, dacă nu există o majoritate, nicio propunere nu avansează.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Vila de lux a lui Silviu Prigoană, scoasă la licitație la preț derizoriu! Tranzacția care a zguduit familia afaceristului

Published

on

Moartea lui Silviu Prigoană a survenit brusc, în noiembrie 2024, într-un restaurant din Brașov, astfel că testamentul nu a fost aranjat „la milimetru”, iar membrii familiei s-au înghesuit la masa succesorală pentru a-și „revendica” partea.

Pe lângă bunuri, moștenitorii au preluat și partea neplăcută a situației, ci anume datoriile. Este vorba despre un împrumut din 2012, în valoare de milioane de euro, care a rămas activ și după decesul omului de afaceri. Suma se recuperează prin executare silită, direct din bunurile familiei.

Citește și: Alina Vidican, răsfățată cu o mașină de sute de mii de euro de soțul ei. Cei doi sunt căsătoriți de aproape cinci ani

Prima pe lista tranzacțiilor s-a pus vila de lux din Sectorul 3, locuința în care Prigoană a trăit alături de copiii săi. Proprietatea, evaluată de experți la aproximativ 5 milioane de euro, a ajuns  în centrul unei proceduri de executare.

Surpriza nu se oprește aici: imobilul a fost scos la licitație la prețul de 2,571 milioane de euro, adică aproape jumătate din valoarea estimată, conform CANCAN.

Casa este descrisă în acte oficiale ca o proprietate impresionantă: teren de 800 mp, mai multe etaje, subsoluri, mansardă, terasă și anexă.

„Licitația începe de la prețul de 2.571.000,00 euro, reprezentând 75% din valoarea stabilita pentru prima licitație, conform art. 837 Cod procedură civilă.

Executorul va oferi spre vânzare imobilul, prin 3 strigări succesive, la intervale de timp care să permită opțiuni și supralicitări, pornind de la prețul oferit care este mai mare decât prețul de începere al licitației, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preț.

Dacă nu se obține prețul de începere a licitației și există cel puțin doi licitatori, bunul licitat va fi vândut la cei mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din prețul de pornire al primei licitații (prețul din raportul de evaluare). Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația”, se arată în anunțul privind licitația publică.

În paralel cu executarea silită, moștenitorii sunt implicați și într-un proces de succesiune privind împărțirea averii, dosar care nu a fost încă soluționat definitiv.

Totodată, Adriana Bahmuțeanu se află într-o dispută juridică și pentru custodia copiilor săi, în contextul în care Honorius, fiul vitreg, își dorește la rândul său acest drept. Honorius este acuzat că face aceste demersuri doar ca să nu împartă moștenirea lăsată de tatăl lor.

„Pe ei nu-i interesează niciun fel de tutelă, nu îi interesează nimic, îi interesează doar să amâne și să facă în așa fel încât minorii să nu deschidă succesiunea, dovedindu-se interesul strict material pe care îl are Honorius Prigoană. Nu au niciun argument real. Toate așa-zisele argumente se bazează pe situațiile de dinaintea decesului lui Silviu Prigoană”, a declarat avocata Adrianei Bahmuțeanu într-o intervenție televizată.

Citește și: Calendar ortodox 13 mai 2026. Sfânta Muceniţă a lui Hristos, ocrotitoare a femeilor copleșite de necazuri. Scurtă rugăciune pentru rezolvarea neînţelegerilor dintre soţi

Loading

Continue Reading

DIVERSE

O nouă zi liberă de la stat pentru români. Data „ștearsă” de comuniști revine în discuții, când ar putea sta angajații acasă

Published

on

Românii ar putea beneficia de încă o zi liberă legală, după ce un proiect de lege care prevede declararea datei de 10 mai drept zi nelucrătoare a primit aviz favorabil din partea Consiliul Legislativ.

Inițiativa legislativă propune introducerea zilei de 10 mai în lista sărbătorilor legale prevăzute în Codul muncii, ceea ce ar însemna că angajații din România ar putea avea liber în fiecare an la această dată.

De ce este importantă ziua de 10 mai

Data de 10 mai are o semnificație istorică specială pentru România, fiind asociată cu mai multe momente fundamentale din istoria modernă a statului român și cu figura Regelui Carol I, domnitor de origine străină care a avut un rol decisiv în consolidarea independenței și modernizării țării.

Potrivit inițiatorilor proiectului, ziua de 10 mai marchează sosirea Principelui Carol I în România în anul 1866; proclamarea independenței de stat a României în 1877 și  proclamarea României ca regat în anul 1881.

De asemenea, după ce Mihail Kogălniceanu a citit Declarația de Independență în Parlament pe 9 mai 1877, Carol I a semnat actul de independență față de Imperiul Otoman pe 10 mai, moment considerat unul dintre cele mai importante din istoria țării.

“Ziua de 10 mai marcheaza si inceputul domniei regelui Carol I. La o zi dupa ce Mihail Kogalniceanu a citit Declaratia in Parlament (9 mai), Carol I a semnat independenta Romaniei fata de lmperiul Otoman, pecetluita ulterior prim jertfa din Razboiul de Independenta. Ziua de 10 Mai este o data fundamentala in istoria modema a României, avand o tripla semnificatie regala si nationala intre 1866 si 1947: sosirea principelui Carol I in 1866, proclamarea independen!ei de stat in 1877 si incoronarea ca regat in 1881”, susțin initiatorii.

Dacă proiectul va fi adoptat, ziua de 10 mai va deveni oficial sărbătoare legală nelucrătoare, alăturându-se celorlalte zile libere deja existente în calendarul românilor.

În prezent, românii beneficiază de mai multe zile libere legale pe parcursul anului:

1 și 2 ianuarie;
Boboteaza și Sfântul Ioan;
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
Vinerea Mare;
Paștele;
1 mai – Ziua Muncii;
Rusaliile;
1 iunie – Ziua Copilului;
15 august – Adormirea Maicii Domnului;
30 noiembrie – Sfântul Andrei;
1 decembrie – Ziua Națională a României;
25 și 26 decembrie – Crăciunul.

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend