DIVERSE
Dezastru în Creta după ploile torențiale. Viiturile au luat mașini pe sus, localitățile au fost evacuate, iar opt oameni au rămas blocați în Cheile Samariei: „Situația este tragică în acest moment. Cerurile s-au deschis” VIDEO
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Creta este afectată în aceste zile de ploi torențiale și inundații severe, care au provocat evacuări, au avariat drumuri și au izolat mai multe localități.
Printre cele mai dificile situații este cea din Cheile Samariei, în vestul insulei. Opt muncitori nu au mai putut ieși din defileu după ce ploile au făcut imposibilă traversarea traseului.
Este vorba despre șase angajați ai Agenției pentru Mediu Natural și Schimbări Climatice din Grecia și doi pădurari. Aceștia au intrat în defileu pe 29 septembrie pentru a desfășura lucrări și au rămas blocați la aproximativ șapte kilometri de intrare, într-o zonă în care defileul are o lungime totală de 13 kilometri.
Apele au acoperit traseul, iar autoritățile le-au cerut muncitorilor să rămână într-un loc sigur până când condițiile vor permite evacuarea.
Flash flooding swept away parked cars and caused infrastructure damage on the Greek island of Crete on Thursday. https://t.co/0u4gNABs74 pic.twitter.com/N7bonfQv9T
— ABC News (@ABC) October 2, 2026
Unul dintre cei opt a declarat pentru televiziunea publică ERT că au suficiente alimente și provizii până miercuri și că păstrează legătura cu autoritățile. Potrivit acestuia, singura variantă sigură pentru ieșirea din defileu este retragerea apelor și oprirea ploilor.
Cheile Samariei au fost închise publicului sâmbătă, 3 octombrie, din cauza condițiilor meteo.
Furtunile au afectat puternic mai multe regiuni ale insulei, în special Iraklio, Hania și Rethymno. Râurile și pâraiele au ieșit din matcă, iar apa și cantitățile mari de aluviuni au ajuns pe drumuri.
În sud-estul Cretei, pompierii au intervenit pentru salvarea a 23 de persoane din vehicule și locuințe, în zonele Ferma și Makrys Gialos, în apropiere de Ierapetra. Echipele de intervenție au primit, de asemenea, numeroase solicitări pentru evacuarea apei din case și spații comerciale.
Un taxi în care se aflau trei turiști a fost luat de viitură în timp ce urca un drum, însă, din fericire, mașina a rămas însă blocată pe marginea șoselei, iar șoferul și pasagerii au reușit să iasă în siguranță.
🇬🇷🌊 Fuertes inundaciones arrastraron autos por Káto Goúves, en Creta, Grecia, y destruyeron un puente peatonal.
Tres vehículos terminaron en el mar y la carretera costera quedó cortada. Las lluvias provocaron graves daños en la infraestructura local. pic.twitter.com/j4AN2iqh9a
— Global Network News 🌎 (@GlobalNetw33) October 2, 2026
Situația este gravă și pe drumul dintre Ierapetra și Siteia, după ce trei porțiuni de șosea au fost afectate, iar pe una dintre acestea banda de circulație spre est a fost pur și simplu măturată în mare.
Autoritățile au emis sâmbătă un nou mesaj de urgență 112 pentru zona extinsă Mylopotamos, din Rethymno. Oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările și să se mute în zone mai înalte, din cauza ploilor abundente, a inundațiilor și a cantităților mari de moloz acumulate pe drumuri.
În satul Zoniana, râul local a ieșit din matcă, iar locuințele aflate în apropierea apei au fost evacuate, în timp ce primarul din Mylopotamos, Giorgos Klados, a dispus și evacuarea așezării Dafnedes.
În Zoniana, autoritățile au deschis o parte din drumul principal pentru a permite apei acumulate în localitate să se scurgă.
„Situația este tragică în acest moment. Există o problemă serioasă în Mylopotamos. Cerurile s-au deschis”, a declarat primarul Giorgos Klados pentru Cretalive.
Heavy rain from a slow-moving storm system has caused extensive damage and at least one death in Crete, Greece. pic.twitter.com/ebRU6tPIpR
— CNN Weather (@CNNweather) October 2, 2026
Și în zona Livadia au fost raportate pagube importante la drumuri și infrastructura rurală, accesul fiind întrerupt din nou din cauza ploilor.
Citește și : Tot mai mulți tineri cumpără case în mediul rural. Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro
Ploile au avut o intensitate neobișnuit de mare, iar la stația meteorologică din Xyloskalo, în regiunea Hania, au fost înregistrate 318 milimetri de precipitații.
În Anogeia, datele stațiilor automate ale Observatorului Național din Atena au indicat 361,4 milimetri de precipitații între 30 septembrie și 1 octombrie.
![]()
Poate îți place și...

Protest de amploare pentru Călin Georgescu la Arestul Central. Aproximativ 1.000 de oameni s-au strâns în fața sediului VIDEO

EXCLUSIV Gigi Becali povestește cum l-a „înșelat” pe Ionel Rusen, afaceristul arestat alături de Călin Georgescu: „Georgescu a căzut și el între tâlhari, între unii care sunt escroci”

Capcana ascunsă din farfurie. Trucul pe care niciun proprietar de restaurant nu și-l dorește divulgat
DIVERSE
EXCLUSIV Gigi Becali povestește cum l-a „înșelat” pe Ionel Rusen, afaceristul arestat alături de Călin Georgescu: „Georgescu a căzut și el între tâlhari, între unii care sunt escroci”
Publicat
acum 2 orela
3 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Gigi Becali a dezvăluit, la România TV, că îl cunoaște pe Ionel Rusen, afaceristul acuzat de înșelăciune alături de Călin Georgescu, de când a vrut să îi vândă Uzina Mecanică Drăgășani.
Gigi Becali arată că Ionel Rusen i-a oferit o garanție de 100.000 de euro pentru a-i cumpăra Uzina Mecanică Drăgășani, însă nu a mai venit cu cei 13 milioane de euro necesari.
„Eu am avut un contract cu Rusen, care mi-a dat 100.000 si a pierdut banii, că n-a venit cu banii la termen, deci l-am înșelat eu pe el. I-am luat 100.000, trebuia să cumpere fabrica de armament. (…) Rusen a venit vreau fabrica, bine, îmi dai 100.000, când vii cu 13 milioane îți iei fabrica.”, arată afaceristul.
Deputatul susține că suveranistul Călin Georgescu a căzut între „tâlhari” și afirmă că nu se justifica arestarea sa.
„Georgescu a căzut și el între tâlhari, între unii care sunt escroci și el a căzut între ei. I-o fi dat și lui 100.000, cu celelalte lucruri, a luat și el, după 5 ani îl arestezi că a luat și el 100.000?”, mai afirmă Gigi Becali.
Patronul FCSB a mai afirmat că a început să îl simpatizeze iarăși pe Călin Georgescu după ce a văzut abuzurile la care a fost supus.
„Eu nu sunt georgist și am mai dat în el și am vorbit cum am vorbit. Dar acum când văd, păi eu care am fost arestat de acasă la 6 dimineața și copiii mei mergeau la școală și să vină să te ia cu mascații și când văd ce i se întâmplă lui Georgescu că a făcut o faptă de acum 5 ani și după 5 ani vin eu să te arestez că voiai să părăsești țara?
De ce să nu părăsească, îl ține cineva? Îl monitorizăm și îl ținem aici să-i dăm control judiciar după 5 ani de zile?
Eu care eram împotriva lui Georgescu sunt acum de partea lui. Așa sunt și foarte mulți oameni care nu l-au simpatizat, sunt mulți care nu au fost de partea lui și nu l-au simpatizat, acum oamenii sunt implicați și de partea lui.”, mai punctează Gigi Becali.
![]()
DIVERSE
Capcana ascunsă din farfurie. Trucul pe care niciun proprietar de restaurant nu și-l dorește divulgat
Publicat
acum 2 orela
3 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Multe restaurante țin prețul preparatului principal la un nivel acceptabul, dar reduc intenționat garnitura. Efectul este dublu: farfuria arată bine pentru că nu este supraîncărcată, iar clientul vrea să mănânce mai mult, așa că mai cere extra.
Suplimentul de cartofi, legume sau orez costă adesea aproape cât un preparat simplu. Marja de profit la garnituri este foarte mare, pentru că materia primă e ieftină, iar prețul de vânzare rămâne ridicat.
Aceeași logică se aplică și la sosuri sau pâine. Uneori pâinea se aduce automat, alteori se taxează separat. Sosul care ar trebui să însoțească preparatul apare ca opțiune cu plată. Clientul care nu întreabă din timp află abia la notă.
Un alt mecanism frecvent este umflarea prețului la „specialitatea zilei” sau la „recomandarea chef-ului”. Denumirea sună proaspăt și limitat, deci pare meritată.
În realitate, uneori este vorba despre un preparat din meniul obișnuit, reambalat, sau despre ingrediente care trebuie consumate rapid. Prețul este mai mare tocmai pentru că eticheta de „special” reduce comparația directă cu restul meniului. Clientul nu mai verifică gramajul și nu mai compară cu preparate similare.
Ca să eviți astfel de neplăceri, înreabă de la început ce conține porția și cât greutatea garniturii. Compară prețul suplimentului de garnitură cu prețul unui preparat simplu de meniu. Dacă e aproape egal, e semnal de alarmă.
Restaurantele cinstite oferă porții corecte și prețuri transparente. Cele care țin garnitura minimală și umflă suplimentele mizează pe faptul că puțini clienți contestă nota.
Odată ce știi mecanismul, poți cere exact ce vrei și poți decide dacă merită sau nu să plătești în plus. Farfuria frumoasă nu înseamnă întotdeauna farfurie îndestulătoare.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Gigi Becali nu crede în existența „sistemului”: „Băi sistem, ce fel de sistem ești dacă de 5 luni nu avem Guvern?”
Publicat
acum 2 orela
3 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Gigi Becali a intervenit în exclusivitate la România TV, chiar la ieșirea din biserică, vorbind despre situația politică dezastruoasă în care se află țara noastră.
Gigi Becali susține că haosul generalizat în care se află România în aceste momente nu va aduce nimănui niciun câștig.
Deputatul susține că în România nu există un „sistem” care să conducă țara și că Nicușor Dan nu este „șeful sistemului”, în condițiile în care nu putem avea măcar un Guvern.
„Din haos, mizerie și răutate toată lumea pierde. Dacă vorbim politic, noi nu avem președinte. M-aș fi bucurat ca în țara mea să existe un sistem, care să impună să avem Guvern măcar. Dacă era Nicușor omul sistemului înseamnă că putea să se impună să avem un Guvern, dar nici atât nu a putut să pună.”, transmite Gigi Becali.
Patronul FCSB este de părere că țara este condusă de „mafii instituționale”, nu de un sistem.
„Eu deduc că noi în țară avem vreo 2-3-4 mafii instituționale, adică oameni din instituții, ba în rezervă, ba care lucrează acum, care sunt pe anumite mafii, grupări mafiote.
Cum adică tu stat, o țară, să nu ai Guvern 5 luni? Numesc pe unu, mai numesc încă unu. Păi dacă cineva are putere în țara asta puneți bă Guvern mâine. Unde e băi sistemul ăla? Băi sistem, ce fel de sistem ești dacă de 5 luni nu avem Guvern?”, mai arată Gigi Becali.
În final, într-o notă ironică, Gigi Becali îl ironizează pe Nicușor Dan: „Președintele e om bun și îl stimez, dar lasă-ne să avem un președinte care pune Guvern.”
![]()
DIVERSE
Cum a slăbit Matilda Pascal Cojocărița 10 kg fără dietă: „Mă simt mult mai bine așa. Parcă sunt alt om!”
Publicat
acum 3 orela
3 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Matilda Pascal Cojocărița susține că a renunțat la mai multe alimente și că schimbările au avut rezultate vizibile.
Alimentele la care a renunțat Matilda Pascal Cojocărița
Cântăreața de muzică populară povestește că a făcut schimbări importante în alimentație după ce a decis să elimine produsele despre care consideră că îi îngreunau organismul. Printre acestea se numără zahărul, făinoasele, prăjelile și carnea roșie.
În prezent, artista spune că preferă carnea de pasăre și peștele și evită carnea de porc și de vită.
„Mănânc doar carne de pasăre, de la țară, și pește. Nu mai consum carne de porc și de vită. În paralel, am renunțat și la zahăr, la făinoase și evit prăjelile. Mă simt mult mai bine așa. Și mult mai ușoară. Am slăbit aproape 10 kg, parcă sunt alt om”, a declarat interpreta pentru Click.
Iar schimbarea alimentației nu s-a reflectat doar în numărul kilogramelor de pe cântar. Artista spune că se simte mai energică și că noul stil de viață i-a adus o stare generală de bine.
Matilda Pascal Cojocărița a fost Miss România în 1979
Matilda Pascal Cojocărița este cunoscută publicului și pentru performanța care i-a marcat începutul carierei. În 1979, artista a câștigat titlul de Miss România în cadrul concursului „Muncă, Tinerețe, Frumusețe”.
La aproape cinci decenii de la momentul în care a câștigat titlul de frumusețe, artista continuă să pună accent pe disciplină și pe alegerile de zi cu zi. Nu vorbește despre o rețetă universală pentru slăbit, ci despre propriile alegeri alimentare și despre felul în care acestea au funcționat în cazul ei.
Eliminarea zahărului, reducerea alimentelor făinoase, evitarea prăjelilor și alegerea peștelui și a cărnii de pasăre fac parte acum din rutina sa.
În trecut, înainte să-și schimbe stilul alimentar, recunoștea că recurgea la metode mult mai drastice. Când avea filmări și voia să intre într-o anumită rochie, nu mânca nimic timp de două zile.
![]()
DIVERSE
Un bar s-a prăbușit peste clienți în Spania. Zeci de oameni au rămas prinși sub dărâmături, iar 11 au ajuns la spital VIDEO
Publicat
acum 3 orela
3 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un bar din localitatea San Vicente de la Sonsierra, în regiunea La Rioja din nordul Spaniei, s-a prăbușit în timpul nopții, în timp ce în interior se aflau zeci de persoane.
O parte dintre clienți au rămas prinși sub dărâmături, iar 11 oameni au fost transportați la spital, iar Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili de ce a cedat clădirea.
Incidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 5:25, când în local se aflau între 25 și 30 de persoane, potrivit informațiilor inițiale ale autorităților. Prăbușirea a surprins clienții în interior, iar mai multe persoane au fost blocate sub resturile construcției.
Martorii care au supraviețuit incidentului le-au spus autorităților că podeaua barului a cedat mai întâi, după care s-a prăbușit și tavanul. În urma colapsului, oamenii au ajuns sub moloz și au avut nevoie de intervenția echipelor de salvare.
Pompierii și echipele medicale au ajuns rapid la fața locului și au început operațiunile de evacuare. Salvatorii au verificat ulterior întreaga zonă pentru a se asigura că nu mai există persoane prinse sub ruine.
🍷 A wine festival in Spain ended in a literal collapse
The floor gave way beneath around 50 people at the Tempranillo bar in San Vicente de la Sonsierra. The roof and part of a neighboring wall then collapsed as well.
Twelve people were injured, including one person who was… pic.twitter.com/N5FbmFYHhi
— NEXTA (@nexta_tv) October 3, 2026
În urma prăbușirii, 11 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Autoritățile spaniole au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzei accidentului. Ancheta urmează să clarifice dacă prăbușirea a fost provocată de o problemă structurală a imobilului sau de un alt factor.
Până în prezent, nu a fost anunțată o cauză oficială a colapsului.
Incidentul a avut loc în San Vicente de la Sonsierra, o localitate din provincia La Rioja, cunoscută în special pentru producția de vin.
![]()
DIVERSE
Tot mai mulți tineri cumpără case în mediul rural. Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro
Publicat
acum 3 orela
3 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În unele sate din Banatul sârbesc găsiți la vânzare mai multe gospodării ieftine. Interesul tinerilor pentru astfel de proprietăți este în creștere. Dezavantajul este că locuințele din această categorie sunt, de regulă, vechi și au nevoie de renovări ample. Chiar și așa, cumpărătorii vin din Belgrad și Novi Sad, dar și din străinătate, iar printre cei interesați sunt tot mai mulți tineri, potrivit playtech.ro.
Cu aproximativ 3.000 de euro poate fi cumpărată o casă veche sau o locuință de vacanță care necesită renovare, în timp ce proprietățile refăcute, în care noul proprietar se poate muta imediat, ajung la 40.000-50.000 de euro.
Citește și: Burkina Faso, una dintre cele mai sărace țări din Africa, a inaugurat prima sa rafinărie de aur
În cazul unei case foarte ieftine trebuie luate în calcul și investițiile în reparații capitalei: acoperiș, instalațiile electrice și sanitare, încălzirea, tâmplăria și eventualele lucrări structurale.
Cei interesați de achiziționarea unei astfel de proprietăți sunt din Belgrad și Novi Sad, însă agenții imobiliari spun că există interes și din partea rușilor, chinezilor și sirienilor. Cele mai atractive proprietăți sunt cele din apropierea râurilor Tisa, Tamiš și Begej. Printre zonele căutate se numără Babatovo, Aradac, Čikmeže, Klek, Knićanin, Čenta, Orlovat și Perlez.
„Din cauza acestei cereri mari, care continuă încă din perioada pandemiei, numărul proprietăților disponibile pe piață se reduce vizibil”, explică agentul imobiliar Danijela Radovančev, citată de RTV Vojvodina.
![]()

Protest de amploare pentru Călin Georgescu la Arestul Central. Aproximativ 1.000 de oameni s-au strâns în fața sediului VIDEO

Dezastru în Creta după ploile torențiale. Viiturile au luat mașini pe sus, localitățile au fost evacuate, iar opt oameni au rămas blocați în Cheile Samariei: „Situația este tragică în acest moment. Cerurile s-au deschis” VIDEO

EXCLUSIV Gigi Becali povestește cum l-a „înșelat” pe Ionel Rusen, afaceristul arestat alături de Călin Georgescu: „Georgescu a căzut și el între tâlhari, între unii care sunt escroci”

Capcana ascunsă din farfurie. Trucul pe care niciun proprietar de restaurant nu și-l dorește divulgat

EXCLUSIV Gigi Becali nu crede în existența „sistemului”: „Băi sistem, ce fel de sistem ești dacă de 5 luni nu avem Guvern?”

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”

Taxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului

Incendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE

FUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...

FUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș
Medicul Valentin Viorel Enache și-a încheiat mandatul de consilier județean din partea Partidului Social Democrat. În cadrul ședinței de astăzi...

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu...
Curtea de Argeș

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
Începând de astăzi, 1 octombrie, locuitorii de la case din Curtea de Argeș primesc o nouă „misiune de civilizație”: începe...

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
Semnal de alarmă uriaș pentru toți părinții din Curtea de Argeș! O mamă din oraș, care a trecut prin clipe...

Incendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
Pe parcursul nopții, patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat...

Taxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș este chemat miercuri, 30 septembrie, să voteze o nouă majorare a tarifelor pentru...
Mioveni

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...
Câmpulung

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
ACTUALacum 2 săptămâniBătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
ACTUALacum o săptămânăBărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
ACTUALacum o săptămânăAVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
ACTUALacum o săptămânăArhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
ACTUALacum 2 săptămâniȘOC ÎN PARTIDUL LUI MOȘTEANU ȘI FRITZ! Președintele USR Topoloveni a demisionat în direct la TV
ACTUALacum 2 săptămâniCât costă participarea Argeșului la Târgul de Turism al României: Bughiu nu știe la ce târg merge
ACTUALacum o săptămânăSe caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII










Ultimele Comentarii