ACTUAL
Dinții pierduți ar putea fi crescuți din nou: Oamenii de știință pregătesc ‘plombe vii’ și înlocuitori biologici pentru implanturi
Publicat
acum 20 de orela
Autor
admin

Cariile ar putea fi reparate într-o zi de dintele însuși, iar dinții pierduți ar putea fi înlocuiți cu structuri biologice crescute din celule. Mai multe echipe de cercetători lucrează la tehnologii care ar putea schimba radical stomatologia și ar putea reduce dependența de plombe, coroane și implanturi artificiale.
Experimentele au produs deja țesuturi dentare și structuri asemănătoare dinților, însă cercetătorii avertizează că tratamentele nu sunt pregătite pentru utilizarea pe oameni. Până la apariția lor în cabinetele stomatologice ar putea trece mai mulți ani, relatează BBC.
Cariile s-ar putea repara fără plombele clasice
Dinții au patru straturi principale: smalțul, dentina, cementul și pulpa dentară. Cariile apar atunci când bacteriile din placa dentară consumă zaharurile și produc acizi care atacă treptat smalțul.
În prezent, medicii îndepărtează țesutul afectat și umplu spațiul rămas cu un material artificial. Plombele nu reprezintă însă o soluție definitivă: rezistența lor poate varia între aproximativ cinci și 20 de ani, iar unii pacienți ajung să treacă prin intervenții repetate.
Cercetătoarea Anne George, profesor de biologie orală la Universitatea Illinois din Chicago, studiază proteinele care ajută dentina să se formeze, să se mineralizeze și să se repare. Cercetarea ar putea conduce la tratamente care stimulează dintele să producă singur dentină nouă și să repare leziunile provocate de carii.
Cum ar putea funcționa „plombele vii”
O altă echipă, coordonată de biochimista Hannele Ruohola-Baker, de la Universitatea Washington, încearcă să dezvolte așa-numitele „plombe vii”.
Celulele care produc smalț, numite ameloblaste, dispar după erupția dintelui. Din această cauză, smalțul pierdut nu se regenerează în mod natural.
Cercetătorii au folosit însă semnale chimice pentru a transforma celule stem în ameloblaste și odontoblaste, celulele care produc dentină. Combinate în laborator, acestea au format un organoid dentar capabil să secrete proteine specifice smalțului.
În viitor, asemenea proteine ar putea fi utilizate pentru realizarea unor materiale biologice de obturație sau ar putea fi aplicate direct pe dinții fisurați. Obiectivul pe termen lung este introducerea în gura pacientului a celulelor necesare formării unui dinte complet.
Dinți asemănători celor umani, obținuți în experimente pe porci
Cercetătorii conduși de Pamela Yelick, profesor la Facultatea de Medicină Dentară a Universității Tufts, au încercat să crească dinți asemănători celor umani folosind o combinație de celule umane și porcine.
Celulele au fost plasate pe o structură bioinginerească menită să reproducă mediul în care se dezvoltă un dinte. După trei luni, au apărut structuri asemănătoare dinților, cu un ritm de dezvoltare apropiat de cel natural al dinților de porc.
Experimentul reprezintă o dovadă că tehnologia ar putea funcționa, dar nu înseamnă că oamenilor le-au fost deja regenerați dinți. Echipa vrea să continue testele și să găsească o metodă prin care dinții să poată fi formați fără utilizarea celulelor provenite de la porci.
De ce dinții biologici ar putea fi preferați implanturilor
Implanturile sunt alcătuite dintr-un șurub introdus în os, un element de legătură și o coroană artificială. Ele nu conțin însă nervii naturali care permit unei persoane să simtă presiunea exercitată în timpul masticației.
Din această cauză, pacientul poate mușca prea puternic fără să-și dea seama și poate deteriora implantul. În jurul acestuia se pot acumula și bacterii, iar coroanele artificiale trebuie înlocuite, de regulă, după o anumită perioadă.
Un dinte biologic crescut din celule ar putea interacționa mai natural cu gingia, osul și nervii pacientului. Cercetătorii speră că acesta ar putea deveni o soluție mai durabilă decât implanturile actuale.
Când ar putea ajunge tratamentele la pacienți
Tehnologiile se află încă în etapa experimentală. Înaintea testelor pe oameni sunt necesare cercetări suplimentare, inclusiv studii pe primate, precum și dezvoltarea unor medii sigure în care celulele să poată forma un dinte complet.
Prin urmare, pacienții nu vor putea beneficia prea curând de dinți crescuți în laborator sau de carii care se repară singure. Cercetătorii consideră însă că stomatologia regenerativă ar putea transforma în viitor modul în care sunt tratate cariile și pierderea dinților.
![]()
Poate îți place și...

Mercur retrograd se încheie! Blocajele încep să dispară din viața zodiilor, iar lucrurile devin clare

EXCLUSIV Grindeanu, reacție fermă la anunțul PNL privind proiectul legii salarizării. ”Dacă nu se aprobă amendamentele, nu îl votăm”

Consumul băuturilor cu până la 5,5% alcool va fi permis în incinta arenelor sportive, potrivit unui proiect de lege promulgat de președintele Nicușor Dan
ACTUAL
Noul premier britanic intră direct în jocul marilor puteri: primele discuții cu Trump și mesajele lui Macron și Zelenski
Publicat
acum 40 de minutela
20 iulie 2026Autor
admin

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost, luni, unul dintre primii lideri străini care l-au felicitat pe noul prim-ministru britanic Andy Burnham, spunând că speră să dea împreună cu acesta „un nou impuls parteneriatului dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană”. De asemenea, Donald Trump a discutat la telefon cu noul premier britanic, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Macron și Ursula von der Leyen salută noul premier britanic
Preşedintele francez a salutat, de asemenea, într-un mesaj postat pe X, activitatea predecesorului său, Keir Starmer, „al cărui angajament în slujba ţării sale a contribuit la consolidarea cooperării dintre Regatul Unit, Franţa şi partenerii europeni”.
Un mesaj de felicitare a venit, de altfel, şi de la preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a spus că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze pentru a consolida parteneriatul dintre UE şi Regatul Unit, „pentru securitatea continentului comun şi pentru prosperitatea oamenilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii”.
Primele discuții cu Trump
Burnham a declarat, de asemenea, că preşedintele SUA, Donald Trump, se va număra printre primii lideri mondiali cu care va purta discuţii telefonice. Potrivit Reuters, un oficial al Casei Albe a confirmat că cei doi au purtat o discuţie.
Burnham l-a asigurat pe preşedintele american Donald Trump de angajamentul său faţă de „apărare şi securitate” în timpul primei sale discuţii telefonice cu preşedintele SUA, a anunţat Downing Street, au consemnat AFP şi Reuters.
Noul lider laburist „şi-a reafirmat angajamentul faţă de apărare şi securitate şi a declarat că asigurarea securităţii Regatului Unit şi a aliaţilor săi reprezintă o prioritate majoră”, potrivit unui comunicat privind convorbirea.
În acelaşi timp, preşedintele american a adus în discuţie ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu, iar prim-ministrul britanic „a subliniat angajamentul Regatului Unit de a asigura libera circulaţie a navelor prin strâmtoarea Ormuz, pentru a susţine lanţurile globale de aprovizionare şi a reduce costurile pentru companii şi familii din întreaga ţară”, se mai arată în comunicatul citat.
Andy Burnham, fostul primar al zonei metropolitane Manchester, l-a invitat de asemenea pe Donald Trump să viziteze oraşul din nord-vestul Angliei.
Trump a scris într-o postare pe Truth Social din luna iunie când fostul prim-ministru al Regatului Unit, Keir Starmer, urma să demisioneze: „A eşuat lamentabil în două chestiuni extrem de importante — IMIGRAŢIA ŞI ENERGIA (DESCHIDEREA EXPLOATĂRII PETROLIERE în Marea Nordului!)”. Duminică, Trump l-a lăudat pe Burnham într-o postare pe Truth Social, spunând: „Locuitorii din Aberdeen, în Scoţia, dansează pe străzi pentru că noul prim-ministru, Andy Burnham, a declarat că va deschide, pe deplin, nepreţuitul petrol din Marea Nordului!”
Burnham: Nu va exista „nicio schimbare” în sprijinul acordat de Marea Britanie Ucrainei
Potrivit Reuters, Andy Burnham a declarat, de asemenea, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi unul dintre primii lideri mondiali pe care îi va contacta şi a spus că îi va explica clar lui Zelenski că nu va exista „nicio schimbare” în sprijinul acordat de Marea Britanie Ucrainei.
Mesajul lui Zelenski
Ca urmare, Volodimir Zelenski a postat pe X un mesaj de felicitare în care a transmis că abia aşteaptă să aibă convorbirea cu noul lider de la Londra. „Felicitări lui Andy Burnham cu ocazia preluării funcţiei de prim-ministru al Regatului Unit. Le urăm prim-ministrului şi poporului britanic mult succes în abordarea provocărilor actuale. Marea Britanie a fost întotdeauna unul dintre liderii lumii. Suntem pregătiţi să colaborăm în toate formatele posibile. Apreciem foarte mult sprijinul acordat de Regatul Unit în domeniul politic, al apărării şi al valorilor. Bazele relaţiei noastre bilaterale sunt mai solide ca niciodată şi vom continua să ne întărim reciproc. Aştept cu interes discuţia pe care o vom avea mai târziu astăzi. Vă mulţumesc!”, a scris Zelenski.
Mesaje de felicitare au venit şi de la premierul Australiei şi cel al Danemarcei.
Mesajul lui Nicușor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, luni, pe Andy Burnham pentru numirea în funcţia de prim-ministru al Marii Britanii, el arătând că este convins că, sub conducerea acestuia, Regatul Unit va continua să contribuie activ la consolidarea păcii, a securităţii şi a cooperării internaţionale.
”Sunt încântat să îi adresez lui Andy Burnham cele mai călduroase felicitări şi urări de bine cu ocazia numirii sale în funcţia de prim-ministru al Regatului Unit. Sunt convins că, sub conducerea sa, Regatul Unit va continua să contribuie activ la consolidarea păcii, a securităţii şi a cooperării internaţionale şi că vom aprofunda şi mai mult colaborarea româno-britanică, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul NATO, în spiritul solidarităţii aliate”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe Facebook.
Şeful statului arată că ”România îşi reafirmă angajamentul faţă de prietenia tradiţională, clădită pe Parteneriatul strategic reînnoit cu Marea Britanie”.
”Cei peste un milion de români care trăiesc în Regatul Unit rămân o punte esenţială între cele două societăţi ale noastre”, mai transmite preşedintele.
![]()
ACTUAL
VIDEO | SCANDAL CÂT CASA LA CURTEA DE ARGEȘ! Cetățenii acuză: „Ne-au furat izvorul de apă de pe Progresu!”
Publicat
acum 2 orela
20 iulie 2026Autor
admin
Revolta a atins cote maxime în municipiul Curtea de Argeș, unde localnicii se consideră victimele unei „bătăi de joc” administrative care durează de mai bine de 9 luni. Deși Primăria insistă public că apa din rețeaua orașului este potabilă și sigură pentru consum, realitatea din spitale și din casele oamenilor o contrazice flagrant: zeci de argeșeni au ajuns la medic cu probleme de sănătate din cauza apei de la robinet, care de câteva zile a început să aibă și un miros insuportabil.
În plină criză, singura speranță a locuitorilor din zonă rămăsese izvorul natural de la podul de pe strada Progresului. Însă o mișcare fulger a operatorului local de apă a aruncat comunitatea în aer.
Izvorul de pe strada Progresului, „capturat” peste noapte de Aquaterm
Mai mulți cititori revoltați au trimis pe adresa redacției imagini și filmări revoltătoare în care se vede clar cum accesul la izvorul de pe strada Progresului a fost blocat și capturat de utilajele și angajații societății Aquaterm. Oamenii strigă cu disperare că le-a fost „furat” dreptul la apă curată și că nu se mai pot aproviziona din sursa care îi salva de la îmbolnăvire.
Efectele acestei decizii absurde s-au văzut imediat în oraș. Astăzi s-au format cozi mari și o aglomerație uriașă la singura sursă rămasă liberă – izvorul de la Mănăstire. Sute de argeșeni au stat la rând ore în șir cu bidoanele în mâini, un semn clar că accesul la izvorul de pe strada Progresului a fost complet restricționat.
Apel de urgență către autorități: Opriți bătaia de joc!
„Este inadmisibil ce se întâmplă! Ne îmbolnăvim copiii cu apa de la robinet, iar când găsim un izvor curat, vin și ni-l închid sau îl confiscă fără nicio explicație!” a declarat, extrem de revoltat, un cetățean aflat la coadă la Mănăstire.
Sursa principală a acestui scandal uriaș este, dincolo de calitatea dezastruoasă a apei, lipsa totală de transparență și proasta comunicare a autorităților locale.
Atragem atenția în mod public Primăriei Curtea de Argeș, primarului și aleșilor locali să oprească de urgență această bătaie de joc la adresa cetățenilor care îi plătesc! Este imperios necesar ca edilul și conducerea Aquaterm să iasă public, în cel mai scurt timp, pentru a lămuri următoarele întrebări:
- De ce a fost capturat și blocat izvorul de pe strada Progresului?
- Care sunt rezultatele reale ale analizelor bacteriologice pentru apa de la robinet care trimite oamenii la medic?
- Când va beneficia municipiul Curtea de Argeș de apă potabilă conformă, fără miros și riscuri de îmbolnăvire?
Vom urmări evoluția acestui caz și vom reveni cu poziția oficială a autorităților imediat ce acestea vor binevoi să rupă tăcerea în fața argeșenilor.
![]()
ACTUAL
ȘOC ÎN PSD ARGEȘ: Al optulea primar PSD se dezice public de Mînzînă! Ion Pădureanu de la Godeni: „E O BĂTAIE DE JOC! Pot să mă dea și afară din partid!”
Publicat
acum 2 orela
20 iulie 2026Autor
admin
Dezastru de proporții biblice și revoltă pe față în tabăra social-democrată din Argeș! Parcă nu este săptămână de la Dumnezeu în care să nu aflăm că alți grei din PSD se delimitează public, scârbiți și revoltați, de șeful Consiliului Județean și liderul absolut al filialei, Ion Mînzînă. Mitul „partidului unit și invincibil” s-a spart ca un balon de săpun, iar județul asistă la un exod al demnității.
După ce zilele trecute am trăit să vedem cum până și un fost lider cu greutate, ex-PRM, actual consilier municipal i-a bătut obrazul public marelui șef cu privire la starea deplorabila a drumurilor, după ce managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești a făcut pași mari în spate pentru a se îndepărta de imaginea toxică a liderului CJ, iar alți 7 primari de comune au anunțat deja că nu mai vor să audă de el pentru că le distruge reputația în fața comunităților, a venit rândul celei de-a opta victime administrative să explodeze. Ion Pădureanu, primarul comunei Godeni, a rupt tăcerea!
Strigătul de disperare de la Godeni:
Primarul din Godeni nu a mai suportat directivele venite de la centru și a ieșit public să spună adevărul gol-goluț, cel pe care trupa de la județ încearcă să-l îngroape sub machete și comunicate pompoase. Ion Pădureanu acuză direct că propria formațiune politică l-a lăsat de izbeliște și că proiectele vitale pentru comunitatea sa, inclusiv cele finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny”, au fost blocate sau ignorate de la județ.
Declarația edilului este de o duritate rară și arată că frica de martalogul de la Pitești a dispărut complet:
„E o bătaie de joc! Pot să se supere pe mine cât vor, pot să mă dea și afară din PSD”, a răbufnit Ion Pădureanu.
Când un primar în funcție ajunge să ceară practic să fie exclus din partid doar pentru a-și striga disperarea, este clar că sistemul de pile și interese orchestrat de la vârful CJ Argeș a intrat în faza de putrefacție.
Efectul de domino: Liderul CJ Argeș își îngroapă propria armată de primari
Cei opt primari care au spart blocul tăcerii nu o fac din mofturi, ci din instinct de supraviețuire politică. Oamenii din comune s-au săturat de promisiuni deșarte și de aroganța afișată de la nivel județean. Pentru primarii din teritoriu – cei care stau zi de zi de vorbă cu cetățenii și care le încasează nemulțumirile – asocierea cu actuala conducere a CJ a devenit o ancoră care îi trage la fund în sondaje.
Faptul că proiectele guvernamentale sunt împărțite pe criterii de obediență, iar cei care nu execută ordinele orbește sunt lăsați fără fonduri, a transformat județul într-o feudă administrativă în care comunele independente din punct de vedere al gândirii sunt pedepsite prin subfinanțare.
Domnilor din conducerea PSD, e timpul să vă dați palme singuri!
Ce se întâmplă acum în Argeș este cronicizarea unei aroganțe politice fără margini, nemaiîntîlnite nici pe vremea baronului Nicolescu. Când propriii tăi oameni, primari aleși cu mii de voturi în comunitățile lor, îți spun public că asistam la o „bătaie de joc” și că mai bine sunt dați afară din partid decât să stea alături de tine, înseamnă că ai eșuat lamentabil ca lider.
Ion Mînzînă și trupa sa de strategi din spatele ușilor închise de la Consiliul Județean ar trebui să-și dea palme singuri în oglindă. Au adus propriul activ de partid și propriii votanți în pragul disperării. Câți primari mai trebuie să plece sau să vă bată obrazul ca să înțelegeți că județul ăsta nu e moșia voastră privată? Curajului primarului de la Godeni trebuie salutat: a ales oamenii din comună în detrimentul carnetului de partid. Cine urmează, domnilor? Că lista e deschisă și scaunul de la județ se clatină din toate încheieturile!
![]()
ACTUAL
Turismul argeșean pe marginea prăpastiei: Județul se prăbușește în statisticile INS, în timp ce peste 100 de pensiuni și hoteluri sunt scoase la vânzare
Publicat
acum 3 orela
20 iulie 2026Autor
admin
Turismul din județul Argeș traversează una dintre cele mai negre perioade din istoria recentă. Ultimele date oficiale publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o tendință îngrijorătoare: de aproape doi ani, numărul vizitatorilor este în continuă scădere. Declinul a culminat în luna mai, când Argeșul a înregistrat cel mai jos nivel din ultimii 5 ani în ceea ce privește numărul de turiști care ne vizitează județul și înnoptează măcar o noapte.
Principalele cauze identificate de specialiști și operatori sunt cronicizate: o promovare extrem de slabă a potențialului local, absența totală a județului de la marile târguri și expoziții de profil și, mai ales, infrastructura rutieră dezastruoasă, care continuă să alunge potențialii vizitatori.
„Campionii” paradoxurilor: Zero stele de lux și exodul investitorilor
În ciuda unui relief generos și a unui patrimoniu istoric de invidiat, Argeșul a reușit performanța negativă de a deveni campion național absolut la două capitole paradoxale:
- Absența luxului: Argeșul este singurul județ din țară cu zonă montană care nu deține nici măcar un hotel de 5 stele, ratând complet segmentul de turiști cu bugete ridicate.
- Exodul din HoReCa: Județul ocupă primul loc la nivel național într-un top al disperării economice — este zona în care se vând cele mai multe unități de primire turistică, semn că eficiența afacerilor din domeniu a atins pragul critic.
Exod în masă pe Transfăgărășan și la Curtea de Argeș
Conform unei analize realizate pe principalele platforme imobiliare de specialitate și agenții de profil, în județ sunt active în acest moment peste 100 de anunțuri de vânzare care vizează unități de cazare, complexe turistice, vile pretabile pentru activități HoReCa și terenuri cu destinație turistică.
Din totalul ofertelor, 49 reprezintă pensiuni și hoteluri complet funcționale, cu un istoric clar în circuitul turistic. Această realitate plasează Argeșul în topul național al abandonului de business în turism. Ofertele sunt concentrate în trei bazine majore:
- Axa Transfăgărășan (Corbeni, Arefu): Rămâne cea mai fierbinte zonă de pe hartă. Aici domină pensiunile agroturistice „la cheie” și pensiunile clasice, scoase la vânzare de proprietari sufocați sau care încearcă să își salveze investițiile făcute pe una dintre cele mai faimoase rute montane din țară.
- Zona istorică Curtea de Argeș: În municipiu și la periferie se remarcă o tendință de reconversie. Se vând clădiri de mari dimensiuni (peste 600 mp utili), promovate nu doar ca hoteluri, ci și ca oportunități pentru clinici private ori centre de recuperare, semn că proprietarii nu mai au încredere în viitorul turismului.
- Culoarul Rucăr-Bran și zona montană (Dâmbovicioara, Corbi, Nucșoara): Aici oferta este dominată de cabane din lemn și unități de turism rural mici și medii, dependente exclusiv de turismul de weekend, devenit insuficient pentru supraviețuirea economică.
Fără o strategie clară de infrastructură și promovare eficientă, smart și chiar agresivă, Argeșul riscă să se transforme dintr-o destinație turistică de top într-un simplu județ de tranzit, lăsând în urmă zeci de afaceri locale falimentare.
![]()
ACTUAL
INTERVINE CINEVA ȘI LA CURTEA DE ARGEȘ! Pietoni puși la pământ de bicicliști pe trotuare: „Soțul meu a fost doborât!”
Publicat
acum 4 orela
20 iulie 2026Autor
admin
Siguranța pe trotuarele din județul Argeș a devenit o ruletă rusească pentru pietoni, iar municipiul Curtea de Argeș tinde să conducă în acest top de groază. Prin intermediul formularului de sesizări de pe site-ul ziarului nostru – ziarulprofit.ro, sectiunea STIREA TA – nu mai puțin de 12 argeșeni au trimis în ultima săptămână diverse reclamații și sugestii. Însă, de departe, mesajul care ar trebui să declanșeze o ședință de urgență la Primărie și Poliție este cel trimis de doamna A. Socolovschi.
Printr-o scrisoare plină de bun-simț, dar care ascunde o realitate brutală, femeia reclamă cum spațiul pietonal din Curtea de Argeș a fost confiscat de bicicliști agresivi sau inconștienți, soțul ei fiind ultima victimă lăsată cu răni sângerânde pe asfalt.
Doborât la pământ în zona fostei Librării. „A mormăit un ‘mă scuzați’ și a fugit!”
Incidentul grav s-a petrecut în plină zi, într-o zonă intens circulată din municipiu. Redăm integral mărturia tulburătoare a doamnei Socolovschi:
„Acum trei zile, soțul meu mergea liniștit pe trotuar, pe zona pietonală, nu pe banda de biciclete. Din spatele blocului unde a funcționat cândva Librăria, un tânăr pe bicicletă a sărit treptele și a intrat direct în el, doborându-l la pământ. A avut noroc — este un om sportiv, mobil, și a știut cum să cadă. Rănile din fotografie sunt urmarea a trei zile de vindecare. Tânărul a mormăit un „mă scuzați” și a plecat în grabă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”
Din păcate, cazul nu este unul izolat. Femeia atrage atenția că treptele din fața farmaciei Chamomillae au devenit o altă pistă ilegală de „antrenament” și cascadorii pentru tinerii teribiliști. O altă doamnă a fost lovită acolo în condiții similare, iar când a îndrăznit să le atragă atenția că pun vieți în pericol, a fost înjurată ca la ușa cortului de puștii cu biciclete.
Haosul de pe Bulevardul Basarabilor: Piste înguste, mers la „trei în rând” și sensuri ignorate
Deși cetățenii apreciază faptul că administrația locală a încercat modernizarea orașului prin amenajarea pistelor de biciclete pe Bulevardul Basarabilor, în practică proiectul a generat noi probleme majore din cauza lipsei de educație rutieră și a infrastructurii deficitare:
- Lățime insuficientă: Pista este extrem de îngustă, croită pentru o singură bicicletă, deși a fost gândită cu sens unic pe fiecare parte a bulevardului.
- Sensuri de mers ignorate: Mulți bicicliști circulă în ambele direcții pe aceeași bandă, generând riscuri uriașe de impact frontal.
- Mersul „în gașcă”: Tinerii merg frecvent câte trei în rând, blocând complet nu doar pista, ci și trotuarul destinat pietonilor.
- Pietoni pe pistă: La rândul lor, mulți pietoni ignoră delimitările și merg la plimbare pe banda dedicată bicicletelor, sporind confuzia.
Apel public către Primărie și Poliția Locală: Patru măsuri urgente înainte de o tragedie
Sesizarea doamnei Socolovschi nu este o simplă critică, ci vine la pachet cu patru întrebări și soluții clare adresate direct Primăriei Curtea de Argeș, consilierilor locali și Poliției Locale, înainte ca un astfel de incident să bage pe cineva în spital cu sechele grave sau să ducă la o tragedie:
- Se pot reconfigura sau lărgi pistele de pe Bulevardul Basarabilor, acolo unde spațiul o permite?
- Se poate suplimenta semnalizarea rutieră privind sensurile și regulile stricte de circulație pe pistă?
- Există în plan amenajarea unor zone sigure și speciale (un skatepark/dirtpark) pentru antrenamente și sărituri cu bicicleta, departe de trotuare?
- Se poate demara o campanie publică de conștientizare pentru tinerii bicicliști și părinții acestora?
Domnilor din Primărie, trimiteți Poliția Locală în stradă, nu doar la umbră!
Scrisoarea doamnei Sokolovski este o lecție de civism pe care autoritățile din Curtea de Argeș ar trebui să o citească cu roșeață în obraji. Trotuarul a redevenit un vest sălbatic. Să mergi liniștit pe zona pietonală și să te trezești secerat de un biciclist care face „sărituri” pe treptele magazinelor este pur și simplu inadmisibil.
Aici nu e vorba de a le interzice copiilor să meargă pe bicicletă, ci de lipsa totală de autoritate și educație. Unde este Poliția Locală în momentele în care acești tineri transformă spațiile publice în parcuri de sporturi extreme și înjură bătrânii? Probabil stau la adăpost de caniculă. Dacă tot nu avem ștrand în oraș, măcar trotuarele lăsați- ni le sigure, domnule primar! Până când nu vedem semne clare, marcaje vizibile pe Bulevardul Basarabilor și patrule care să-i pună la punct pe teribiliști, ieșitul la plimbare prin Curtea de Argeș rămâne un sport extrem. Luați măsuri până nu plângem după vreo nenorocire!
![]()
ACTUAL
Cine se află în spatele brandului Petru. Afacerea care a ajuns la peste 70 de locații în România
Publicat
acum 5 orela
20 iulie 2026Autor
admin

Simigeriile Petru oferă produse proaspete și produse de panificație tradițională, extinzându-se constant în ultimii ani și concurând de la egal la egal cu alte nume cunoscute din domeniu.
Compania care operează brandul este Brio Group, deținut de doi oameni de afaceri români: Dragoș Mancaș și Radu Bejan. Mancaș deține 95% din acțiunile companiei, fiind principalul acționar și forța motrice din spatele expansiunii agresive a lanțului. Radu Bejan dețin restul de 5% și este partener în afacere. Împreună, cei doi au reușit să transforme o mică afacere locală într-unul dintre liderii pieței de profil.
Dragoș Mancaș este cel care a construit Petru. El a văzut oportunitatea în piața produselor de panificație și a decis să investească în dezvoltarea unui brand puternic, cu rețete care amintesc de gustul copilăriei. Strategia lui s-a bazat pe calitatea produselor, consistență în ofertă și o expansiune controlată, care să permită menținerea standardelor în fiecare locație. Afacerea a pornit modest, cu câteva magazine în zona Moldovei, însă calitatea produselor a dus la o cerere tot mai mare. Dragoș Mancaș a înțeles că românii apreciază produsele tradiționale, făcute după rețete autentice, și a construit întregul concept în jurul acestei idei. Astăzi, Petru este prezent în toate marile orașe ale țării, iar planurile de expansiune continuă.
Piața simigeriilor și patiseriilor din România este extrem de competitivă, cu jucători puternici precum Luca, Matei și Gigi. Conform datelor din piață, cei mai mari patru producători de covrigi din România dețin împreună peste 200 de magazine și realizează afaceri de peste 230 de milioane de lei. Petru ocupă o poziție solidă în acest clasament, fiind considerat principalul rival al celor de la Luca, notează Bugetul.ro.
Rețeta succesului brandului Petru
Succesul simigeriilor Petru se datorează mai multor factori. În primul rând,calitatea produselor este constantă în toate locațiile. Covrigii sunt produși zilnic, după rețete tradiționale, cu ingrediente alese atent. Aluatul este frământat și modelat manual în locații. Pe lângă covrigul clasic, Petru vine cu o gamă diversificată de produse: covrigi cu diverse toppinguri, pateuri, produse de patiserie dulce și sărată, sandvișuri și băuturi. Această diversificare permite magazinelor să atragă diferite categorii de clienți și să maximizeze vânzările pe tot parcursul zilei. O strategie importantă a fost și poziționarea magazinelor în locații cu trafic intens: gări, centre comerciale, zone aglomerate ale orașelor.
De la câteva magazine locale, Petru a ajuns să aibă mai mult de 70 de locații în România, cele mai multe fiind în Moldova și București, planurile de extindere incluzând și deschiderea de noi unități în orașele unde brandul este deja prezent, dar și intrarea în noi piețe regionale. Obiectivul este să se ajungă la peste 100 de magazine în următorii ani.
Pe lângă extinderea rețelei fizice, compania investește și în digitalizare. O aplicație mobilă pentru comenzi online, programe de fidelizare pentru clienți și o prezență activă pe rețelele sociale sunt doar câteva dintre inițiativele care vor ajuta Petru să rămână competitiv în era digitală. Compania explorează și posibilitatea de a intra pe segmentul de catering și livrări pentru companii.
Citește și: Cât se câștigă în industria evenimentelor. Salariile pentru animatori, fotografi, organizatori și manageri
![]()

Mercur retrograd se încheie! Blocajele încep să dispară din viața zodiilor, iar lucrurile devin clare

EXCLUSIV Grindeanu, reacție fermă la anunțul PNL privind proiectul legii salarizării. ”Dacă nu se aprobă amendamentele, nu îl votăm”

Consumul băuturilor cu până la 5,5% alcool va fi permis în incinta arenelor sportive, potrivit unui proiect de lege promulgat de președintele Nicușor Dan

Noul premier britanic intră direct în jocul marilor puteri: primele discuții cu Trump și mesajele lui Macron și Zelenski

EXCLUSIV Grindeanu, despre soluțiile pentru depășirea crizei politice: ”O să vedem dacă președintele ne mai cheamă la o nouă rundă de consultări”. Poziție fermă privind scenariul unei colaborări PSD-AUR

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!

AFACEREA ANULUI LA SUSENI! Tranzacție de milioane euro în Argeș! Libanezii de la Toneli își extind imperiul în comuna argeșeană

DNA anchetează construcția ilegală a două blocuri din Pitești – 18 angajați MapN, printre care și un general, dați pe mâna procurorilor de ministrul Miruță

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ȘOC ÎN PSD ARGEȘ: Al optulea primar PSD se dezice public de Mînzînă! Ion Pădureanu de la Godeni: „E O BĂTAIE DE JOC! Pot să mă dea și afară din partid!”
Dezastru de proporții biblice și revoltă pe față în tabăra social-democrată din Argeș! Parcă nu este săptămână de la Dumnezeu...

Turismul argeșean pe marginea prăpastiei: Județul se prăbușește în statisticile INS, în timp ce peste 100 de pensiuni și hoteluri sunt scoase la vânzare
Turismul din județul Argeș traversează una dintre cele mai negre perioade din istoria recentă. Ultimele date oficiale publicate de Institutul...

Haos pe piața imobiliară: Când se deblochează Cadastrul? Până miercuri se mută totul
Sute de mii de români și profesioniști din domeniul imobiliar așteaptă răspunsul la o întrebare critică: când se deblochează aplicațiile...

Decizie de om gospodar: Primarul din Domnești renunță la Ziua Comunei pentru a rezolva criza apei
Într-un gest de maturitate administrativă care ar trebui să servească drept model și pentru alți edili din județ în actualul...
Curtea de Argeș

VIDEO | SCANDAL CÂT CASA LA CURTEA DE ARGEȘ! Cetățenii acuză: „Ne-au furat izvorul de apă de pe Progresu!”
Revolta a atins cote maxime în municipiul Curtea de Argeș, unde localnicii se consideră victimele unei „bătăi de joc” administrative...

INTERVINE CINEVA ȘI LA CURTEA DE ARGEȘ! Pietoni puși la pământ de bicicliști pe trotuare: „Soțul meu a fost doborât!”
Siguranța pe trotuarele din județul Argeș a devenit o ruletă rusească pentru pietoni, iar municipiul Curtea de Argeș tinde să...

Recrutare la CJ Argeș: OMD „Regatul Argeșului” angajează Manager de Destinație Turistică
Consiliul Județean Argeș face un pas strategic major pentru transformarea regiunii într-un punct de referință pe harta turistică națională și...

Accident groaznic cu 3 victime – Șoferul este din din Curtea de Argeș
În ziua de 19 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la un accident rutier pe raza comunei Buzoești,...

ALERTĂ | Argeșean mort după infectarea cu virusul West Nile. Semnal de alarmă de la INSP
Un pacient din județul Argeș a murit după ce s-a infectat cu virusul West Nile, acesta fiind singurul deces raportat...
Mioveni

BILANȚ LA SJU PITEȘTI – Schimbare la față și investiții record: Ce a realizat managerul Adrian Dumbravă la doi ani de la preluarea mandatului
Se împlinesc exact doi ani de când Adrian Dumbravă a preluat managementul celui mai mare spital din județul Argeș, Spitalul...

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...
Câmpulung

Prăpăd la Câmpulung Muscel: Vijelia a devastat Grădina Publică „Merci” în mijlocul Zilelor Orașului
O vijelie extrem de puternică a lovit municipiul Câmpulung Muscel în această după amiază transformând o zi de sărbătoare într-un...

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
ACTUALacum 6 zilePremieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru
ACTUALacum o săptămânăEveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel
ACTUALacum o săptămânăVIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
ACTUALacum 6 zileVIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”
ACTUALacum 2 săptămâniAlegerea liceului îți poate schimba destinul. Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești își deschide porțile pentru o nouă generație de elevi
ACTUALacum 2 săptămâniTragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă











Ultimele Comentarii