Stai conectat...

ACTUAL

Noul premier britanic intră direct în jocul marilor puteri: primele discuții cu Trump și mesajele lui Macron și Zelenski

Publicat

la

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost, luni, unul dintre primii lideri străini care l-au felicitat pe noul prim-ministru britanic Andy Burnham, spunând că speră să dea împreună cu acesta „un nou impuls parteneriatului dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană”. De asemenea, Donald Trump a discutat la telefon cu noul premier britanic, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Macron și Ursula von der Leyen salută noul premier britanic

Preşedintele francez a salutat, de asemenea, într-un mesaj postat pe X, activitatea predecesorului său, Keir Starmer, „al cărui angajament în slujba ţării sale a contribuit la consolidarea cooperării dintre Regatul Unit, Franţa şi partenerii europeni”.

Un mesaj de felicitare a venit, de altfel, şi de la preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a spus că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze pentru a consolida parteneriatul dintre UE şi Regatul Unit, „pentru securitatea continentului comun şi pentru prosperitatea oamenilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii”.

Primele discuții cu Trump

Burnham a declarat, de asemenea, că preşedintele SUA, Donald Trump, se va număra printre primii lideri mondiali cu care va purta discuţii telefonice. Potrivit Reuters, un oficial al Casei Albe a confirmat că cei doi au purtat o discuţie.

Burnham l-a asigurat pe preşedintele american Donald Trump de angajamentul său faţă de „apărare şi securitate” în timpul primei sale discuţii telefonice cu preşedintele SUA, a anunţat Downing Street, au consemnat AFP şi Reuters.

Noul lider laburist „şi-a reafirmat angajamentul faţă de apărare şi securitate şi a declarat că asigurarea securităţii Regatului Unit şi a aliaţilor săi reprezintă o prioritate majoră”, potrivit unui comunicat privind convorbirea.

În acelaşi timp, preşedintele american a adus în discuţie ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu, iar prim-ministrul britanic „a subliniat angajamentul Regatului Unit de a asigura libera circulaţie a navelor prin strâmtoarea Ormuz, pentru a susţine lanţurile globale de aprovizionare şi a reduce costurile pentru companii şi familii din întreaga ţară”, se mai arată în comunicatul citat.

Andy Burnham, fostul primar al zonei metropolitane Manchester, l-a invitat de asemenea pe Donald Trump să viziteze oraşul din nord-vestul Angliei.

Trump a scris într-o postare pe Truth Social din luna iunie când fostul prim-ministru al Regatului Unit, Keir Starmer, urma să demisioneze: „A eşuat lamentabil în două chestiuni extrem de importante — IMIGRAŢIA ŞI ENERGIA (DESCHIDEREA EXPLOATĂRII PETROLIERE în Marea Nordului!)”. Duminică, Trump l-a lăudat pe Burnham într-o postare pe Truth Social, spunând: „Locuitorii din Aberdeen, în Scoţia, dansează pe străzi pentru că noul prim-ministru, Andy Burnham, a declarat că va deschide, pe deplin, nepreţuitul petrol din Marea Nordului!”

Burnham: Nu va exista „nicio schimbare” în sprijinul acordat de Marea Britanie Ucrainei

Potrivit Reuters, Andy Burnham a declarat, de asemenea, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi unul dintre primii lideri mondiali pe care îi va contacta şi a spus că îi va explica clar lui Zelenski că nu va exista „nicio schimbare” în sprijinul acordat de Marea Britanie Ucrainei.

Mesajul lui Zelenski

Ca urmare, Volodimir Zelenski a postat pe X un mesaj de felicitare în care a transmis că abia aşteaptă să aibă convorbirea cu noul lider de la Londra. „Felicitări lui Andy Burnham cu ocazia preluării funcţiei de prim-ministru al Regatului Unit. Le urăm prim-ministrului şi poporului britanic mult succes în abordarea provocărilor actuale. Marea Britanie a fost întotdeauna unul dintre liderii lumii. Suntem pregătiţi să colaborăm în toate formatele posibile. Apreciem foarte mult sprijinul acordat de Regatul Unit în domeniul politic, al apărării şi al valorilor. Bazele relaţiei noastre bilaterale sunt mai solide ca niciodată şi vom continua să ne întărim reciproc. Aştept cu interes discuţia pe care o vom avea mai târziu astăzi. Vă mulţumesc!”, a scris Zelenski.

Mesaje de felicitare au venit şi de la premierul Australiei şi cel al Danemarcei.

Mesajul lui Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, luni, pe Andy Burnham pentru numirea în funcţia de prim-ministru al Marii Britanii, el arătând că este convins că, sub conducerea acestuia, Regatul Unit va continua să contribuie activ la consolidarea păcii, a securităţii şi a cooperării internaţionale.

”Sunt încântat să îi adresez lui Andy Burnham cele mai călduroase felicitări şi urări de bine cu ocazia numirii sale în funcţia de prim-ministru al Regatului Unit. Sunt convins că, sub conducerea sa, Regatul Unit va continua să contribuie activ la consolidarea păcii, a securităţii şi a cooperării internaţionale şi că vom aprofunda şi mai mult colaborarea româno-britanică, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul NATO, în spiritul solidarităţii aliate”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe Facebook. 

Şeful statului arată că ”România îşi reafirmă angajamentul faţă de prietenia tradiţională, clădită pe Parteneriatul strategic reînnoit cu Marea Britanie”. 

”Cei peste un milion de români care trăiesc în Regatul Unit rămân o punte esenţială între cele două societăţi ale noastre”, mai transmite preşedintele. 

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Cuba îşi reformează sectorul petrolier, autorizând concesiunile

Publicat

la

Autor

Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini şi o deschidere către actorii privaţi locali, în cadrul liberalizării economiei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Ţara comunistă, care traversează o criză energetică sub presiunea puternică a Washingtonului, caută să îşi crească producţia de petrol şi gaze.

Noua legislaţie se înscrie printre cele 176 de reforme în favoarea economiei de piaţă, adoptate în iunie şi care prevăd deschiderea unor segmente întregi ale economiei către sectorul privat.

Companii străini sunt prezente în Cuba de la începutul anilor 1960 în sectorul hidrocarburilor, dar numai prin contracte de producţie în cadrul unor întreprinderi mixte cu statul cubanez.

Noua legislaţie ‘integrează alternative, printre care concesiunea petrolieră, ce se poate dovedi mai atractivă pentru anumiţi investitori’, a explicat Pedro Abigantus, responsabil din Ministerul Energiei şi Minelor, citat de portalul oficial Cubadebate.

În paralel, legislaţia ‘prevede participarea unor actori economici privaţi naţionali la activităţile industriei petroliere’, a adăugat responsabilul.

Ea vizează o ‘creştere progresivă a producţiei de petrol brut şi gaz natural’, fără însă a se renunţa la ‘controlul statului asupra resurselor petroliere’.

Statele Unite impun din ianuarie împotriva Cubei o blocadă petrolieră care a agravat criza economică şi energetică. Mai multe întreprinderi de stat şi şefi din sectorul petrolier au fost, de asemenea, sancţionaţi recent de Washington.

Cuba, ţară cu 9,4 milioane de locuitori, produce 40% din petrolul pe care îl consumă. Producţia internă este destinată în cea mai mare parte funcţionării a şapte electro-centrale învechite, ce formează coloana vertebrală a reţelei sale electrice.

Washingtonul nu autorizează trimiterea de carburanţi din SUA decât dacă aceştia au ca destinaţie foarte tânărul sector privat cubanez. Aceste achiziţii, autorizate din februarie, nu reprezintă decât 3% din necesităţile Cubei, potrivit autorităţilor.

Conform datelor oficiale, în Cuba sunt active în prezent peste 15.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, care angajează mai mult de o treime din populaţia activă.

Preşedintele american Donald Trump susţine că insula comunistă, situată la 150 km de coastele Floridei, constituie ‘o ameninţare extraordinară’ pentru securitatea naţională a Statelor Unite, şi a avertizat de mai multe ori că ar putea să ‘ia controlul ei’.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Zodiile protejate de univers în perioada 13–28 octombrie 2026: Pot da lovitura atât la bani cât și în dragoste

Publicat

la

Autor

A doua jumătate a lunii octombrie 2026 se anunță extrem de generoasă și plină de surprize plăcute pentru două semne zodiacale favorizate de astre. În intervalul 13–28 octombrie, acești nativi vor scăpa în sfârșit de stările de stagnare și vor avea parte de vești neașteptate, schimbări benefice și oportunități excelente pe toate planurile.

Fie că este vorba despre noi câștiguri financiare, succes în carieră sau momente romantice speciale, Taurii și Balanțele pot privi cu total optimism și încredere spre viitor.

Ce beneficii aduce perioada 13–28 octombrie 2026 pentru nativii din zodia Taur

Pentru nativii Taur, intervalul 13–28 octombrie poate aduce motive de satisfacție și ocazii de a-și pune în valoare răbdarea și perseverența. După o perioadă în care unele lucruri au părut să stagneze, acești nativi pot descoperi noi oportunități sau pot primi vești care le schimbă starea de spirit.

În plan profesional, Taurii ar putea avea parte de discuții promițătoare, propuneri interesante ori recunoașterea unor eforturi depuse în ultima vreme. Pentru cei care își doresc o schimbare, perioada poate fi un moment potrivit pentru a analiza cu atenție variantele disponibile și pentru a face pași calculați spre obiectivele lor.

Nici viața personală nu este lipsită de momente frumoase. O întâlnire neașteptată, un mesaj de la o persoană dragă sau un gest de apreciere le-ar putea aduce Taurilor o bucurie autentică. Cei singuri pot deveni mai deschiși către noi cunoștințe, în timp ce nativii aflați într-o relație pot găsi ocazii de a petrece mai mult timp alături de partener.

Șanse mari de reușită și surprize romantice pentru Balanțe până la finalul lunii

Balanțele se numără printre zodiile care pot traversa o perioadă favorabilă din punct de vedere emoțional. Între 13 și 28 octombrie, relațiile cu cei din jur pot deveni o sursă importantă de bucurie, iar unele surprize le-ar putea reda optimismul și încrederea în propriile alegeri.

În dragoste, nativii Balanță pot avea parte de gesturi romantice, conversații importante sau întâlniri care le stârnesc interesul. Cei singuri ar putea cunoaște persoane noi prin intermediul prietenilor ori al unor activități sociale. Pentru cei care au deja un partener, comunicarea sinceră poate contribui la apropiere și la clarificarea unor planuri de viitor.

Pe plan profesional, Balanțele pot observa că anumite colaborări încep să dea rezultate sau că apar ocazii de a-și exprima ideile. Diplomația și capacitatea de a găsi echilibrul în situații complicate le pot fi de folos, mai ales atunci când trebuie să ia decizii importante.

Cum trebuie să folosească Taurii și Balanțele energiile favorabile din a doua parte a lunii

Pentru Tauri, accentul cade pe stabilitate, oportunități practice și satisfacții legate de eforturile depuse. Pentru Balanțe, relațiile, dragostea și noile perspective pot reprezenta principalele surse de entuziasm.

Desigur, horoscopul are un caracter orientativ, iar experiențele fiecărei persoane depind de propriile alegeri și de circumstanțele în care se află. Perioada 13–28 octombrie poate fi însă un bun prilej pentru ambele zodii să fie atente la oportunități, să acorde timp oamenilor importanți și să privească schimbările cu mai multă încredere.

Loading

Citește tot

ACTUAL

A murit RJ Mitte, celebru pentru rolul din serialul ‘Breaking Bad’

Publicat

la

Autor

Doliu în lumea filmului: RJ Mitte, interpretul lui Walter White Jr. din serialul Breaking Bad, a murit la doar 34 de ani în Texas. Află detaliile.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Un mort și mai mulți răniți după un incident la un rollercoaster din statul american Georgia

Publicat

la

Autor

Un grav incident s-a produs la un rollercoaster din parcul Six Flags din Georgia, SUA. O persoană a murit, iar alte câteva au fost rănite. Poliția anchetează cazul.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Descoperire importantă în lupta cu flăcările: Cum vor fi anticipate incendiile devastatoare înainte să scape de sub control

Publicat

la

Autor

Incendiile de vegetație pot deveni devastatoare în doar câteva minute și chiar își pot crea propriile condiții meteorologice. O nouă metodă ar putea ajuta la anticiparea schimbărilor bruște de comportament ale flăcărilor, oferindu-le pompierilor timp prețios pentru a reacționa, scrie Mediafax.

Cercetătorul și pompierul Marc Castellnou, împreună cu echipa GRAF/Bombers din Catalonia, studiază atmosfera din interiorul și din exteriorul coloanelor de fum produse de incendiile de vegetație, pentru a înțelege și anticipa comportamentul acestora, potrivit Phys.

Cercetătorii lansează baloane meteorologice direct în coloanele de fum, pentru a măsura temperatura, vântul și umiditatea. Datele sunt combinate cu informații meteorologice și modele computerizate, pentru a îmbunătăți predicțiile privind incendiile extreme.

„Dacă vrei să lupți împotriva focului, trebuie mai întâi să înțelegi cum se comportă. Pe măsură ce schimbările climatice creează condiții meteorologice și de combustibil favorabile incendiilor extreme, eliminarea acestor lacune de cunoaștere devine mai urgentă ca niciodată”

— Marc Castellnou

Incendiile extreme își pot crea propriile condiții meteorologice

Pe fondul intensificării valurilor de căldură și a secetei, incendiile de vegetație pot deveni devastatoare în doar câteva minute, fără prea multe semne de avertizare.

Unul dintre motivele pentru care sunt atât de imprevizibile este faptul că pot genera propriile condiții meteorologice.

Incendiile puternice produc coloane uriașe de fum și aer fierbinte, care se pot ridica la câțiva kilometri în atmosferă și pot forma nori pirocumulus.

Aceste coloane interacționează cu atmosfera și pot genera vânturi puternice, care modifică brusc direcția și viteza de propagare a flăcărilor.

Baloanele meteorologice ar putea ajuta pompierii să anticipeze pericolul

Prin măsurarea temperaturii, umidității și vântului în interiorul coloanelor de fum, cercetătorii pot determina dacă acestea vor continua să se dezvolte și dacă există riscul formării unor condiții meteorologice periculoase.

Măsurătorile efectuate înainte de apariția norilor pirocumulus le-ar putea oferi pompierilor timp suplimentar pentru a reacționa și pentru a decide dacă strategiile de intervenție mai sunt sigure.

De ce unele incendii continuă să ardă violent și noaptea

În mod tradițional, temperaturile mai scăzute și umiditatea crescută din timpul nopții îi ajutau pe pompieri să controleze incendiile.

Totuși, incendiile extreme pot continua să ardă intens chiar și după apus.

Cercetările lui Castellnou arată că o coloană puternică de fum și aer fierbinte poate crea un strat atmosferic cald și turbulent, care persistă chiar și după răcirea solului.

Acest fenomen poate menține incendiul activ și periculos pe parcursul nopții.

Metoda este deja utilizată pentru a sprijini înțelegerea și gestionarea incendiilor extreme, inclusiv a celor produse recent în apropiere de Madrid.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Donald Trump se pregătește să o demită pe ambasadoarea SUA în Grecia. Ce stă în spatele propuneri

Publicat

la

Autor

Președintele american Donald Trump ia în calcul demiterea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, pe fondul nemulțumirilor privind comportamentul acesteia. Decizia vine după dezvăluirile făcute de „The Wall Street Journal” despre activitățile sale de lobby comercial în Europa și solicitarea unei sume de 100.000 de dolari de la un donator, chiar înaintea audierilor sale de confirmare în Senat.

Tensiuni la Casa Albă: Donald Trump analizăm demiterea ambasadoarei din Grecia

Președintele Donald Trump a declarat că ia în considerare demiterea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, relatează CNBC. „Analizăm situaţia. Da, nu suntem mulţumiţi (de ea)”, a declarat Trump reporterilor despre cea pe care a propus-o ca ambasador al SUA în Grecia.

Un oficial american de rang înalt declarase pentru AP că Trump şi secretarul de stat Marco Rubio sunt „de-a dreptul înfuriaţi” de comportamentul relatat al lui Guilfoyle şi vor decide probabil ce măsuri să ia în această săptămână, după sărbătoarea federală de luni (Columbus Day). Declaraţiile lui Trump făcute la Casa Albă au venit în urma unei serii de articole critice publicate de „The Wall Street Journal” cu privire la comportamentul lui Guilfoyle înainte şi după ce a devenit ambasadoare. Trump a fost întrebat de un jurnalist dacă ia în calcul demiterea acesteia.

Guilfoyle a fost anterior logodită cu fiul cel mare al lui Trump, Donald Trump Jr. După ce cuplul s-a despărţit, preşedintele a numit-o pe fosta personalitate de la Fox News în funcţia de ambasador. Ea a fost anterior procuroare în California şi a fost căsătorită cu actualul guvernator, democratul Gavin Newsom, considerat unul dintre favoriţii partidului său pentru a candida la alegerile prezidenţiale din 2028.

Acuzații grave de lobby comercial în Europa de Est pentru un grup din Grecia

Ziarul „The Wall Street Journal” a publicat pe 25 septembrie un articol intitulat „Omul misterios care o urmează pe Kimberly Guilfoyle în timp ce aceasta promovează acorduri în toată Europa”. Articolul descria în detaliu eforturile lui Guilfoyle de a convinge aliaţii SUA din Europa de Est să cumpere gaze naturale americane în valoare de miliarde de dolari.

Articolul menţiona că Guilfoyle le-a spus persoanelor vizate de demersurile sale că „ar trebui să colaboreze cu o firmă de construcţii greacă numită Aktor Group, nou venită şi în industria gazelor, care s-a asociat cu o companie energetică greacă susţinută de stat pentru a importa gaze naturale lichefiate din SUA”. De asemenea, materialul descria în detaliu modul în care Guilfoyle a călătorit frecvent împreună cu un lobby-ist al Aktor, pe nume Christos Marafatsos, care „o însoţea la întâlniri la reşedinţa sa de ambasador şi cu oficiali guvernamentali din ţările din regiune – o mişcare extrem de neobişnuită pentru un simplu cetăţean”.

Tranzacție suspectă înainte de confirmarea în Senat: 100.000 de dolari de la un donator

În 7 octombrie, „The Wall Street Journal” a publicat un alt articol în care se detaliază modul în care Guilfoyle i-ar fi cerut unui donator al lui Trump, pe nume Eric Deters, în iulie 2025, să plătească 100.000 de dolari pentru ceea ce ea a spus că era o factură pentru o sumă datorată American Express.

Se întâmpla chiar înainte de viitoarea sa audiere de confirmare în Senat pentru funcţia de ambasador. Un avocat al lui Guilfoyle a declarat ziarului că Deters îi datora o sumă pentru „deplasarea la şi susţinerea” evenimentelor la care fusese angajată să ţină discursuri.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend