Stai conectat...

DIVERSE

Domeniul cu cele mai mari salarii din România. Creșterile salariale nu au ținut pasul cu inflația

Publicat

la

Angajații din IT încasează cele mai mari salarii din România în prima jumătate a anului 2026, cu o medie netă de 8.000 de lei pe lună, arată datele eJobs. Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai bine plătite domenii se află petrol și gaze, cu un salariu mediu net de 7.000 de lei, și cercetarea-dezvoltarea, unde media ajunge la 6.800 de lei. Construcțiile și instalațiile completează topul, cu o medie de 6.500 de lei net lunar, în timp ce ingineria, telecomunicațiile, auditul și consultanța, precum și industria navală și aeronautică înregistrează salarii medii de aproximativ 6.000 de lei.

„Chiar dacă în majoritatea domeniilor vorbim despre creșteri salariale comparativ cu anul trecut, în termeni reali puterea de cumpărare a angajaților a scăzut, inclusiv acolo unde salariile au crescut cel mai mult, pentru că majorările au fost, în cele mai multe cazuri, chiar și la jumătate din nivelul inflației.

Citește și: Poșta Română intră pe piața tipografiei. Compania va tipări cărți, după modelul Amazon

În luna iunie, rata inflației a fost de 10,4%”, a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Datele Salario arată și că așteptările salariale ale candidaților sunt, în medie, cu 30% peste veniturile pe care le încasează în prezent. Cea mai mare diferență se înregistrează în IT, unde angajații își doresc salarii cu 50% mai mari decât cele oferite în piață, media așteptărilor fiind de aproape 12.000 de lei net pe lună. Diferențe importante apar și în asigurări (42%), industria auto, domeniul juridic și sectorul bancar (40%).

La polul opus al clasamentului se află domeniile care generează și cele mai multe locuri de muncă. De exemplu, în retail salariul mediu net este de 4.300 de lei, industria alimentară are salarii de 4.500 de lei, call-center/BPO de 4.400 de lei, transportul și logistica de 5.000 de lei, iar serviciile de 5.500 de lei.

Citește și: Scandal uriaş la Pro TV. Tribunalul București a anulat concedierea, iar televiziunea este obligată să îl reangajeze și să îi achite salariile restante

În saloanele și clinicile de înfrumusețare media salarială este de 4.000 de lei, în timp ce cele mai mici venituri sunt înregistrate în sectorul au pair, babysitting și curățenie, unde salariul mediu net este de 3.300 de lei.

Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna mai la 5.684 de lei, cu doar 3,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, aceasta fiind cea mai redusă creștere anuală a salariului mediu net din ultimii ani.

Loading

DIVERSE

Zile de foc în România. ANM a emis Cod galben de caniculă pentru mai multe zone din țară. Temperaturile vor atinge la 39 de grade la umbră

Publicat

la

Metorologii ANM au emis INFORMARE METEO pentru intervalul 30 iulie, ora 10 – 03 august, ora 10 cund se așteaptă val de căldură, disconfort termic, caniculă, nopți tropicale. În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, iar disconfortul termic se va accentua în regiunile vestice și sud-vestice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.

Va fi caniculă în Banat, Crișana și local în Oltenia, iar la finalul săptămânii și în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și pe arii restrânse și în zonele de câmpie din celelalte regiuni. Vor fi temperaturi maxime de 33…37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de vineri, sâmbătă și duminică se vor atinge valori de 38…39 de grade.

Citește și: ANM anunţă un val puternic de caniculă. Temperaturi de 40 de grade C şi disconfort termic accentuat. DOMUL DE CĂLDURĂ se instalează de joi

În vestul și sud-vestul țării nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în jurul a 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregista în Dealurile de Vest (22…24 de grade).
Notă: Valul de căldură va persista și pe parcursul săptămânii viitoare (perioada 3 – 9 august) și se va intensifica, vremea devenind pe arii extinse caniculară cu disconfort termic ridicat.

De asemenea, a fost emisă ATENȚIONARE METEO COD GALBEN pentru 30 iulie, ora 10 – 31 iulie, ora 10 de caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală în județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.

”Joi (30 iulie) în județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar pe arii restrânse noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul a 20 de grade”, a transmis ANM.

Citește și: Valul de caniculă revine în Europa. Cât de afectată va fi România de temperaturile extreme

 

PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI. Caniculă până la final de săptămână

Joi, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 15…18 grade.

Vineri, vremea călduroasă va persista. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade și cea minimă de 16…19 grade.

Sâmbătă, vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade și cea minimă de 16…19 grade.

Duminică, vremea călduroasă se va menține, iar disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi variabil în orele amiezii și mai mult senin în restul intervalului, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 33…35 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Reintroducerea elanilor în pădurile din România, după două secole de absență: „Se acomodează din ce în ce mai bine cu mediul înconjurător”

Publicat

la

„Elanii din Parcul Natural Vânători Neamţ se acomodează din ce în ce mai bine cu mediul înconjurător, la trei luni după ce au fost aduşi în ţara noastră”, au transmis, amrţi, oficialii Romsilva, pe pagina de Facebook.

Citește și: Un urs extrem de tacticos a reușit să se apropie periculos de un turist pe Transfăgărășan. Bărbatul n-a schițat niciun gest când animalul i-a mirosit gambele

Patru exemplare de elani, un mascul și trei femele, provenind din centre specializate din Germania, Franța și Elveția, au sosit la finalul lunii aprilie în Parcul Natural Vânători Neamț, administrat de Romsilva.

„Aceste exemplare au fost selectate riguros, pentru a asigura o aclimatizare optimă în noul areal, şi se află în carantină timp de 30 de zile, sub atenta supraveghere a specialiştilor Romsilva”, a mai precizat regia.

Citește și: Sibiul a fost năpădit de vulpi și jderi. Primăria angajează o firmă care să scape orașul de animalele sălbatice

Romsilva anunţă că este o primă etapă dintr-un proiect de revenire a elanului în fauna României, după mai bine de două secole de absenţă.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Curtea unei şcoli din Teleorman, transformată în salon de botez. Petrecere cu mese, proțap și lăutari

Publicat

la

În comuna Seaca, județul Teleorman, se pare că s-a descoperit o nouă întrebuințare pentru curtea școlii: salon de evenimente. În locul copiilor care obișnuiesc să se joace aici în vacanța de vară, au apărut mesele întinse, proțapul sfârâind, lăutarii în plin recital și zeci de invitați la botez. Pentru câteva ore, curtea școlii a semănat mai degrabă cu o locație de petreceri decât cu spațiul unei unități de învățământ, potrivit Impactnews24.ro.

Rezultate Titularizare 2026. Doar 28 de candidați au încheiat proba cu nota 10. Peste jumătate dintre candidați au reușit să obțină note peste 7

Dacă tot s-a dat startul, poate urmează și nunți, majorate sau aniversări. Terenul de sport poate deveni ring de dans, iar poarta școlii, intrarea invitaților. Cine știe, poate data viitoare apare și un banner: „Curtea școlii se închiriază pentru evenimente private”.

La ritmul acesta, singurul lucru care mai lipsește este ca, în locul clopoțelului, începutul programului să fie anunțat de lăutari, iar curtea școlii să intre oficial în circuitul sălilor de evenimente din Teleorman.

 

O nouă sinecură ”marca” USR. Fostul consilier al lui Clotilde Armand, absolvent de Arte, a fost numit în Consiliul de Administrației al Apelor Minerale!

 

Sală de sport care a costat 1 milion de euro transformată în salon de nunţi  

Nu este singurul caz! În comuna Feldru din Bistriţa Năsăud, unda de şoc a incendiului de la Colectiv a închis căminul cultural – care, evident, funcţiona fără aviz ISU. Fără cămin cultural, sătenii sunt disperaţi, pentru că asta afectează cultura nunţilor cu sute de invitaţi din zonă.

Anii trecuţi, şcolile din Craiova puteau închiria spaţiile excedentare. Primăria Craiova a dat şi un regulament în acest sens, prin care menţionează că se pot închiria săli de clasă, ateliere, laboratoare, inclusiv dotările aferente, construcţiile demontabile , săli de sport, terenuri de sport şi alte suprafeţe de teren, care în anumite perioade din timpul unui an, unei săptămâni sau luni nu sunt folosite în procesul instructiv-educativ. De asemenea, se pot închiria şi cantinele şcolare pentru nunţi şi botezuri şi alte evenimente similare. Prin regulament, tariful de închiriere este de 3.000 de lei pe zi. Managerii spun însă că nu au avut astfel de solicitări de ani buni şi că cele mai multe cereri de închiriere sunt pentru terenurile de sport, pentru cămine dar şi chiar şi pentru sălile de festivităţi.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Google, în fața unui val de procese de până la 10 miliarde de dolari după sancțiunea UE. Gigantul contestă acuzațiile

Publicat

la

Decizia autorităților europene împotrova Google deschide calea pentru numeroase cereri de despăgubiri din partea companiilor care susțin că au fost afectate de practicile anticoncurențiale ale gigantului american. Potrivit avocaţilor şi firmelor specializate în finanţarea litigiilor, numeroşi competitori europeni pregătesc sau au depus deja acţiuni în instanţă, susţinând că au fost prejudiciaţi de practicile anticoncurenţiale ale Google.Estimările arată că valoarea cumulată a acestor litigii ar putea ajunge la aproximativ 10 miliarde de dolari, transmite news.ro.

De ce a fost sancționată Google

Amenda de un miliard de dolari este prima aplicată în baza Regulamentului privind Piețele Digitale (Digital Markets Act – DMA). Comisia Europeană acuză Google că și-a favorizat propriile servicii în detrimentul concurenței și că a impus restricții dezvoltatorilor de aplicații, limitând posibilitatea acestora de a oferi utilizatorilor alternative mai ieftine în afara magazinului Google Play. Potrivit experților, hotărârea ar putea fi folosită și în procese care vizează perioade anterioare intrării în vigoare a DMA, în baza legislației europene privind abuzul de poziție dominantă.

Citeşte şi: Unde poți schimba gratuit bancnotele deteriorate în România. BNR și băncile comerciale sunt obligate să le înlocuiască

Google respinge acuzațiile

Compania americană contestă acuzațiile și susține că procesele urmăresc în principal obținerea unor despăgubiri financiare. Reprezentanții Google afirmă că unele firme preferă să inițieze litigii în loc să investească în dezvoltarea propriilor produse și servicii.

În ultimul deceniu, Google a primit amenzi totale de 10,4 miliarde de euro din partea Uniunii Europene pentru practici anticoncurenţiale. Noile litigii ar putea adăuga o presiune financiară suplimentară asupra companiei, pe lângă sancțiunile deja aplicate.

Printre societățile care solicită despăgubiri se numără platforme de comparare a prețurilor și alte companii din Marea Britanie, Suedia, Italia şi Olanda. Compania italiană Moltiply Group cere despăgubiri în valoare de 2,97 miliarde de euro, susținând că a fost afectată de practicile Google. În Suedia, platforma PriceRunner a obținut în primă instanță o hotărâre favorabilă, prin care Google a fost obligată să achite aproximativ 1,97 miliarde de dolari, însă decizia nu este definitivă și urmează să fie atacată cu apel.

Deși unele dispute au fost soluționate amiabil, inclusiv în Marea Britanie, numeroase alte procese sunt în pregătire. Potrivit specialiştilor, litigiile ar putea dura ani de zile, însă deciziile recente ale autorităţilor europene consolidează poziţia reclamanţilor şi sporesc presiunea juridică asupra gigantului american.

Citeşte şi: Ce se întâmplă dacă şoferii Uber refuză patru pasageri. Ce drepturi au clienții și ce recomandă ANPC

Loading

Citește tot

DIVERSE

ANM anunţă un val puternic de caniculă. Temperaturi de 40 de grade C şi disconfort termic accentuat. DOMUL DE CĂLDURĂ se instalează de joi

Publicat

la

„Din data de 30 iulie vom vorbi de un val de căldură ce se va extinde şi intensifica treptat în ţara noastră, dinspre regiunile vestice, iar intensitatea maximă a acestuia urmând a se realiza cel mai probabil în perioada 3 – 6 august. De altfel, şi în alţi ani, în luna august ne-am mai confruntat cu valuri de căldură. Amintim aici: perioada 8 – 28 august 2024, cu un maxim al temperaturii aerului de 41,1 grade la Zimnicea înregistrat în ziua de 14 august; perioada 1 – 7 august 2017, cu un maxim al temperaturii aerului de 42,2 grade la Calafat înregistrat în ziua de 6 august; perioada 2 – 9 august 2012, cu un maxim al temperaturii aerului de 43,5 grade la Giurgiu înregistrat în ziua de 7 august”, arată ANM, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Valul de caniculă revine în Europa. Cât de afectată va fi România de temperaturile extreme

Meteorologii notează că, în următoarele zile, tendinţa la nivelul Europei este de persistenţă a unui regim de presiune ridicat şi doar în nordul continentului şi în zona Oceanului Atlantic vor domina zone cu presiune scăzută, ceea ce va conduce un regim pluviometric deficitar în cea mai mare parte a zonei. Acest lucru se va corela şi cu prezenţa unei dorsale de aer foarte cald, nord-african, orientată peste sudul, centrul şi sud-estul continentului.

Temperaturi de aproape 40 de grade la final de săptămână, anunţă ANM

În aceste condiţii, pe măsură ce aerul tropical va avansa şi către spaţiul geografic al României, vremea călduroasă va cuprinde până la sfârşitul săptămânii cea mai mare parte a teritoriului, iar în Banat şi Crişana, acolo unde influenţa aerului fierbinte se va resimţi cel mai bine, se vor înregistra primele temperaturi caniculare. Astfel, joi (30 iulie) vor fi valori de 35 – 36 de grade, iar vineri (31 iulie), maximele vor atinge 37 – 38 de grade şi izolat posibil 39 de grade.

Ulterior, în weekend (1-2 august), regimul termic va rămâne neschimbat în vestul ţării, dar temperaturi caniculare (în jurul a 35 de grade) vor apărea local şi în Maramureş, Transilvania, Oltenia şi izolat în Muntenia şi Moldova. La fel vor sta lucrurile şi în privinţa disconfortului termic care se va accentua treptat, la început în regiunile vestice, apoi local şi în restul teritoriului, subliniază ANM.

Potrivit sursei citate, în vestul ţării temperaturile maxime se vor menţine la medii de 38 – 39 de grade până în jurul datei de 6 august, după care există o probabilitate destul de ridicată ca temperatura aerului să marcheze o scădere.

Citește și PROGNOZA METEO LUNARĂ. Un val de aer tropical sufocă România, temperaturile ajung la 40 de grade Celsius

„Nu la fel vor sta lucrurile pentru partea de sud a ţării unde vremea caniculară şi disconfortul termic vor fi în accentuare mai târziu, începând cu data de 3 august şi este posibil să persiste până în jurul datei de 9 august”, precizează ANM.

Totodată, meteorologii au explicat că, până în prezent, luna iulie, denumită popular şi luna lui cuptor, nu a avut excese termice, intervalele cu vreme caniculară (temperaturi maxime de peste 35 de grade) fiind foarte puţine.

Din acest motiv, temperatura medie pe ţară înregistrată până la data de 27 iulie 2026, de 20,2 grade, este mai mică cu 0,1 grade faţă de media perioadei 1991-2020 şi de asemenea comparativ mai scăzută faţă de ultimii 3 ani când aceasta a avut abateri pozitive (+1.7 grade în 2025, +3,2 grade în 2024 şi +1,5 grade în 2023).

Loading

Citește tot

DIVERSE

Accident grav în județul Harghita, între un camion încărcat cu lemne și o autoutilitară. Un bărbat a murit și o altă persoană a fost rănită

Publicat

la

Un grav accident rutier soldat cu pierderea unei vieți omenești a avut loc în această dimineață pe DN 13 A, pe raza localității Băile Homorod, județul Harghita.

În coliziune au fost implicate un camion încărct cu lemne, înmatriculat în județul Mureș, și o autoutilitară.

La locul accidentului au intervenit de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, încadrate pe o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au sosit și două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vlăhița, iar pentru acordarea primului ajutor la nivel avansat a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Citește și: Copil de 14 ani pe trotinetă electrică, accidentat mortal de o mașină în Bihor. Petiție după tragedie: se cer controale mai stricte și măsuri de prevenție

„Accident rutier pe DN 13A localitatea Băile Homorod, în care au fost implicate un camion încărcat cu lemne şi o autoutilitară. S-au deplasat 3 echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi 2 echipaje SAJ Vlăhiţa”, a transmis, miercuri dimineaţă, ISU Harghita.

Pentur unul dintre bărbații implicați în accident nu s-a mai putut face nimic. Medicul sosit la fața locului a fost nevoit să declare decesul acestuia.

Circulația rutieră în zona localității Băile Homorod a fost restricționată pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului. Reluarea traficului în condiții normale a fost estimată pentru ora 09:00.

Citește și: Un ucrainean și-a abandonat soția pe un drum din Italia pentru că i-a spus că nu știe să conducă. Câteva minute mai târziu, bărbatul a murit sub ochii fiului său, izbindu-se cu mașina de un parapet de beton

​Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea și fac un apel către toți conducătorii auto să adapteze viteza la condițiile de drum și să circule cu maximă prudență.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend